Un exemplu in credinta pentru cei din jur

-1 Timotei 4:12-

 Pentru a putea fi un exemplu in credinta pentru cei din jur trebuie sa am o:

 1. Credinta in lucrurile pe care Dumnezeu le spune dar eu nu le inteleg:

a. credinta ca lumea a fost creata de Dumnezeu si nu este un rezultat al evolutionismului – Evrei 11:3;

b. credinta in lucruri nevazute, de o alta natura decat cea umana, in ingeri, demoni, rai, iad si asta pentru ca Biblia spune asa – Evrei 11:1

c. credinta in lucruri si fapte greu de inteles pentru mintea umana – ex: vitejia lui Ioseb-Bassebet – 2 Samuel 23:8;

d. credinta chiar si atunci cand Biblia pare ca se contrazice – Numeri 25:9, 1Cor 10:8

 

2. Credinta in lucrurile fagaduite chiar daca ele intarzie sa apara:

a. Avraam(Rom.4:18-22) – nadajduind impotriva oricarei nadejdi;

– singurul lucru pe care s-a bazat a fost promisiunea lui Dumnezeu din Geneza 15:5,6;

b. Moise(Exod 14:16,21) – a crezut ca Marea Rosie se va despica in doua pentru ca

asa spusese Dumnezeu ca se va intampla, desi pentru oameni asta parea o nebunie curata.

– putea sa se faca de ras in fata unui intreg popor, dar daca asa a zis Dumnezeu ca se va intampla, atunci asa va fi;

c. Pavel(Fapte 27:21-25) – nu s-a temut de ceea ce parea un dezastru clar, ci s-a

increzut in ceea ce ii vorbise Domnul prin inger;

 

3. Credinta in puterea lui Dumnezeu indiferent de obstacole:

a. Avraam(Evrei 11:17-19) – atunci cand a fost gata sa-l sacrifice pe Isaac era sigur

ca Dumnezeu are putere poate sa-l readuca la viata; se

baza pe puterea Lui!

b. David(1 Sam. 17:37,45-47) – David era constient ca el era doar un kinder cu par

 balai , dar de asemenea era constient de puterea Domnului si ca doar prin puterea Lui il va dobori pe Goliat;

c. cei 3 tineri din Babilon(Daniel 3:16,17; Isaia 43:2) – puterea lui Dumnezeu e mai

mare decat puterea mistuitoare a focului;

d. Sutasul(Matei 8:5-10) – el a crezut ca Isus are puterea sa vindece un om doar

spunand un singur cuvant, fie el si la departare;

 

4. Credinta manifestata prin ascultarea de Dumnezeu:

a. Noe(Evrei 11:7) – desi o lume intreaga a ras de el care l-au batjocorit, el nu s-a

lasat intimidat si a ascultat ceea ce Dumnezeu i-a poruncit sa faca;

b. Avraam(Evrei 11:8,9) – el si-a zis “ma duc acolo unde ma trimit Tu, chiar daca nu

stiu ce ma asteapta acolo si nici drumul inspre acolo”;

c. Petru(Luca 5:4-7) – era inutil ca Petru sa mai arunce inca o data mreaja, mai

ales ziua, cand toata noaptea nu prinsesera nimic. Totusi ascultarea de porunca lui Isus a adus belsug de binecuvantare. Si toti au vazut asta!

 

 

Manifestari fizice/vizibile ale credintei(sau ale lipsei ei):

a. lipsa fricii – Matei 8:2,6; Marcu 4:40; Fapte 27:22-26;

b. lipsa ingrijorarii – Matei 6:25,34; Filipeni 4:6; 1 Petru 3:7;

c. lipsa vaicarelilor – Proverbe 15:15;

d. rabdarea – Romani 5:4,12:12; Evrei 6:12;

e. ascultarea – Luca 5:4-7; Evrei 11:7-9, 17-19;

f. bucuria – Romani 12:12, 15:13; Filipeni 4:4;

g. pacea – Ps. 4:8; Fapte 12:6; Romani 15:3; Filipeni 4:9;

h. cantecul – Fapte 16:25;

i. faptele bune – Filimon 1:6; Iacov 3:15-26; 2 Petru 1:5;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *