Zeciuiala

Autor: Barsan Ciprian

Dumnezeu nu este în CRIZĂ!

Dumnezeu este în CONTROL!

Dumnezeu este cel care CONDUCE, este stăpânul tuturor!

Noi oamenii suntem administratorii posesiunilor încredințate de Dumnezeu, nu noi suntem stăpânii, noi suntem robi, cărora Dumnezeu le-a încredințat talanții…

Doar dacă înțelegem corect suveranitatea lui Dumnezeu vom fi gata să dăruim. Dumnezeu este suveran în toate și peste toate, a Lui este tot pământul și tot ce este pe el, iar El face tot ce vrea.

Zeciuiala este a zecea parte din venituri și este destinată casei lui Dumnezeu. Prin casa lui Dumnezeu se înțelege mai mult decât clădirea, administrația sau salariile.

Din zeciuieli trebuie să se poarte de grijă:

-văduvelor și orfanilor,

-trebuie susținute acțiunile de evanghelizare,

-acte caritabile,

-ajutorul dat altor biserici.

1. Zeciuiala este a Sa, a Domnului (Lev.27:30) proprietatea Lui, porunca Lui, este o formă de închinare în care noi arătăm respectul față de Dumnezeu (Prov 3:10).

2. Este o poruncă repetată în Biblie, atât în Vechiul Testament cît și Noul Testament.

3. Este un act prin care recunoaștem că Dumnezeu este sursa binecuvântărilor noastre și un act prin care noi ne arătăm ascultarea față de Dumnezeu. Neglijarea acestei porunci are consecințe grave.

4. Domnul Isus susține și propovăduiește zeciuiala. (Mat. 23:23)

5. Zeciuiala nu a fost niciodată anulată.

Dărnicia este o virtute creștină prin care noi ne arătăm:

• COMPASIUNEA față de alții.

• CREDINȚA față de Dumnezeu.

• CRENCIOȘIA față de noi înșine.

 

Zeciuiala este un privilegiu, pentru a fi o binecuvântare pentru tine, nu uita:

-Dăruiește-te mai întâi pe tine lui Dumnezeu.

-Caută să cunoști și să aplici în viața ta voia lui Dumnezeu.

-Dăruiește cu inima sinceră și bucurie.

Câteva concluzii:

UNDE? La Casa Domnului

CÂT? Cel puțin 10%

CUM? Cu bucurie, din toată inima, după puterea fiecăruia…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *