Slujirea corectă în Biserică

Laude şi mulţumiri Domnului! În curând acest lucru va fi aşa, astfel încât noi să putem merge Acasă, după cum este scris: „noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare” (Evrei 13:14). Şi Domnul nostru a zis: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:2-3).

Ne bucurăm cu toţii că Domnul ne-a smuls rădăcinile din acest pământ şi ne-a transpus în alt loc; ne-a scos de aici, de pe acest pământ şi ne-a plantat în Împărăţia Lui. Aşa cum cântă un cântăreţ: „Smulge-mă de pe acest pământ şi măreşte-mi credinţa. Dă-mi o gândire credincioasă. Primeşte-mă în totalitate o, Isuse al meu”. Aceasta este dorinţa mea şi este şi rugăciunea mea; a mea şi a noastră.

Doresc să vă spun tuturor un „Bun venit” în scumpul Nume al Domnului. Noi avem privilegiul să ne adunăm în prezenţa Lui, să ascultăm Cuvântul Său şi să avem trăiri noi. De fiecare dată suntem aduşi mai aproape de El. Fiecare adunare pe care o putem trăi aici, îşi împlineşte scopul în noi, prin Cuvântul care ne este vestit. Astăzi, spunem un „Bun venit” fraţilor, surorilor, prietenilor şi acelora care sunt pentru prima dată în mijlocul nostru; dorim să vă spunem într-un mod deosebit „Bine aţi venit!”

În urmă cu câţiva ani, în toată Africa se flutura sloganul: „Creştinismul este pentru albi, iar islamul este pentru negri”. Astfel s-a dorit ca pe întregul continent african să se facă publicitate pentru ca oamenii să primească islamul şi să întoarcă spatele creştinismului. Dar noi mulţumim Domnului pentru că El are totul sub control, chiar dacă uneori pare că nu este aşa; Dumnezeu este în regiment şi El îi cunoaşte pe ai Săi din toate popoarele, din toate limbile şi din toate naţiunile şi El Se va îngriji ca ei să-L asculte, să vină la El şi să trăiască îndurarea şi harul Său.

Eu am nişte salutări din adâncul inimii din partea fraţilor şi surorilor noastre din Finlanda, din partea lui Marko Vori, pe care îl cunoaştem cu toţii, şi din partea multora care erau acolo şi care au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu. Fratele Graff, de asemenea, a fost în Finlanda şi a slujit. În acea duminică, înainte de amiază, eu am avut privilegiul să vorbesc în biserica penticostală – probabil cea mai mare biserică penticostală. Dumnezeu a deschis inimile şi uşile şi de data aceasta, într-un mod deosebit. Eu am spus-o deja în Zürich: în urmă cu doi ani, în 10 octombrie, când am fost ultima dată în Finlanda, soţia acestui predicator penticostal era chinuită de cancer şi medicii îi spuseseră că nu mai are mult de trăit; la sfârşitul adunării, ea a venit şi a cerut să se facă rugăciune pentru ea. Domnul a răsplătit credinţa ei şi Şi-a împlinit Cuvântul Lui în această femeie.

Eu cred că aceasta a fost şi iniţiativa soţului ei, predicatorul, să mă invite să vorbesc acolo, unei adunări foarte, foarte mari.

După adunare, am stat la masă împreună şi această femeie şi-a spus mărturia ei: „S-a întâmplat în 10 octombrie…”. Ea a putut să-şi amintească totul mult mai bine decât mine. A stat acolo, în faţa noastră, ca o mărturie vie. Ea arăta bine, sănătoasă. Noi mulţumim Domnului fiindcă El este credincios. Chiar dacă noi cădem uneori, Domnul rămâne acelaşi. El rămâne credincios Lui, Cuvântului Său şi poporului Său. El este credincios.

Acolo au fost prezenţi şi doi fraţi din Riga. În această adunare, ei au ascultat vestirea Cuvântului. Când eram împreună la masă, ei au spus că n-au mai auzit niciodată astfel de lucruri, în toată viaţa lor, şi m-au rugat să vin cât pot de repede şi să predic Cuvântul şi în biserica lor. Conducătorul adunării mi-a zis: „Frate Frank, tu nu vei vorbi unei mulţimi sub trei mii de oameni”.

Se pare că în ţările blocului răsăritean foamea după Cuvânt este mult mai mare şi, indiferent dacă vin nişte evanghelişti din S.U.A. sau de unde vin ei, se pare că n-are o mare importanţă, ci oamenii doresc să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Şi eu adaug că aceşti oameni au dreptul să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, nu doar nişte povestiri oarecare, ci Cuvântul adevărat al Domnului.

Eu vă mulţumesc şi-I mulţumesc Domnului că El a deschis inimi şi uşi, fie în acest mod sau în alt mod. El ştie de fiecare dată când şi unde trebuie s-o facă.

Prin urmare, noi dorim să-I slujim. Acesta este şi gândul care mă preocupă astăzi: noi să nu fi fost doar credincioşi, ci să-I fi slujit Domnului nostru, fiecare aşa cum l-a chemat Domnul, acolo unde suntem.

Eu cred că fratele Kuppfer a pus punctul pe „i”. Într-o discuţie, el a zis: „Mulţi doresc să fie misionari într-o ţară îndepărtată, dar vecinii lor încă nu au auzit nicio mărturie din gura lor”. Şi atunci eu m-am gândit: „Cât de adevărat este acest lucru!” Da, mulţi doresc să fie misionari undeva departe în junglă, dar care este situaţia cu vecinii voştri, cu poporul în care trăiţi, cu oraşul, cu ţara în care trăiţi sau cu continentul pe care trăim?

Eu l-am văzut pe fratele Dell. Ne bucurăm foarte mult că eşti în această seară în mijlocul nostru. Şi în tine Domnul a făcut o minune mare, pentru că altfel n-ai fi fost în seara aceasta în mijlocul nostru. Domnul să te binecuvânteze!

Laude şi mulţumiri Domnului nostru! Ne bucurăm de credincioşia Domnului nostru.

Haideţi să citim câteva versete biblice, să fim cu inima în această lucrare, să căutăm legătura cu Domnul, prin rugăciune, în timp ce El ne vorbeşte prin Cuvântul Său.

În toată istoria bisericilor n-a existat un astfel de timp, de o aşa seriozitate, şi nu a existat o slujbă cu o asemenea responsabilitate cum este cea din prezent, fiindcă acesta este punctul culminant al istoriei omenirii şi al istoriei mântuirii. Şi noi trăim în zilele biblice.

Când noi am cântat cântările şi fratele Russ a cântat împreună cu noi, eu m-am gândit la versetul 7 din Marcu 7. Acolo sunt scrise următoarele cuvinte: „Degeaba Mă cinstesc ei, dând (învăţând) învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti”. M-am gândit: ce îndurare ca noi să nu ne rugăm pe lângă Dumnezeu, sau să vorbim pe lângă Dumnezeu, sau să cântăm pe lângă Dumnezeu, sau să trăim pe lângă Dumnezeu. Ci noi să avem legătura cu El şi să ne rugăm Lui în duh şi în adevăr, ştiind că acum vorbim cu Dumnezeu; că El mă ascultă şi, prin Cuvântul Lui, El îmi vorbeşte. Dacă facem o comparaţie, putem spune că acela care este zidit şi înrădăcinat în Cuvânt, care şi-a luat ca temelie Sfânta Scriptură, care nu adaugă Scripturii absolut nimic, ci lasă Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este şi îl crede din adâncul inimii lui, acela nu se va ruga degeaba, ci el vorbeşte cu Dumnezeu şi Îi mulţumeşte pentru ceea ce a făcut El cu noi şi în noi.

În Maleahi 3:16-18, citim: „Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui”.

După aceea ne este spus conţinutul: „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte”. Aici este vorba despre slujbă: „…care-i slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte”. Acestea sunt cuvinte cu o greutate deosebită.

Fratele Russ l-a amintit pe Iov; el a slujit Domnului indiferent de ceea ce a venit peste el sau peste casa lui, sau peste curtea şi animalele sale. Iov a ştiut în Cine a crezut. El a ştiut Cine i-a vorbit. Pentru Iov nu a fost o închipuire oarecare, ci aceasta era viaţa lui.

Uneori oamenii mă întreabă cu privire la slujba mea. Eu spun de fiecare dată acelaşi lucru: de fapt, această slujbă este viaţa mea. Nu un lucru preţios în viaţa mea, ci este ceva în care mă aflu şi care este în mine. Nu este un lucru pe care să îl iei în mână şi să-l laşi din mână, ci este o parte componentă a vieţii tale şi a vieţii mele. Dumnezeu a hotărât aşa, ca noi să avem o trăire cu El, prin îndurarea Lui şi El, Domnul, să-Şi dovedească şi să-Şi descopere Cuvântul Lui în noi şi să ne arate legăturile în acest timp deosebit, într-un mod deosebit. Şi acest lucru Îl cinsteşte pe Domnul.

Dacă noi am putea merge la un proroc să-l întrebăm ceva, poate că am face-o şi i-am cere să ne explice. Dar nu putem merge la altul, ci să venim la Domnul cerului, la Acela care a hotărât acest plan şi care l-a împlinit în decursul timpului. Şi de fiecare dată experimentăm ce înseamnă să fii condus, prin Duhul Sfânt, în tot adevărul.

Eu nu ştiu ce simţiţi voi în timpul ascultării Cuvântului, dar ştiu cum simt eu când îmi este descoperit Cuvântul lui Dumnezeu. Este un lucru deosebit, un lucru minunat pe care nu-l poţi explica în cuvinte. Deodată primeşti lumina, vezi legăturile pe care nu le-ai văzut înainte, poţi vedea cum totul este în concordanţă şi cum se potriveşte fiecare cuvânt şi toate lucrurile.

Aici, noi am citit: „Ei Îmi vor fi…”. Cine sunt aceşti „ei”? Cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui, nu doar cu buzele lor, ci cu inima lor. Cine poate să-L cinstească pe Domnul şi Numele Lui şi să aibă respect faţă de El? Doar aceia cărora le-a fost descoperit acest Nume prin Duhul. Descoperirea produce ceva în fiecare om.

Fratele Branham a ştiut s-o formuleze atât de frumos. El a spus: ,,Aşa cum este scris în Apocalipsa, vinul simbolizează manifestarea omului căruia îi este dăruit Cuvântul lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt”. Acolo există o reacţie. Şi eu cred că noi, cu toţii, ar trebui să fim mult mai deschişi în prezenţa lui Dumnezeu.

Cândva, un frate mi-a spus: „Nu mai era mult şi aş fi strigat în gura mare «Aleluia!»”. Atunci eu i-am zis: „Şi de ce nu ai făcut-o?” Acest lucru ar fi fost de folos şi pentru alţii, să spună „Aleluia!”, să-L lăudăm pe Domnul. Căci Domnul nu ne-a predicat ca noi să fim morţi, ci El ne-a dăruit Cuvântul Lui ca să fim vii; şi Domnul ni S-a descoperit. Noi avem un respect deosebit pentru El şi pentru Cuvântul Lui.

Despre aceşti oameni, El spune: „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu”. Au existat astfel de oameni şi ei mai există şi astăzi. Şi ziua pe care Domnul o pregăteşte, şi o va desăvârşi, s-a apropiat foarte mult de noi. „Ei Îmi vor fi o comoară deosebită”. Domnul îi va răsplăti pe ai Săi: „Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte”. Accentul este pus pe cuvintele: care-I slujeşte.

De ce ne aminteşte acest cuvânt: „voi avea milă”? Ne aminteşte de Exod 12, când Domnul Dumnezeu a vrut să scoată poporul Israel din Egipt. Atunci fiecare familie a trebuit să taie un miel şi să stropească cu sânge uşiorii uşii; şi Domnul a zis: „Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie”. „Şi îngerul acesta nu vă va putea dăuna deloc, pentru că sângele este ocrotirea voastră”.

Doar acei oameni care au primit mântuirea, prin Sângele Mielului, au respect faţă de Numele Său. Dumnezeu va trece pe lângă ei, ocrotitor. El nu mai poate să ne socotească fărădelegile, fiindcă acestea şi pedeapsa noastră, au fost puse pe Mielul lui Dumnezeu şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.

Haideţi să credem acest lucru astăzi: că noi suntem turma răscumpărată prin sânge şi nu suntem hotărâţi pentru urgie, ci Domnul va avea grijă de noi şi va trece îndurător pe lângă noi, după cum o face un tată cu fiul lui care-i slujeşte.

Haideţi să începem să-I slujim Domnului şi să-I spunem: „O, Doamne, când şi unde mă poţi folosi? Eu stau la dispoziţia Ta”.

Mai departe este scris: „Atunci…”. De fapt, este de ajuns că Dumnezeu va avea milă de noi. El a dovedit-o şi cu poporul Israel când l-a scos din Egipt.

Acum câteva versete biblice din Noul Testament care sunt importante în această legătură. Citim din 2 Corinteni, cap. 6, începând cu versetul 1: „Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi în aşa fel încât să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.  Căci El zice: «La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat». Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii. Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată”. Reţineţi noţiunea „slujbă”! „Ci, în toate privinţele arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi, în…” şi aşa mai departe. Deci, nu doar Iov a fost credincios în încercările care au venit peste el. Aici, apostolul Pavel scrie prin câte încercări a trecut el şi alţii, dar ei au slujit în continuare lui Dumnezeu, care i-a pus în slujba Lui.

Ne gândim şi la cuvântul pe care fratele Russ l-a citit miercuri seara, din 1 Timotei 1:12: „Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui”. Aici, observăm că nu „într-o slujbă”, ci Domnul l-a pus în „slujba Lui”; l-a pus, pur şi simplu, în slujba Lui, în Biserica Lui, ca să vestească Cuvântul Lui, poporului lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a întărit, aşa spune el: „…care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui”.

Dragii mei, eu am spus acest lucru deja: există multe slujbe şi dacă privim în lume… Eu nu vreau să judec, nici să critic, dar peste tot se slujeşte şi oamenii nu deosebesc dacă ei slujesc unui sistem sau altuia, ci ei au impresia că slujesc lui Dumnezeu.

Fratele Branham a ţinut o predică intitulată „A face o slujbă lui Dumnezeu, fără a fi voia Lui”. Putem să-I slujim lui Dumnezeu în modul corect, doar dacă, mai întâi, ne-a fost descoperită voia lui Dumnezeu. Amin! Amin!

Poţi s-o notezi, frate. Unii îşi notează anumite propoziţii, fiindcă acestea au intrat în inimile lor; şi aceste propoziţii sunt predicate undeva şi oamenii respectivi sunt binecuvântaţi.

„El m-a întărit, m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui”.

Eu am ajuns la concluzia că ochii mei au văzut un om al lui Dumnezeu, pe un bărbat al lui Dumnezeu, care nu a avut doar o slujbă oarecare, ci puteai să spui cu lacrimi în ochi: „Aici se repetă slujba Domnului nostru”.

Da, eu am văzut-o şi am trăit-o nu doar în Europa, ci şi în SUA. Pur şi simplu, o astfel de slujbă cum a avut şi Domnul nostru când a fost aici, pe acest pământ, ca semnul lui Mesia. Oameni din diferite ţări, pe care nu i-a mai văzut vreodată, veneau la rugăciune. Şi la fel cum Domnul nostru, când a fost pe pământ, a putut spune oamenilor de unde vin, cine sunt şi ce probleme au, a putut să descopere chiar şi gândurile tainice ale inimii, tot astfel s-a întâmplat, sută la sută, în slujba fratelui Branham. Aceasta nu a fost slujba lui, ci a fost slujba Domnului, în care a fost pus fratele Branham.

Noi respectăm acest lucru din adâncul inimii noastre şi cu toată convingerea. Mulţumim lui Dumnezeu că în generaţia noastră S-a descoperit Cel înviat şi S-a dovedit ca fiind viu şi a făcut aceleaşi lucruri pe care le-a făcut şi înaintea răstignirii Lui.

Astfel, atenţia poporului lui Dumnezeu este îndreptată spre aceste lucruri care trebuie să se întâmple acum, în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Versetul din Evrei 13:8: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” se împlineşte şi astăzi. Noi suntem mulţumitori lui Dumnezeu.

În Efeseni 4, Pavel se referă la slujbele în Biserică şi arată ce scop au aceste slujbe şi care va fi rezultatul acestora; Efeseni 4, de la vers. 11: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători”. Acum urmează scopul pentru care au fost date aceste slujbe: „…pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”.

Dragi fraţi şi surori, scumpă Biserică, noi toţi care suntem în această seară aici, în acest loc, nu am fost hotărâţi doar ca să ascultăm Cuvântul, ci suntem incluşi de Dumnezeu în lucrarea Lui şi aceste slujbe, date de El, să îmbărbăteze şi să aducă toată Biserica în starea de a putea împlini slujba pe care Dumnezeu a hotărât-o, astfel încât această Biserică să fie trupul lui Hristos. Atunci se împlineşte ca aceste cinci slujbe să vină peste toată Biserica. Mergem mai departe în versetul 13: „…până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu…”; nu doar o cunoştinţă oarecare şi o unitate în credinţă, ci mai mult: „…la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”. Amin!

Începând cu ziua de azi, nouă nu ne mai este predicat ceva oarecare, ci Cuvântul. Dumnezeu personal ne vorbeşte prin vestirea Cuvântului. Noi nu ascultăm doar o predică, ci suntem incluşi în lucrarea Lui, prin faptul că fiecare în parte permitem Duhului lui Dumnezeu să lucreze în noi.

În Romani 1:8-9, apostolul ne spune: „Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa noastră este vestită în toată lumea”. După aceea, scrie mai departe: Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său…”; iarăşi „Îi slujesc”; „…îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele”. Pavel nu a fost hotărât doar pentru vestirea Cuvântului, ci a fost hotărât pentru slujbă. Când Domnul nostru a fost pe acest pământ, a spus: „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească altora.

Apostolul Iacov ne arată cum este posibil să-I slujeşti Domnului în realitate, în practică, şi anume prin punerea întregii noastre fiinţe la dispoziţia Lui, necontenit. Iacov 1:26: „Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zadarnică”. Prin aceste cuvinte ne este dat îndemnul ca în tot timpul slujirii noastre să ţinem sub stăpânire întreaga noastră fiinţă, să ne înfrânăm limba şi astfel să ştim ce să spunem, când să spunem, să evităm tot ce este nefolositor şi nu zideşte; ca nu cumva, făcând altfel, să ne înşelăm inima noastră.

Cine doreşte să se înşele pe el însuşi? Este rău dacă alţii ne înşeală pe noi. Eu vreau să fiu cinstit, mie nu-mi place dacă alţii mă înşeală. Nu vreau să intru în detalii. Şi dacă observi că ai fost minţit, acest lucru te doare. Aici ne este spus: „Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zadarnică”. Religiunea este acolo, dar este fără valoare, este zadarnică. Prin neînfrânarea limbii tale poţi strica tot ceea ce a zidit Domnul prin cuvintele pe care le-a pus El în gura ta.

În Evrei, citim despre Moise, care a fost credincios, ca slugă, în Casa lui Dumnezeu; Evrei 3.5: „Cât despre Moise, el a fost «credincios în toată casa lui Dumnezeu» ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu…”. El era o slugă. În Noul Testamentul, omul lui Dumnezeu accentuează acest lucru. Întreaga Lege se cuprinde în punctul cel mai important şi anume în ceea ce străluceşte ca descoperire.  Acest lucru trebuie să fie inclus în vestire.

Subliniem încă o dată cuvântul „slugă”: „Cât despre Moise, el a fost «credincios în toată casa lui Dumnezeu» ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile lui Dumnezeu care aveau să fie vestite mai târziu”.

Petru, de asemenea, a slujit lui Dumnezeu şi scrie în 1 Petru 4. 10-11: „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit”. Aici, ajungem la lucrul esenţial. Noi avem nevoie de un dar din partea lui Dumnezeu pentru a-I putea sluji Lui şi altora. Cu mâinile goale şi doar cu cuvinte goale, nu putem s-o facem. „Fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit”. Slujirea corectă în Biserică, slujba dumnezeiască începe atunci când Dumnezeu dăruieşte Bisericii Duhul Lui, darurile Lui; atunci când El, Domnul, poate să coboare cerul pe pământ şi să-Şi împlinească făgăduinţa Lui: „rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus”. „Fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit”. Şi pentru ca toţi să ştie că nu este un dar oarecare, citim mai departe: „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu…”. Aşadar, mai întâi Domnul trebuie să ne fi dăruit ceva, astfel încât noi să-I putem sluji Lui cu darurile primite, prin acel Duh pe care El ni l-a dat. Şi abia după aceea aceasta va fi o slujbă în Duhul. Atunci noi vom fi o binecuvântare unii pentru ceilalţi. „Fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit”, „…ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu”.

Noi am amintit-o deseori: poporul lui Dumnezeu trebuie să primească daruri. Dumnezeu a dorit aceasta şi noi o credem. Cum a fost la început, la fel va fi şi la sfârşit, căci Domnul nostru Îşi va desăvârşi lucrarea într-un mod maiestuos, după cum este scris despre aşezarea pietrei de încheiere în Zaharia 4: „…în mijlocul strigătelor de îndurare, îndurare cu ea”.

În această legătură mai este scris: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul”. Atunci cinstea nu-i revine omului care slujeşte, ci toată cinstea I se cuvine lui Dumnezeu, care binecuvântează poporul Său, care dăruieşte daruri şi roade, astfel încât noi să strigăm către Domnul şi să ajungem la unitatea în credinţă, la statura de om mare în Hristos. Şi El, Cel înviat, să Se simtă bine în mijlocul nostru.

Astăzi nu este vorba despre o învăţătură oarecare, nici despre o întâmplare acum în timpul de sfârşit. Astăzi am simţit în adâncul inimii mele să vorbesc despre faptul că Dumnezeu va face o deosebire între aceia care Îi slujesc şi aceia care nu-I slujesc. Nouă ne este spus cum să-I slujim: doar dacă ne înfrânăm limba, punându-ne limba numai la dispoziţia Lui, dacă-I permitem lui Dumnezeu să ne dăruiască Duhul Lui şi darurile Sale, astfel ca noi să-I slujim după plăcerea Sa. Pe de o parte, există cele cinci slujbe în Biserică, iar pe de altă parte, există şi nouă daruri şi nouă roade. În Biserica Dumnezeului Celui viu trebuie să fie restituit totul. Noi credem acest lucru.

Lui Moise i-a fost spus. „Ia seama să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte”. Care este modelul nostru? Atât timp cât mai suntem pe acest pământ, noi, ca Biserică nou testamentară, avem ca model Faptele apostolilor

Am citit-o alaltăieri şi vreau s-o amintesc: odată a venit la fratele Branham un predicator care i-a spus: „Tu încerci să predici oamenilor că acesta este un timp apostolic şi încă nu ai înţeles că acest timp s-a terminat demult”. Şi vă puteţi închipui ce răspuns i-a dat fratele Branham: „Isus Hristos este acelaşi ieri, astăzi şi în vecii vecilor”.

Dar, iubiţi fraţi şi surori, noi nu dorim să purtăm acest Cuvânt doar în gura noastră şi să-l mărturisim doar cu buzele noastre, ci dorim să-L rugăm pe El să Se descopere în mijlocul nostru, în vieţile noastre, astfel încât El să ne transforme în Biserica Lui, unde El este Capul şi noi suntem mădularele şi unde El poate să-Şi atingă ţinta Lui.

Haideţi să citim din nou, 1 Petru 4.10-11: „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit”. Acum urmează încă ceva: „Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin”. Astfel scrie aici apostolul Domnului.

Dragii mei, dacă noi permitem ca aceste cuvinte să cadă în inimile noastre, atunci, prin credinţă, privim spre Dumnezeu şi spunem: „O, Doamne, este Cuvântul Tău, sunt făgăduinţele Tale, noi suntem poporul Tău, noi am ajuns la o credinţă în Tine şi primim tot ce este scris şi o vom vedea împlinit”.

Încă un verset biblic şi un gând care mi-a venit. Când Domnul Şi-a trimis ucenicii, unuia i-a dat o măsură, celuilalt o măsură mai mare, dar i-a trimis pe toţi. Însă, pe niciunul nu l-a trimis cu mâinile goale. Voi cunoaşteţi pilda respectivă. După aceea, El S-a socotit cu slujitorii, iar acela care a avut puţin a fost înclinat să nu facă nimic. Poate că el a avut impresia că slujba lui nu era respectată şi şi-a îngropat darul, în loc să-i permită să se manifeste şi să aducă roade. Se poate întâmpla ca cineva să creadă: „Eu nu sunt chemat ca să vestesc Cuvântul Lui”.

Dragii mei, fiecare dintre noi este chemat în acea poziţie în care se află în momentul de faţă. Fiecare om are o datorie în locul său, acolo unde se află şi poate să-I slujească Domnului şi Bisericii.

În 1 Petru, cap. 1, apostolul se referă la prorocii din Vechiul Testament care nu şi-au slujit lor înşişi, ci ne-au slujit nouă. Citim din 1 Petru 1:10-12: „Prorocii care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească”.

Aşadar, în perioada Vechiul Testament, Dumnezeu Şi-a avut slujitori Lui, care nu şi-au slujit lor înşişi, ci nouă, celor ce trăim în perioada nou testamentară. Ei au vorbit despre harul lui Dumnezeu, despre îndurare, au vorbit despre Hristos, despre suferinţele Lui şi despre slava Lui. Şi „lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri”. Eu cred că Dumnezeu a rânduit toate lucrurile într-un mod minunat.

Ferice de acel om care recunoaşte că „aici nu este doar o singură slujbă” – nu mă refer la Krefeld, ci în general. Ferice de acela care recunoaşte că „aici este o slujbă biblică în Biserică”.

Haideţi s-o spunem liniştiţi: au existat şi există în generaţia noastră mulţi evanghelişti şi fiecare vorbeşte despre slujba lui. Dacă priveşti superficial, într-adevăr ei au o slujbă. Însă, dacă priveşti cu atenţie, atunci observi că a existat unul care a avut slujba Domnului, aici, în Biserica Domnului. Slujba lui era fundamentată biblic şi dovedită biblic, această slujbă era zidită pe Cuvântul făgăduinţei. Fie că o credeţi sau nu, dar prin acest fapt, nouă ne-au fost deschişi ochii. Noi am recunoscut că nu a fost o slujbă printre multe slujbe, ci Domnul Însuşi slujeşte poporului Său. Domnul este prezent şi face ceea ce a făgăduit El şi ceea ce poate să facă doar El, Domnul.

Cu privire la timpul nostru, acest lucru trebuie să se întâmple la fel. Nu vorbim despre noi, ci vorbim despre Domnul şi despre Cuvântul Lui. Astăzi trebuie să existe o slujbă zidită pe Cuvântul lui Dumnezeu, care are un fundament biblic, ca să slujească Bisericii şi să spună Bisericii ceea ce ne-a fost dăruit de Dumnezeu, descoperit de Dumnezeu, astfel întregul Trup al Domnului să fie inclus în creşterea dumnezeiască. Aşa am citit-o în Efeseni 4:11. Trupul Domnului trece printr-o fază de creştere şi noi, prin îndurarea Domnului creştem, ca să nu rămânem doar nişte copii care au nevoie tot timpul de lapte, precum este scris în Evrei, capitolele 5 şi 6, ci să ajungem la desăvârşire. Eu merg un pas mai departe, prin îndurare, să mergem până ajungem la desăvârşire.

Şi chiar dacă sunt multe mesaje, există totuşi un mesaj dumnezeiesc. Acest mesaj este zidit pe Cuvântul dumnezeiesc şi este hotărât pentru poporul dumnezeiesc şi acestui popor i-a fost dăruit acest mesaj dumnezeiesc. La fel, există o pregătire pentru revenirea Domnului, pe care noi o trăim, prin îndurarea lui Dumnezeu.

Acum, în încheiere, mai spun că noi nu punem preţ pe atmosfera exterioară. Cum am spus-o deseori, în acest loc nu creăm o atmosferă religioasă plăcută, nu avem un grup muzical sau nişte oameni carismatici, ci suntem în acest loc în faţa lui Dumnezeu, ca să ascultăm Cuvântul Lui autentic, descoperit prin Duhul Sfânt. Lui, Dumnezeului adevărat, să-I aducem rugăciunile noastre. Şi noi, ca mădulare separate, să permitem să fim incluşi în Trup, să slujim unii altora şi să ne ajutăm reciproc.

Aşa cum într-un trup pământesc fiecare mădular îşi are sarcina lui, la fel trebuie să fie în Trupul Domnului; fiecare mădular îşi are datoria Lui şi Domnul este Capul Trupului Său, al Bisericii.

Eu pot să vă asigur că El va face totul bine şi va duce totul la bun sfârşit. Nu putem face altceva, decât să-L rugăm: „O, Doamne, sunt aici, eu stau la dispoziţia Ta. O, Doamne, vino peste noi cu Duhul Tău, cu puterea Ta, dăruieşte-ne şi înarmează-ne, astfel încât noi să-Ţi putem sluji într-un mod corect şi să îmbrăcăm haina de lucru a smereniei”. Numai în acest fel Domnul Îşi va atinge ţinta cu noi şi în noi. Şi chiar la sfârşit, va fi ceata biruitorilor, cei care au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte; aşa cum a spus şi Domnul nostru în Matei 16: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte … însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.”

Noi dorim să fim nişte ucenici ai Domnului. Învăţaţii scriu că ucenicii şi elevii sunt acelaşi lucru. Noi stăm la picioarele Învăţătorului nostru şi învăţăm de la El ceea ce a făcut El, astfel încât noi să călcăm pe urmele Lui şi să stăm la dispoziţia Lui, pentru ca El să poată face cu noi ceea ce Îi place Lui.

El, Dumnezeul veşnic credincios, să ne îmbărbăteze, să ne putem pune încrederea în El şi să nu fim întristaţi, ci să-I mulţumim. Eu vă mai spun încă o taină: dacă Domnul Dumnezeu n-ar fi avut de gând aceste lucruri cu noi, El nu ne-ar fi trimis un astfel de Cuvânt minunat. Noi trebuie s-o acceptăm. Dacă El ne adresează anumite cuvinte, o face cu scopul de-a ne arăta că vrea să ne facă după Cuvântul Său.

Şi după cum a zis El în Ioan, cap. 15: „v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi rodul vostru să rămână”. Cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească fiecăruia, indiferent în ce poziţie suntem, indiferent de cât timp suntem credincioşi. Dumnezeu are pentru fiecare ceva. El n-a uitat pe niciunul, ci El S-a adresat fiecăruia. El doreşte să-i ia pe toţi la Sine. El îi cheamă pe toţi şi noi dorim să-L ascultăm şi să-I slujim, astfel încât Cuvântul pe care l-am citit din prorocul Maleahi să ne facă bine, prin faptul că noi Îi slujim Domnului. Dacă este scris: „Şi veţi vedea atunci deosebirea dintre cel care-Mi slujeşte şi cel care nu Îmi slujeşte”, atunci la ce ne foloseşte acest cuvânt dacă nu ştim că am găsit har şi îndurare înaintea lui Dumnezeu? Să înţelegem că viaţa noastră nu ne mai aparţine nouă, ci Îi aparţine Lui; s-o punem la dispoziţia Lui, chiar şi acasă, în viaţa de zi cu zi. Slujba nu începe doar cu evanghelizarea, ci fiecare poate să-I slujească Domnului în locul unde se află. Dumnezeu vrea să facă din noi nişte oameni care pot să-I stea la dispoziţie, nişte oameni care-şi înfrânează limba şi o pun la dispoziţia Lui, după cum este scris: „Cel înţelept câştigă suflete”. Dar vorbirea lui este dreasă cu sare. Dumnezeu să ne fie îndurător în acest mod şi să ne binecuvânteze. Eu cred că El a făcut-o deja şi o va face şi în continuare.

Lăudat şi slăvit să fie Numele Lui!

Haideţi să ne ridicăm şi să cântăm cântarea „Aşa cum sunt, aşa trebuie să fie”.

În timp ce ne aplecăm capetele şi ne deschidem inimile în faţa lui Dumnezeu, ne este adresată chemarea Lui încă o dată, tuturor. Cine doreşte să-I slujească, în timp ce El ne adresează această chemare? Întrebarea rămâne deschisă: Cine doreşte să-I răspundă Domnului cu un «Da!», să vină la El şi să-I spună: „O, Doamne, sunt aici cu viaţa mea. Şi eu doresc să am parte de desăvârşirea Ta, să fac parte din turma Ta, din rândul acelora care Te respectă pe Tine, Cuvântul Tău şi Numele Tău; să fac parte din acea ceată care nu merge pe calea proprie, ci merge pe calea pregătită de Domnul; o ceată care nu crede ce doreşte, ci o ceată care crede aşa cum spune Scriptura, o ceată care este proprietatea lui Dumnezeu, pe lângă care Dumnezeu trece ocrotitor, fiindcă sângele Lui a acoperit păcatele noastre.”?

Noi recunoaştem din adâncul inimii noastre şi prin convingere,  că am fost eliberaţi prin sângele Mielului. Recunoaştem că păcatele şi fărădelegile noastre au fost iertate şi că noi venim în faţa lui Dumnezeu ca nişte oameni curăţaţi. El ne vede prin Hristos, prin lucrarea desăvârşită de pe crucea Golgotei.

Scumpă inimă, nu te uita la tine aşa cum eşti! Priveşte spre Acela care a fost răstignit şi crede că El a murit şi pentru tine, El te-a chemat pe nume, astfel încât tu să fii proprietatea Lui.

Haideţi să mai cântăm încă odată corul şi după aceea ne vom ruga.

Înainte să ne rugăm, vreau să întreb foarte scurt, în timp ce toate capetele sunt aplecate, dacă doreşte cineva să fie inclus în această rugăciune; atunci ridicaţi foarte scurt mâinile. Mulţumesc! Mulţumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Domnul vede toate mâinile.

Tată din ceruri, Îţi mulţumim din adâncul inimilor noastre că suntem conştienţi de faptul că nu suntem o biserică oarecare, ci noi suntem poporul Tău răscumpărat şi credem că facem parte din rândul Bisericii Tale. Noi suntem mădulare ale Trupului Tău, suntem nişte oameni care au un respect faţă de Tine şi faţă de Cuvântul Tău cel sfânt, care au respect faţă de Numele Tău pe care ni l-ai descoperit.

Iubite Domn, Tu ai văzut toate mâinile ridicate; Tu cunoşti toate inimile; Tu ştii despre toate necazurile; Tu cunoşti toate problemele pentru rugăciune. Împreună, Te rugăm: lucrează Tu într-un mod minunat în noi. Cuvântul vestit să-şi împlinească scopul pentru care l-ai trimis Tu, prin lucrarea minunată a Duhului Tău cel Sfânt.

O, Doamne, cât de credincios eşti Tu, cât de bun eşti Tu cu noi, o, Doamne! Cum a spus şi Pavel, că Tu, în credincioşia Ta, ai luat în slujba Ta nişte oameni şi i-ai trimis, astfel încât Tu să vorbeşti prin ei, astfel încât Tu să-Ţi descoperi voia Ta, să-Ţi continui lucrarea Ta şi să o duci la bun sfârşit.

Astăzi, împreună, Îţi mulţumim pentru marea prioritate că Te avem pe Tine şi Cuvântul Tău şi Tu ai trimis şi prorocii Vechiului Testament. Ei ne-au slujit nouă, nu lor înşişi. Prin prorocii, ei ne-au spus ce trebuie să se întâmple. Şi noi putem privi în urmă şi să spunem: „S-a întâmplat totul; Scriptura s-a împlinit”.

Dacă Tu, o Doamne, ai spus: „Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” Tu ai spus-o, o Doamne, în Luca 24.

Iubite Domn, acum putem vedea împlinirea Scripturii şi s-o şi trăim. Astăzi şi noi am putea deschide Biblia şi să spunem: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură în faţa ochilor noştri”.

Iubite Mântuitor, Te rugăm vino Tu şi atinge-Ţi scopul Tău, pentru că este atât de târziu pe ceasul lumii! Revenirea Ta este aproape. Binecuvântează poporul Tău, turma răscumpărată prin sângele Tău, Biserica Ta, şi dăruieşte îndurare, astfel încât Tu să ne slujeşti nouă, noi să-Ţi slujim Ţie şi să ne slujim reciproc; să fim uniţi cu Tine şi noi între noi. Şi aşa cum Te-am rugat înainte, umple Tu cu dragostea Ta acest gol din mijlocul nostru! Iubirea Ta, dragostea Ta să fie în noi şi cu noi toţi.

Ţie, Dumnezeului veşnic credincios, Îţi aducem mulţumirile şi pentru Cuvântul care ne-a cercetat astăzi. Noi ştim că, de fiecare dată, Cuvântul Tău îşi împlineşte scopul. Cinste şi mărire Numelui Tău celui minunat, pentru tot. Amin!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *