Predica de la Zürich

Ewald Frank

                                               

Cuvântul de introducere din: Evrei 9:27-28: „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară – nu în vederea păcatului – ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”; Evrei 13:7-9: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit”; Evrei 13:17: „Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos; Luca 8:18: „Luaţi seama, dar, la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are; Efeseni 5:15-17: „Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului”.

Dumnezeu nu face nişte promisiuni goale. Noi ne putem încrede în ceea ce El a făgăduit. Cerurile, pământul, munţii şi dealurile pot dispărea, dar cine crede, o va avea. Cuvântul lui Dumnezeu rămâne veşnic adevărat. Este frumos că putem fi adunaţi aici în prezenţa lui Dumnezeu.

Împreună cu fratele Erwin Pacheco am făcut o călătorie plină de izbândă în Cuba şi trebuie să spun că Dumnezeu a dăruit mult har. În principal s-au adunat oameni din biserici baptiste libere, dar Cuvântul Domnului este întotdeauna acelaşi. Noi nu trebuie să fim atenţi la biserici sau direcţii de credinţă. Credinţa noastră este aşa cum spune Scriptura. Noi putem purta cu credincioşie Cuvântul şi să-l propovăduim. Călătoria a fost foarte grea, am avut multe nopţi nedormite. Zborul spre Cuba a durat 21 de ore; iar înapoi a durat 20 de ore. Dar Domnul a dăruit har. Sunt trei predicatori baptişti care doresc să se lase botezaţi biblic: în Numele Domnului Isus Hristos. Cu adevărat Cuvântul Domnului a lovit puternic. Nu ştiu dacă a fost în ultima sau penultima adunare, când câţiva au venit în faţă. O femeie a întrebat: „Am voie să mă rog?”. Ea s-a rugat şi apoi şi-a încheiat rugăciunea în formula trinitară. Eu am întrerupt-o şi i-am spus: „Opreşte-te! Aceasta este o formulă babiloniană, dar care nu este scrisă în Biblie”. Apoi am folosit ocazia şi am ţinut o a doua predică: cum să dezbraci şi să arunci mantaua babiloniană, să ieşi afară din prizonieratul babilonian şi să fii sfinţit în Cuvântul adevărului. A fost încă o dată prilejul, pe scurt, să pot aduce dumnezeirea şi botezul, într-o oră suplimentară, după adunare. Suntem mulţumitori lui Dumnezeu. Fratele Erwin Pacheco se va întoarce în Cuba în al doilea sfârşit de săptămână din luna martie şi va face botezul; toţi aceia care doresc să se lase botezaţi au posibilitatea s-o facă. Suntem mulţumitori că Domnul îi cheamă afară pe ultimii din toate popoarele şi din toate limbile şi noi putem, prin însărcinarea lui Dumnezeu, să purtăm ultimul mesaj al chemării afară, al separării şi al pregătirii.

Voi ştiţi că eu mi-am scris pe biblie ce i-a fost spus fratelui Branham în 11 iunie 1933 şi ce a spus el în predica din 10 februarie 1960 din Porto Rico. Acolo, la malul fluviului Ohio, erau mulţi oameni, reporteri şi ziarişti, şi dintr-o dată lui i s-a spus: „Priveşte în sus!” „Şi când m-am uitat în sus, a venit în jos această lumină. Unii oameni au leşinat; o voce, care a cutremurat întreaga regiune a răsunat, şi a spus: «Aşa cum Ioan Botezătorul a premers prima venire a lui Hristos tot aşa mesajul care ţi-a fost încredinţat ţie va premerge a doua venire a lui Hristos. Nu că eu sunt premergătorul, ci mesajul va fi premergătorul»”. Noi suntem mulţumitori pentru că am primit legătura cu lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu, că Domnul a călăuzit căile voastre şi căile mele în aşa fel încât, atunci când s-a împlinit timpul, El ne-a deschis înţelegerea pentru Scripturi şi noi am putut vedea împlinirea Scripturii – acesta este har şi iarăşi har.

Fraţii noştri au dat mărturie despre chemarea afară, despre pregătirea Miresei Mielului. Nu este vorba despre o religie, nu este vorba despre o nouă direcţie de credinţă. Ci înapoi la început, înapoi la fundamentul original, înapoi la învăţătura apostolilor şi prorocilor! S-o mai spunem încă o dată: toţi marii evanghelişti l-au primit pe fratele Branham ca pe-un evanghelist cu un dar de vindecare deosebit, şi doar datorită slujbei lui, şi-au început ei slujba lor. Nu vreau să amintesc niciun nume, dar toţi ştiu aceasta. Dar apoi, când a fost vorba despre Cuvânt şi în principal despre dumnezeire, despre botezul biblic – aceasta ei n-au mai putut-o suporta. Ei au rămas în prizonieratul babilonian, n-au ieşit afară, şi nici altora nu le-au putut propovădui să iasă afară. Prin aceasta recunoaştem că acesta este harul nemărginit al lui Dumnezeu care, vouă şi mie, ne-a fost împărtăşit în această epocă. Nu numai să primeşti pe un bărbat deosebit al lui Dumnezeu cu un dar deosebit de vindecare. Pentru că fratelui Branham i-a fost spus aceasta în mod direct: „Fă lucrarea unui evanghelist” şi nu că „Tu eşti un evanghelist”. Fratele Branham mai accentuează acest lucru în mărturia lui despre pecetea a şaptea: „Ci, fă lucrarea unui evanghelist”. Fie aici în Zürich sau în Lausanne, fie în Karlsruhe sau Stockholm, peste tot unde a predicat fratele Branham, toate au fost adunări evanghelistice unde a fost dată chemarea ca oamenii să-şi dedice viaţa Domnului şi, apoi, la încheierea adunărilor el s-a rugat pentru bolnavi. În cele douăsprezece ţări în care fratele Branham a predicat, lucrul principal a fost slujba evanghelistică cu darul vindecării. Dar apoi, după deschiderea peceţilor din martie 1963, a venit propovăduirea care se concentra din ce în ce mai mult pe temele biblice şi el a trebuit să propovăduiască întregul plan de mântuire al lui Dumnezeu. Şi noi, care am primit har înaintea lui Dumnezeu, am înţeles că noi nu putem zidi pe fundamente proprii, ci trebuie să ne întoarcem la fundamentul original – şi aceasta este chemarea la separare de tot ce nu aparţine acestui fundament.

În adunările de acolo din Cuba se pierde timpul cu muzică şi iar muzică. Oamenii dansează în faţă într-o atmosferă carismatică creată de ei înşişi. Despre acest lucru eu am făcut o observaţie cu foarte mult bun simţ: astăzi nu este vorba ca să creăm o atmosferă de la noi înşine, ci să ne aflăm în atmosfera divină; să vii în adunare cu o poziţie corectă, să asculţi şi să primeşti Cuvântul lui Dumnezeu din toată inima.

Dacă Dumnezeu îngăduie, luna martie este bine planificată. Dacă Dumnezeu doreşte şi dăruieşte har, în luna aprilie, nu fiţi surprinşi, am primit invitaţii chiar în Kuweit, Abu Dhabi şi Golful Persic; să purtăm Evanghelia deplină, mesajul divin. Apoi vom merge în cinci localităţi din Pakistan. Noi vom folosi tot timpul. Cu toate că am o vârstă înaintată, noi vom sta la dispoziţia lui Dumnezeu până când ultimii vor fi chemaţi şi se va împlini ceea ce ne-a fost citit.

Mai întâi Domnul nostru a venit să ne ia păcatele. El va veni a doua oară (va reveni) pentru toţi aceia care au primit împăcarea, harul, vindecarea şi mântuirea ca să-i ia la El în slavă. Şi noi credem că revenirea Domnului este foarte, foarte aproape. Să ne rugăm în mod deosebit pentru Israel ca Domnul Dumnezeu să dăruiască har.

Noi toţi o ştim, dar permiteţi-mi să fac această observaţie. Fratele nostru Keller mi-a dat ştirile din Israel. Aici este fotografiată sora noastră Magda Goldner; aceasta o amintesc aici cu o intenţie deosebită. Aţi fost cu toţii aici când fratele nostru Simca Goldner, ghidul nostru în Israel, a fost aici Zürich? Voi toţi l-aţi văzut şi permiteţi-mi să spun aceasta: bărbatul Simca Goldner a avut o problemă foarte mare cu mine, ca german, şi cu Domnul nostru. El a fost unul care a trăit ceva în al Doilea Război Mondial cum doar puţini oameni au trăit. La vârsta de cincisprezece ani, împreună cu un alt tânăr iudeu au fost obligaţi să arunce în crematoriu trupurile moarte ale iudeilor omorâţi. Apoi a venit rândul sorei lui al cărei trup mort l-a aruncat în focul crematoriului sub supravegherea SS-ului. Apoi a venit o zi, într-una din călătoriile în Israel, când el împreună cu mine am fost cazaţi într-o cameră de hotel. Şi el a venit la mine şi mi-a spus dintr-o dată: „Frate Frank, eu nu mai pot! Nu mai rezist! Eu trebuie să-ţi mărturisesc ceva”. Şi apoi mi-a spus scurt şi cuprinzător prin câte a trecut. Apoi amândoi împreună ne-am plecat genunchii şi I-am mulţumit Domnului şi el L-a acceptat şi primit pe iubitul nostru Mântuitor şi a fost salvat şi vindecat pe loc. El avea un ulcer stomacal deschis. Şi dintr-o dată, pe buzele mele au venit cuvintele: „Domnul nu doar te-a salvat, ci El te-a şi vindecat; primeşte-o acum”. Noi am fost într-o legătură interioară deosebită. Şi aici, doamna Magda Goldner a dat mărturia lucrurilor pe care a le-a trăit în timpul acela îngrozitor.

Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze pe poporul Său Israel. Mai întâi cei 144.000 vor fi mântuiţi şi apoi întregul Israel va fi dedicat Domnului. Dumnezeu are un plan de mântuire, pe care El îl împlineşte pas cu pas şi noi putem trăi, în mod personal, ultima parte a acestui plan pentru Biserică, prin har.

Haideţi să citim câteva versete biblice. Voi toţi ştiţi ce Îi spun Domnului în ultima vreme, în fiecare zi: „Iubite Domn, gândeşte-Te la legământul pe care Tu l-ai încheiat cu noi, gândeşte-Te la Sângele pe care Tu l-ai vărsat pentru noi, gândeşte-Te la făgăduinţele pe care Tu ni le-ai dat şi dăruieşte-ne o viaţă nouă, veşnică!” Aşa o spun în puternica credinţă că cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu rămâne în veci. Noi suntem purtătorii acestui Cuvânt; nu doar nişte propovăduitori, ci noi purtăm Cuvântul în inima noastră. Şi aceasta, împreună cu fratele Miskys, am amintit-o pe scurt: nu sunt doar nişte cuvinte pe care le spunem, ci este legătura pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o prin Duhul, ca noi să credem şi să înţelegem fiecare Cuvânt în mod corect.

Noi toţi ştim ce a trebuit Domnul nostru să spună atunci poporului Său iudeu: „Dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre” (Ioan 8:24). Nu este suficient doar să crezi: „Sunt iudeu, sunt ales”. Dacă eu sunt ales atunci cred ceea ce a făgăduit Dumnezeu. Acesta este harul pe care ni l-a dăruit Dumnezeu nouă şi tuturor acelora din Israel care l-au primit. Acesta este Ioan 1:11: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit”. Şi partea a doua: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică, celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (vers. 12). Harul pe care Dumnezeu ni l-a dat nouă şi iudeilor; toţi iudeii pot fi incluşi, toţi care sunt predestinaţi să aparţină Bisericii Mireasă.

O spunem cu mare durere. Acum scurt timp am citit un articol despre un rabin. Tora lui era îmbrăcată în aur, ca o carte coborâtă din cer cu cuvintele Dumnezeului celui viu. Dar ce-i ajută Tora dacă apoi este explicată şi răstălmăcită şi nu-i este descoperit ceea ce este scris în ea? Pentru că ei toţi rămân mai departe în tradiţiile şi obiceiurile care le-au fost date. De aceea noi de fiecare dată ne întoarcem la acelaşi punct: „Dacă nu credeţi că Eu sunt…” şi atunci a venit Domnul nostru. Făgăduinţa care a fost dată pentru acel timp a fost că El va veni ca Răscumpărător. De exemplu în Matei 2:2 citim: „Şi au întrebat: «Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui»”. Apoi Cuvântul cunoscut de noi toţi, intrarea lui Isus în Ierusalim, din Matei 21:4-5: „Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: «Spuneţi fiicei Sionului: «Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe»”.

Fraţi şi surori, El a fost Împărat şi este Împărat, dar în acel timp El n-a venit pe pământ ca să-Şi proclame Împărăţia Lui aici pe pământ. El a venit ca Împărat, dar înainte ca să-Şi poată proclama Împărăţia Lui pe pământ, a venit mai întâi să isprăvească răscumpărarea noastră. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi ca să fii în Împărăţia Lui, mai întâi trebuie să ai viaţa veşnică.

De aceea a fost atât de greu pentru iudei, de neconceput. Mai ales că în Luca 1, ne este spus de la început ceea ce trebuia să se întâmple atunci. Luca 1:33: „Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. Daţi-vă seama, la prima venire a lui Hristos, când Răscumpărătorul nostru a venit în această lume – vă mai citesc o dată făgăduinţa: „Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci…”. – iudeii au aşteptat un Împărat care va stăpâni, care Se va lupta cu toţi duşmanii şi va face ordine. Ei pur şi simplu n-au cercetat toate celelalte făgăduinţe referitoare la planul de mântuire pe care Dumnezeu le-a dat în Cuvântul Său. Chiar şi ucenicii de pe drumul către Emaus au spus: „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri”.

Fraţi şi surori, s-o spunem de fiecare dată: marele har pe care Dumnezeu ni l-a dăruit este să vedem rânduiala biblică a istoriei mântuirii lui Dumnezeu, de la început până la sfârşit, şi să aşezăm totul la locul cuvenit. Pentru că în cuvântul profetic, totul este spus dinainte, de la început până la sfârşit. Câteodată, în Vechiul Testament, sfârşitul este spus înaintea începutului, dar în Noul Testament a fost rânduit totul. Şi acelaşi lucru îl facem acum prin însărcinarea lui Dumnezeu. Dacă citim în Romani cap. 9-11 atunci observăm că Dumnezeu Îşi are calea Lui cu Israelul şi calea Lui cu Biserica. Pavel a scris foarte exact: „Adevărat: iudeii, ramurile au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi voi, cei dintre neamuri, care eraţi dintr-un măslin sălbatic, prin credinţă, aţi fost altoiţi în locul lor, în măslinul original”. Prin necredinţă au fost tăiaţi din măslinul original; prin credinţă tu ai fost altoit în acelaşi pom.

Fraţi şi surori, şi acest lucru trebuie să-l accentuăm de fiecare dată: Dumnezeu nu poate face absolut nimic cu necredinţa; absolut nimic, zero, mai puţin decât zero; necredinţa nu merge deloc, nu la Dumnezeu. Căci cine vrea se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că El răsplăteşte pe cei ce-L caută. Avraam este cel mai bun exemplu pentru noi toţi. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.

În 1 Petru 4 citim ceea ce a fost gândit pentru timpul nostru, iar în vers. 7-11 bărbatul lui Dumnezeu prezintă planul de mântuire al lui Dumnezeu. Cât de des am citit 1 Petru 4:7: „Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii.”!

Fraţi şi surori, sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape, dar vă rog, rămâneţi treji, rămâneţi normali. Şi voi toţi tinerilor, învăţaţi-vă meseria, trăiţi o viaţă normală. Să nu faceţi nimic ce ar putea aduce ocară asupra Numelui Domnului şi asupra Bisericii, ci rămâneţi treji, aşa cum o spune aici Cuvântul lui Dumnezeu. Cu cât vedem mai mult că sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape, Duşmanul pune totul în mişcare ca noi să fim aruncaţi de pe această cale. Tinerilor, vă rog să fiţi întăriţi în credinţă, în credinţa în Dumnezeul cel viu. Aşa cum este scris: rămâneţi treji şi nu faceţi nimic anormal, rămâneţi treji şi în rugăciune.

Acum un Cuvânt adresat nouă tuturor: „Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate” (vers. 8). Aici se spune ce trebuie să păstrăm în inimă până la sfârşit, până la revenirea Domnului.

Citim din 2 Petru 1:3-4: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte”. „Să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti”.

Bărbaţii lui Dumnezeu au inclus toate domeniile. Dacă ne gândim la aceasta şi citim scrisorile adresate corintenilor vedem că acolo este vorba despre darurile Duhului, de slujbe, este vorba despre Biserică şi viaţa Bisericii. Citiţi scrisorile adresate efesenilor unde este vorba despre alegere, împăcare, har, mântuire; citiţi scrisorile adresate colosenilor. Toate scrisorile au un caracter deosebit, şi dacă noi citim aceste scrisori cu o dorinţă interioară şi în duh de rugăciune vedem ce bogăţie, ce bogăţie! Totul a fost inclus, nouă ne-a fost spus tot ceea ce avem nevoie şi trebuie să credem şi să ştim ca credincioşi.

Citim în 2 Petru 1:19 un cuvânt puternic ce priveşte propovăduirea: „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte…”. Pe care îl avem; nu pe care îl împrumutăm şi apoi îl restituim, ci îl avem, a intrat în posesia noastră. Noi suntem încadraţi în Scriptură şi Scriptura este încadrată în noi. Noi nu suntem în afara, ci suntem în interiorul Împărăţiei lui Dumnezeu şi printr-un singur Duh noi suntem aduşi împreună şi devenim o unitate în Duhul.

Apoi mergem mai departe în v. 20: „Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi…”. Mulţumiri lui Dumnezeu, mie mi-e clar aceasta, o ştiu de mult timp, că: „…să ştiţi că nici o prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură”, adică nu permite o răstălmăcire proprie după placul cuiva. Aceasta o doresc tuturor propovăduitorilor Cuvântului şi tuturor acelora care ascultă Cuvântul.

Fac şi această observaţie, cu o mare durere. Fratele Inodin din Orleans a fost în Cuba când am venit şi eu acolo; el a avut mai mult timp la dispoziţie şi s-a dus la un serviciu divin – poate ar trebui să-l numim altfel de serviciu – la o direcţie a celor şapte tunete din Havana. Când el mi-a spus ce a văzut şi auzit acolo, eu am fost foarte şocat. Eu m-am gândit: dacă acolo nu este nimic altceva decât direcţia celor şapte tunete… El mi-a spus: „Frate Frank, eu nu m-aş mai putea duce acolo a doua oară. Este atâta muzică, atâta „ramba ţamba”, atâta despre şapte tunete, încât eu nu mai pot asculta aceasta a doua oară”. Eu stăteam înaintea întrebării: Ce s-a întâmplat în toţi aceşti ani şi cine a fost atent la Cuvântul lui Dumnezeu?

Am citit că „nici o prorocie din Scriptură nu permite o tălmăcire după placul cuiva” şi apoi în Apoc. 10 este scris că doar atunci când Domnul va coborî ca Înger al legământului şi ca proprietar de drept va pune un picior pe mare şi celălalt pe uscat, atunci „cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor”(v. 3). Dar nu ieri şi nici astăzi, ci abia atunci când se va împlini vremea. De ce nu pot înţelege oamenii aceasta? Fiindcă ei n-au niciun respect faţă de Dumnezeu, n-au nicio chemare ca să propovăduiască Cuvântul. Dar se mişcă pe teritoriul mesajului şi se referă la mesaj şi în felul acesta dau mai departe părerile lor proprii.

Fratele Inodin le-a mai spus: „Ştiţi voi că fratele Frank va veni mâine aici?” Atunci bomba a explodat: „Toţi pot veni, dar fratele Frank să nu vină”.

Aceasta este aşa: numai cine este din Dumnezeu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. Restul vor merge mai departe pe căile lor proprii şi îşi vor împrăştia răstălmăcirile lor. Şi în acest punct putem spune că Dumnezeu ne-a dăruit har ca să cercetăm Scripturile ca cei din Bereea. De fiecare dată să cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să ne găsim starea noastră în Cuvânt şi să ştim: „Aşa cum este scris aici, aşa rămâne în vecii vecilor”. Aceşti fraţi nu pot face diferenţa că înaintea deschiderii celor şapte peceţi au răsunat cele şapte detunături, şi după aceea fratele Branham a spus că el se va întoarce spre est pentru că cele şapte peceţi vor fi deschise. Ei nu pot face diferenţa când fratele Branham vorbeşte despre această temă. Eu am ascultat pecetea a şaptea de la început la sfârşit. Este minunat dacă auzi şi citeşti mai departe şi apoi primeşti o privire generală. Dacă citeşti doar o parte, următoarea n-o citeşti, apoi citeşti din nou şi apoi iar laşi necitit, atunci rătăceşti. Dar dacă citeşti tot ceea ce s-a spus atunci totul este în ordine şi nu mai există nicio confuzie.

Fraţi şi surori, noi am putea citi versete biblice unul după altul. Pe scurt să citesc din 2 Tes. 2 unde este vorba despre ceea ce se va întâmpla la sfârşit. Citim din 2 Tes. 2 de la vers. 13: „Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului”. Aici vedem legăturile pe care trebuie să le avem noi toţi: legătura cu Dumnezeu, legătura cu Adevărul prin Duhul lui Dumnezeu.

Fraţi şi surori, eu Îi sunt tot mai mulţumitor Domnului. Pe de o parte, nu sunt destul de mulţumit cu ceea ce I s-a permis lui Dumnezeu să facă, dar sunt mulţumitor pentru ceea ce a făcut El şi sunt mulţumitor mai ales pentru voi toţi, pentru toţi aceia din toate popoarele şi limbile, care au primit har înaintea lui Dumnezeu, care nu adaugă nimic, nu scot nimic din context, ci lasă totul aşa cum este scris. Nu-i aşa?

Unitatea în credinţă în Cuvânt, în dragoste faţă de Cuvânt. Aşa este scris în 2 Tes. 2:10-11: „Pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le-a trimis rătăciri puternice”. Dragostea faţă de Dumnezeu, dragostea de Cuvânt, de Adevăr. Legătura cu Dumnezeu este ancorată în dragoste şi dragostea este legătura divină desăvârşită. Dragostea ne leagă cu Dumnezeu, dragostea ne leagă unii cu alţii şi chiar atunci când tot restul se va sfârşi dragostea va dăinui, ea nu va pieri niciodată.

Din Coloseni am citit cap. 2 şi am fost foarte binecuvântat. Citim din Col. 2 şi vă rog să fiţi foarte atenţi. Col. 2:2-3: „Pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”. Taina lui Dumnezeu, Hristos, taina lui Dumnezeu descoperită. Cât de des am spus în acest loc, că în limba greacă „apocalipsa” înseamnă dezvăluire, dezvăluirea lui Dumnezeu, arătarea lui Dumnezeu în Isus Hristos, Domnul nostru. Nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.

Mai înainte am spus că toţi marii evanghelişti s-au poticnit de descoperirea lui Isus Hristos. Toţi s-au poticnit că n-a fost folosită formula trinitară. Aşa cum este mărturisit în Biblie, botezul trebuie să aibă loc în Numele Domnului Isus Hristos. Toţi au fost botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos, în Ierusalim, în Samaria, în Iudeea, în Efes, de către Petru, Filip, Pavel. Începând cu ziua de Rusalii toţi care au fost botezaţi au fost botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Şi o repet, prin aceasta ei s-au poticnit.

Voi ştiţi, începând cu anul 1949 eu am fost în adunări internaţionale. Îi cunosc pe toţi marii evanghelişti în mod personal: pe Oral Roberts, Tommy Osborn, Tommy Hicks şi toţi ceilalţi. Toţi aceştia s-au poticnit de aceasta şi toţi se poticnesc până astăzi. Ştiţi voi ce-mi rupe inima cel mai mult? Cei mai mari şi mai rău împotrivitori ai învăţăturii dumnezeirii şi ai botezului sunt predicatorii penticostali. Acum scurt timp am avut un interviu cu un redactor de ziar căruia a trebuit să-i explic de ce tocmai predicatorii penticostali sunt atât de tare împotriva noastră – acest lucru nu-l poţi explica niciunui bărbat care mai aparţine de biserica evanghelică lutherană; n-o poţi explica, dar aşa este. Descoperirea lui Isus Hristos este cea mai importantă. Toate învăţăturile sunt importante, dar descoperirea lui Isus Hristos este cea mai importantă. „Lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea şi Eu Mă voi descoperi”. Descoperirea lui Isus Hristos, aşa cum au avut-o Pavel şi apostolii i-a fost dăruită din nou şi fratelui Branham. Aşa o putem spune. A avut el nevoie, în comparaţie cu toţi ceilalţi, să propovăduiască Cuvântul? El n-a avut nicio alegere; a trebuit s-o facă. Unul trebuia să pună Adevărul pe sfeşnic şi trebuia să-l propovăduiască indiferent ce ar fi venit.

În conversaţia pe care am avut-o cu fratele Branham, el nu m-a întrebat doar de doctorul Gugenbul, ci şi despre tatăl său care era predicator într-o biserică penticostală liberă. Şi de faţă cu mine, fratele Branham i-a spus doctorului Gugenbul: „Eu preţuiesc că tatăl tău nu  aparţine de vreo organizaţie, ci este un predicator liber”. Fratele Branham ştia exact ce înseamnă organizaţia. Organizaţia trasează un gard în jurul ei: „Asta se crede, aceasta se învaţă” şi restul nu mai poate intra. Eu doar amintesc aceasta.

Ce am făcut eu după plecarea Acasă a fratelui Branham? Eu m-am dus acasă la doctorul Gugenbul pe strada Rein de aici din Zürich şi am vorbit cu el. El a trăit cele mai puternice adunări aici în Zürich, în Karlsruhe, în Laussane. Dintre toţi, niciunul nu a avut atâtea posibilităţi să asculte Cuvântul şi să vadă confirmarea aşa cum a avut-o el. Dar apoi: „Proroc, da; dar cu învăţătura lui nu putem fi de acord”.

Fraţi şi surori, s-o mai spunem încă o dată: marele har pe care Dumnezeu ni l-a dăruit nu este doar să accepţi cu mare simpatie o slujbă, ci să primeşti învăţătura pe care el ne-a adus-o: înapoi la Cuvânt! Noi am putea merge dintr-o ţară în alta şi am putea da mărturie cum m-am dus în Karlsruhe şi am avut o conversaţie cu bărbatul care a fost cu doctorul Gugenbul şi a organizat adunările, şi dintr-o dată am primit acelaşi răspuns: „Evanghelist – da, dar învăţătura lui n-o putem primi”.

Fraţi şi surori, astăzi, poate a cincea oară v-o spun: harul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit ca să primim nu numai slujba evanghelistică; da, este cea mai importantă, propovăduirea că Dumnezeu era în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine, că prin Sângele Mielului ne-a fostă dăruită iertarea vinei păcatelor noastre; este importantă, este importantă. În Împărăţia lui Dumnezeu nu eşti învăţat, ci în Împărăţia lui Dumnezeu eşti născut. De aceea Domnul nostru a spus: „dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu”. Dar apoi Domnul nostru spune: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…Şi învăţaţi-i…”. Cei care au devenit credincioşi au nevoie de învăţătura biblică curată. Căci din Sion va ieşi învăţătura, şi din Ierusalim Cuvântul Domnului. Dumnezeu a pus în Biserică diferite slujbe. Şi ultima slujbă ca un ultim lucru. Vreau să amintesc cele două lucruri la care m-am gândit.

Acelaşi bărbat care l-a tradus (însoţit) pe fratele Branham în Africa de Sud şi în Statele Unite a devenit parlamentar apoi, a fost deputat în al doilea Conciliu al Vaticanului şi a fost în Roma.  Dumnezeu a călăuzit în aşa fel ca să predic în acel timp Roma şi am fost cazat împreună cu David du Plessis în aceeaşi locuinţă, a lui John McTurner, şi am mers împreună la Vatican. Acolo s-au despărţit căile noastre; el a intrat în Conciliu şi eu m-am dus cu un grup american să vizitez Vaticanul. Apoi seara am avut o conversaţie. Fratele lui David du Plessis a fost traducătorul fratelui Branham în Africa de Sud, din limba engleză în limba afrikaans care era limba principală din acel loc. Dacă te gândeşti că oamenii au fost atât de aproape de această lucrare şi totuşi ei au mers mai departe pe căile lor proprii. Ca un ultim lucru în acest sens. Fratele Hollenweger a fost un bărbat înzestrat cum rareori întâlneşti; avea o retorică puternică, o engleză perfectă, o germană perfectă, o franceză perfectă şi a fost traducătorul fratelui Branham pe stadionul din Halle, a fost traducătorul fratelui Branham în Lausanne. El era un bărbat foarte înzestrat cu daruri, o capacitate; el a scris şi cartea fratelui Branham despre cele şapte epoci ale Bisericii. Apoi a ajuns în Geneva, la Conciliul mondial al Bisericilor unde are o poziţie înaltă. Dacă mă gândesc la toate aceste lucruri, atunci am o aşa mare mulţumire. Nu, nu, eu nu dau sentinţe, nu judec, ci o spun cu o inimă mişcată: este bine de omul care recunoaşte timpul şi ceasul, mesajul şi mesagerul, este bine pentru omul care ascultă ceea ce spune Bisericilor Duhul, care crede şi primeşte din toată inima.

De aceea sunt mulţumitor cu atât mai mult; nu să fiu ceva, să devin ceva, ci pur şi simplu să port ocara lui Hristos, să port Cuvântul descoperit, să semăn sămânţa divină şi toţi aceia care sunt din Dumnezeu vor auzi Cuvântul lui Dumnezeu.

Să cuprindem ceea ce am vrut să spunem astăzi cu o inimă mulţumitoare. Domnul Îşi desăvârşeşte lucrarea în zilele noastre. Şi aceasta Domnul nostru a spus-o: „Când veţi vedea aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie”. Dumnezeu ne-a dăruit marele privilegiu să stăm liniştiţi, să ascultăm Cuvântul în teamă, să-l primim şi să ne fie descoperit şi să-I dăm cinste Domnului Dumnezeului nostru pentru aceasta. Prin aceasta noi recunoaştem că am primit har înaintea lui Dumnezeu, că El ne-a făcut de cunoscut căile Sale, în toate detaliile. Lui, singurului, credinciosului, veşnicului Dumnezeu care ni S-a descoperit prin Isus Hristos, Domnul nostru, Lui i se cuvine toată cinstea în vecii vecilor.

Să spunem acest lucru încă o dată: descoperirea lui Isus Hristos. Cine citeşte în Apocalipsa 1, Îl vede ca pe Cel întâi născut dintre cei morţi, Îl vede ca fiind Cel dintâi şi Cel din urmă, Care este, Care a fost şi Care va veni. Cât de puternică, cât de preţioasă este descoperirea lui Isus Hristos! Noi Îl vedem ca Miel al lui Dumnezeu, ca Mare Preot, Îl vedem în toate domeniile, Îl vedem ca Domn, Care este, Care a fost şi Care va fi, ca Dumnezeu descoperit în trup, neprihănit în Duhul, propovăduit între popoare, primit în slavă; toţi cunosc 1 Timotei 3:16.

Fraţi şi surori, s-o spunem astăzi în acest loc. Domnului şi Dumnezeului nostru Îi mulţumim pentru că am primit har înaintea Lui, că putem crede aşa cum zice Scriptura şi chiar şi slujba fratelui Branham o putem aşeza biblic. Domnului Dumnezeului nostru Îi dăm toată cinstea, din toată inima. Noi nu dăm cinstea niciunui om. Fiecare om este doar un vas, doar o unealtă. Acest lucru fratele Branham l-a accentuat atât de frumos; referindu-se la sine şi la slujba lui, el a spus: „Închipuiţi-vă dacă am aici o trâmbiţă, ea nu poate scoate vreun sunet de la sine, ci ea trebuie să fie luată în mână şi folosită”. Referindu-se la sine, el a spus: „Eu nu pot face nimic de la mine însumi, doar ceea ce Domnul Dumnezeu poate face prin mine este important”. Noi Îi mulţumim Domnului pentru toţi prorocii, pentru toţi apostolii, pentru toţi bărbaţii lui Dumnezeu care au fost şi au rămas în acelaşi Duh. Niciodată un proroc adevărat n-a devenit un proroc fals; şi niciodată dintr-un proroc fals n-a devenit un proroc adevărat. Bărbaţii lui Dumnezeu au fost cei adevăraţi de la început şi aşa au rămas. Şi Cuvântul lui Dumnezeu care ne-a fost lăsat nouă este Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu şi fiecare făgăduinţă îşi va găsi împlinirea. Eu am amintit toate lucrurile cu o mulţumire îndoită, întreită, ca să scot în evidenţă marele har pe care Dumnezeu ni l-a dăruit ca să rămânem treji, să ne mişcăm pe un pământ al descoperirii, să primim ca pe un cadou Cuvântul împreună cu tot ceea ce aparţine planului de mântuire al Dumnezeului nostru. Lui, Atotputernicului Dumnezeu Îi dăm slavă şi cinste, închinare şi mulţumire, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Cu capetele plecate să căutăm legătura cu Dumnezeu în rugăciune şi s-o găsim. Şi astăzi, cu inimi mulţumitoare, să-I aducem laudă lui Dumnezeu. El a făcut lucruri mari. Prin Cuvântul Său, El a vorbit cu noi, ne-a deschis tuturor înţelegerea pentru Scripturi. Nimeni nu trebuie să-l înveţe pe celălalt. Noi toţi am fost învăţaţi de Dumnezeu prin Cuvânt şi prin Duh.

Ţie mare Dumnezeu, Îţi mulţumesc din toată inima şi din tot sufletul pentru că am păşit pe un pământ al descoperirii; Tu vorbeşti direct cu noi şi noi Te înţelegem corect, Te putem primi şi crede şi putem primi descoperirea tuturor lucrurilor. Iubite Domn, noi Îţi aducem toate problemele şi mai ales pe toţi aceia care sunt mai în vârstă, toţi aceia care au nevoie de îngrijire. Iubite Domn, binecuvântează-i şi fii alături de ei. Fii cu toţi aceia care sunt înaintaţi în vârstă, dăruieşte har şi ajută, pentru ca nimeni să nu dispere, ci toţi să se încreadă în Tine şi să ştie că la revenirea Ta trupurile noastre muritoare vor fi schimbate în nemurire. Iubite Domn, permite-ne să aparţinem de aceia care vor fi gata la a doua Ta venire, care Te aşteaptă, care au auzit ultimul mesaj al chemării afară, al separării, prin har.

În mod deosebit Ţi-i dedicăm pe toţi tinerii şi pe toţi aceia care trebuie să ia decizii. Iubite Domn, dăruieşte tuturor pacea lui Dumnezeu, dăruieşte-le în inima lor siguranţa în credinţă şi să nu facă absolut nimic prin necredinţă sau îndoială. Ci mai întâi să vorbească cu Tine şi să-Ţi aducă totul înaintea Ta, pentru ca ei să-şi dedice viaţa lor Ţie. Iubite Domn, revenirea Ta este atât de aproape! Fie ca toţi să fim găsiţi în voia Ta desăvârşită. Binecuvântează împreună cu noi în toate popoarele şi în toate limbile. Doamne vorbeşte, cheamă, lucrează şi desăvârşeşte-Ţi Tu lucrarea în mijlocul nostru, în zilele noastre. Împreună, lăudăm puterea Sângelui Tău, puterea Cuvântului şi a Duhului Tău.

Iubite Domn, fie ca ceea ce a fost spus astăzi să fie înţeles corect şi să fi căzut pe un ogor roditor şi mulţumitor. Fie în voia Ta ca străpungerea să vină în acest oraş, ultima trezire să-şi aibă începutul şi  Tu să-Ţi poţi desăvârşi lucrarea. Ţie Îţi încredinţăm totul şi Te rugăm ridică-Ţi Faţa peste noi toţi şi dăruieşte-ne binecuvântarea şi pacea Ta, în Numele sfânt al lui Isus. Aleluia! Amin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *