Predica de la Krefeld

                                                                                              Fr. Frank

 

         Cuvântul de introducere din 1 Ioan 3:1-3: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţă, după cum El este curat”.

Îi aducem mulţumire Domnului pentru minunatele cântări pe care le-am cântat împreună cu corul. În ultima cântare, noi am cântat „Bine e în Hristos”. Cât de des în situaţiile în care ne aflăm nu ne merge bine deloc şi nu ne simţim bine, dar în Domnul, dacă noi stăm liniştiţi în fiecare situaţie, atunci pacea lui Dumnezeu care este mai presus de orice pricepere va stăpâni inimile şi simţurile noastre.

Pentru mine ziua de azi este o zi deosebită, este o zi pe care Domnul a făcut-o, o aducere aminte a ultimei călătorii misionare.

Toţi fraţii transmit saluturi călduroase. Noi suntem mulţumitori pentru toţi fraţii din toate limbile şi din toate ţările care stau la dispoziţia Domnului pentru ca Cuvântul să fie purtat şi hrana să fie împărţită.

Înainte să dau o mărturie scurtă, dorim să urmărim o înregistrare de circa nouă minute cu adunările din ultima călătorie misionară. Cred că au fost trei localităţi în care am filmat. Apoi voi da o mărturie scurtă (…). Îi mulţumim Domnului. Voi aţi văzut pe scurt ceea ce a făcut Dumnezeu şi noi Îi suntem mulţumitori Domnului că El a dăruit foarte mult har. Noi Îi suntem foarte, foarte mulţumitori.

Încă o dată le mulţumim fraţilor noştri din toată inima. Congo este o ţară unde fraţii n-au alunecat în învăţături străine, ci, cu adevărat au rămas în Cuvântul Domnului şi rodul se vede. Permiteţi-mi această observaţie: dacă au fost adunaţi 12.000 de persoane sau dacă au fost adunaţi 4000 sau 18000 de persoane, nouăzeci şi cinci la sută din aceşti ascultători sunt fraţii şi surorile noastre. Este normal ca în adunările locale de acolo să fie adunaţi patru, cinci sau şase mii de fraţi şi surori ca să asculte Cuvântul. Ei sunt şi astăzi adunaţi ca să asculte vestirea. Noi îi salutăm pe toţi indiferent unde sunt ei adunaţi, fie în Kolwezi, fie în Lubumbashi, fie în Goma, Kinshasa, în Mbuji Mayi, în Kizangani, indiferent unde se află ei, fie ca Domnul Dumnezeu să-i binecuvânteze pe fraţii şi surorile noastre. Suntem mulţumitori pentru posibilităţile create. De 38 de ani vizitez această ţară şi de fiecare dată  Domnul a dăruit har multora. Lui Îi aducem cinste pentru aceasta.

Avem şi alte mărturii. O mărturie deosebită: astăzi a avut loc prima transmitere a programelor TV din Golful Persic, de la televiziunea principală din Pakistan. Astăzi la ora 16 a fost transmisă emisiunea „Slujba profetică şi apostolică”. Timp de un an, în fiecare sâmbătă, vom avea o transmisie. În fiecare miercuri acest program va fi reluat pentru ca întreaga regiune să poată auzi Cuvântul Domnului. Îi suntem foarte mulţumitori fratelui nostru Michael care se ocupă, aranjează şi face tot ce este posibil pentru aceste transmisii. Lui, atotputernicului Dumnezeu Îi aducem toată lauda şi mulţumirea că putem folosi toate posibilităţile ca să vestim tuturor Cuvântul Domnului. Fraţii pot confirma, în Kinshasa, preşedintele a ascultat întreaga predică. Preşedintele Kabila i-a poruncit cardinalului să asculte şi el predica. Dumnezeu face lucruri mari. Acolo predicile au fost transmise de televiziune şi întreaga ţară a fost vizitată de harul lui Dumnezeu. Suntem foarte, foarte mulţumitori. În  cercuri de fraţi mai restrânse am spus că în acest fel încă n-am trăit-o niciodată. Într-o clădire, la aeroport, în sala de aşteptare unde oamenii intră şi ies în permanenţă, dintr-o dată, un poliţist s-a oprit în faţa mea şi mi-a spus: „Eu doresc să vă rugaţi pentru mine. V-am văzut la televizor”. În acea sală de aşteptare m-am rugat pentru acel poliţist. Am putea aminti şi de alte cazuri, de lucrurile mari pe care le-a făcut Dumnezeu. Astăzi noi suntem în acest loc să-L trăim din nou pe Dumnezeu, pentru ca viaţa noastră să o dedicăm din nou Domnului. Aşa cum a amintit fratele nostru, să se fi meritat că noi facem călătorii lungi ca să auzim Cuvântul Domnului. Am putea da multe mărturii despre ceea ce se întâmplă în mod deosebit cu Israelul. Dar Domnul Dumnezeu veghează peste tot şi El nu întârzie niciodată. Tot ceea ce a hotărât El se va întâmpla întocmai.

Din ţara noastră vin ştirile cele mai proaste. Într-o publicaţie de marţi stă scris cu litere mari: „Biblia lutherană să fie revizuită din nou”. Cincisprezece mii de locuri din biblie să fie modificate. Apoi nu o să mai apară scris: „Duhul lui Dumnezeu plutea”, ci o să fie scris: „Vântul plutea”. Este de neconceput ce-şi permit oamenii să facă, este inacceptabil. Ei vor ca această biblie să fie pregătită şi să stea la dispoziţie pentru anul jubiliar 2017. Pur şi simplu te simţi groaznic dacă te gândeşti cât de departe au ajuns oamenii cu batjocura la adresa lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său! Desigur, există diferite traduceri şi există nişte mici diferenţe, dar pentru un om care a primit har înaintea lui Dumnezeu nu este nicio problemă. Toţi aceia care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu recunosc adevărul. Am putea intra în unele amănunte, dar avem un Cuvânt minunat pe care l-am auzit la începutul adunării. Fraţi şi surori, respectul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit faţă de Cuvântul Lui este cel mai mare cadou pe care noi l-am fi putut primi. Pur şi simplu să crezi cum zice Scriptura.

Citim încă o dată puternicul cuvânt din scrisoarea lui Ioan, din 1 Ioan 3:2: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este”. Aceasta ne aduce imediat înapoi la 1 Tes. 4, că Domnul Se va reîntoarce şi, mai întâi vor învia morţii în Hristos şi apoi noi, care suntem în viaţă, vom fi schimbaţi şi împreună cu ei vom fi răpiţi ca să ne întâlnim cu Domnul şi vom intra în odaia de nuntă.

Dacă ne gândim ce se crede în mijlocul acelora care se referă la fratele Branham, atunci încă o dată ţi se face rău. Când fratele din Virginia mi-a spus: „Frate Frank, răpirea a avut deja loc”, eu m-am uitat la el şi l-am întrebat: „Cum?”. El a spus: „Este o descoperire. Dacă ai descoperirea atunci tu eşti deja răpit”. Eu am spus: „O clipă te rog. Nu merge aşa. Tu eşti aici şi eu sunt aici. Tu nu eşti schimbat şi nici eu nu sunt schimbat”. Cu adevărat el a spus: „Eu sunt răpit şi tu încă mai eşti aici”. Eu i-am spus: „Amândoi suntem aici”. Nu, nu! Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru claritate, pentru claritatea din Cuvântul lui Dumnezeu. Când va veni Domnul nostru noi Îl vom vedea şi noi vom fi schimbaţi – aceasta-i toată taina.

Fraţi şi surori, de fiecare dată când cântăm cântările care ating esenţa «Sângele noului legământ», despre ce este vorba? În Sânge este viaţa. Domnul nostru Şi-a vărsat Sângele, Şi-a dat viaţa pentru tine şi pentru mine. Noi am accentuat aceasta de fiecare dată: suntem mulţumitori pentru descoperirea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o fratelui Branham care a putut spune: „Îngerul Domnului era în camera mea şi mi-a spus exact ce s-a întâmplat în acea zi”. Pentru că păcatul originar a avut loc prin zămislire în carne şi sânge, de aceea a trebuit ca Domnul nostru să vină într-un trup zămislit prin Duhul, pentru ca să-Şi verse Sângele şi să-Şi dea viaţa pentru noi şi astfel să fim răscumpăraţi din decădere, să primim iertarea, împăcarea cu Dumnezeu şi viaţa veşnică.

Apoi, imediat, în cuvântul de început este evidenţiat ceea ce Domnul a spus, că Domnul Își confirmă Cuvântul Său. Referitor la aceasta trebuie să citim ultimele două versete din Marcu 16:19-20: „Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin”.

Domnul a lucrat împreună cu ei. Nu a fost doar o propovăduire, ci au fost nişte rezultate: salvare, eliberare şi vindecare. Fraţi şi surori, pe aşa ceva contăm şi în această seară. Pentru că aşa sună însărcinarea originală, că: în Numele Domnului nostru, iertarea şi împăcarea trebuie propovăduite tuturor popoarelor, Luca 24. Aceasta o facem noi acum. Noi nu avem doar un mesaj, noi avem un mesaj divin: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Întoarceţi-vă la Dumnezeu, întoarceţi-vă la Cuvânt, întoarceţi-vă înapoi la fundamentul străvechi.

Apoi, cine doreşte să citească afirmaţiile fratelui Branham poate vedea ce leagă el cu cuvântul „mesaj” – înapoi la învăţătura apostolică; şi „mesajul” este înapoi la Cuvânt, înapoi la început, înapoi la ceea ce a făcut Dumnezeu atunci.

Aici în Luca 24:44-47 avem porunca şi cuvintele Domnului nostru: „Apoi le-a zis: «Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.» Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi le-a zis: «Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim»”. Aici noi avem esenţa însărcinării divine: pocăinţa spre iertarea păcatelor.

Fără pocăinţă nu este posibilă nicio iertare. Mai întâi Duhul lui Dumnezeu trebuie să vină peste noi, să ne convingă de păcat, şi o părere de rău să se ridice în noi, ca să ne putem pocăi şi să spunem: „Doamne, iartă-mă, dăruieşte-mi har! Te rog, nu-mi ţine în socoteală nimic”. Ioan Botezătorul şi-a început propovăduirea cu cuvântul „pocăinţă”: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape”. Şi Domnul nostru Şi-a început propovăduirea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape”. Petru, în prima lui predică a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos”.

Fraţi şi surori, să spunem înaintea Feţei lui Dumnezeu despre ce este vorba astăzi. Nu doar să vorbim despre un mesaj. Este vorba despre trăirile mântuitoare pe care noi trebuie să le avem în mod personal cu Dumnezeu. Învăţătura vine după aceea. Dar mai întâi trebuie să primim har înaintea lui Dumnezeu şi să spunem: „Doamne, ia-mă, eu sunt un păcătos, sunt un om nenorocit. N-am nicio valoare. Iartă-mă, primeşte-mă aşa cum sunt şi dăruieşte-mi har. Sunt un păcătos”. Atunci noi vom trăi că şi lacrimile noastre vor izbucni şi înaintea Feţei lui Dumnezeu ne recunoaştem cum suntem. De ce o spun? Sunt mulţi oameni noi în mijlocul nostru, sunt mulţi tineri în mijlocul nostru care încă nu L-au trăit pe Dumnezeu. Noi dorim cu adevărat ca toţi să fie prezenţi atunci când Domnul Se va întoarce să-i ia Acasă pe ai Săi.

Apoi Însuşi Domnul nostru a spus că numai dacă cineva este născut din nou, altfel el nu poate vedea Împărăţia cerurilor; atunci şi aceasta se adaugă. Nu doar iertare, nu doar împăcare, har şi mântuire, ci Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie semănat ca sămânţă în inima noastră, pentru ca Duhul Sfânt să poată veni peste această sămânţă a Cuvântului şi să poată crea în noi viaţa nouă, divină. Sunt atâtea legături care ne călăuzesc spre Dumnezeu. Cu adevărat să ştim că Domnul are intenţii bune cu noi şi doreşte ca noi toţi să ajungem la ţintă.

Fraţi şi surori, punctul principal despre care este vorba acum: eu mi-am pus în gând ca în fiecare adunare să vă citesc însărcinarea divină care a fost dată fratelui Branham. Pur şi simplu să ştiţi că noi n-am urmat unor basme meşteşugit alcătuite, ci putem recunoaşte ziua, mesajul şi mesagerul trimis de Dumnezeu. Noi respectăm însărcinarea divină. Când Domnul trimite pe cineva atunci putem să-l primim şi să credem din inimă ceea ce a spus Dumnezeu şi însărcinarea pe care el trebuie s-o împlinească. De aceea nu vă supăraţi pe mine, dar de fiecare dată trebuie s-o repetăm. Astăzi nu ajută pe nimeni la nimic doar să citească Matei 24:14: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”.

Câţi evanghelişti predică propria lor evanghelie! Deja în Gal. 1 Pavel a scris ce se întâmplă cu astfel de oameni care nu predică Evanghelia pe care el sau apostolii au propovăduit-o. În acea zi ei vor veni şi vor spune: „N-am făcut noi în Numele Tău…n-am făcut noi în Numele Tău…?”. Domnul va trebui să le spună: „Nu vă cunosc”.

Harul pe care ni l-a dăruit Dumnezeu este cu adevărat să credem făgăduinţa dată de Dumnezeu, că El va trimite un proroc, şi-a găsit împlinirea şi mesajul este purtat până la marginile pământului. Fraţi şi surori, daţi-vă odată seama, dintre cele 192 de ţări care fac schimb de ambasadori, noi ajungem la 172 dintre acestea, iar restul de 20 de ţări sunt ajunse prin cei din ţările învecinate. Această Evanghelie a Împărăţiei, cu tot ceea ce aparţine, este predicată acum ca mărturie.

Permiteţi-mi să v-o citesc acum. „La malul râului au fost prezenţi mulţi oameni şi reporteri. Atunci mi-a spus din nou: «Priveşte în sus!». Şi când m-am uitat în sus, această lumină s-a coborât. Unii au leşinat şi un glas puternic, care a cutremurat întreaga regiune, a spus: «Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis înaintea primei veniri a lui Hristos tot astfel acest mesaj care ţi-a fost dat ţie va premerge cea de-a doua venire a lui Hristos». Nu eu sunt premergătorul, ci mesajul va fi premergătorul”.

Este puternic că noi putem respecta aceasta şi ştim că Dumnezeu Şi-a luat mesagerul, dar mesajul, Cuvântul proaspăt care ne-a fost descoperit de la tronul lui Dumnezeu, ne-a rămas. Dumnezeu ne-a călăuzit în locul preasfânt, chivotul legământului este deschis, toate tainele sunt făcute de cunoscut şi noi putem crede aşa cum zice Scriptura.

Fraţi şi surori, cu privire la Cina Domnului, anul acesta noi încă n-am serbat niciodată Cina. Totuşi, dintr-o dată mi-a venit gândul: oamenii vin de aproape şi de departe. Permiteţi-mi s-o mai spun şi aceasta repede. Ar fi bine, dacă toate bisericile, în toate locurile şi în adunările de casă ar putea serba Cina Domnului, independent de noi aici. Vă spun şi de ce. Pentru că de trei ori este scris că ei au frânt pâinea în casele lor. Dacă aici serbăm Cina o dată sau de două ori pe an, atunci o facem pentru aceia care trăiesc împrăştiaţi, pentru ca şi ei să poată avea parte de Cina Domnului. Pentru că de fiecare dată când luăm această Cină noi mărturisim ceea ce a făcut Domnul pentru noi.

Astăzi îmi este pe inimă ceva deosebit în legătură cu iertarea, cu harul. Aceasta este în rugăciunea Domnului „Tatăl nostru”. Permiteţi-mi să citesc din Matei 6. Sunt de părere că cei care pot, să se ridice în picioare. Domnul ne-a învăţat cum să ne rugăm. Domnul însuşi ne-a poruncit cum să ne rugăm. Vă rog să fim atenţi la fiecare afirmaţie care urmează aici.

Citim din Matei 6 începând de la v. 9: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău”. Noi spunem „Amin”. Sfinţească-se Numele Tău, care este mai presus decât orice nume.

Vers. 10: „vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”. Să spunem „Amin”. Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Noi încă mai suntem pe pământ. Fie ca astăzi, dorinţa noastră sinceră să fie: „Facă-se voia Ta în viaţa mea”.

Vers. 11: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Noi spunem „Amin” pentru că Domnul, cu adevărat, ne dăruieşte destulă hrană în ambele domenii.

Dar acum vine lucrul principal: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (v. 12). Iartă-ne pe noi aşa cum şi noi îi iertăm pe ceilalţi. Nu ne ţine în socoteală nimic aşa cum şi noi nu socotim nimănui nimic. Iartă-ne pe deplin, total, pentru ca să nu mai rămână nimic, să nu mai fie nicio restanţă.

Apoi v. 13: „şi nu ne lăsa pe noi în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău (călăuzeşte-ne în aşa fel încât să nu cădem în ispită şi scapă-ne de rău).

Acum vine versetul cel mai important pentru noi toţi, v. 14-15: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”.

Acest lucru mi-a atins inima astăzi în mod deosebit. Peste tot sunt necazuri, peste tot sunt neînţelegeri. Fie la tineri sau la bătrâni, fie în căsnicie, fie în familii, şi de cele mai multe ori iertarea este marea problemă. Cu adevărat să ierţi din toată inima; pentru ca şi noi să putem fi iertaţi. Aceste versete biblice să ne vorbească nouă tuturor: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Iartă-ne aşa cum şi noi am iertat. Nu ne ţine în socoteală nimic aşa cum nici noi nu socotim nimic nimănui. Dăruieşte-ne prin har o iertare deplină, o împăcare deplină. Pentru că aşa a scris-o şi Pavel, că nouă ne-a fost dăruită slujba împăcării, ca să putem striga: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Noi propovăduim această Evanghelie minunată a harului lui Dumnezeu şi spunem încă o dată: Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine. Sângele noului legământ a fost vărsat, zapisul care ne învinuia a fost rupt şi noi ne putem primi unii pe alţii aşa cum ne-a primit Dumnezeu în Isus Hristos, Domnul nostru. Şi astăzi noi putem serba Cina Domnului unii cu alţii şi ştim că noi o vom serba din nou la Domnul. Aşa cum Însuşi Mântuitorul nostru a spus în Matei 26; noi avem confirmarea a ceea ce a spus Domnul nostru atunci.

Matei 26 începând de la v. 26: „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.» Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: «Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu»”.

Fraţi şi surori, să mai citim din Colos. 1:21-22. În Coloseni 1 avem un rezumat al lucrurilor despre care este vorba astăzi. Col. 1:21-22: „Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină”. Cine poate cuprinde aceasta? Nicio acuzaţie. Neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu.

Eu mi-am notat ceea ce le-a spus fratele Branham în 25 noiembrie 1965 adevăraţilor credincioşi. „Voi sunteţi Mireasa, fecioarele curate ale Fiului lui Dumnezeu. Fiecare bărbat, fiecare femeie, care sunt născuţi din Duhul lui Dumnezeu sunt spălaţi cu Sângele lui Isus Hristos de fiecare păcat; voi sunteţi liberi şi trăiţi prin credinţa în fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu aşa cum este scris. Înaintea lui Dumnezeu sunteţi aşa cum n-aţi fi păcătuit niciodată. Voi sunteţi desăvârşiţi prin Sângele lui Isus Hristos”. Puternic!

Răscumpărarea a avut loc cu adevărat. Să nu ne mai uităm la slăbiciunile şi scăpările noastre. Să dezbrăcăm omul vechi, să îmbrăcăm omul nou şi să spunem: „Dumnezeule Îţi mulţumesc pentru harul pe care l-am primit”. Noi putem lăuda şi proslăvi Sângele, Cuvântul şi Duhul şi ştim că Domnul a făcut şi va face totul bine la revenirea Lui, când va avea loc şi schimbarea trupurilor noastre.

Să mai spunem spre cinstea Domnului. Noi am primit har ca să purtăm Cuvântul mai departe, am primit har ca să ducem ultimul mesaj, ultima chemare şi toţi aceia care sunt din Dumnezeu vor asculta de glasul Lui. Permiteţi-mi să accentuez aceasta de fiecare dată: adevăraţii bărbaţi trimişi de Dumnezeu nu leagă poporul cu persoana lor, ci cu adevărat leagă poporul cu Dumnezeu. De aceea de când fratele Branham a plecat Acasă noi suntem în legătură cu Dumnezeu. Noi suntem urmaşii lui Isus Hristos, Domnul nostru. Noi nu urmăm pe un Pavel, nu urmăm pe un frate Branham sau pe un frate Frank. Noi Îl urmăm pe Domnul nostru care ne-a răscumpărat, care Şi-a dat viaţa pentru noi. De aceea noi suntem mulţumitori că mesagerii Lui au propovăduit Cuvântul şi-l propovăduiesc mai departe.

Dacă mă vedeţi pe mine cu o faţă îndurerată atunci este pentru că sunt atâtea direcţii diferite. Dar Îi mulţumim lui Dumnezeu, există o direcţie adevărată care se îndreaptă după Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta o putem spune: Dumnezeu ne-a deschis mintea şi noi am înţeles tot ceea ce a învăţat fratele Branham, începând de la căderea în păcat, de la început, până în veşnicie. Pentru acela care a fost luminat de Duhul lui Dumnezeu totul este descoperit, clar şi bine înţeles. Duhul lui Dumnezeu ne călăuzeşte în tot adevărul, până la punctul important, că fratele Branham a trebuit să spună: „Nu că eu sunt premergătorul, ci mesajul va fi premergătorul”. De aceea purtăm noi acest mesaj divin. Noi n-am avea un mesaj dacă nu ar fi fost un mesager. Dumnezeu a trebuit să trimită un bărbat pentru ca să ne descopere Cuvântul care a fost făgăduit pentru timpul nostru şi să ne călăuzească în planul de mântuire al Dumnezeului nostru pentru acest timp şi în acest timp.

Acum vom cânta o cântare, înainte să auzim cuvintele pentru Cină, şi-i rugăm pe fraţi să pregătească masa.

Fratele Helmuth Miskys: Ne ridicăm cu toţii pentru rugăciune. Vrem să ne rugăm împreună. Tatăl nostru ceresc, suntem atât de mulţumitori pentru har, credincioşie, pentru dragostea pe care noi am trăit-o din nou, pentru mântuirea care este în Sângele şi rănile lui Isus. Doamne, astăzi noi putem avea din nou această părtăşie cu Tine şi unii cu alţii. Tu ai tânjit să ai această părtăşie cu ucenicii Tăi, şi în seara aceasta cu noi. Doamne, Te rugăm binecuvântează această Cină, binecuvântează pâinea pe care o vom frânge, care reprezintă Trupul Tău, care a fost frânt pentru noi toţi. Doamne, ajută-ne să ne cercetăm şi să avem parte de această Cină. Acum Îţi dedicăm din nou vieţile noastre şi Te rugăm, curăţă-ne prin Sângele lui Isus Hristos de toate păcatele.

Doamne, aşa cum am auzit înainte, iartă-ne aşa cum noi îi iertăm pe toţi, toţi aceia care sunt vinovaţi faţă de noi! Doamne, lasă-ne să trăim un ceas de împăcare înaintea tronului Tău de har! Binecuvântează-ne acum pe toţi care suntem o parte a acestui Trup şi dăruieşte-ne har. Doamne, să ne gândim la Tine, în dragostea divină, ce lucruri mari ai făcut Tu în viaţa noastră! Ţie Îţi aducem închinare, slavă, cinste şi mulţumire, în Numele sfânt al lui Isus Hristos. Aleluia! Amin.

Fratele Paul Schmidt: Mare Dumnezeu, Doamne, Tu care atunci când ai fost cu ucenicii Tăi ai luat pâinea şi ai frânt-o, aşa stăm noi înaintea Feţei Tale şi Te rugăm binecuvântează Tu această pâine şi pe toţi aceia care vor avea parte de această pâine. Doamne din ceruri, aşa cum ai frânt-o Tu atunci aşa o frângem noi acum. Te rugăm binecuvântează această pâine, binecuvânteaz-o spre slava Numelui Tău, Isus. Îţi mulţumim pentru aceasta şi binecuvântează fiecare persoană care are parte de aceasta. Amin.

Fratele Frank: În timp ce se frânge pâinea, permiteţi-mi să citesc cuvintele din 1 Cor. 11, începând de la v. 26: „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta”.

Trebuie să citim acest Cuvânt şi să spunem că toţi aceia care au acceptat şi au primit răscumpărarea pot să se cerceteze personal şi apoi să mănânce şi să bea. Dar vă rog, numai aceia care au trăit răscumpărarea în mod personal, care pot spune: „Atât de sigur cum soarele străluceşte pe cer, atât de sigur eu păcătosul am primit iertarea”.

Cina este o aducere aminte a ceea ce s-a întâmplat pentru noi. Dar trebuie să se fi întâmplat pentru noi, trebuie să se fi întâmplat cu noi, în noi şi prin noi, aşa ca răscumpărarea deplină, iertarea, împăcarea, harul şi mântuirea s-o fi primit, prin har. Aşadar să ne cercetăm personal. Să nu-l cercetăm pe vecinul. Noi am citit-o în Matei 6, în rugăciunea Domnului nostru: să iertăm din toată inima! Dar încă o dată accentul, exact acelaşi lucru ca pentru botez se potriveşte şi pentru Cină: poate să se boteze numai acela care a acceptat şi a primit iertarea păcatelor prin credinţă; botezul este confirmarea că noi am acceptat şi am primit iertarea. De aceea, mai întâi, trebuie să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor. Şi cum este scris în Marcu 16:16: „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit”. Acelaşi lucru se potriveşte şi cu Cina. Avem nevoie de trăirea mântuitoare pentru ca să putem lua paharul şi pâinea.

Acum toți ne vom pleca capetele. Vom rămâne liniştiţi în rugăciune. Şi toţi aceia care nu au această siguranţă şi doresc s-o primească acum, ne vom ruga unii cu alţii şi unii pentru alţii, pentru ca toţi să luăm această Cină într-un mod vrednic, toţi aceia care şi-au dedicat viaţa lor Domnului, au acceptat şi au primit răscumpărarea, eliberarea şi iertarea.

În timp ce ne plecăm capetele, pot să întreb cine doreşte să fie inclus în această rugăciune? Să ridice scurt mâna. Peste tot mâinile sunt ridicate.

Iubite Domn, lasă ca astăzi să fie cunoscut că noi am auzit Evanghelia harului împăcării şi iertării, prin Sângele Mielului şi că, noi, astăzi, credem din inimă că Tu, Miel al lui Dumnezeu, ai murit pentru noi pe crucea Golgotei, Te-ai jertfit, Ţi-ai vărsat Sângele, Sângele noului legământ.

Iubite Domn, acum Te rugăm împreună: Iartă-ne! Iartă-ne! Iartă-ne pe toţi! Iartă-ne pe toţi care suntem astăzi aici! Te rog în Numele Domnului nostru Isus Hristos! Credeţi acum, primiţi-o şi aveţi parte de Cina Domnului, în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

 

 

  • Predica de la Krefeld
  • Duminică, 02 august 2015, ora 1030

           

         Cuvântul de introducere din Evrei 4:14-16: „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”.

În legătură directă cu aceasta este Cuvântul din prorocul Isaia cap. 40. Aici începe Noul Testament. Aici în Isaia 40 ne este spus începând de la v. 9: „Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună, înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: «Iată Dumnezeul vostru!»”. Nu un altul. Ci El însuşi a venit. Noi am citit vers. 10: „Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui”. Aleluia! Aşa începe Noul Testament în Vechiul Testament.

În legătură cu slujba lui Ioan Botezătorul citim Isaia 40:3: „Un glas strigă: «Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!»”. Noi suntem foarte, foarte mulţumitori că noi nu credem într-o „trinitate” sau într-o „doime”. Ci noi credem în Unicul, Adevăratul, Atotputernicul, Veşnicul Dumnezeu care S-a descoperit. Mare este taina dumnezeirii. Dumnezeu S-a descoperit în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul. Noi toţi cunoaştem 1 Timotei 3:16.

Fie ca Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi din bogăţia harului Său. În mod deosebit, când se spune ceva în limba rusă eu sunt atins în adâncul meu. În anul 1969 am propovăduit Cuvântul în cea mai mare biserică baptistă din Moscova, iar ce s-a întâmplat după aceea nici nu pot să vă spun. Într-o zi şedeam împreună cu fratele Detlef Menard în casa consilierului lui Gorbaciov care era un baptist credincios; el şi-a luat biblia din bibliotecă şi m-a întrebat: „Spuneţi-mi, unde este scris în Biblie ceea ce aţi spus voi acum?”. Ştiţi voi care a fost rezultatul? El a aranjat ca eu să pot predica timp de o săptămână la Universitatea din Moscova, de luni până vineri. Dumnezeu a călăuzit totul minunat.

Când mă gândesc la diferitele limbi, eu aş dori să fie – şi în curând va fi aşa – ca la Cincizecime, când toţi vor asculta vestirea într-o limbă diferită şi ei vor înțelege în limba lor maternă, fără să fie tradus. Aşa a fost în ziua Cincizecimii. Acolo erau prezenţi oameni care vorbeau 17 limbi diferite. Aceste limbi nu trebuiau să fie traduse fiindcă tot ceea ce se spunea în limba ebraică a fost înţeles corect de toţi în limba lor maternă.

Permiteţi-mi pe scurt să spun următoarele. Ieri noi am auzit mărturia şi nu trebuie să mai spui multe despre aceasta. Între şaptezeci şi optzeci de mii de persoane au auzit Cuvântul Domnului din care 798 s-au botezat la sfârşitul adunărilor. Dumnezeu a dăruit har peste rugăciunile şi peste înţelegerea noastră. Astăzi îi rugăm pe frații noștri să salute biserica. Da, noi vedem cât de important este să se traducă; încă mai trebuie tradus pentru ca noi să înțelegem totul.

Așa cum s-a cântat și în cântarea de la început, noi putem veni la Domnul aşa cum suntem. El însuşi a strigat cu glas tare: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine…. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară” (Mat. 11). Noi toţi ştim ce este în legătură cu jugul. Cu jugul poți să mergi doar în cadenţă. Într-un jug sunt înjugați tot timpul doi; şi vai de aceia care nu merg tot timpul în cadenţă fiindcă ei se rănesc imediat în ceafă. Aşadar, noi să mergem necontenit în cadenţă cu Domnul, în conformitate cu Cuvântul Lui, prin har.

Doar pe scurt, privitor la Israel. Noi avem ultimele mărturii cu privire la ce se întâmplă în Ierusalim. Şi aici o putem spune ca o mângâiere: vreme de peste trei mii trei sute de ani Ierusalimul a fost capitala Israelului. Apoi este amintit cum David a fost folosit de Dumnezeu, iar Ierusalimul este amintit de 700 de ori în Biblie. Noi ne gândim la poporul Israel şi la făgăduinţele pe care Dumnezeu le-a dat şi anume că Dumnezeu îi va aduce înapoi în ţara lor din toate popoarele şi din toate limbile. Fraţi și surori, acum vine punctul: totul se petrece foarte încet. Eu mi-am notat-o încă odată. În anul 1897 la primul congres sionist, Congresul din Basel, s-a proclamat că poporului Israel i se cuvine o ţară proprie. Eu mi-am notat aici: în 2 noiembrie 1917 ministrul de externe englez a afirmat: „Poporului Israel i se cuvine o patrie”. A durat mult, până în anii 1946-1948 când a fost proclamat statul Israel. Dacă noi urmărim împlinirea făgăduinţelor atunci noi am fi de părere că într-o zi sau cel mult într-o săptămână ar trebui să se întâmple. Dar Dumnezeu permite ca totul să se întâmple la vremea hotărâtă de El.

Eu voi citi două versete biblice ca să arătăm că totul a fost hotărât mai dinainte de Dumnezeu. Doar un lucru care mă mişcă foarte mult: în 1939, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, înaintea holocaustului existau 16 milioane  de iudei. Chiar acum, în acest an s-a atins din nou numărul de 16 milioane de iudei. Iudeii se bucură peste măsură că Dumnezeu a dăruit atât har şi că numărul s-a reîntregit. Permiteţi-mi să citesc aceste două versete biblice care dau mărturie că Dumnezeu permite ca totul să se întâmple la timpul potrivit, la timpul hotărât.

Dumnezeu să-i binecuvânteze pe traducători. Citim din 1 Tim. 6 începând de la vers. 13: „Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţa tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzeşti porunca („să-ţi împlineşti însărcinarea” – lb. germ.), fără prihană şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos”. Acum vine versetul deosebit: „care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin” (vers. 15-16). În mod deosebit este accentuată revenirea Domnului; vers. 15 încă o dată: „care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”.

Fraţi şi surori, nu vă faceţi griji. Aşa cum a scris Petru: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţelor Lui”, ci ele se vor împlini la timpul potrivit, la timpul ales de Dumnezeu. Dar încă mai este har, încă mai răsună chemarea. De aceea noi suntem mulţumitori că Domnul încă n-a venit. Ce este cu toți aceia care „cred că în anul 1963 Domnul a părăsit tronul de har şi a revenit”? Unde sunt ei, unde sunt ei? Ei au rătăcit. Ei n-au lăsat Cuvântul lui Dumnezeu să rămână valabil, au răstălmăcit afirmaţiile fratelui Branham şi le-au scos din context, susţinând totul cu ,,prorocul a spus”. Cea mai rea înşelăciune din cadrul mesajului este atunci când ei se referă la proroc şi-şi prezintă învăţăturile lor false.

Fratele Branham a fost un bărbat al lui Dumnezeu cu o însărcinare deosebită. Noi ştim cu toţii că Dumnezeu i-a dăruit o slujbă infailibilă şi i-a dat un dar. El îi arăta viziuni şi fiecare viziune a fost AŞA VORBEŞTE DOMNUL.

Fraţi şi surori, Dumnezeu ne-a dăruit har să credem din inimă fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu şi să ştim că aşa cum a hotărât Domnul, exact aşa se va întâmpla. Revenirea Domnului va avea loc la timpul hotărât, la vremea potrivită.

Următorul Cuvânt este din Tit 1:1-3: „Pavel, rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului care este potrivit cu evlavia, în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă, ci Și-a descoperit Cuvântul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru”.

Ambele: revenirea Domnului şi mesajul care premerge revenirea Domnului, totul este hotărât dinainte şi toţi aceia care sunt din Dumnezeu ascultă glasul Domnului. Apoi Cuvântul minunat din Efes. 5 că Biserica va sta înaintea Domnului, fără pată şi fără zbârcitură. Prin ultima propovăduire a adevăratului Cuvânt al lui Dumnezeu, noi vom fi sfinţiţi şi curăţaţi în Cuvântul adevărului şi astfel Biserica Mireasă a Mielului va fi fără pată şi fără zbârcitură înaintea Domnului (Ef. 5). Aceasta a hotărât-o Dumnezeu în planul Său de mântuire. Aici sunt enumerate multe lucruri care sunt adresate bărbaţilor, femeilor, copiilor; este spus tot ceea ce a trebuit să fie spus. Apoi vine Ef. 5:26-27: „ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă, prin Cuvânt….”. De ce ascultăm noi Cuvântul curat al lui Dumnezeu? Pentru ca să fim curăţaţi în baia de apă a Cuvântului lui Dumnezeu, să fim curăţaţi de toate petele păcatului prin Sânge. Tot aşa prin Cuvânt, noi suntem curăţaţi de tot ceea ce nu este în conformitate cu Dumnezeu şi cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Citim cele două versete din Ef. 5:26-27: „ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă, prin Cuvânt…”. Nu înainte, ci „…după ce a curăţat-o prin botezul cu apă, prin Cuvânt”. „Voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). Aşadar accentul este pus pe propovăduirea Cuvântului Domnului. Şi aşa cum a spus fratele Branham: nu doar dragostea; dragostea este cea mai mare – cu toţii o ştim, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea”. Dragostea va rămânea, chiar când prorociile vor înceta. Dacă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inima noastră ea va rămâne. Dar dragostea lui Dumnezeu este în legătură cu Dumnezeu, este în legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu dragostea faţă de Adevăr. De aceea aici este scris în v. 27: „ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană”. Puternic!

Permiteţi-mi astăzi să citesc câteva citate din predicile fratelui Branham care mi-au mers la inimă şi încă îmi mai merg.

„Neprihănirea pregăteşte o cale pentru sfinţire. Sfinţirea pregăteşte o cale pentru botezul cu Duhul Sfânt. Botezul cu Duhul Sfânt pregăteşte o cale pentru ca însuşi Duhul Sfânt să lucreze şi să ajungem exact acolo ca Biserica să devină desăvârşită. Din nou înapoi la Cuvânt pentru ca ea să se poată exprima”.

Despre ce este vorba. Ca Hristos, Domnul şi Răscumpărătorul nostru, să intre în dreptul Său în Biserică. Permiteţi-mi să citesc mai departe.

„El a spus: «Eu voi restitui totul în Biserică exact aşa cum a fost la început»”. La aceasta noi spunem „Amin”. Este o făgăduinţă pe care Dumnezeu a dat-o. Noi nu ne gândim doar la Maleahi 4:5-6, ci ne gândim şi la Matei 17:11: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile”. De ultima slujbă este legat şi faptul că în Biserică totul va fi reaşezat în starea în care a fost la început.

Apoi, fratele Branham spune mai departe: „Aşa vorbeşte Domnul: «Eu Îmi voi zidi Biserica Mea. Eu voi restitui puterea de la început. Spre seară va fi lumină»”. Apoi el continuă: „El va restitui credința de la început în inimile oamenilor şi va aduce credinţa oamenilor înapoi la credinţa părinţilor, aşa cum a fost la începutul Bisericii”. Apoi următoarea propoziţie: „Mesajul timpului de sfârşit este ca să pregătească Mireasa pentru răpire”. Noi toţi credem aceasta. Noi credem că în legătură cu ultimul mesaj, ţinta divină cea mai înaltă este să fim aduşi în conformitate cu Dumnezeu şi Cuvântul Său.

Fraţi şi surori, în mijlocul nostru să nu fie direcţii diferite şi păreri diferite, ci cu adevărat, gândirea lui Isus Hristos şi descoperirea divină despre fiecare Cuvânt propovăduit, să fie dăruită de Dumnezeu fiecăruia în parte, prin har. Să nu mai avem păreri diferite. Ci prin călăuzirea Duhului Sfânt să fim călăuziţi în întregul Cuvânt.

„Mesajul timpului de sfârşit este adus pentru ca Mireasa să fie pregătită pentru răpire. O aduce înapoi la credinţa părinţilor, partea de Rusalii în timpul restituirii. AŞA VORBEŞTE DOMNUL: «Eu voi restitui»”. Aceasta a spus-o Domnul şi El o face. Apoi încă o propoziţie de aici: „Eu voi restitui Biserica în frumuseţea şi în puterea ei”. Permiteţi-mi să citesc mai departe. „Aici, dar, este şi o realitate că pentru această ultimă perioadă de timp prorocul trebuie să aducă un mesaj de la Dumnezeu care premerge cea de-a doua venire a Domnului. Pentru că prin mesajul lui, inimile copiilor sunt întoarse înapoi la credinţa părinţilor de la Cincizecime şi împreună cu restituirea Cuvântului și restituirea puterii va veni”. Despre aceasta este vorba. Noi n-am auzit acum o teorie. Toate făgăduințele pe care Dumnezeu le-a dat și le-a hotărât pentru perioada de timp în care trăim noi le-am primit prin credință, și ştim că Dumnezeu nu spune cuvinte goale, ci veghează asupra Cuvântului Său şi-l împlineşte.

Acum vă rog să-mi spuneţi: Aveţi voi dorinţa ca Dumnezeu să intre în dreptul Său? Aveţi voi dorinţa aceasta: ca o lucrare supranaturală a lui Dumnezeu să aibă loc? Eu mă bucur de fiecare dată când mă gândesc cum am trăit de repetate ori slujba fratelui Branham. Aceasta ridică în noi dorinţa: „Iubite Domn, Tu eşti acelaşi astăzi”. Prorocul a spus că ceea ce a făcut Dumnezeu prin slujba lui, El o va face şi prin Biserica Lui care trăieşte restituirea, prin har. Isus Hristos n-a murit în 24 decembrie 1965, nu, nu! Ci aceasta a fost plecarea Acasă a prorocului Său. Toţi prorocii au plecat Acasă, dar Domnul şi Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu ne-a rămas. Cât de mulţumitori putem fi că Dumnezeu a hotărât şi acest timp şi descoperă Cuvântul pentru acest timp. El a trimis şi un proroc ca să ne atragă atenţia spre Cuvânt.

Permiteţi-mi să v-o spun, noi nu venim degeaba în acest loc. Şi în acest sfârşit de săptămână, noi venim de aproape şi de departe, de peste Ocean, de peste tot, ca să auzim Cuvântul Domnului. Dacă aici ar fi doar scaune goale, atunci niciun om de pe pământ nu ne-ar crede. Dumnezeu foloseşte un loc pentru ca Cuvântul Lui să fie adus, pentru ca toţi de pe întregul pământ care ascultă Cuvântul Său să fie întăriţi prin credinţă. Şi să ştie că nu este un mesaj teoretic. Ci Cuvântul şi-a împlinit în viaţa noastră scopul pentru care a fost trimis. Dacă mă uit acum în stânga mea, mă gândesc la Praga. Cine poate înţelege că un frate Siegfried Fleck a tradus și un frate Frank a predicat în capela Betleem acolo unde a predicat Jan Hus şi că Cuvântul s-a primit, a fost înregistrat de televiziune şi că Dumnezeu a deschis toate uşile unde a fost necesar. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu credincios. El n-a hotărât doar timpul, ci El a hotărât şi mesajul şi S-a îngrijit ca toţi care ascultă acum chemarea să creadă din inimă şi să fie pregătiţi pentru ziua glorioasă a revenirii Domnului nostru Isus Hristos.

Mai citim de aici aceste afirmaţii. „Dar totuşi Dumnezeu trebuie să restituie pentru că El nu poate nega Cuvântul Lui. Aceasta nu este fondarea din nou a Bisericii. Aceasta este restituirea. Dumnezeu va călăuzi Biserica exact ca în ziua Cincizecimii şi o va aduce înapoi la început”. Spuneţi „Amin”. Acesta este sensul şi scopul chemării afară, al separării şi al pregătirii. Apoi, mai departe în acest text este scris: „Dumnezeu nu va zidi o Biserică nouă. Dumnezeu Se va îngriji ca prin învăţătură să cadă ploaia timpurie şi după aceea va cădea ploaia târzie, pentru recoltare”. Noi avem nevoie de ambele: la semănat avem nevoie de ploaia timpurie, iar la recoltat avem nevoie de ploaia târzie. Dumnezeu le-a făgăduit şi El le dă pe amândouă. Nu că o va face cândva, ci o face în timpul nostru.

Încă câteva lucruri: „Noi nu vorbim despre persoane individuale sau despre oameni, ci noi vorbim de epocă. Luther a avut Duhul lui Dumnezeu, dar epoca în care a trăit el nu a fost epoca restituirii depline a tuturor lucrurilor aşa cum au fost la început”.

Da, dar începutul a fost necesar. Străpungerea a fost necesară. Toţi aceşti bărbaţi ai lui Dumnezeu au fost necesari. Fie un Jan Hus, un John Wycliff, fie un Martin Luther, fie un Zwingli, fie un Schwenckfeld, fie un Calvin, fie Wesley, William Booth, toţi aceşti bărbaţi au fost necesari. Ceea ce a fost descoperit în timpul lor, ei au dat mai departe. Dar încă n-a fost timpul nostru. Acum este timpul nostru, timpul hotărât de Dumnezeu pentru vremea de sfârşit, ca Dumnezeu să aducă totul la încheiere. De aceea propovăduirea nu este ca în timpul lui Luther şi apoi mai departe, mai departe. Ci întreg planul de mântuire al Dumnezeului nostru este propovăduit, şi toţi aceia care sunt din Dumnezeu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. S-o spunem plini de încredere, tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii cincisute de ani, a fost necesar. Dar slujba de încheiere, la timpul hotărât de Dumnezeu pentru Biserica nou testamentară, face încheierea, desăvârșirea. Desăvârşirea se revarsă în revenirea Domnului nostru Isus Hristos.

Aici, într-o propoziţie, fratele Branham ne spune încă o dată două lucruri foarte importante. „Această ultimă perioadă de timp, ultima epocă este epoca lepădării de credinţă, dar este şi epoca restituirii tuturor lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făgăduit în Cuvântul Lui”. Ambele lucruri se întâmplă: marea lepădare de credinţă şi întoarcerea înapoi în Cuvânt, şi prin aceasta în voia lui Dumnezeu. Ambele se întâmplă acum. Am putea citi mai departe. Poate doar această propoziţie de aici: „Totuşi Dumnezeu va face restituirea. Aşa cum a făgăduit El, aşa se va întâmpla”. Aceasta noi o credem cu toţii, din toată inima.

Daţi-vă seama, Dumnezeu a trimis pe acest bărbat smerit. Chemarea divină a fost o parte a planului hotărât de Dumnezeu pentru timpul nostru. Dacă însuşi Dumnezeu spune: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşătoare”, atunci noi ştim că această făgăduință a trebuit să se împlinească. Noi o accentuăm şi-I mulţumim lui Dumnezeu că putem crede din toată inima ceea ce spune și cum Scriptura.

Noi am citit din Evrei 4, dar ochii mei s-au oprit asupra unui cuvânt preţios din Evrei 5:8-9, unde este spus despre iubitul nostru Domn şi Mântuitor: „măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit…”. Și acum vine cuvântul pentru tine şi pentru mine: „Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice”. El a fost ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Prin ascultarea Lui, prin jertfirea Lui, El este Urzitorul unei mântuiri veşnice pentru noi toţi, noi care, prin credinţă şi ascultare, vom trăi desăvârşirea. El Însuşi S-a îngrijit de aceasta.

Aici în Evrei 3:12 citim: „Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu”.

Fraţi şi surori, am rugămintea serioasă: legaţi fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu cu credinţa. Nu daţi niciun spaţiu necredinţei şi îndoielii. Nu vă uitaţi la lucrurile vizibile. Uitaţi-vă la Cel Invizibil ca şi cum L-aţi vedea. Noi ne încredem în El că El va face totul bine cu noi toţi.

Permiteţi-mi să împărtăşesc cu voi aceste gânduri minunate din 1 Cor 2 de la v. 7: „Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci”. Dumnezeu a ales timpul, El a hotărât ce se va întâmpla. Dumnezeu a hotărât aşa pentru ca noi să putem crede din toată inima ceea ce face El acum. Ce mare har ne-a dăruit Dumnezeu! Cum ar trebui să venim cu rugăciuni de mulţumire în faţa lui Dumnezeu şi să-I spunem: Iubite Domn, Tu Ți-ai luat timp pentru noi, ai vorbit cu noi, ne-ai introdus în planul Tău de mântuire, ne-ai făcut de cunoscut ceea ce Tu ai hotărât! Și la timpul hotărât de Tine se întâmplă totul.

Fraţi şi surori, aşa cum am spus-o mai înainte, totul durează foarte mult. Dacă noi cercetăm făgăduinţele în legătură cu Israelul, totul merge dintr-o suflare: „Vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră. Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou” (Ezech. 36). Totul este scris într-un verset sau două. Și atunci vezi cât durează această strângere, aducere înapoi. Ce vedem astăzi dacă ne uităm la Ierusalim? Unii spun: „Avem nevoie de Templu”. Alţii spun: „Templul va coborî din cer”. Ei se ceartă pe Muntele Templului despre ceea ce se va întâmpla. Marama mai este peste ochii lor. Ei trebuie să aştepte până când numărul deplin dintre neamuri va intra, până când ultimul din toate popoarele şi din toate limbile este chemat afară. Noi suntem pur şi simplu mulţumitori. Chiar dacă Dumnezeu Îşi ia un timp, El a hotărât toate lucrurile pentru vremea hotărâtă de El.

Ne gândim că în decembrie s-au împlinit cincizeci de ani de când fratele Branham a fost chemat Acasă. Fraţi şi surori, ştiţi voi în ce situaţie mă aflu? Şi în ultima călătorie le-am spus fraţilor şi surorilor de acolo că s-ar putea să fie ultima dată. Revenirea Domnului este cu adevărat foarte, foarte aproape. Dar Dumnezeu a hotărât totul la timpul potrivit. Nu trebuie să devenim nervoşi, nu! Noi ne odihnim în Dumnezeu, în făgăduinţă şi noi ştim că fără noi nu va avea loc nicio desăvârşire, fără noi nu va avea loc nicio răpire. Noi credem din toată inima, nu numai partea de vestire, ci noi credem şi ceea ce Dumnezeu va face în desăvârşire şi vom avea parte de aceasta, prin har.

Aici, în 1 Cor. 2:12, bărbatul lui Dumnezeu scrie mai departe: „Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său”. Ca să recunoaştem ceea ce ne-a fost dăruit de Dumnezeu, prin har, la sfârşitul zilei mântuirii. Nu învăţaţi de oameni, ci învăţaţi de Dumnezeu şi introduşi în Cuvântul Său. Noi putem spune aceasta cu o inimă sinceră şi cinstită. Dacă Domnul ne-ar întreba astăzi: „Aţi înţeles voi totul corect?” Atunci noi putem spune: „Da, Doamne. Prin har noi am înţeles corect tot ceea ce Tu ai spus în Cuvântul Tău, ceea ce  a propovăduit robul și prorocul Tău.

Fiţi sinceri. Nu ne ard inimile de repetate ori, când cercetăm Cuvântul? El este atât de viu, ne devine atât de aproape şi noi simţim că Duhul lui Dumnezeu ne vorbeşte, că nu este o literă moartă, ci este un Cuvânt viu, un Cuvânt care ne-a fost descoperit, un Cuvânt sfânt al Dumnezeului nostru.

Să mai accentuez repede şi acest lucru important pentru acum.

În 2 Cor. 6 este vorba despre separare, este vorba de chemarea afară: „Cum pot sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” (v. 15). Apoi permiteţi-mi să citesc aceste versete începând de la v. 16: „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?…”.

Fraţi şi surori, şi aceasta trebuie spus odată. Dacă te uiţi şi vezi ce se face cu fotografiile fratelui Branham, cu fotografiile cu norul, chiar şi pe mormântul lui din cimitir – nici n-ai voie să te gândeşti la idolatria care are loc acolo. Îi mulţumim lui Dumnezeu că noi n-avem idolatrie. Noi avem un serviciu divin înaintea atotputernicului Dumnezeu. N-avem un loc de perelinaj, n-avem nevoie de un simbol, n-avem nevoie de niciun crucifix. Noi avem nevoie de Isus Hristos, Cel răstignit, Cel înviat. Noi am fost răstigniţi împreună cu El şi am înviat într-o viaţă nouă.

Aici bărbatul lui Dumnezeu intră în temă; citim mai departe, începând de la v. 17: „De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic»”.

Vă rog înţelegeţi-mă, primul verset din la cap. 7 aparţine de cap. 6. Primul verset din cap. 7 aparţine de cap. 6. Citim 2 Cor. 7:1: „Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu”.

Despărţirea trebuie să aibă loc cu adevărat. Suntem mulţumitori că Duhul lui Dumnezeu ne călăuzeşte în tot adevărul şi ne introduce în Cuvânt. Şi să ştim că aceasta este ziua, acesta este mesajul pe care Domnul ni l-a încredinţat. Aşa cum am repetat deseori, după plecarea Acasă a fratelui Branham, noi am purtat prin har mesajul la toate popoarele, pe întregul pământ. Şi aceasta Dumnezeu a hotărât-o dinainte. Dar la timpul potrivit prorocul a adus mesajul, la timpul hotărât mesajul este purtat pe întregul pământ. Cât de des am spus-o aici, toate călătoriile pe care fratele Branham le-a făcut au fost evanghelizări și încă o dată evanghelizări cu darul vindecării, cu darul descoperirii. Dar după deschiderea peceţilor fratele Branham n-a mai făcut nicio singură călătorie. Lui i s-a poruncit: „Întoarce-te la Jeffersonville. Depozitează hrana”. Aceasta el a făcut-o. După deschiderea peceţilor el a pus în lumină temele biblice și a vorbit despre tot ceea ce trebuie să ştim, iar noi putem s-o luăm la inimă. Dar după plecarea lui Acasă, mesajul care i-a fost încredinţat lui a fost purtat pe întregul pământ. Doar după aceea s-a împlinit Matei 24:14: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”.

Este atât de frumos că Dumnezeu are un plan de mântuire hotărât şi că totul se întâmplă în ordinea divină şi noi putem să ne plecăm sub și în această ordine divină. Acesta este marele har pe care Dumnezeu ni l-a dăruit în acest timp.

Să cuprindem ceea ce a trebuit să fie accentuat aici, în acest sfârşit de săptămână. Toţi trebuie să-şi aibă trăirile lor mântuitoare cu Domnul. Frați și surori, toţi aceia care doresc să fie botezaţi…nu să intre în apă  un păcătos uscat şi să iasă afară unul ud – aceasta nu merge. Neprihănirea prin credinţa în lucrarea de răscumpărare isprăvită trebuie să-i fie dăruită fiecăruia în parte, prin har. Și aşa cum a scris Pavel în scrisoarea către romani, recunoaşteţi că Duhul lui Dumnezeu vă călăuzeşte spre pocăinţă. Și cum deja, la început, a fost propovăduit: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos”. Nu doar să te laşi botezat, ci mai înainte să-ţi dedici viaţa Domnului.

Fraţi şi surori, vă rog s-o luaţi la inimă. Înainte ca Domnul  nostru să moară pe crucea Golgotei, calea Lui a mers prin luptă, a trecut prin Ghetsimani, a urcat spre Golgota, cu strigăte mari şi cu lacrimi, până la strigătul inimii: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se întâmple”. Dacă nu s-a întâmplat aceasta cu tine atunci tu încă n-ai fost răstignit cu Hristos, dacă tu nu poţi spune din inimă: „Doamne, voia Ta să se întâmple în viaţa mea. Nu cum vreau eu, ci aşa cum vrei Tu. Doamne, dăruieşte-mi har şi ajută-mă!”. De aceea, dacă astăzi sunt unii care doresc să se lase botezaţi, veniţi la botez; dar vă rog, veniţi cu o inimă pocăită, ca să vă dedicaţi viaţa cu adevărat Domnului. Aţi venit la credinţă cu căinţă, aţi trăit neprihănirea prin har, prin Sângele Mielului. Și apoi pasul următor: mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin botez. Este un legământ de care aparţine „Da-ul” nostru. Fraţi şi surori, aceasta a fost amintit, dacă noi spunem „Da” Domnului atunci noi suntem ascultători şi ne lăsăm botezaţi. Și dacă Dumnezeu ne spune „Da-ul” Său, atunci El ne botează cu Duh Sfânt şi cu foc. Fie ca ambele să se petreacă. Și noi, care suntem deja botezaţi, noi să-I spunem din nou Domnului: „Nu cum vreau eu, ci aşa cum vrei Tu. Nu voia mea, ci voia Ta să se întâmple”. Apoi să fim răstigniţi împreună cu Hristos, ca să putem spune: „Acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos Îşi trăieşte viaţa Lui prin mine”.

Fie ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi care sunt noi în mijlocul nostru şi în mod deosebit pe aceia care sunt de prima dată în acest loc sau de pe întregul pământ aceia care ne ascultă şi ne văd de prima dată, fie ca Dumnezeu să-i cheme afară pe ultimii, de la un capăt al pământului la celălalt, să le dăruiască har, să-I călăuzească la El, pentru ca noi, împreună, să trăim mântuirea deplină a Dumnezeului nostru şi să înţelegem cu adevărat că revenirea Domnului este aproape. Dar o spunem încă o dată: va avea loc la timpul potrivit, la timpul hotărât de Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să devină nervos. Noi ajungem în odihna lui Dumnezeu şi-I mulţumim că El vorbeşte atât de clar cu noi toţi. Îi mulţumim că El ne-a deschis mintea pentru Scripturi şi, în totalitate, El Se îngrijeşte de planul Lui de mântuire, în timpul nostru. Totul a fost hotărât de Dumnezeu, ca în această epocă profetică să vină un proroc ca Ilie, a fost hotărât aşa de Dumnezeu, pentru ca ultimul mesaj să ajungă pe întregul pământ. Și cum am spus ieri, noi nu credem într-o într-o „trinitate” sau într-o „doime”. Ci noi credem în Singurul, Atotputernicul, Adevăratul Dumnezeu Veşnic care este din veşnicie în veşnicie. El este Singurul. El ni S-a descoperit ca Tatăl, în Fiul şi prin Duhul Sfânt – Dumnezeu deasupra noastră, Dumnezeu cu noi şi Dumnezeu în noi – trei descoperiri ale aceluiaşi Dumnezeu pentru ca să-Și împlinească planul Său de mântuire.

Permiteţi-mi să amintesc încă o dată aceasta. Este un har să trăieşti acum şi să crezi acest Cuvânt pe care El l-a hotărât pentru acest timp şi să ai parte de ceea ce Dumnezeu face acum. Mai mult Dumnezeu n-a putut face. Cu adevărat este un mare har şi un mare privilegiu pe care Dumnezeu ni l-a dăruit. Prima predică a fratelui Branham pe care noi am publicat-o ca broşură a fost: „Recunoaşteţi ziua şi mesajul”. Aţi recunoscut voi ziua? Aţi recunoscut voi mesajul? În acest fel ni se va descoperi braţul Domnului. Îi mulţumim Domnului Dumnezeu pentru acest Cuvânt veşnic al Dumnezeului nostru, aşa cum am citit din Isaia 40:8: unde este scris: „iarba se usucă, floarea cade, dar Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac”. Noi am primit baia în apa Cuvântului. Suntem spălaţi în Sângele Mielului, suntem curăţaţi în Cuvântul lui Dumnezeu şi pe deasupra vine pecetluirea cu Duhul Sfânt pentru ziua răscumpărării trupurilor noastre. Dumnezeu va face tot ceea ce este necesar, ca noi să avem parte împreună de răpire. Eu nu numai că o cred, eu o ştiu, eu am văzut-o şi am trăit-o că toţi care cred acum vor fi răpiţi, tineri, îmbrăcaţi în alb, vom fi răpiţi şi vom fi la Domnul pentru totdeauna.

Propovăduirea se va fi meritat. Ultimul mesaj îşi va atinge scopul pentru care a fost trimis. Tuturor celor ce cred le va fi descoperit braţul Domnului. Lui, atotputernicului Dumnezeu Îi mulțumim astăzi. Astăzi nu ne vom ruga pe rând, unul după celălalt; astăzi ne vom ridica și ne vom ruga împreună cu toţii. Ne vom ridica şi Îi vom mulţumi Domnului. Noi o facem acum.

Dumnezeule, Îţi mulţumim din toată inima. Lăudăm Numele Tău minunat şi sfânt. Tu ai hotărât şi ai rânduit totul. Îţi mulţumim. Îţi mulţumim că înaintea întemeierii lumii Tu ai scris numele nostru în Cartea Vieţii Mielului. Răscumpărătorul meu, Tu ai trimis un proroc, ai trimis Cuvântul profetic, Cuvântul de învăţătură, propovăduirea evanghelistică, Tu ai restituit totul. Iubite Domn, în această dimineaţă Îţi mulţumesc pentru fraţii mei, pentru surorile mele. Îţi mulţumesc pentru fraţii mei din Africa, din Asia şi de pe toate continentele. Tu să-i binecuvântezi şi să le dăruieşti har. Să ne dăruieşti o vreme de înviorare. Înviorează-ne cu puterea Duhului Sfânt. Ție, atotputernicului Dumnezeu, Îţi aducem laudă, mărire, cinste şi închinare. Aleluia! Lăudaţi pe Domnul, lăudaţi Numele Domnului. Aleluia! Amin.

Această zi am folosit-o ca să ne apropiem mai mult de Domnul. Acum, toţi aceia care doriţi să fiţi botezaţi vă rog ridicaţi scurt mâna. Avem persoane, fraţi şi surori care doresc să se lase botezaţi? Doi, trei. Mai cântăm o dată cântarea „Aşa cum sunt” şi toţi aceia care doresc să se lase botezaţi vă rog veniţi în faţă.

Acum vă rog să vă uitaţi la mine. Voi L-aţi primit pe Domnul. Voi credeți că El Și-a dat Sângele Lui pentru voi, că vina şi păcatele voastre vă sunt iertate şi voi puteţi încheia legământul unui cuget curat cu Dumnezeu. Domnul să vă binecuvânteze bogat. La sfârşitul acestui serviciu divin vom merge împreună la botez şi Domnul vă va binecuvânta şi va fi cu voi. Să ne rugăm împreună.

Iubite Domn, noi Ți-i aducem pe fraţii şi surorile noastre care şi-au dedicat Ție vieţile lor, ei cred din inimă că vina lor este iertată, păcatele lor sunt şterse, că ei au trăit iertarea, împăcarea şi harul. Iubite Domn, fie ca binecuvântarea atotputernicului Dumnezeu să se odihnească peste ei toţi, aceasta este rugăciunea noastră. Fie ca toţi să fie binecuvântaţi. Doamne, şi toţi aceia care sunt deja botezaţi, botează-i Tu cu Duh Sfânt şi cu foc, confirmă-Ți Cuvântul Tău. Tu vei dărui totul la timpul potrivit. Ploaia timpurie şi ploaia târzie, totul vine de la Tine. Noi Îţi mulţumim că Tu veghezi asupra Cuvântului Tău şi îl aduci la împlinire. Lăudat şi cinstit să fie minunatul şi slăvitul Tău Nume Isus! Aleluia! Amin.

După ultima cântare mergem la botez. Noi dorim ca toţi care aţi venit de aproape şi de departe să vă salutăm şi să vă dăm să luaţi saluturile noastre cu voi, fie că mergeţi în Statele Unite, în Canada, în Africa, în întrega Europă de Est sau oriunde aţi merge. Dacă Dumnezeu doreşte, în următorul sfârşit de săptămână voi merge în Anglia şi apoi în al treilea sfârşit de săptămână în România. Vă rog să mă amintiţi în rugăciunile voastre pentru ca Domnul să intre în dreptul Său şi să fie spus ceea ce Duhul doreşte să spună bisericilor, ca să nu venim doar să ţinem o predică şi s-o auzim, ci cu adevărat să fie spus ceea ce este pentru zidirea şi întărirea Bisericii Dumnezeului celui viu. Fie ca toţi care au necazuri, griji, poveri; fie ca povara ta s-o arunci asupra lui Isus şi, liniştit, să te încrezi în El ca într-un prieten. Tu ai dreptul să te rogi pentru biruinţă şi tu vei vedea că rugăciunea ta a fost ascultată. Dumnezeu este credincios. Dumnezeu ascultă rugăciunea. Primiţi-o prin credinţă, primiţi totul prin credinţă. Toţi aceia care au venit, au venit ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi să fie binecuvântaţi.

Repede, încă ultima întrebare: cine este de prima dată în acest loc? Dumnezeu să vă binecuvânteze în mod deosebit. Vă rog să nu fi venit pentru ultima oară. Mai am încă o întrebare. Am amintit Israelul şi cineva a întrebat: „Frate Frank, va mai fi o călătorie în Israel?”. Dacă Domnul nu vine până atunci, atunci este posibil să facem călătoria în luna mai, anul viitor. Dacă vor dori să meargă 48 de persoane atunci călătoria va avea loc, dacă nu vor fi atâtea persoane, atunci nu trebuie s-o facem. Cu adevărat, voia Domnului să se facă în toate lucrurile. Lui Îi dăm toată cinstea.

Vă rog încă o dată luaţi saluturi cu voi. Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu voi. Vă rog să mă amintiţi în rugăciunile voastre, vă rog gândiţi-vă la mine. Noi rămânem legaţi în Domnul. Aleluia. S-a meritat să fim astăzi în acest loc? Cuvântul lui Dumnezeu este preţios. Aleluia! Amin.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *