Prorocii adevăraţi sau mincinoşi

Ewald Frank

            Cuvântul de introducere prin fratele Russ. Ceea ce trebuie să se împlinească în zilele noastre se împlineşte întocmai cum a vorbit gura Domnului. Noi suntem bucuroşi pentru aceasta şi Îi mulţumim. Eu cred că noi nu trebuie să ne îngrijorăm, nici să ne plângem, nici nu trebuie să-I prescriem ceva lui Dumnezeu, pentru că ceea ce a planificat El în planul Său de mântuire, chiar dacă unele lucruri au fost prorocite cu mii de ani în urmă sau dacă au fost vestite în zilele noastre, noi ştim că Dumnezeu le va împlini; şi pentru acest lucru Îi suntem recunoscători.

Fraţi şi surori, noi nu ne bazăm decât pe Cuvântul Său, pe făgăduinţele Lui şi pe ceea ce a vorbit El. Pentru aceasta vrem să-I dăm toată cinstea şi lauda.

Să ne rugăm. Tată ceresc şi în dimineaţa aceasta noi suntem atât de bucuroşi şi plini de mulţumire că am putut veni aici la glasul Cuvântului Tău, unde putem proslăvi Numele Tău şi să Te lăudăm, Dumnezeule atotputernic, în cer şi pe pământ. Tu care ne-ai iubit şi ne-ai ales ca popor al Tău, Doamne, Tu ne-ai făcut de cunoscut calea Ta şi ne-ai trimis Cuvântul Tău şi noi ne putem baza pe Cuvântul Tău în fiecare zi din viaţa noastră. Doamne, şi în dimineaţa aceasta vrem să fii cu noi şi Te rugăm să iei totul în mâinile Tale, să ne binecuvântezi pe toţi cei prezenţi şi pe cei care n-au putut veni. Binecuvântează întregul Tău popor de pretutindeni, până la marginile pământului. Doamne, Ţie Ţi se cuvine toată lauda şi onoarea şi toată închinarea noastră; am vrea să sărim de bucurie. Ce Ţi-am putea noi spune, decât să Te onorăm şi să Te lăudăm din adâncul inimii noastre.

            Doamne, primeşte mulţumirea noastră pentru tot ce ai făcut în mijlocul nostru, pentru descoperirile minunate, pentru binecuvântare, pentru tot Îţi aducem numai laudă şi onoare. Aleluia! Tu să fii mai departe cu noi. Îţi mulţumim în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Fr. Frank. Acum vrem să citim un Cuvânt pe care îl găsim în Ieremia 23.  Aici observăm, în mod deosebit, că în timpul în care făgăduinţele lui Dumnezeu se împlinesc, orice minciună şi orice înşelăciune încetează, iar acei care s-au ocupat cu înşelătoriile trebuie să înceteze, pentru că toţi ceilalţi observă că ei vorbesc pe lângă ceea ce lucrează Dumnezeu de fapt. Aşa se întâmplă şi în timpul nostru.

Cel ce vede împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu pentru timpul său, la fel, vede unde se vorbeşte minciuna şi înşelăciunea, pentru că acele lucruri nu corespund cu adevărul; mai mult decât atât, ele deviază de la Cuvânt, trecând pe lângă ţintă. Dar acolo unde Dumnezeu Se descoperă, oamenii sunt călăuziţi de Cuvânt. Din Ieremia 23 am putea citi foarte mult, dar este de ajuns dacă citim de la vers. 16 la v. 20: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «N-ascultaţi cuvintele prorocilor care vă prorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului. Ei spun celor ce Mă nesocotesc: «Domnul a zis: «Veţi avea pace» şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: «Nu vi se va întâmpla niciun rău.» Cine a fost de faţă la sfatul Domnului ca să vadă şi să asculte cuvântul Lui? Cine a plecat urechea la cuvântul Lui şi cine l-a auzit? Iată că furtuna Domnului, urgia izbucneşte, se năpusteşte vijelia şi cade peste capul celor răi! Mânia Domnului nu se va potoli până nu va împlini şi va înfăptui planurile inimii Lui. Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremilor”.

Aceasta este tema despre care vrem să aflăm adevărul. La sfârşitul vremilor, la sfârşitul zilelor, trebuie să recunoaştem cu claritate că Domnul împlineşte planul Său sfânt de mântuire şi face de ruşine pe oricine nu trăieşte conform Cuvântului Său.

Referitor la toţi cei ce n-au posedat Cuvântul Domnului, este scris în vers. 21-22: „Eu n-am trimis pe prorocii aceştia, şi totuşi ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuşi au prorocit. Dacă ar fi fost de faţă la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu şi să-i întoarcă de la calea lor rea, de la răutatea faptelor lor!”.

Aici sunt aceste două lucruri.

La sfârşitul vremilor vom putea şti cu claritate unde se află Dumnezeu şi unde nu, unde se află prezenţa şi călăuzirea Domnului, unde vorbeşte El şi unde nu vorbeşte, unde lucrează El şi unde nu lucrează. Semnul recunoaşterii care ne-a fost dat ne spune: „Dacă ar fi fost de faţă la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu”.

Aşadar unde este Domnul, acolo El va lăsa să fie vestit  Cuvântul Lui, acolo sunt descoperite gândurile lui Dumnezeu, acolo El va vorbi adevărul Său; noi putem recunoaşte aceasta acum la sfârşitul vremilor, prin harul lui Dumnezeu şi Îi mulţumim pentru aceasta. Eu cred că toţi cei ce au auzit Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu pot deosebi cu adevărat minciuna de adevăr.

De multe ori unii se întreabă: „Cine posedă darul deosebirii?”, iar alţii pot face tot felul de observaţii. Eu cred că toţi acei ce cred Cuvântul prorocit şi vestit prin prorocul lui Dumnezeu posedă şi darul deosebirii. Ei pot vedea şi observa orice îndeletnicire meschină şi s-o aducă în faţa Cuvântului fără să cadă în cursa Înşelătorului. Chiar dacă lucrarea respectivă este împodobită frumos, cusută cu aţă albă, chiar dacă cineva se pretinde a fi proroc.

Să luăm un caz. Cineva vine la noi şi noi îl poftim la masă – la Cuvânt. Dar nu vor trece cinci minute şi noi vom constata imediat cine este persoana respectivă. Nu numai unul va constata, ci toţi ne vom da seama dacă el a venit din însărcinarea lui Dumnezeu şi dacă el vesteşte Cuvântul făgăduit pentru timpul aceasta sau dacă el vesteşte gândurile lui proprii, căutând să ne insufle un vânt străin. Vântul i se va lua imediat din pânze, iar el va trebui să se aşeze la locul lui. Nu este meritul nostru, ci este harul lui Dumnezeu că astăzi noi putem deosebi ce este drept de ceea ce nu este drept, putem deosebi adevărul de minciună. Semnul de recunoaştere este clar: „Dacă ar fi fost de faţă la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu”.

Din Ieremia 23 mai citim vers. 25-27: „Am auzit ce spun prorocii care prorocesc minciuni în Numele Meu zicând: «Am avut un vis! Am visat un vis!» Până când vor prorocii aceştia să prorocească minciuni, să prorocească înşelătoriile inimii lor? Cred ei oare că pot face pe poporul Meu să uite Numele Meu prin visurile pe care le istoriseşte fiecare din ei aproapelui său, cum Mi-au uitat părinţii lor Numele din pricina lui Baal?”.

Vedeţi? Şi aici poate fi minciună şi înşelăciune când unii oameni nu au în sine Cuvântul adevărului. Există comunităţi unde sunt povestite tot felul de visuri şi sunt relatate tot felul de ipoteze pe baza Cuvântului, că: „În zilele din urmă mulţi vor avea visuri”. Fiecare povesteşte ce a visat noaptea până acolo că ţi se face rău de atâta vâlvă în vânt. Dar noi ştim că acolo unde Se descoperă Dumnezeu totul este într-o relaţie ordonată faţă de Cuvântul lui Dumnezeu; acolo nu este adus pe masă ceea ce nu trebuie adus.

În centrul atenţiei trebuie adus Domnul Isus Hristos şi Cuvântul viu al Dumnezeului nostru. Amin. Toate celelalte lucruri sunt aduse doar ca ceva secundar şi sunt amintite doar ca o confirmare la ceea ce a vorbit Dumnezeu prin Duhul Său. Să nu uităm că un vis care este mult amintit nu are nicio valoare; drept urmare, vă rog să-l uităm foarte repede.

Dar să observăm bine, atunci când Dumnezeu dă o descoperire într-un vis de noapte – ca unui Iosif căruia i s-a spus să meargă în Egipt – atunci acela să şi împlinească fără multă vorbă însărcinarea Domnului.

În vers. 28 citim: „Prorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta, şi cine a auzit Cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu!”. Aşa este.

Dacă cineva are cu adevărat un vis, noi nu vrem să respingem nimic din ceea ce dăruieşte Dumnezeu; este bine venit, indiferent sub ce formă. Dacă cineva a avut un vis să-l povestească şi apoi se va vedea dacă Dumnezeu era în lucrare sau dacă Satan era în acea lucrare. Noi nu trebuie să ne jucăm cu lucrurile lui Dumnezeu. Noi trebuie să spunem deschis dacă am auzit, dacă am văzut sau dacă am visat. De fapt, curând se va vedea dacă Dumnezeu este în lucrarea respectivă sau nu.

Noi am citit: „Cine a auzit Cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu!”. Şi aici este posibil ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie înghesuit într-o concepţie proprie sau să fie adaptat unui program propriu. Dar cel ce a auzit Cuvântul Domnului trebuie să-l vestească mai departe aşa cum l-a primit, fără să-l rupă sau să-l răsucească, ci să spună numai ceea ce a vorbit Domnul.

Aici este făcută imediat o comparaţie. Vers. 28b: „Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? – zice Domnul”. Sau pleava cu grâul din timpul nostru. Noi ştim că ele sunt foarte aproape una de cealaltă. Da, grâul este îmbrăcat cu pleava, dar pleava va fi arsă, iar grâul va fi luat în veşnicie. În timpul secerişului, la sfârşitul vremii, grâul nu va mai avea nimic comun cu pleava, deşi, mai înainte, ambele erau dependente una de cealaltă, deşi unul a ieşit din celălalt; dar la sfârşit intervine o separare completă.

Numai Dumnezeu poate împlini şi desăvârşi această lucrare. Dar noi vedem, când ajungem la sfârşitul vremii, că va trebui să deosebim grâul de pleavă. Noi ar trebui să fim în stare să deosebim unde este grâu şi unde este pleavă. Vedem că nici chiar spicul din care se dezvoltă grâul nu mai are vreo valoare. La sfârşit totul depinde de valoarea grâului ieşit din spic. Toate celelalte au fost necesare doar pentru a ajuta grâul până se coace, iar la sfârşit se va descoperi cum Domnul va alege grâul ca să-l ducă în hambarul Său, iar pleava va fi arsă în foc. Nu noi am ordonat aceste lucruri şi nu noi le-am planificat, ci Însuşi Domnul a vorbit despre această lucrare pe care El o împlineşte acum.

În vers. 29-32 citim: „«Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?» «De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care îşi ascund unul altuia cuvintele Mele.» «Iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu.» «Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce prorocesc visuri neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă şi nu sunt de nici un folos poporului acestuia, zice Domnul»”.

Cel ce trece pe lângă Cuvântul lui Dumnezeu nu are nimic de spus poporului Său, ci el vrea doar să-i rătăcească pe cei ce Îl urmează pe Domnul. Dar aleşii lui Dumnezeu nu pot fi înşelaţi. De aceea ei ascultă glasul lui Dumnezeu şi rămân feriţi de înşelăciune, iar aceasta este prin harul lui Dumnezeu. În timpul sfârşitului noi putem deosebi cu claritate adevărul de formalitate.

Se spune: „Hristos este aici, sau Hristos este acolo” şi se povesteşte despre darurile Duhului, despre minuni aici şi dincolo sau că Dumnezeu a vorbit aici sau acolo – despre lucrurile acestea se povesteşte foarte mult. Dar întrebarea noastră este: „Unde se descoperă Dumnezeu conform Cuvântului Său în timpul acesta? Unde Îl putem găsi pe Domnul?”

Tot aşa cum s-a întâmplat cu poporul Israel. Când Dumnezeu a pus capăt tuturor înşelătoriilor şi minciunii lor, cine a mai îndrăznit atunci să înşele după ce Dumnezeu lăsase ca izvorul de adevăr să fie cunoscut? La fel o vor păţi acum cei ce înşeală în propria lor familie, în biserică şi pretutindeni. Va trebui să le spunem: „Aici tu nu mai ai nimic de prorocit”.

Dumnezeu împlineşte acum Cuvântul Său în faţa ochilor noştri. Nu ne dăm noi seama cum a vorbit Dumnezeu cu slujitorii Lui? Nu ştim noi că, în trecut, Dumnezeu a trimis pe slujitorii Lui, iar în timpul acesta El a trimis pe slujitorul Său? Atunci putem deosebi imediat. Dacă cineva vorbeşte aici pe lângă Cuvântul vorbit de Dumnezeu prin slujitorul Său, acela nu vorbeşte din însărcinarea lui Dumnezeu. El poate vorbi despre îngeri sau draci, aceasta nu este important, acela joacă doar un fel de teatru.

Lăudat fie Dumnezeu pentru că El ne-a deschis ochii şi pentru faptul că El a ridicat un loc preasfânt. El vrea să ne ajute prin har, iar acolo unde este Duhul adevărului minciuna va trebui descoperită imediat. Noi vom vedea cum lumina osândeşte întunericul, şi, la fel, Duhul adevărului osândeşte tot ceea ce este înşelătorie şi minciună. Totul trebuie descoperit şi cu cât mai repede cu atât mai bine. Cu cât ne apropiem mai mult de sfârşitul veacului cu atât mai clar vor fi descoperite  aceste lucruri în Biserica Dumnezeului celui viu.

Noi am citit că Domnul are necaz pe cei ce prorocesc visuri neadevărate ca să rătăcească pe poporul Domnului prin înşelăciunea lor. Acesta este Cuvântul potrivit pentru lucrările acestea particulare şi înşelătoare: totul este doar minciună. Ei povestesc şi prorocesc, dar în fond, ei nu au nimic de spus. De ce? Pentru că ei nu au stat la sfatul lui Dumnezeu, nu au auzit Cuvântul Lui şi nu au primit descoperire asupra Lui. Ei n-au primit nicio însărcinare pentru a vesti mai departe aceste lucruri, drept urmare ei nu pot spune ceea ce are de spus Domnul poporului Său. Noi am citit mai înainte: „Nu Eu i-am trimis pe prorocii aceştia, nu Eu le-am dat poruncă, ei nu sunt de niciun folos poporului acestuia şi n-au adus niciun rod. Ei nu pot ajuta pentru că vestesc basme proprii”.

Dumnezeu se află în propria Sa lucrare. Toate celelalte lucrări ne îndepărtează de El. Aceste lucrări voi fi descoperite mai devreme sau mai târziu.

Domnul a vorbit şi în prorocul Ezechiel aşa cum citim în cap. 13:1: „Fiul omului, proroceşte împotriva prorocilor lui Israel care prorocesc şi spune celor ce prorocesc după gustul inimii lor: «Ascultaţi Cuvântul Domnului!..»”.

Dacă toţi cei ce prorocesc în timpul nostru după gustul inimii lor ar fi dispuşi să asculte Cuvântul Domnului, atunci ei ar deveni oameni liberi prin adevărul lui Dumnezeu. Căci este scris: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi (liberi)(Ioan 8:32). Adevărul este Cuvântul lui Dumnezeu şi când El ne pătrunde atunci toată minciuna şi înşelăciunea va fi osândită, aşa încât ne vom ruşina şi vom spune: „Doamne, ajută-mă prin harul Tău şi pătrunde-mă prin adevărul Tău în aşa fel ca propria mea părere să dispară, iar călăuzirea Ta să mă cuprindă prin Duhul Sfânt”; ca să ştim că nu vorbim noi după propria noastră părere, ci Tu prin călăuzirea Duhului Sfânt.

Noi vrem să fim convinşi că din acest loc închinat Domnului se vorbeşte numai Cuvântul Domnului şi toate lucrurile sunt ordonate după Cuvântul Său şi sunt aduse într-un echilibru deplin.

Acestor oameni care prorocesc aproape pretutindeni spuneţi-le ce a vorbit Cuvântul Domnului în special aici: „Ascultaţi Cuvântul Domnului pentru timpul acesta”. Dar ei nu vor asculta, ci ei doresc să umble în căile lor proprii. Ei spun atât de simplu: „Dacă nu-mi convine într-o comunitate mă duc în alta. Poate mai găsesc câţiva neştiutori cărora le pot prezenta jocul meu”. Dar acest lucru nu se întâmplă în casa lui Dumnezeu. Tuturor acelora din timpul nostru care mai prorocesc pe lângă Cuvânt trebuie să le fie spus: „Vă rugăm veniţi odată şi ascultaţi Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu pentru timpul acesta” şi atunci veţi şti cu cine aveţi de a face. Numai aşa putem să-i ajutăm pe oameni. Voi ştiţi că oamenii se ascund după multe lucruri, dar orice lucrare sau învăţătură va fi măsurată cu unitatea de măsură a Cuvântului Domnului. În acest punct, unii se ridică, iar alţii cad. Se întâmplă un lucru din acestea două. Acolo unde oamenii prorocesc după voia inimii lor şi unde îşi povestesc visurile după bunul lor plac, lucrând după concepţii proprii, acelora trebuie să le fie spus: „Dacă pretindeţi că vreţi să-L slujiţi pe Dumnezeu atunci veniţi şi ascultaţi Cuvântul Său”.

De înşelăciunea oamenilor te poţi elibera doar atunci când primeşti Cuvântul adevărului în inima ta şi îl crezi. De ce nu vor să-L asculte aşa de mulţi oameni? Mulţi admit că fratele Branham a fost un proroc al lui Dumnezeu, dar propria lor umblare şi voinţă nu le permite să se întoarcă la Dumnezeu; acesta este un cuvânt profetic, propria lor lucrare nu le permite să se întoarcă. De ce? Pentru că ei vor să continue aşa. Ei nu vor să fie descoperiţi în umblarea lor, ci vor să trăiască după îndemnurile inimii lor.

Orice om care a căzut în cursa lucrării sale proprii în timpul acesta, va avea mari greutăţi. Să vină să se aşeze la picioarele Domnului ca ucenic şi să asculte glasul Cuvântului. Dar unii vor umbla pe căi greşite şi vor avea dificultăţi să se elibereze de vedeniile oamenilor şi de minciunile prorocilor mincinoşi, fie doar că mâna lui Dumnezeu îi cuprinde şi le spune: „Ascultă, este mai bine să fii descoperit aici pe pământ, unde mai este timp şi loc pentru pocăinţă decât să fii descoperit acolo mai târziu cu toate înşelătoriile tale murdare şi mincinoase”.

„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Vai de prorocii fără minte care umblă după duhul lor şi nu văd nimic!»” (Ezech. 13:3). Voi ştiţi că toate aceste lucruri există. Oamenii umblă după închipuirea duhului lor și lucrările Duhului, care au fost în mijlocul Bisericii de la început, sunt imitate în felul acesta, iar copiii lui Dumnezeu de pretutindeni nu observă nimic. Din contră, dacă aud o prorocie ei spun cu mândrie: „Vedeţi că Domnul este în mijlocul nostru, altfel fratele sau sora n-ar fi putut proroci în felul acesta”.

Acestor oameni care ascultă şi vorbesc trebuie să le fie spus: „Ascultaţi Cuvântul Domnului pentru timpul acesta”. De aceasta depinde totul. Nu de ceea ce spun ei. Doar voi observaţi că în Biserica Domnului totul trebuie rânduit. Acolo unde este Cuvântul adevărat, acolo vin şi prorociile adevărate. Dumnezeu Se poate descoperi numai într-o astfel de Biserică. Dorim ca Domnul să continue în felul acesta cu noi până în ziua când vom trece de la credinţă la realitatea vizibilă.

Citim mai departe din Ezech. 13:4-6: „Prorocii tăi, Israele, sunt ca nişte şacali în mijlocul dărâmăturilor! Voi nu v-aţi suit înaintea spărturilor, n-aţi înconjurat cu un zid casa lui Israel ca să rămâneţi tari în luptă în ziua Domnului. Vedeniile lor sunt înşelătoare, şi prorociile lor mincinoase. Ei zic: «Aşa vorbeşte Domnul!», măcar că Domnul nu i-a trimis; şi fac pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvântul lor”.

În Deut. 18:20-22 citim: „«Dar prorocul care va avea îndrăzneala să spună în Numele Meu un cuvânt pe care nu-i voi porunci să-l spună, sau care va vorbi în numele altor dumnezei, prorocul acela să fie pedepsit cu moartea.» Poate că vei zice în inima ta: «Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?» Când ceea ce va spune prorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el”.

Aceste lucruri sunt valabile până în timpul nostru. Aşa cum au fost opriţi, descoperiţi toţi aceşti proroci mincinoşi cu ajutorul Cuvântului Domnului, la fel se va întâmpla când Domnul va cerceta pe poporul Său Israel prin slujba celor doi proroci. Atunci vor trebui să înceteze toate aceste îndeletniciri murdare şi religioase. Tot aşa va trebui să înceteze orice lucrare proprie în Biserica lui Dumnezeu. Orice vorbire după propria gândire şi judecată, prorocii, visuri sau orice poveste închipuită, trebuie înfăţişate şi comparate cu unitatea de măsură a Cuvântului. Uneori se aude cam aspru acest Cuvânt. Poate că unii cred că noi vrem să ne ridicăm deasupra tuturor oamenilor. Dar noi am citit ce se va întâmpla cu astfel de oameni care se ridică împotriva Cuvântului care a fost descoperit. De fapt, ei sunt deja oameni morţi. Cuvântul spune că astfel de oameni sunt morţi în păcatul lor pentru că au îndrăznit să se ridice în momentul în care Dumnezeu Îşi împlineşte deja Cuvântul Său şi ei pretind că ar lucra din însărcinarea lui Dumnezeu, încercând să mai dezbine ceva în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Noi ştim că în zilele noastre există o astfel de dezbinare între aşa zişii credincioşi. Nu pentru faptul că Dumnezeu nu ne-a adus adevărul, ci pentru faptul că duhul minciunii domină încă pe foarte mulţi credincioşi. Aici este toată problema.

Noi ştim când a apărut prima dată mesajul sfârşitului, cum ei au spus pretutindeni: „Da, Dumnezeu a fost cu omul acesta”, dar pe urmă ei au privit la lucrarea lor proprie, la neprihănirea aleasă de ei, ştiind bine că dacă vor primi această vestire şi lucrare pe care a trimis-o Dumnezeu în timpul acesta, atunci se va pune capăt propriei lor lucrări, iar aceasta ei nu admit. Ei voiau să continue în felul lor mai departe, căutând o soluţie intermediară, un compromis, dar sfârşitul lor va fi că ei nu vor ajunge la lumina Cuvântului; lor nu le-a mai rămas decât întunericul pentru că ei s-au ridicat împotriva luminii.

Dumnezeu are însă un popor în zilele noastre care este dispus să dea crezare adevărului. Noi ştim că este scris în 2 Tes. 2:12: „…pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi”. Și vers. 11: „Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună”.

Acest Cuvânt este o osândă groaznică. Dumnezeu i-a lăsat pe oamenii aceştia în voia minţii lor pentru că El a descoperit lumina adevărului, iar oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina. Ei iubesc cuvintele lor şi tâlcuirile oamenilor mai mult decât Cuvântul adevărului, iubesc cuvântul organizaţiei lor mai mult decât Cuvântul lui Dumnezeu.

Ei au respins tot ceea ce a vorbit Domnul în timpul acesta prin prorocul trimis de El. Din momentul când au făcut aceasta, lor nu le mai rămâne decât propria lor lucrare. Noi ştim cum se va încheia această lucrare a lor. Dacă ei ar fi stat la sfatul Domnului, ar fi primit un sfat din partea Lui. Dacă ar fi primit vreun îndemn, atunci ar asculta acum Cuvântul Domnului, iar mântuirea ar fi de partea lor împreună cu ajutorul imediat al lui Dumnezeu.

Dar în felul acesta ei continuă pe propria lor cale. În Ezechiel 13:8-9, Cuvântul Domnului spune: „«Pentru că spuneţi lucruri înşelătoare şi vedeniile voastre sunt minciuni, iată, am necaz pe voi, zice Domnul Dumnezeu.» «Mâna Mea va fi împotriva prorocilor ale căror vedenii sunt înşelătoare şi ale căror prorocii sunt mincinoase; ei nu vor rămâne în adunarea poporului Meu, nu vor fi scrişi în cartea casei lui Israel, nici nu vor intra în ţara lui Israel…»”.

Aici venim deja la punctul unde numele lor vor fi şterse din Carte. Oamenii care nu vor să primească Cuvântul Domnului în ceasul cercetării divine, ceea ce face Dumnezeu în credincioşia Lui conform Cuvântului Său, sunt în pericol ca numele lor să fie şterse din carte. Fie din Israel, fie dintre neamuri cei care îndrăznesc să lucreze după mintea lor proprie, înşelând poporul cu învăţăturile lor proprii, numele lor vor fi şterse din Cartea Vieţii, din adunarea poporului lui Dumnezeu.

Atunci când Dumnezeu vorbeşte totul devine foarte serios, atunci nu mai există cale de mijloc. Aici am citit că ei nu vor rămâne în adunarea poporului lui Dumnezeu. Toate acestea le-a rânduit Dumnezeu aşa, pentru ca poporul Lui să fie păzit de dominaţia acestor făţarnici și să fie adus la locul de odihnă unde se poate aşeza ca să asculte expunerea Cuvântului divin, să-L primească pe Domnul Isus şi să ajungă la cunoştinţa adevărului adevărat. Aceşti aşa zişi proroci nu trebuie să aibă nicio legătură cu poporul lui Dumnezeu.

Noi cunoaştem un Cuvânt care spune: „dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii” (1 Ioan 1:7). În această lumină totul va fi descoperit. Observaţi că aici Dumnezeu forţează o despărţire? Şi asta câteodată prin mijlocul unor comunităţi. Toţi acei care au practicat minciuna şi n-au iubit adevărul vor fi despărţiţi de cei ce sunt proprietatea lui Dumnezeu, cei iubiţi şi aleşi ai Săi, cunoscuţi înainte de întemeierea lumii. Chiar dacă ei ar dori, nu va mai exista nicio legătură între unii şi alţii. Cu credincioşii din organizaţiile din timpul acesta se poate discuta orice: despre vreme, despre mersul trenurilor, sau orice altceva, dar numai despre lucrurile duhovniceşti nu, fiindcă ei nu vor să primească Cuvântul Domnului pentru timpul acesta. Este aşa sau nu este aşa? Aceasta pentru că ei sunt ocupaţi cu propria lor lucrare. În aceasta se deosebesc toate aceste lucruri. Dumnezeu să ne ajute ca să nu privim de sus în jos la cineva, ci să privim doar în sus la Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru credincioşia Lui, pentru harul Său şi pentru ceea ce face El în zilele noastre.

Am citit: „Şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu. Lucrurile acestea se vor întâmpla pentru că ei rătăcesc pe poporul Meu zicând: «Pace!», când nu este pace. Poporul Meu zideşte un zid, şi ei îl tencuiesc cu ipsos”. (Ezech. 13:9b-10).

Nu a vorbit Domnul în felul acesta cu cărturarii din vremea aceea? N-a spus apostolul Pavel către unul „perete văruit”? Totul este zugrăvit ca să nu se vadă ce este dedesubt. Dar astfel de lucruri nu sunt rânduite pentru viaţă, pentru că viaţa este din sămânţa Cuvântului, iar Duhul aduce această sămânţă la viaţă în noi toţi.

Cel ce trece pe lângă adevăr poate zugrăvi, se poate vopsi ca să nu fie văzut de lume, dar în interior se află moartea. În vers. 11 şi 12 mai citim: „De aceea spune celor ce-l acoperă cu ipsos că se va prăbuşi, va veni ploaie cu vifor, pietrele de grindină vor cădea şi se va dezlănţui furtuna. Iată, vi se prăbuşeşte zidul! Și atunci vi se va zice: «Unde este ipsosul cu care l-aţi tencuit?»”.

Aşadar, totul va fi dărâmat, zidul înfrumuseţat se va prăbuşi, iar oamenii vor întreba: „Unde este acum talentul vostru”? Meşteşugul lor ruşinos a fost luat în ceasul cercetării divine. Dar noi n-am vrut să aşteptăm atât de mult, ci ne-am adunat în prezenţa lui Dumnezeu pentru a ne corecta aici, pentru a anula orice lucrare particulară, pentru a ne prezenta în chip curat înaintea lui Dumnezeu, ca să fim străpunşi de adevărul Său, pentru că numai Duhul adevărului ne poate călăuzi în tot adevărul.

Dorim ca Domnul să ne dăruiască o astfel de inimă, ca să putem rândui toate lucrurile şi să le vedem cum le vede Domnul, şi să mânuim aceste taine şi lucrări aşa cum doreşte El.

Astfel El vrea să ne ajute într-un fel cum nu s-a mai întâmplat în trecut, ca să primim o încredere nouă în ceea ce face Dumnezeu în timpul acesta, ca să recunoaştem harul Domnului din mijlocul poporului Său mai mult ca oricând.

Nu noi ne-am separat. El ne-a separat atunci când a sădit Cuvântul Său în inimile noastre. Noi citim din prorocul Zaharia că în ziua aceea va fi deschis un izvor împotriva păcatului. În Ioan 16:8-9 scrie: „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine”. Acesta este păcatul.

Prin aceasta Domnul Isus a vrut să spună că păcatul necredinţei atrage după sine o sumedenie de păcate. Dacă Dumnezeu ne dăruieşte har ca să putem crede Cuvântul Lui, atunci am intrat sub sfera milei Lui, am fost strămutaţi în Împărăţia Sa şi noi auzim cuvintele gurii Sale. Dar lucrul acesta îl poate face numai Duhul lui Dumnezeu pentru a ne deschide ochii asupra păcatului, asupra neprihănirii şi a judecăţii. Orice om care este străpuns de Duhul lui Dumnezeu va experimenta aceste trei lucruri în viaţa lui.

Ochii ne vor fi deschişi asupra păcatului, a neprihănirii şi a judecăţii. Din momentul acela noi am fost ajutaţi pentru că ne-am prezentat în Faţa Sa, a Cuvântului lui Dumnezeu. În faţa Cuvântului nu există scăpare în stânga sau în dreapta. Există doar un drum drept înainte. Drept înainte este uşa. Domnul spune: „Eu sunt uşa”. Dacă vreţi să treceţi prin uşa aceasta, opriţi-vă odată şi recunoaşteţi lucrarea pe care a făcut-o El pentru voi, ce are în vedere pentru timpul acesta şi ce este pregătit în viitor pentru voi.

Nu este aşa de simplu să spui: „Domnul este uşa, eu intru şi ies cum vreau, ca să ajung la El”. Aşa nu merge! Noi trebuie să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu, să recunoaştem ceea ce a făcut Domnul, să fim pregătiţi să aruncăm orice lucrare proprie şi să ne predăm viaţa în mâna lui Dumnezeu.

Noi citim mai departe în Ezechiel 13: „…se va dezlănţui furtuna. Iată, vi se prăbuşeşte zidul!”.

Noi vom trăi şi vom vedea ceasul cercetării divine care va veni atât pentru neamuri cât şi pentru poporul Israel. Odată pentru cei ce n-au crezut aici şi odată pentru cei ce n-au crezut acolo. Sfânta Scriptură ne spune toate acestea.

Cei mari şi cei mici ai acestei lumi vor încerca să se ascundă de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie. Dar nu se va mai găsi un loc pentru ascunzătoare, iar ei vor striga: „Munţi cădeţi peste noi şi dealuri acoperiţi-ne”. Dar totul va fi prea târziu. Domnul Isus a spus: „Afară va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Dar înăuntru va fi bucurie şi pace pe vecie. Noi am dori să fim cu Domnul. Cei ce doresc să fie în zilele acelea în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să vină de acum în Împărăţia lui Dumnezeu. Această Împărăţie trebuie să înceapă în noi prin har.

Despre poporul Israel este scris că cei 144000 vor fi pecetluiţi înainte ca toate popoare să fie lovite în mod groaznic de aceste plăgi. În ziua aceea Domnul Dumnezeu va face cunoscut cine Îi aparţine şi cine nu. Dorim ca Domnul să ne ajute.

Citim mai departe în Ezechiel 13:17-18: „Iar tu, fiul omului, întoarce-ţi privirile împotriva fiicelor poporului tău care prorocesc după gustul inimii lor şi proroceşte împotriva lor! Spune: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Vai de cele ce cos pernuţe pentru subsuori şi fac marame pentru capetele oamenilor, de orice mărime, ca să prindă suflete! Socotiţi că veţi prinde sufletele poporului Meu, ca să vă păstraţi cu viaţă sufletele voastre?»”.

Noi ştim că în Biblie bisericile sunt simbolizate prin femei, iar ceea ce se naşte din acestea sunt fiicele. Fiecare dintre ele au confecţionat o anumită măsură a lucrurilor, ca să se potrivească pentru fiecare în parte, iar dacă nu i se potriveşte va fi croită din nou după măsura individului. Dar într-o zi va veni şi clipa în care Domnul va zice: „Domnilor, voi aţi putut ascunde în faţa oamenilor toate acestea, dar în Faţa Mea aceste lucruri au fost descoperite de mult timp, iar ceasul cercetării Mele a venit acum peste voi”.

Ei şi-au confecţionat marame. Voi ştiţi ce înseamnă o maramă. O maramă este o învelitoare pentru cap. Şi am citit: „ei fac marame pentru capetele oamenilor de orice mărime”. Dacă cuiva i se pune pe cap o maramă, atunci ce se întâmplă? Persoana respectivă nu mai vede.

Despre poporul Israel este scris că atunci când Îl va recunoaşte pe Hristos, va fi luată marama de pe ochii lor. Apostolul Pavel spune că acolo: „…unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia” (2 Cor.  3:14-17).

Numai în Domnul Isus Hristos poate fi înlăturată această maramă de pe ochii noştri. A sosit ceasul pentru această lucrare, ca să îndepărtăm aceste marame care ne-au fost puse în diferite comunităţi. Deci, unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenie, şi numai în Isus Hristos poate fi luată această maramă sectară.

Apostolul Pavel spune în vers. 18: „Noi toţi privim cu faţa descoperită….”. În zilele noastre ne-au fost luate toate maramele care ne erau puse pe ochi în vechile comunităţi, pentru ca să vedem slava şi descoperirea lui Dumnezeu. Astfel putem umbla în lumină. Indiferent dacă mă credeţi sau nu, dar în toate organizaţiile creştine religioase după nume şi obiceiuri, lucrurile sunt confecţionate după măsuri proprii. Ei măsoară şi confecţionează după măsura capului, iar oamenii trebuie să creadă aşa cum cred ei, sau să nu vadă aşa cum nu văd nici ei, pentru că fiecare a primit o maramă după măsura capului său.

Dar Domnul S-a îngrijit ca marama aceasta să fie îndepărtată. De fapt, ultima carte din Biblie se numeşte „Apocalipsa – Descoperirea”. Aceasta înseamnă că marama a fost îndepărtată ca să putem privi înăuntru. Înainte ca să putem privi în „Descoperirea lui Isus Hristos” trebuie să fie îndepărtată orice maramă de pe capetele noastre, pentru ca ochii noştri să vadă.

Toţi acei ce doresc să privească descoperirea Cuvântului şi a Duhului în timpul acesta, trebuie să fie dispuşi să îndepărteze orice maramă proprie, şi atunci vor vedea că nici Isus Hristos nu este învelit şi că El S-a descoperit. El S-a făcut cunoscut ca Cel dintâi şi Cel de pe urmă, ca Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine.

În Ezechiel 13:21 scrie: „Vă voi rupe maramele şi voi scoate pe poporul Meu din mâinile voastre”. El va scoate oile Sale din aceste staule şi doar El le va călăuzi la păşune. Lucrul acesta Îl face deja Domnul în zilele noastre, iar mai târziu şi cu poporul Israel. Noi am putea citi mai departe pentru că este scris şi despre păcatul vrăjitoriei: „Pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta” (Apoc. 18:23). De cine? De această femeie. Fiicele ei fac acelaşi lucru. Aceasta este pretutindeni pentru că această maramă este ca o vrăjitorie care vine peste un om şi îl vrăjeşte în aşa fel încât el nu mai poate crede. În Ezechiel 13:18 ei sunt întrebaţi: „Astfel vreţi să vă păstraţi cu viaţă sufletele voastre?”.

Noi ştim că atunci când fratele Branham a văzut starea bisericii din Statele Unite, când aceasta a trecut pe lângă el, a zis: „Doamne, ce este şi aceasta?”. Ei sunt vrăjiţi şi nu ştiu lucrul acesta. Nu ştiţi cum a scris apostolul Pavel, galatenilor? „Voi aţi început bine. Cine v-a vrăjit?” Toate aceste denumiri şi duhul nicolaiţilor i-au vrăjit, şi aceasta în cele mai diferite forme. Un om cu o maramă i-a prins în cursă şi le-a prezentat tot felul de lucruri. Dar acum este timpul când Domnul îi pretinde pe ai Săi. El spune: „Lăsaţi pe poporul Meu să plece”. Ceasul eliberării noastre a sosit. Noi am trăit ceasul cercetării divine care a venit peste noi.

Citim mai departe din Ezechiel 13:20: „Iată, am necaz pe perniţele voastre prin care prindeţi sufletele ca păsările; de aceea vi le voi smulge de la braţe şi voi da drumul sufletelor, şi anume sufletelor pe care le prindeţi ca păsările!”. Aşa este.

Domnul S-a îndurat de noi. El a deschis cursa în care am fost prinşi, a luat marama de peste capul nostru şi a spus: „Voi sunteţi eliberaţi”. De aceea este scris: „Duhul Domnului este peste Mine…ca să vestesc robilor slobozenia” (Is. 61:1).

Noi predicăm slobozenia tuturor celor ce sunt dispuşi să primească Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. El a spus: „Vă voi smulge din braţele lor ca să puteţi fi liberi, vă voi rupe maramele şi voi elibera poporul Meu din mâinile prorocilor mincinoşi. Ei nu trebuie să mai fie în mijlocul poporului Meu. Şi astfel veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul în mijlocul vostru”. Aceasta s-a recunoscut.

Aşadar, după ce Domnul ne-a eliberat, capul nostru a fost eliberat, mâinile noastre au fost eliberate, la fel şi picioarele noastre. Noi am trăit şi aceste zile în care putem crede, liberi, Cuvântul lui Dumnezeu, fără ca cineva să ne prescrie vreo dogmă religioasă. Nimeni nu ne mai poate lua acest Cuvânt. Acest fapt a devenit realitate şi pentru aceasta ne bucurăm, că noi am fost eliberaţi pentru timp şi pentru veşnicie. Noi nu trebuie să trăim în continuare în cursa acestor păsărari, nu! Noi am fost smulşi din mâinile lor şi am recunoscut că Domnul este Dumnezeul nostru.

Citim mai departe: „Pentru că întristaţi prin minciuni inima celui neprihănit, când Eu însumi nu l-am întristat, şi pentru că întăriţi mâinile celui rău ca să-l împiedicaţi să se lase de calea lui cea rea făgăduindu-i viaţa” (Ezech. 13:22). Dumnezeu ne-a dăruit har în zilele noastre ca să vedem aceste lucruri. El ne va ajuta şi ne va binecuvânta şi mai departe.

Noi putem recunoaşte măsura harului care ne-a fost dăruit. Am fost smulşi de pretutindeni şi deodată am văzut că suntem liberi. Unde este Duhul Domnului acolo este slobozenie. Orice maramă a fost luată. Noi putem vedea slava Domnului cu faţa descoperită; şi aceasta vine de la Domnul, prin Duhul Lui. Acest lucru l-a scris Pavel corintenilor.

Unde este Cuvântul lui Dumnezeu acolo urmează şi cuvântările adevărate dumnezeieşti, acolo este sinceritate şi adevăr în toate. Acolo unde Cuvântul lui Dumnezeu este răstălmăcit, acolo se află prorocii mincinoşi. Dar acolo unde Domnul Se descoperă, unde începe judecata prin Cuvântul Său, unde este luată orice maramă, ca să ne recunoaştem singuri, acolo vom vedea şi pe Acela care S-a descoperit în aceste zile din urmă, ca Domnul Cel viu care vrea să fie totul în toate pentru fiecare din noi. El să ne binecuvânteze. Amin. Să ne rugăm:

Doamne, noi Îţi mulţumim că Tu ai trimis pe prorocul Tău, Îţi mulţumim pentru mesajul Cuvântului Tău. De atunci am putut vedea toate înşelătoriile acestor proroci mincinoşi, pentru că Cuvântul adevărului ne-a străpuns. Duhul adevărului ne-a călăuzit în tot adevărul. Noi Te lăudăm şi ne închinăm în Faţa Ta Doamne, Te rugăm să umbli în mijlocul nostru şi proslăveşte-Te mai mult. Fie ca slava Ta să fie în mijlocul nostru când suntem adunaţi în Numele Tău. În această zi Îţi mulţumim din inimă şi-Ți aducem rugăciunile noastre în Numele Domnului Isus. Amin.

 

 

 

 

Întrebări şi răspunsuri

 

       Poate mai sunt unele întrebări la care aş răspunde pe scurt cu ajutorul lui Dumnezeu, iar pe urmă va încheia fratele nostru Russ.

Ochii mei au mai căzut pe un Cuvânt din 1 Samuel 17, unde David vorbeşte despre neprihănirea sa şi tot ce a făcut Dumnezeu cu el. 1 Sam. 17:46: „…Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu”.

Aceasta este şi dorinţa noastră a tuturor, acesta este motivul inimii noastre, ca toată lumea să recunoască acest fapt și anume, că Biserica Mireasă are ca Mire pe Domnul, care S-a manifestat în mijlocul ei. Noi nu trăim doar în amintirea lucrării lui Dumnezeu din trecut, ci noi vrem să avem o întâlnire cu acelaşi Dumnezeu, să avem aceleaşi trăiri în viaţa noastră ca să putem vorbi acum despre ceea ce face Dumnezeu prin har în timpul acesta în mijlocul poporului Său.

Noi vă putem asigura că Dumnezeu merge înainte cu Biserica Sa până la ţinta finală. Nu va exista nicio oprire şi nicio dare înapoi. Poate nu toate lucrurile vor veni întotdeauna atât de repede cum am dori noi. Au fost ani de luptă şi de biruinţă. În momentul acesta cred că suntem într-un timp de trecere de la o etapă la alta. De la ceea ce a fost la ceea ce va veni, iar în timpul acesta trebuie păşit cu curaj ca peste o punte şi să-L rugăm pe Domnul pentru întărirea şi încurajarea tuturor.

Noi ne putem pregăti pentru ziua în care Dumnezeu va lucra în chip minunat. De multe ori noi ne întrebăm: „Doamne, cât timp va mai dura harul Tău? Când se vor împlini toate aceste lucruri?”

Aici este o întrebare: „Putem folosi orice exprimare a fratelui Branham ca învăţătură?”

Nu! Aceasta nu putem, pentru că nu orice exprimare are vreo legătură cu o învăţătură biblică. Multe exprimări n-au nicio legătură cu o învăţătură biblică sau cu vreo altă învăţătură. Este doar ceva ce a fost spus fără vreo legătură biblică.

De exemplu. Fratele Branham spera că va avea şi el parte ca să cheme pe iudei la Hristos, înainte de a trece din viaţa aceasta. De altfel el a spus că în ziua în care steagul lui David a fluturat din nou în Israel, după 2000 de ani, în seara aceleaşi zile Îngerul Domnului a venit la el şi i-a dat însărcinarea. Pe baza acestui eveniment el era de părerea că va avea o parte de lucrare pentru poporul Israel, de a-i întoarce într-o formă oarecare la Domnul. Indiferent de faptul că aceste două evenimente s-au suprapus, din aceasta nu rezultă – nici chiar dacă a fost o dorinţă a fratelui Branham – că putem face din dorinţa lui o învăţătură biblică. De fapt, Domnul nici nu i-a permis să viziteze Israelul, ca predicator. El a fost întors din drum din Cairo, Egipt, prin Cuvântul Domnului.

Noi trebuie să deosebim foarte bine dacă este vorba despre o învăţătură sau de o dorinţă a fratelui nostru.

Cel mai bun exemplu îl putem lua din timpul în care au avut loc primele adunări aici în anul 1966, când un frate din America a venit aici şi mi-a povestit că „fratele Branham ar fi spus că în revoltele negrilor din Statele Unite vor muri un milion de negri”.

De multe ori fratele Branham a spus ca să fim foarte atenţi când se spune ceva. Uneori vorbeşte un om exprimându-şi o părere despre un eveniment oarecare, dar atunci când vine Cuvântul prin: „Aşa vorbeşte Domnul” este cu totul altceva. Fratele Branham a mai spus: „Fiţi atenţi când se vesteşte Cuvântul. Şi partea omenească are partea ei. Dar atunci când mă auziţi spunând «Aşa vorbeşte Domnul», atunci Domnul a vorbit”.

Vedeţi, noi trebuie să deosebim foarte clar. Întotdeauna trebuie să ne punem întrebarea: „Ceea ce a spus a fost «Aşa vorbeşte Domnul»?” Noi nu suntem interesaţi de nimic altceva decât de «Aşa vorbeşte Domnul» .

Dacă fratele Branham a mâncat cozonac cu cireşe, atunci trebuie să dorească toţi fraţii cozonac cu cireşe? De ce nu doresc şi ceea ce a mâncat Ioan Botezătorul? Pentru mine, aceste dorinţe nu înseamnă decât o mare prostie.

Noi trebuie să deosebim bine pe omul Branham de predicatorul Branham şi de prorocul Branham. Numai dacă avem harul acesta de la Dumnezeu, altfel vom expune orice exprimare a sa ca o învăţătură şi vom călări pe aceasta. Cea mai mare nenorocire se poate produce astfel încât nici nu ne dăm seama.

Noi vedem că şi pe Domnul Isus L-au înţeles imediat greşit când El i-a zis lui Petru cu ce fel de moarte va muri acesta, sau când El i-a zis lui Petru cu privire la Ioan: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?”. Imediat ieşise un zvon în popor că Ioan nu va muri. Dar Domnul nu spusese aşa ceva.

Dacă fraţii ar spune numai ceea ce El a spus, atunci n-ar fi rău; dar dacă ei sucesc unele afirmaţii, atunci e rău.

Să nu ne mirăm atunci de ce trebuie să ne luptăm câteodată cu artileria grea fără ca să ne dorim aceasta. Noi facem lucrul acesta cu privirea ridicată către Dumnezeu pentru ca lucrarea Lui să nu fie dată de ruşine.

Noi ştim că şi în timpul acesta va rămâne o rămăşiţă din popor păstrată în Cuvânt prin harul lui Dumnezeu. Noi nu ne lăsăm spulberaţi de orice vânt pe care îl produc oamenii. De multe ori vine câte un vânt, dar Domnul nu este în vântul acela. Unii aprind câteodată un foc, dar Domnul nu este în focul acela. Multe lucruri sunt imitate în timpul acesta.

Fratele Branham a spus că există o stimulare prin descoperire. Noi am văzut că descoperirile pot avea de fapt două surse sau două izvoare.

Există oameni care pot spune plini de bucurie şi exaltare despre lucrurile descoperite de ei încât ascultătorii lor tresaltă de parcă ar fi avut loc un eveniment foarte mare. În fond nu se întâmplase nimic; un duh pusese stăpânire peste ei, îi rătăcise după plac.

În timpul acesta niciun om nu-şi mai poate permite să treacă pe lângă Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu şi să creadă că va rămâne în picioare în faţa lui Dumnezeu. Vom mai reveni pe scurt la aceste lucruri.

Să nu vă supăraţi pe mine dacă vorbim în locul acesta atât de liber şi deschis. Eu nu sunt pentru lucruri ascunse şi nici pentru fraze neclare. Totul trebuie să fie clar şi limpede. Toate lucrurile trebuie să fie pe înţelesul tuturor, încât fiecare să-şi cunoască locul în Biserică, în Cuvânt, în slujbă şi în însărcinare.

În locul acesta nu putem vesti altceva decât ceea ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu. Cu ceea ce nu este scris se ocupă alţii.

Despre ceea ce vrem să mai spunem găsim scris în Ezec. 40:4: „Omul acela mi-a zis: «Fiul omului priveşte cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale şi ia aminte la toate lucrurile pe care ţi le voi arăta; căci ai fost adus aici ca să ţi le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea»”.

Acest cuvânt ne aduce aminte de textul din Apoc. 1. Apostolul Ioan a fost dus acolo ca să vadă şi să audă, iar apoi să scrie aceste lucruri sfinte, pentru ca în decursul timpului de har bisericile să aibă posibilitatea să citească, să asculte şi să păzească lucrurile scrise în acea carte. Chiar şi pentru timpul acesta de sfârşit este de folos Cuvântul din Apoc. 1. Noi trebuie să citim, să ascultăm şi să păzim ceea ce este scris. Noi am fost aduşi aici ca să ne deschidem ochii, urechile şi inimile, ca să vedem, să deosebim, să recunoaştem şi să luăm aminte la fiecare cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu şi să-l păstrăm într-o inimă curată, ca să putem deosebi bine ce vine de la Dumnezeu şi ce nu.

De la Dumnezeu vine tot ce a fost făgăduit mai dinainte în Cuvântul Său. Nimeni n-ar trebui să uite ceea ce scrie în Apoc. 1, ba chiar ar trebui să-şi scrie lucrul acesta pe mână și pe frunte, dacă nu în inimă.

Unii caută să înveţe ceea ce nu este scris în cartea acestei prorocii. În Apoc. 1:3 versetul se încheie cu cuvintele: „…căci vremea este aproape”. În această carte din Biblie orice cuvânt este scris sub formă de prorocie. Tot ceea ce trebuie să citim şi să auzim este scris aici. Nu este scris nicăieri că noi ar trebui să citim printre rânduri. Nu este vorba nicăieri că trebuie să tâlcuim aceste taine, nici să adăugăm sau să scoatem ceva. Este scris doar: „Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea!”. Aşadar cei ce păzesc aceste lucruri scrise. Nu ce nu este scris. Amin. (Adunarea spune „Amin”). Acest „Amin” trebuie să fie atât de puternic încât să fie auzit până în America.

De ceea ce nu este scris să se ocupe alţii. Biserica Domnului citeşte şi ascultă numai ce este scris. Toate celelalte lucruri sunt pentru ceilalţi. Ca să clarificăm şi lucrul acesta pentru totdeauna citim din Apoc. 22:18-19: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta”.

Indiferent dacă mă credeţi sau nu, de fapt nici n-ar trebui să ne ocupăm cu astfel de lucruri. Doar noi n-avem nicio răspundere pentru cei ce deviază de la Cuvântul lui Dumnezeu. Dar să fie clar, fratele Branham a predicat aproape trei ore textul din 2 Petru 1, în predica „Statura de om mare în Hristos”, despre cele şapte însuşiri (ale staturii de om mare în Hristos). În multe locuri din ţară aceste şapte însuşiri sunt confundate cu „cele şapte tunete”.

Eu întreb pe toţi aceşti cărturari, care pretind că ei au dreptul să vorbească, dacă fratele Branham în cele trei ore din predica aceasta a amintit doar o dată, doar o singură dată, că în aceste şapte însuşiri ar fi ascunse cele şapte tunete? De ce s-a răspândit o astfel de învăţătură rătăcitoare? Într-o zi Dumnezeu Se va socoti cu toţi aceştia. Nota de plată va sosi la ceasul Carmelului şi se va descoperi cine este Dumnezeul adevărat în Israel, cine L-a slujit, cine s-a încrezut în El şi cine L-a tăgăduit. Se va vedea cine a avut doar o singură dorinţă: aceea de a ajuta la propăşirea şi pregătirea Bisericii conform Cuvântului descoperit.

Noi ne ocupăm de pregătirea Bisericii şi nu de probleme proprii, ci de ceea ce a dăruit Dumnezeu poporului Său, prin har.

O întrebare a unui frate din Rotterdam, Olanda: Ce să facem cu predicile fratelui Branham? Cum să lucrăm cu ele; să predicăm noi sau să servim pe oameni cu aceste predici?

Vreau să răspund la această întrebare foarte clar. În locul acesta noi n-avem nicio lege pentru vreo procedură. Noi facem totul după cum suntem călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. Noi încă traducem; am tradus sute de predici ale fratelui Branham şi avem încă suficientă vreme ca să mai ascultăm şi Cuvântul vestit prin gura fraţilor noştri.

Când nu sunt eu aici, de obicei nu se traduce, ci se predică Cuvântul, se face rugăciune şi se cântă cântări. De fiecare dată fraţii au ocazia să predice în locul acesta. La sfârşitul săptămânii când este mai mult timp, traduc din engleză câte o parte dintr-o predică a fratelui Branham, dar avem timp şi pentru a predica Cuvântul, să ne rugăm şi să ne adâncim în aceste lucruri. Din toate acesta noi nu facem nicio lege.

Predicile fratelui Branham au locul lor în Biserica Dumnezeului celui viu. Noi le traducem verbal şi scris. Noi încă nu ne facem nicio problemă dacă cineva vine aici şi predică mesajul, Cuvântul descoperit.

O altă întrebare de la acelaşi frate şi anume despre rânduirea sau aşezarea bătrânilor în Biserică.

Noi am făcut lucrul acesta cu ani în urmă în locul acesta, iar pentru alte localităţi sau alte ţări nu avem nicio răspundere. Domnul m-a înştiinţat atunci ca să nu înfiinţez adunări în alte localităţi, să nu mai am nimic de a face cu înfiinţarea acestora.

Eu doar am primit însărcinarea: să merg din oraş în oraş şi să vestesc mesajul, Cuvântul descoperit. Toate celelalte lucruri sunt de competenţa fraţilor din localităţile unde ei se află. Modelul biblic poate fi aplicat pretutindeni. Fiţi siguri că acest model nu va da greş, dacă respectăm Cuvântul: fiecare frate să respecte pe celălalt mai presus de el însuşi.

În câteva cereri de rugăciune avem rugămintea de a ne ruga pentru câteva persoane. In mod deosebit o soră care a auzit despre salvare şi despre rugăciunea noastră pentru persoane care au fost încurcate cu lucruri nebiblice. Noi trebuie să recunoaştem odată că tot ce nu este după Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă este vorba despre o asociaţie cu mască religioasă, acolo se ascunde un duh care duce pe oameni în rătăcire. Noi vrem să ne rugăm pentru aceste persoane şi desigur vom face şi lucrul acesta. Toate aceste cazuri le vom aduce înaintea Domnului nostru ceresc.

O altă întrebare: Cum putem înţelege textul din 1 Cor. 5:5?

Astfel de cazuri au fost amintite în vechime. De exemplu Deut. 27:20. Acest om căzuse sub blestem. Apostolul Pavel a lucrat deci după Cuvânt. Astfel de oameni erau daţi pe mâna Satanei şi excluşi din adunare.

O altă întrebare: Se poate ţine Cina Domnului într-un cerc mai restrâns?

Desigur. Într-o adunare atât de mare cât este numărul credincioşilor din localitate. Cei ce ascultă, se roagă şi împărtăşesc Cuvântul trebuie să serbeze Cina în cercul lor restrâns. Cu o singură condiţie, să fie un frate care citeşte Cuvântul, care frânge pâinea şi poate împărţi vinul.

Noi nu ştim întotdeauna cine trimite întrebarea şi ce scop are, dar noi credem că o soră nu are dreptul să conducă o adunare, nici măcar într-un cerc restrâns şi nicidecum să împartă Cina. Dar acolo unde sunt împreună bărbaţi şi femei în adunare, este de la sine înţeles că ei trebuie să serbeze şi Cina. Aşa este scris în Cuvântul lui Dumnezeu. Totul trebuie făcut cu dragoste şi conform Cuvântului.

Altă întrebare, care ne mişcă pe toţi şi care se referă la Fapte 2:38. În acest text se află făgăduinţa pentru cei ce primesc botezul în Numele Domnului Isus Hristos, adică făgăduinţa primirii Duhului Sfânt. Întrebarea este: Imediat după botez primim şi darul Duhului Sfânt?

De fapt, aici avem de a face cu o făgăduinţă. Una este făgăduinţa şi alta este primirea propriu zisă. Făgăduinţa trebuie să locuiască în inima noastră, înainte ca să devină realitate. Noi nu putem spune din capul locului că l-am primit dacă nu l-am primit. Dacă cineva crede din inimă, atunci trebuie să vină şi ziua şi ceasul în care intră în posesia făgăduinţei lui Dumnezeu, fără să mai întrebe pe alţii.

Dacă am primit cu adevărat sau numai pretindem aceasta, se va arăta pe parcurs, se va vedea ce fel de trăire cu Domnul a avut o persoană. Noi am dori mult ca după botez să fim în măsură, ca prin punerea mâinilor, oamenii să primească Duhul Sfânt. Va veni şi vremea aceea cât de curând. Noi nu mai putem să vă spunem multă vreme că Domnul vă va vindeca, nu-i mai putem mângâia pe aceia ce caută botezul cu Duhul Sfânt, spunând la nesfârşit: „Domnul vă va împlini dorinţa”.

Va trebui să vină ceasul, şi lucrul acesta a mai fost spus astăzi aici, noi dorim ca ceasul acesta să fie astăzi. Noi vom fi nevoiţi să spunem odată: „Doamne, în felul acesta nu mai putem continua. Nu ne-am adunat aici în locul acesta în Faţa Ta, doar ca să auzim Cuvântul Tău, ci şi să primim ceea ce ai făgăduit Tu prin Cuvântul Tău şi să trăim Cuvântul Tău”.

Numai dacă noi am putea veni într-o astfel de smerenie lucrată de Duhul Sfânt în Faţa Domnului, atunci cu toată siguranţa, Domnul nu va întârzia cu prezenţa Lui puternică. Această dorinţă unică trebuie să fie în inimile tuturor.

De Rusalii, apostolul Petru s-a ridicat şi a spus, după cum este scris în Fapte 2. El nu a spus: „Fraţi şi surori, noi ar trebui să recurgem la forţă”. Nu! Pur şi simplu, ei erau în rugăciune bazaţi pe Cuvântul făgăduinţei. Ei ştiau că ziua şi ceasul vor veni, de aceea ei au rămas adunaţi înaintea lui Dumnezeu până s-a împlinit făgăduinţa. Nici unul nu a făcut ceva deosebit.

Noi suntem în acea situaţie. Dacă noi am fi putut ajuta cu ceva pe Domnul, desigur că noi am fi făcut-o demult. Dar Domnul a luat totul din mâinile noastre în mâinile Sale. Eu nu ştiu dacă mă înţelegeţi. Între timp oamenii au făcut tot felul de lucruri şi încercări. Dar aşa cum s-au întâmplat lucrurile la început, aşa se pare că se va întâmpla şi acum: totul se va revărsa din mâinile lui Dumnezeu. Noi ştim că ceea ce El va face este binevenit şi bine făcut şi la lucrarea Lui nu poate schimba nimeni nimic. Toţi vom fi binecuvântaţi şi ne vom bucura înaintea Domnului.

În orice caz o astfel de lucrare este un eveniment sigur, iar prorocul Ioel a vorbit deja despre aceste lucruri: „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură…”. Sunt enumerate semnele însoţitoare în legătură cu botezul Duhului Sfânt. Aici nu este vorba ca un om să scuture capul şi să spună altuia: „…spune aşa, spune aşa, slavă, slavă, sânge, sânge”, lăsându-şi limba să se încurce şi tot felul de astfel de lucruri. Un astfel de procedeu este departe de adevăratul botez cu Duhul Sfânt şi este o lucrare după voia oamenilor, nu după voia lui Dumnezeu. Ceea ce vrem noi este ca voia lui Dumnezeu să se împlinească în mijlocul nostru, să fie confirmat Cuvântul Lui şi făgăduinţa. Dacă ne scuturăm vedem că a rămas mult în urma noastră. Acum noi avem nevoie de o scuturare dumnezeiască în mijlocul nostru, să se cutremure locul şi Duhul Sfânt să fie prezent cu adevărat. Atunci nu ne vom mai întreba unul pe altul dacă L-am primit sau nu, ci vom striga: „Doamne, încetează acum!”. Acolo trebuie să ajungem.

Noi credem că acelaşi Dumnezeu care ne-a trimis ploaia timpurie va trimite şi ploaia târzie, iar noi vom putea spune: „Dumnezeul meu nu întârzie niciodată”. Atunci vom ajunge la cuvântul vorbit de Iacov: „…Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape” (Iacov 5:7-8).

În răbdare noi suntem încercaţi şi smeriţi ca să fim sinceri. Dacă noi am putea face ceva, de mult timp am fi fost primiţi cu onoruri de popor. Insă noi nu putem face nimic. Dacă cineva pretinde că poate face ceva, noi îi dăm voie, însă timpul ne este prea preţios. Doar Dumnezeu este în stare să lucreze acum şi El va lucra pentru slava Numelui Său. Noi păstrăm în inimă promisiunea Cuvântului Său.

Mai este o întrebare. „Despre credinţa pentru răpire”.

Ce aş putea să vă spun? Am eu o credinţă pentru răpire, sau nu? Eu ştiu un lucru: eu voi fi acolo. Ce scop au exprimările teoretice, ca să le folosim şi să călărim pe ele? Eu vă întreb: Ce fel de credinţă pentru răpire a avut tâlharul de pe cruce? Domnul Isus i-a zis: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. El era din numărul celor aleşi care vor fi cu Domnul în veşnicie. Iar dacă şi noi suntem din numărul aleşilor, atunci vom fi şi noi cu Domnul.

Domnul ne va dărui tot ceea ce avem nevoie ca să fim răpiţi. Altfel nu merge. Eu vă întreb: „Ce fel de credinţă de răpire posedă cei adormiţi în Hristos?”. Scriptura ne spune cu ce vor fi ei pregătiţi: „Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii…”. Să nu vă îngrijoraţi! Câteodată noi am vrea să-L ajutăm pe Domnul, dar Domnul însuşi vrea să ne ajute pe noi. Desigur, El ne ajută odată pentru totdeauna.

Noi ştim că Domnul va face aceste lucruri promise. Noi vom primi şi credinţa pentru răpire odată cu ploaia târzie. Nu trebuie să ne îngrijorăm.

Însă lucrul acesta nu va veni când unii oameni încearcă să ne prezinte ceva. Duşmanul întotdeauna a încercat să zădărnicească planul lui Dumnezeu prin lucruri imitate, făcute la repezeală, ca să atragă atenţia oamenilor prin imitaţia lor.

Noi ştim că fratele Branham a vorbit despre credinţa de răpire şi că „cele şapte tunete sunt în legătură cu plecarea tainică a Miresei”.

Acum avem deja fraţi care încearcă să spună ce au vorbit tunetele. Dar nu reuşesc să-l prind pe unul din aceştia şi să-l întreb: „Cum mai stai cu credinţa ta de răpire”. Iar dacă va răspunde: „Am primit-o”; îl voi întreba: „Atunci cum de mai eşti pe pământ?”.

Noi trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt. Trebuie să fim treji şi cu mintea clară. Pentru mine aceste lucruri sunt sfinte. Nimeni nu are voie să facă vreun lucru în Împărăţia lui Dumnezeu fără însărcinare.

Aşa cum ne-a fost spus şi înainte într-o descoperire, a sosit timpul când fiecare trebuie să se ducă la locul care i-a fost pregătit. Necunoştinţa şi necredinţa oamenilor trebuie să se vadă, să fie descoperite în timpul acesta, ca să se înfăptuiască despărţirea fecioarelor, să se sfârşească odată amestecul neghinei cu grâul.

Noi credem că Dumnezeu este pe cale de a înfăptui acum această despărţire, această alegere în popor. Noi nu vom face nimic în grabă, noi vom aştepta până când Dumnezeu va face totul prin harul Său. Noi nu-I putem prescrie lui Dumnezeu un timp pentru împlinirea făgăduinţelor Sale. Dumnezeu este în vecii vecilor, iar noi suntem limitaţi în timp. El nu este limitat.

Toţi aceia care au calculat timpul au greşit, pentru că Dumnezeu nu era în socoteala lor. Noi vrem să mergem înainte numai cu Dumnezeul nostru.

O altă întrebare. Noi dorim claritate asupra textului din Ioan 20:23: „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute”.

Acest verset li l-a spus Domnul Isus ucenicilor Săi imediat după învierea Sa, după ce le-a dat însărcinarea din Luca 24:47: „Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim”. În Ioan 20:20 citim: „Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: «Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi»”.

Aşadar este vorba despre însărcinarea de a vesti iertarea păcatelor în Numele Domnului Isus, adică pocăinţa. Acela care nu crede vestirea rămâne cu păcatele neiertate. Aceasta o ştim cu toţii.

Altă întrebare. Cum se înţelege textul din Coloseni 1:15-18? „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea”.

Domnul Isus este arătat aici în divinitatea Sa ca şi chipul vizibil al Dumnezeului invizibil. Noi ştim că Dumnezeu este Duh şi că El S-a descoperit în trup, ca Domnul. Aceasta a fost arătarea vizibilă a Dumnezeului Invizibil pe acest pământ. La fel, în Vechiul Testament este spus că nimeni nu-L poate vedea pe Dumnezeu ca Duh. În timpul Vechiului Testament, El S-a arătat unor oameni, dar numai pentru scurt timp, pentru câteva clipe, ca „Îngerul Domnului”.

Mulţumesc tuturor ascultătorilor pentru încrederea acordată – nu mie – Cuvântului vestit prin slujitorii Domnului. El să ne lumineze şi să ne facă să ajungem la statura de om mare în Hristos, ca să nu mai fim nevoiţi să întrebăm pe vecinul sau pe fratele: „Cunoşti pe Domnul?”, ci să primim descoperirea în aşa măsură ca să putem vedea împlinirea Cuvântului din Evrei. 8:11: „Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei”. Amin.

Doamne, Te lăudăm pentru îndemnurile date, pentru ploaia timpurie. Cu smerenie şi răbdare aşteptăm ploaia târzie. Doamne noi ştim că Tu nu vei întârzia niciodată. Îţi mulţumim pentru toate în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *