Predica de la Zürich

 

Ewald Frank

                                               

Cuvântul de introducere din 2 Cr. 20:20: „Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti”; 2 Cr. 20:12: „O, Dumnezeul nostru…noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine”; 2 Cronici 6:18-20: „Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu cât mai puţin această casă pe care am zidit-o eu! Totuşi, Doamne Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui! Ascultă strigătul şi rugăciunea pe care ţi-o face robul Tău. Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău! Ascultă rugăciunea pe care o face robul Tău în locul acesta!”.

Am citit aceste cuvinte minunate şi le-am primit în inimă. Noi am văzut cum în Vechiul Testament Domnul a călăuzit pe poporul Său, Şi-a descoperit prezenţa Lui. În 2 Cro. 5:7 avem versetul deosebit: „Preoţii au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în sfântul locaş al casei, în Locul preasfânt, sub aripile heruvimilor”. Nu era vorba doar să zideşti o casă Domnului. Era vorba ca legământul pe care El l-a încheiat cu poporul Său să fie ţinut. Chivotul legământului să fie punctul central pentru că acolo a vorbit Dumnezeu. Şi ceea ce Dumnezeu a spus a fost pus în chivotul legământului Domnului. Apoi noi vedem că Domnul era între cei doi heruvimi care se uitau unul la celălalt, având aripile deschise; de acolo a răsunat Cuvântul Domnului. Nu în curtea de afară, ci în locul preasfânt, acolo unde Domnul a pus Cuvântul, între cei doi heruvimi care erau pe capacul ispăşirii de pe chivot; da, acolo a răsunat Cuvântul Domnului. Nu în curtea de afară, nici în locul sfânt, ci Cuvântul Domnului a răsunat în locul preasfânt, acolo unde era chivotul legământului. Zilele trecute m-a mişcat foarte mult această temă, şi anume că Domnul Dumnezeu intră în dreptul Său şi Cuvântul Său primeşte atenţia cuvenită în mijlocul poporului de legământ, astfel ca El să ne vorbească în mod direct. Sunt copleşit de Cuvântul pe care Dumnezeu ni l-a încredinţat, cu toate făgăduinţele din acest timp. Este atât de puternic ceea ce face Dumnezeu.

S-o spunem încă o dată: noi purtăm mesajul divin. Chivotul este deschis, Cuvântul legământului ne-a fost încredinţat şi ceea ce dăm mai departe nu este un cuvânt al unui om, ci este Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu pe care noi putem să-l propovăduim. Şi acest Cuvânt nu se va întoarce fără rod, ci va împlini scopul pentru care a fost trimis. Desigur, am fost foarte mişcat din nou când m-am gândit ce mare har este că Dumnezeu ne-a chemat afară din toate religiile, din toate rătăcirile, din toate răstălmăcirile, şi ne-a întors la început, înapoi la Cuvânt.

Pretutindeni în ţările budiste este o catastrofă: budism aici, budism dincolo, peste tot doar chipuri idoleşti. Noi ne gândim ce mare har ne-a dăruit Dumnezeu ca să avem parte de ceea ce face Dumnezeu acum. Pe de altă parte, peste tot în aşa zisele cercuri creştine se crează atmosferă, este carismatică şi muzică, dar în niciunul din acele locuri nu poţi auzi Cuvântul Domnului.

Apoi încă o dată accentul este pus pe harul pe care Domnul ni l-a dăruit. Şi fratele Baumgarten a citit: „Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti” (2 Cro. 20:20). Nu într-un proroc oarecare, ci încredeţi-vă în prorocii Lui. Şi când Domnul a spus în Maleahi 3:1: „Iată, voi trimite pe solul Meu”. El nu a spus: „un sol”, ci voi trimite pe „solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea”. Dumnezeu are solii Lui, are prorocii Lui, îi are pe robii lui, pe care, devreme şi târziu, i-a trimis şi toţi cei care au fost din Dumnezeu au recunoscut şi i-au primit. Ceilalţi au prigonit şi au împroşcat cu pietre pe prorocii Lui. Dar toţi aceia care au primit har şi au fost chemaţi de Dumnezeu, au recunoscut şi au primit ceea ce a făcut Dumnezeu în timpul lor şi au ştiut că este de la Domnul. La fel, noi putem trăi în acest timp, că Domnul nu a trimis doar un proroc, ci El a trimis un proroc făgăduit. Trebuie accentuat şi aceasta: de fiecare dată un proroc făgăduit este în legătură cu planul divin de mântuire. Dumnezeu a aşezat în bisericile locale apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători – aşa este scris în 1 Cor. cap. 12 şi 14 şi în Efes. 4. Dar El nu i-a aşezat doar în biserică, ci ei erau în legătură cu planul lui Dumnezeu de mântuire. El a dat o făgăduinţă: aşa cum Ioan Botezătorul a premers prima venire a lui Hristos, tot aşa în timpul nostru a avut loc o chemare şi o trimitere divină. Iar noi n-avem voie să trecem pe lângă aceasta. Cine trece pe lângă împlinirea unei făgăduinţe divine, acela trece pe lângă Dumnezeu şi i-a mai rămas doar religia; poate că are religie creştină, dar nu are adevărata credinţă aşa cum zice Scriptura.

Fratele nostru Baumgarten provine dintr-o familie bogat binecuvântată. Mătuşa lui, Ana Baumgarten, a fost prima în Zürich care l-a rugat pe fratele Branham ca să trimită batistele pentru care el s-a rugat, pentru toţi aceia care aveau cerinţe pentru rugăciune. Apoi a venit ziua în care fratele Branham mi-a spus: „Frate Frank, când te vei întoarce la Zürich trebuie să-i faci o vizită sorei Ana Baumgarten. De acum înainte te rog să trimiţi aceste batiste pentru rugăciune”. Apoi fratele Frank a venit la Zürich şi a vorbit cu sora Ana Baumgarten. Ea a fost foarte mulţumitoare că am adus salutări de la fratele Branham. Ea mi-a dat mai multe batiste pentru rugăciune împreună cu o scrisoare, iar aceasta i-am dat-o fratelui Baumgarten înainte de adunare. Căile lui Dumnezeu sunt minunate. Recunoaşteţi că Domnul îi călăuzeşte minunat pe ai Săi. Aici în  Zürich, sora noastră Brunner şi alţii pot da mărturie că Dumnezeu a binecuvântat şi binecuvântează mai departe. Cuvântul care este propovăduit aici merge până la marginile pământului. Fratele Miskys mi-a spus: „Din anul 1972 eu vin în mod regulat la Zürich”. În 1970 mai era în Sao Paolo şi apoi din 1972 el vine regulat la Zürich. Dumnezeu l-a binecuvântat bogat.

Să ne întoarcem la propovăduire. Vom citi câteva versete biblice. În legătură cu ceea ce a fost citit din Cronici mi-a venit cuvântul din Fapte 7:46-50, unde bărbatul lui Dumnezeu, în predica lui, a spus următoarele: „David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov. Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă. Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul: «Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă? N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri („N-a făcut mâna Mea întregul Univers” – lb. germ.)?…»”. Apoi bărbatul lui Dumnezeu spune mai departe tot ceea ce i-a spus şi i-a descoperit Dumnezeu.

Fraţi şi surori, în ziua Cincizecimii când a avut loc revărsarea Duhului Sfânt, Dumnezeu n-a zidit o casă pământească, ci a umplut  poporul Său, Biserica Lui, ca Templu al Său, ca Trup al Domnului. În ziua de Rusalii Dumnezeu a luat locuinţă în gloata răscumpărată. Dumnezeu deasupra noastră; Dumnezeu cu noi; şi apoi Dumnezeu în noi, prin har. Vechiul Testament cu toate tablourile umbră şi făgăduinţele şi apoi Noul Testament cu realităţile divine. Cerul s-a deschis şi slava lui Dumnezeu a coborât în jos, toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi astfel a luat fiinţă Biserica; în felul acesta, în desăvârşire, Biserica va fi umplută cu Duhul Sfânt, va fi o inimă şi un suflet.

Am fost atenţionaţi că noi suntem într-o luptă duhovnicească – aşa au cântat cântăreţii: „purtaţi pe aripile unui vultur”. Dar câteodată nu suntem purtaţi doar în sus, ci suntem purtaţi şi aici, jos, când trecem prin încercări. Domnul a făgăduit că va fi cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Prin Pavel a scris în Efeseni, ca să îmbrăcăm toată armătura lui Dumnezeu. Să ne luptăm lupta credinţei care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna (Iuda 1:3). Dacă noi am fi purtaţi doar pe înălţimi atunci ar fi frumos, fiindcă am ajunge repede sus. Şi chiar dacă aici pe pământ noi trebuie să trecem prin încercări, noi încă suntem purtaţi pe aripile unui Vultur, El ne poartă. El ne poartă pe noi împreună cu poverile şi îngrijorările noastre. Şi aşa cum este spus în Ef. 6:10-11: „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului”.

Fraţi şi surori, noi suntem înrolaţi în această luptă duhovnicească. În scrisoarea lui Iuda ne este spus încă o dată ca să ne luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. În Iuda 1:3 este scris: „Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna”.

Fraţi şi surori, în propovăduire, noi n-avem o temă specială pe care o repetăm de fiecare dată. Noi facem aşa cum a scris Pavel în Fapte 20, pentru că noi am primit har înaintea lui Dumnezeu să nu facem ceva deosebit din vreo învăţătură. Ci, echilibrat, propovăduim întreg planul lui Dumnezeu. Eu pot s-o spun aici ca mărturie: în fiecare predică din fiecare oraş de pe pământ, fratele Frank a propovăduit răscumpărarea, iertarea, harul şi mântuirea deplină. Nu am vorbit doar despre mesaj, ci am pus un fundament şi le-am arătat oamenilor începutul pe care toţi trebuie să-l facem: împăcarea cu Dumnezeu, iertarea şi mântuirea, şi apoi, desigur, partea de învăţătură. Şi aceasta pot să v-o spun: că eu o fac cu mult bun simţ şi multă fineţe; eu nu atac pe nimeni. Dar peste tot trebuie să spun că sfânta Scriptură nu cunoaşte nicio trinitate, că în cei patru mii de ani de la Adam la Hristos, nu a avut loc nicio singură conversaţie între Tatăl şi Fiul. Dacă în Noul Testament Domnul nostru a spus de o sută de ori: „Cel ce M-a trimis este cu Mine”, atunci El a putut-o spune la fel ca toţi prorocii care au fost născuţi pe pământ şi care au primit o trimitere. Moise a fost trimis, toţi prorocii au fost trimişi, Ioan Botezătorul a fost un bărbat trimis de Dumnezeu şi acelaşi lucru l-a putut spune şi Pavel. Înainte ca Domnul nostru să-Şi poată împlini trimiterea Lui pe pământ, Cuvântul a trebuit să devină trup. El a trebuit să vină la noi, să fie născut în această lume. Pentru mine dumnezeirea, descoperirea lui Isus Hristos, Domnul nostru este lucrul cel mai important. Perdeaua a fost dată la o parte. El a fost Domnul. El a devenit om din cauza oamenilor. Iar după învierea Sa, El a fost numit doar Domnul. Noi am putea intra în detalii: de ce aici este scris Fiul lui Dumnezeu, de ce acolo este scris Fiul omului, cum a putut spune Domnul nostru: „Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?” (Ioan 6:62). Noi am putea s-o citim din Ioan 3:13, Ioan 6:62; în aceste versete nu ar fi putut fi scris niciodată „Fiul lui Dumnezeu”, nu! El a fost Fiu al omului. El a venit la Avraam, El S-a descoperit prorocilor în întregul Vechi Testament. La Avraam au venit trei bărbaţi; doi au mers mai departe la Sodoma şi Domnul a rămas cu Avraam, într-un chip omenesc, a permis ca să-I fie spălate picioarele şi a sărbătorit cina împreună cu Avraam. Pentru mine sunt realităţi atât de minunate; nu doar gândul că noi putem să-I fim atât de apropiaţi Domnului, ci şi faptul că El ni Se poate descoperi direct, că nu există niciun verset care ar trebui să fie clarificat cumva. Dumnezeu ne-a descoperit totul. De aceea, conform adevărului, noi putem spune: chivotul legământului este deschis, Cuvântul este descoperit, Domnul vorbeşte cu noi prin Cuvântul Său pe care ni l-a descoperit proaspăt de la scaunul harului şi n-avem nevoie să răstălmăcim niciun verset biblic pentru că ne este descoperit.

Aici în Fapte 20 de la v. 17 Pavel a vorbit în mod deosebit despre calea lui cu Domnul; apoi el continuă până la v. 24, unde spune: „Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu”. Pentru el viaţa pământească n-a mai avut nicio însemnătate. Sensul divin a fost că el a primit o trimitere cerească şi trebuia să propovăduiască întreg planul lui Dumnezeu. Apoi v. 27: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu”. A mai putut-o spune cineva în cele două mii de ani? Reformatorii au fost bărbaţi ai lui Dumnezeu; Martin Luther, Zwingli, Schwenckfeld, toţi, în vremea lor, au primit Cuvântul descoperit atât cât a fost rânduit de Dumnezeu şi în fiecare trezire s-a pătruns din ce în ce mai adânc în sfânta Scriptură. Dar în timpul nostru a fost propovăduit întregul plan de mântuire al Dumnezeului nostru, alegerea, alegerea dinainte. În cele două mii de ani Cuvântul lui Dumnezeu n-a fost descoperit atât de adânc aşa cum a fost descoperit acum în timpul nostru.

Acum ne gândim la Martin Luther care nici n-a vrut să traducă epistola lui Iacov şi a spus: „Aici se vorbeşte despre fapte. Eu n-am nevoie de fapte”. Dar Iacov n-a vorbit de faptele pe care le poate face un om, ci el a vorbit de faptele pe care le-a făcut Avraam după porunca lui Dumnezeu: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune” (Gen. 22:2). Dar el n-a vorbit de unele fapte pe care tu sau eu, le-am putea face de la noi înşine, ci, pur şi simplu, ca să dovedească că noi credem ceea ce a spus Dumnezeu. Aceasta a fost aşa cu Avraam, că el şi-a dovedit credinţa prin faptul că l-a dus pe fiul său ca să-l jertfească pe muntele Moria. Credinţa a fost dovedită prin faptă, iar el le-a putut spune slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi” (Gen. 22:5). Nu „eu mă voi reîntoarce”, ci „noi ne vom întoarce”.

Fraţi şi surori, eu vă spun, fie că este scris în Romani sau în Iacov, noi avem înţelegerea divină corectă a fiecărui Cuvânt al lui Dumnezeu şi prin aceasta recunoaştem că ne-a fost dăruit Cuvântul legământului pentru Biserica nou testamentară, prin har. Noi nu ne poticnim de nimic şi nu trebuie să răstălmăcim nimic, ci suntem mulţumitori că putem trăi acum şi că Domnul Îşi aduce lucrarea Lui la încheiere în timpul nostru. Noi toţi am înţeles că trăim la sfârşitul timpului de har şi putem să ne ridicăm capetele pentru că ştim că izbăvirea trupurilor noastre se apropie.

La fel, vedem că noi trebuie să trecem prin încercări, cum n-a mai fost niciodată pe pământ. Suntem neînţeleşi, suntem atacaţi, toate lucrurile posibile. Dar când este întărit un copac? Când i se duc rădăcinile mai adânc în pământ? Când vine furtuna, atunci rădăcinile sunt mişcate şi ele se pot adânci mai puternic în pământ. Aşa este şi cu noi. Cu fiecare încercare care vine peste noi, chiar dacă suntem scuturaţi puternic, rădăcinile intră mai adânc şi apoi noi Îi putem mulţumi Domnului din nou de fiecare dată.

Pavel a spus mai departe în Fapte 20:28, unde i-a sfătuit pe bătrânii din Efes: „Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (priveghetori), ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său”. Biserica este proprietatea Lui. El a plătit preţul de răscumpărare.

O spunem încă o dată cu o mulţumire adâncă. Atunci Domnul nostru, ca Mare Preot, a intrat cu însuşi Sângele Său în Locul preasfânt ceresc şi l-a pus pe scaunul harului. Până atunci a fost un scaun de judecată, de condamnare. Dar începând de atunci împăcarea, harul, mântuirea şi Sângele vorbeşte şi astăzi pentru noi, până când noi vom vedea ceea ce am crezut.

Apoi avem minunatele versete biblice. Mai degrabă aş citi un verset după altul. Voi nici nu vă puteţi închipui ce se întâmplă în interiorul meu când citesc toate aceste versete preţioase care ne slujesc spre zidire, pentru întărirea în credinţă, care ne dăruiesc siguranţa divină, că în acest timp noi suntem pe calea corectă, ne mişcăm împreună cu Dumnezeu pe calea corectă, în făgăduinţele şi în Cuvântul Lui şi, prin aceasta, în voia Lui. Ultimul mesaj răsună şi ajunge la toate popoarele, la toate limbile şi toţi aceia care sunt din Dumnezeu ascultă Cuvântul Domnului şi cred din toată inima ceea ce a pregătit Domnul pentru ei, pentru tine şi mine, pentru noi toţi, prin har.

Permiteţi-mi să mai citesc din 2 Cor. 1 ca să vedem că ceea ce face Dumnezeu acum este peste măsură de puternic şi de fiecare dată este în conformitate cu Cuvântul Său. Citim din 2 Cor. 1 la v. 3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!”. Deci noi să stăm unul pentru celălalt, să ne mângâiem, să ne fim alături unul altuia, să ştim că avem fraţi, avem surori, noi stăm împreună cu Domnul şi pentru Domnul şi simţim împreună cu toţi. Cu adevărat simţim cu toţi care trec prin încercări.

Citim în 2 Cor. 4:3-4: „Şi, dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării..”.

Dacă noi acceptăm, primim şi credem din inimă Cuvântul care este propovăduit, atunci ne este descoperit. Dar dacă noi nu-l credem, atunci chiar dacă ar veni un înger din cer n-ar ajuta nimănui. Credinţa este un dar din partea lui Dumnezeu, credinţa cum zice Scriptura.

Apoi 2 Cor. 4:4: „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”. Noi am primit prin legătura cu Dumnezeu, descoperirea fiecărui verset, astfel ca să nu auzim doar cuvinte, ci să ne fie descoperite prin Duhul lui Dumnezeu.

În 2 Cor. 5:14-15 este scris: „Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei”. Şi acesta este un cuvânt minunat care ne este adresat. Dacă noi trăim, pentru Domnul trăim, dacă murim pentru Domnul murim; dacă trăim sau murim noi suntem ai Domnului. Ştiţi care este lucrul frumos? Că noi nu doar propovăduim aceste lucruri, ci noi ştim că au devenit realitate în viaţa noastră. Tot ceea ce se predică devine realitate în viaţa noastră; noi doar să credem din toată inima.

Noi am putea citi de fiecare dată avertizarea care este scrisă în Evrei 3:12: „Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu”. Necredinţa este îndepărtarea de Dumnezeu, necredinţa ne desparte de Dumnezeu. Credinţa ne leagă cu Dumnezeu. De aceea este important să propovăduim: credinţa câştigă biruinţa asupra lumii. S-o mai citim o dată: „Luaţi seama, dar, fraţilor…”. Trebuie să fim atenţi, să ascultăm, să credem. Să acceptăm şi să primim prin credinţă ceea ce ni s-a spus pentru ca să devină o realitate divină în noi. „Luaţi seama, dar, fraţilor…”. Iubiţi fraţi, nu treceţi pe lângă aceasta, ci fiţi atenţi „ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu”.

De ce a amintit fratele Branham de fiecare dată ceea ce s-a întâmplat în Grădina Eden, în Geneza 3? Satan a semănat necredinţa în Eva: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?» Hotărât, că nu veţi muri” (vers. 1, 4). Satan a semănat îndoiala, şi-a împrăştiat necredinţa şi apoi a condus-o la încălcarea Cuvântului. Acesta a fost primul păcat: necredinţa, îndoiala faţă de ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său. Şi apoi i-a fost simplu s-o amăgească pe Eva.

Fraţi şi surori, nouă ne rămâne o alegere: să credem, să primim Cuvântul descoperit şi să rămânem în Domnul; sau să nu credem şi să fim amăgiţi. Unde sunt, unde rămân toţi aceia care nu cred? Toţi aceia care nu cred cum zice Scriptura sunt amăgiţi în toate religiile, în toate direcţiile creştine. De exemplu: fără s-o adresăm personal, dar totuşi o spunem clar: ce poţi face cu o persoană care nu poate crede ceea ce a făgăduit Dumnezeu pentru acest timp? Ce fel de credinţă are acela care nu poate crede că Dumnezeu a făgăduit că va trimite un proroc înainte să vină ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare, înainte ca soarele să se prefacă în întuneric şi luna în sânge, înainte ca stelele să cadă din cer, aşa cum este scris în pecetea a şasea? Deci înainte ca timpul harului să se încheie, Dumnezeu a trebuit să-Şi ţină Cuvântul, a trebuit să trimită un proroc. De aceea noi credem Cuvântul pe care l-am citit şi auzit: „Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui”, pentru că „Domnul Dumnezeu nu face nimic înainte, fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci”(Amos 3:7). Şi noi aşa o credem.

Noi nu alergăm după un om, ci noi Îl credem pe Dumnezeu, credem ceea ce a făgăduit şi a împlinit El în timpul nostru; credem că mesajul biblic divin este fundamentat numai pe sfânta Scriptură, că el premerge cea de a doua venire a lui Hristos şi că toţi aceia care aparţin de Mireasa Mielului cred Cuvântul, îl primesc şi apoi li se descoperă.

Evrei 4:2: „Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit”.

Îi aducem mulţumire Domnului pentru toate aceste versete biblice care ne arată clar, în faţa ochilor, cât de important este să crezi din toată inima, să crezi ce spune şi aşa cum spune Scriptura. Noi toţi care am primit har înaintea lui Dumnezeu ştim să preţuim faptul că Domnul Îşi încheie lucrarea în Biserica Lui şi că El veghează asupra Cuvântului Său; şi aşa cum am citit din Romani 9, noi vedem cum Cuvântul şi faptele sunt aduse împreună.

Rom. 9:28: „Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ Cuvântul Lui”. Noi care trăim acum şi auzim acum cuvintele lui Dumnezeu, credem şi avem parte de ceea ce face El acum. Şi, împreună, aşteptăm de la Dumnezeu mai mult; şi Dumnezeu are mai mult. În restituirea deplină, lucrurile făgăduite ne vor fi dăruite peste rugăciunile şi peste înţelegerea noastră, pentru că Însuşi Dumnezeu a spus: „Eu vă voi răsplăti (restitui) astfel anii”, pentru că El a făgăduit că va trimite ploaia timpurie şi târzie. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi El veghează asupra Cuvântului Său ca să-l împlinească. Şi aşa cum am citit, conform Cuvântului Său, El permite ca lucrurile să se întâmple, pe deplin şi repede, şi noi putem s-o trăim prin har.

Fraţi şi surori, să facem un cuprins a ceea ce s-a spus astăzi în acest loc. Domnul a dăruit făgăduinţe, El veghează asupra Cuvântului Său şi permite ca totul să se întâmple la timpul potrivit. Evanghelia deplină este predicată tuturor popoarelor şi limbilor, ca mărturie. Şi toţi aceia care au primit har înaintea lui Dumnezeu sunt chemaţi afară şi au primit darul credinţei în inimă; credinţa pentru care trebuie să ne luptăm, aşa cum am citit din sfânta Scriptură: „Luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna”; şi pentru aceasta noi ne luptăm.

Permiteţi-mi s-o citesc. Fraţi şi surori, chiar dacă n-o fac cu plăcere, dar trebuie să ne fie spus nouă tuturor, noi care suntem în acest loc şi toţi de pe pământ care ne ascultă: acelaşi Pavel care a vorbit despre taina alegerii dinainte, despre predestinare, care a spus că lui i-a fost descoperită taina lui Dumnezeu la fel ca şi robilor şi slujitorilor Săi prorocii – trebuie doar să citeşti în Efeseni ca să vezi cât de adânc a intrat el în planul de mântuire a lui Dumnezeu pe care l-a prezentat – apoi acelaşi Pavel, în Ef. 5, a dat sfaturi şi călăuziri personale. Sfaturile privitoare la viaţa personală pe care Pavel le-a dat trebuie să fie tratate cu atenţie.

În Ef. 5:9-10 este scris: „Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului”. Apoi enumeră avertizările, până la vers. 19 unde este scris: „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului” – aceasta sună bine. Da, apoi vers. 21-22: „Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului”. Ce-ţi ajută ţie cântatul psalmilor, ce-ţi ajută să cânţi toate cântările de laudă, dacă nu iei la inimă Cuvântul? Deci Dumnezeu a dat sfaturi. Dacă citim până la cap. 6:1: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept („este în rânduială” – lb. germ.) «Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta»”. Nu doar să cânţi psalmi şi cântări duhovniceşti, ci să respecţi rânduiala divină din biserică, din familie, din căsnicie şi să-L rogi pe Dumnezeu ca această rânduială să devină aşa în viaţa ta, prin har. Aici Pavel a enumerat aceste lucruri, dar în ultimele două versete din Ef. 5 spune: „Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică).– Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat” (vers. 32-33). Cum se teme nevasta dacă ea îşi bate joc şi vorbeşte rău de bărbatul ei?

Fraţi şi surori, Cuvântul lui Dumnezeu ne rânduieşte biblic. Şi s-o spunem încă o dată: să nu vorbim doar despre mesaj, să nu vorbim doar despre proroc şi despre ceea ce ne-a încredinţat Dumnezeu. Ci să spunem pur şi simplu: „Iubite Domn, dăruieşte-mi har ca să se întâmple cu mine totul, aşa cum este scris aici!” Pentru ca niciodată un bărbat să nu-i spună nevestei lui: „Citeşte ce-ţi spune Domnul ţie!” şi nici nevasta să nu-i spună bărbatului ei ce să citească. Ci fiecare să citească Cuvântul care îi este adresat lui şi să spună: „Doamne, dăruieşte-mi har să fiu aşa cum ai spus Tu în Cuvântul Tău!”. Deci nu numai să cânţi psalmi şi cântări de laudă, în Duhul. Voi ştiţi că eu am trăit trezirea penticostală, prin har. Am trăit multe lucruri; unde s-au cântat trei strofe în limbi, apoi trei strofe în limba germană. După cel de-al Doilea Război Mondial noi am trăit binecuvântări foarte puternice. Eu spun acest lucru cu un motiv: nu este vorba despre binecuvântări, pentru că binecuvântarea cade peste ambele seminţe. Ploaia cade, dar adevăraţii copii ai lui Dumnezeu sunt descoperiţi; ei nu cântă doar psalmi şi cântări de laudă, ei permit ca Cuvântul lui Dumnezeu să li se adreseze şi spun: „Iubite Domn, conform Cuvântului Tău, înainte de răpire, eu doresc să-mi găsesc locul meu, ca bărbat, în Biserică; Iubite Domn, conform Cuvântului Tău, înainte de răpire, eu doresc să-mi găsesc locul meu, ca femeie, în Biserică”. Apoi nouă tuturor ne va merge mai bine şi Domnul va intra în dreptul Său. Dumnezeu ştie de ce trebuie s-o mai citesc acum. Pur şi simplu Domnul să dăruiască har peste orice măsură. Noi trăim în ziua mântuirii şi încă mai este timpul harului în care noi toţi mai putem fi ajutaţi. Niciunul nu trebuie să-l judece pe celălalt, ci fiecare să se cerceteze personal înaintea Feţei lui Dumnezeu.

Aşadar, aşa cum am auzit la început: Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, încredeţi-vă în prorocii Lui, pentru că El va face totul bine. Noi am primit mesajul profetic şi am fost învăţaţi tot ceea ce a fost gândit pentru Biserică. Cum am şi accentuat, chivotul este deschis, Cuvântul este descoperit şi poporul noului legământ ascultă fiecare Cuvânt, strânge fiecare Cuvânt şi-l primeşte; nu este absolut nicio împotrivire în inimă. Noi acceptăm, primim şi credem fiecare Cuvânt şi-L rugăm pe Domnul ca El să-l facă viu în viaţa noastră în realitate. Şi apoi să se împlinească: niciunul din noi nu mai trăieşte pentru sine; dacă trăim pentru Domnul trăim, dacă murim pentru Domnul murim. Lui, atotputernicului Dumnezeu care ne-a dăruit atât har Îi aducem laudă şi cinste în vecii vecilor.

Vă rog să nu treceţi peste niciun capitol, să nu treceţi peste niciun verset! Câteodată îmi vine gândul că ar trebui să avem ore biblice în care să citim la rând toate capitolele din epistola către efeseni pentru ca să acceptăm, să primim întreaga plinătate pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o. Nu doar câteodată să citim un verset de aici şi unul de dincolo. Citiţi odată acasă tot contextul în linişte, un capitol după celălalt.

Şi poate o mai spun, Dumnezeu ştie de ce. Pentru că sunt atâţia care rup din context citate din predicile fratelui Branham; ei nu spun ceea ce a spus fratele Branham înainte, nu spun ceea ce a spus el după aceea, ci pur şi simplu au rupt citatele din context şi şi-au făcut învăţături proprii. Ţi se sfâşie inima când auzi şi vezi ce se petrece pe întregul pământ cu referire la fratele Branham. Noi ne referim la Dumnezeu şi Cuvântul Său şi-I mulţumim Domnului că El, prin mesajul timpului de sfârşit, ne-a adus înapoi în Cuvânt. Noi nu scoatem nimic din contextul în care a fost spus, ci lăsăm totul aşa cum este scris. Şi Domnul, prin har, va fi cu noi toţi, va intra în dreptul Său cu fiecare şi va încheia desăvârşirea în Biserica Lui, iar noi toţi o vom trăi prin har. Lui, singurului Dumnezeu, Îi aducem slavă şi cinste, închinare şi mulţumire, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Acum ne rugăm pentru toţi aceia care au un necaz personal. Oricare ar fi situaţia, la Dumnezeu totul este posibil. Să ne punem voia noastră în voia lui Dumnezeu. Noi toţi ştim că atunci când Domnul nostru a trecut prin Ghetsimani mai întâi El S-a rugat: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta!”. Nu, el nu se poate depărta. „Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”. Pentru ca în adâncul încercării noastre noi să-L putem ruga din inimă: „Iubite Domn, dăruieşte-mi putere să cred şi să dovedesc cu fapta că eu cred pentru ca Cuvântul Tău şi voia Ta să se poată împlini în viaţa mea!”. Pentru ca, din inimă, să aducem înaintea Domnului tot ceea ne opreşte pe noi şi pur şi simplu să-I spunem: „Iubite Domn, astăzi am auzit glasul Tău, Tu mi-ai vorbit mie şi acum mă plec sub Cuvântul Tău şi voia Ta. Acum sunt pregătit să primesc locul meu pe care mi l-a arătat Cuvântul Tău”. Astăzi este ziua, acum este ceasul, ca toate greutăţile, toate necazurile să le aducem înaintea Domnului. Înainte s-o facem, în timp ce ne plecăm capetele, doresc să vă întreb câţi din acest loc doresc să fie incluşi în rugăciune. Peste tot sunt mâini ridicate.

Iubite Domn noi credem din toată inima că Tu eşti prezent. Tu ne-ai vorbit prin Cuvântul Tău Noi ne plecăm sub braţul Tău puternic, ne plecăm sub fiecare Cuvânt. Noi nu dorim doar să cântăm în Duhul, nu dorim să auzim doar psalmi, ci dorim ca Tu să intri în dreptul Tău în viaţa noastră astfel ca noi să devenim o mărturie a lucrurilor pe care Tu le faci acum pe pământ. Îţi mulţumim pentru mesaj, Îţi mulţumim pentru Cuvântul descoperit, Îţi mulţumim că Tu aduci înapoi totul în starea corectă, în Biserică, în familie, în căsnicii, în toate domeniile Tu aduci înapoi poporul Tău în starea corectă. Fie ca această zi să fie o zi deosebită, o zi dedicată Ţie. O, Doamne, în această zi noi ne punem din nou vieţile pe altarul Tău şi putem spune din inimă: „Facă-se voia Ta în viaţa mea!”.

Iubite Domn, Îţi mulţumim încă o dată pentru marele privilegiu pe care ni l-ai dăruit să auzim glasul Tău, să Te credem pe Tine, să credem mesajul profetic şi să avem parte de ceea ce faci Tu acum. Împreună, lăudăm puterea Sângelui Tău, puterea Cuvântului şi a Duhului Tău şi-Ţi mulţumim împreună că noi am primit har înaintea Ta şi că în ziua mântuirii Tu ne-ai ajutat. Tu ai activat în noi credinţa şi ascultarea. Ţie, credinciosule Dumnezeu, Îţi aducem cinste şi laudă. Tu ne spui încă o dată: „Ce casă vreţi să-Mi zidiţi? Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul este aşternutul picioarelor Mele”. Apoi în 2 Cor. 6, Tu ne spui: „Voi poporul Meu, ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice. Eu voi fi cu voi, voi locui şi voi umbla în mijlocul vostru”.

Iubite Domn, locuieşte Tu în Biserica Ta, locuieşte Tu în mijlocul nostru, umblă în mijlocul nostru, salvează, eliberează, vindecă, binecuvântează, dăruieşte descoperire. Fie ca Biserica Ta să fie locul descoperirii atotputernicului Dumnezeu pe pământ. Ţie Îţi aducem mulţumire pentru Vechiul şi Noul Testament, Ţie Îţi aducem mulţumire pentru toate făgăduinţele pe care Tu le aduci la împlinire, Îţi aducem mulţumire că noi putem trăi acum şi că Tu ne-ai deschis ochii şi urechile. Binecuvântează, împreună cu noi toţi, pe toţi cei ce sunt în legătură directă. Iubite Domn, binecuvântează din bogăţia harului Tău în toate ţările şi în toate localităţile. Ridică-Ţi Faţa Ta peste noi toţi şi dăruieşte-ne binecuvântarea Ta. Te rugăm aceasta în Numele sfânt al lui Isus. Aleluia! Amin.

În a patra strofă noi am cântat: „O, lasă-ne să veghem, devreme şi târziu/ Lasă ca şi candelele să ardă/ Sfântul Tău untdelemn să nu fie niciodată prea puţin/ Nimeni şi nimic să nu ne despartă de Tine”. Apoi în strofa a cincea: „Noi tânjim să fim cu Tine, să ne bucurăm împreună în Odaia de nuntă/ Oh, Isuse, iată noi Te aşteptăm!/ Suntem îmbrăcaţi, împodobiţi cu haina albă…”. Fie ca aceasta să se întâmple! Şi se întâmplă conform Cuvântului lui Dumnezeu.

Cuvântul de încheiere: Matei 13:1-9: „În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi şedea lângă mare. O mulţime de noroade s-au strâns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într-o corabie; iar tot norodul stătea pe ţărm. El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde şi le-a zis: «Iată, semănătorul a ieşit să semene. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o. O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci, şi altul treizeci. Cine are urechi de auzit să audă»”.

Mulţumesc pentru Cuvântul care a fost citit. Fie cu adevărat aşa, ca noi să învăţăm din această pildă. Sunt patru feluri de pământ şi doar pământul bun a fost ales ca să aducă rod. Fie cu adevărat aşa, cu noi toţi, ca noi să aparţinem de aceia a căror inimă a fost pregătită pentru a primi acest Cuvânt, ca să ajungă la împlinire în viaţa noastră. Amin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *