Predica de la Krefeld

Ewald Frank

 

[…]

Mi-ar fi plăcut dacă un frate ar mai fi spus câteva cuvinte. Gândurile mele încă se întorc la ultimul sfârşit de săptămână. Este pur şi simplu pătrunzător că, Cuvântul lui Dumnezeu îşi atinge scopul pentru care a fost trimis. Dacă sunt mail-uri sau dacă mă sună fraţii, toţi mărturisesc cum Cuvântul lui Dumnezeu ajunge pretutindeni şi, cu adevărat, îşi atinge scopul pentru care a fost trimis.

Fraţii au trimis fotografii; fratele Miskys ne-a arătat fotografii de la adunările din Angola. Trebuie să-ţi închipui, fratele care s-a rugat, pe scurt, aici cu noi a atins esenţa în rugăciunea lui; el ne-a trimis fotografii. Într-o regiune nu prea mare sunt 18.000 de credincioşi în patru localităţi diferite. Şi dacă vezi mulţimile de oameni, dacă vezi cum oamenii se adună şi dăruiesc ascultare Aceluia care în acest timp, vorbeşte cu noi, atunci este cu adevărat har. Şi dacă noi ne gândim că în Evrei 4:2 este scris: „Cuvântul (Mesajul) care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit”. Noi trebuie şi avem voie să aducem mesajul în legătură cu credinţa. Pentru că numai acela care crede din toată inima ceea ce a spus şi a descoperit Dumnezeu, numai aceluia îi va fi descoperit în mod personal.

Noi suntem mulţumitori. Se pare că am depăşit nivelul de 1200 de conectări. Este pur şi simplu minunat că întreaga lume este conectată şi toţi ascultă aceste predici. Ieri m-a mai sunat un frate şi mi-a spus: „Eu am ascultat adunarea din Kigali, am văzut şi am auzit ceea ce ai spus acolo”. Daţi-vă odată seama, această predică nu se poate traduce în alte limbi. Dacă are loc o adunare în Krefeld, în Zürich, în Paris, în Londra… Dar această adunare a avut loc în Africa, şi totuşi întreaga lume poate asculta şi vedea; şi acesta este cu adevărat un cadou din partea lui Dumnezeu pentru timpul nostru.

Miercuri noi am cercetat încă o dată Cuvântul pătrunzător din 2 Corinteni 4:6: „Căci Dumnezeu, care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos»”. El a exprimat şi s-a întâmplat, şi exact acelaşi lucru se întâmplă în timpul nostru.

Apoi am citit în Ioan 18 un cuvânt care îmi cade de fiecare dată în adâncul inimii. Ioan 18:37: „«Da», a răspuns Isus. «Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu»”. Cât de des am citit acest verset biblic şi, pur şi simplu, prin credinţă, l-am exprimat!

Eu şi noi suntem născuţi din nou pentru ca să auzim adevărul. Adevărul ne-a eliberat, ca să dăm mărturie despre adevăr. Aşa cum Domnul nostru a fost născut din Duh, tot aşa din Duh suntem şi noi  născuţi din nou la o nădejde vie prin puterea învierii lui Isus Hristos dintre cei morţi. Deci, nu numai Răscumpărătorul, ci noi cei răscumpăraţi suntem născuţi din nou cu o nădejde vie, cu un scop: să dăm mărturie pentru adevăr şi despre Adevăr. Şi Domnul confirmă Cuvântul Său scump şi minunat.

Apoi, noi toţi am citit din 1 Timotei. Şi acesta este un cuvânt pătrunzător pe care vă rog să-l ascultaţi încă o dată. Noi cu toţii am citit 1 Timotei 6:11: „Iar tu, om al lui Dumnezeu…”. Deci, apostolul Pavel nu s-a referit la el însuşi; ci şi pe tovarăşul său de lucru, Timotei, l-a numit „om al lui Dumnezeu”.

Deci, vreau s-o repet: nu toţi trebuie să audă vocea audibilă a lui Dumnezeu ca să primească o însărcinare divină. Dar toţi care au o însărcinare divină vor fi în legătură când Dumnezeu a dat o însărcinare unui bărbat. Aşa o vedem noi aici la Timotei. El era în legătură cu Pavel, iar Pavel era în legătură cu el. De aceea şi în versetul 14 a fost spus: „să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină…”. Nu doar Pavel a avut o însărcinare, ci şi Timotei a avut o însărcinare ca să propovăduiască Cuvântul. Şi permiteţi-mi să spun aceasta imediat: în Matei 24:45-47 nu este doar un rob credincios şi înţelept, ci toţi care au parte de propovăduirea Cuvântului, de distribuirea hranei divine, ei toţi sunt incluşi.

Ştiţi voi ce mai este important şi anume ceea ce a spus Pavel în 2 Timotei 6:11. „Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri…”. De ce anume trebuia el să fugă? Atunci, cu adevărat, trebuie să începi de la versetul 1 pentru ca să ştii de ce anume trebuia să se ţină departe acest bărbat al lui Dumnezeu, pentru ca să lupte lupta cea bună a credinţei.

Apoi citim de la vers. 3: „Dacă învaţă cineva pe oameni [ceea ce a spus în vers. 1 şi 2] învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic: ba încă, are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se nasc pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte…”.

Pur şi simplu, nu poţi s-o citeşti doar aşa, nu poţi s-o citeşti doar aşa şi să treci peste aceasta. Ci trebuie să vezi încotro ne călăuzeşte Duhul lui Dumnezeu, pe ce pune El preţ şi greutate. Nu ciocniri de vorbe, ceartă, pizmă! Ci cuvintele sănătoase, ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu nouă, prin har, învăţătura adevărată, aşa cum ne este arătat aici. Şi despre cel ce nu se ţine de aceasta este scris în vers. 4: „este plin de mândrie şi nu ştie nimic”.

Fraţi şi surori, ce am trăit noi în timpul nostru? Câte lucruri au loc pe teren, câte certuri şi ciocniri sunt pe drum! Atunci îţi poţi da seama şi spune: „Oh, Doamne, Tu ai dăruit cu adevărat har ca să ne putem lăsa rânduiţi şi cu adevărat nu există niciun punct de ceartă. Şi în legătură cu lucrurile greu de înţeles pe care le-a spus fratele Branham, cu adevărat, noi le putem încadra biblic”. Toate acestea sunt un dar din partea lui Dumnezeu; cu adevărat este har din partea lui Dumnezeu. Niciun om nu trebuie să-şi închipuie ceva. Toată cinstea i se cuvine Atotputernicului Dumnezeu care, prin Duhul Lui, ne călăuzeşte în tot adevărul şi ne-a ocrotit de orice ciocnire, orice ceartă şi tot ceea ce este pe teren. Astfel că noi putem propovădui Cuvântul liber şi deschis şi, cu adevărat, rămânem în Cuvânt. Pentru ca încă o dată să putem accentua că şi noi, dacă am fost născuţi din nou, am fost aleşi de Dumnezeu să recunoaştem Cuvântul, Adevărul, să stăm de partea Adevărului şi să-l propovăduim. Pentru că numai cine este din Adevăr va fi confirmat înaintea lui Dumnezeu.

Credeţi voi că toţi care acum aleargă cu ciocniri de vorbe, cu bănuieli rele, cu pizmă despre o temă sau alta, credeţi voi că Dumnezeu poate permite ca să aibă loc răpirea cu astfel de oameni care aleargă în felul acesta pe drum: cu toată cearta, cu toate clevetirile cu zadarnicele ciocniri de vorbe? Nu!

Domnul, ca Mire, are o Mireasă. Şi pe cât este de adevărat că Mirele este Cuvântul care a devenit trup, tot atât de adevărat este că Cuvântul devine realitate în Mireasă şi nu mai există niciun punct despre care noi ar trebui să ne certăm.

Apoi am putea citi mai departe cuvântul din versetul 10 unde este scris ce intenţii şi ce ambiţii au oamenii: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri”. Totul are loc şi se repetă în timpul nostru. Aşa cum a fost odată, le fel se repetă în timpul nostru.

Pur şi simplu ne rămâne un singur lucru de făcut: să-L cinstim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim din toată inima că avem dreptul să stăm la picioarele Domnului nostru Isus. Şi cu adevărat auzim Cuvântul proaspăt descoperit de la tron şi ştim că astăzi Cuvântul este atât de viu aşa cum a fost exprimat atunci, pentru că Duhul lui Dumnezeu l-a făcut viu în vieţile noastre.

Apoi doar câteva gânduri despre ceea ce a scris Pavel colosenilor. Aceasta m-a mişcat foarte, foarte tare. Sunt cuvinte care au fost spuse de fiecare dată spre zidire, şi până astăzi ele încă mai zidesc. Aici în Coloseni 3 de la v. 1 este scris: „Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu”.

Şi aici a fost nu demult o întrebare: „Cum poate Domnul nostru să fie însuşi Dumnezeu, dacă acolo cineva şade la dreapta lui Dumnezeu?” Fraţi şi surori, noi trebuie să rânduim toate descoperirile lui Dumnezeu, după planul Său. Noi am repetat-o aici de fiecare dată: El nu şade acolo ca Fiu al lui Dumnezeu sau ca o a doua persoană, ci El şade acolo ca Fiu al omului. Şi de fiecare dată când Domnul nostru este arătat în legătură cu planul de mântuire: fie ca Mare Preot, ca Miel al lui Dumnezeu, ca Mijlocitor sau ca Fiu al Omului, întotdeauna este arătat lângă Dumnezeu. Dar El însuşi este Dumnezeu descoperit în trup. Şi dacă noi citim în Apocalipsa 5, când a fost arătat Mielul cu şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, peste tot a fost Dumnezeu descoperit, pentru ca să-Şi desăvârşească şi să-Şi împlinească planul Său.

Iar aici este scris: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale”. Voi ştiţi, pentru mine şi pentru noi toţi, tema dumnezeirii este esenţa, pur şi simplu, este esenţa. Noi trăim şi suntem în El şi nu este niciun verset biblic care ne-ar putea face greutăţi, pentru că noi rânduim totul biblic. Deja în Psalmi este scris: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale” (Ps. 110:1).

Totuşi, să ne întoarcem la cuvântul din Coloseni 3: „Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos…”. Înainte ca să putem învia, mai întâi noi trebuie să fi murit împreună cu El. Aici este spus: „…să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu”. Apoi v. 2: „Gândiţi-vă la (Umblaţi după) lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ”. Fraţi şi surori, şi în acest punct noi am rămas echilibraţi şi treji şi suntem mulţumitori pentru toţi tinerii noştri care au rămas echilibraţi în domeniul pământesc; ei şi-au învăţat meseriile lor, s-au dus la şcoală în mod foarte normal. Dar în inima lor au rămas şi rămân în legătură cu Dumnezeu. Pentru ca noi toţi să ne putem pregăti pentru apropiata revenire a Domnului nostru. Vers. 3-4: „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. Apoi versetul 4, străpungător: „Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă”.

Ce a spus Domnul nostru în Ghetsimani? „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta; facă-se nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”.

Am nădejdea că fraţii respectivi nu ascultă ce spun acum. Undeva în ţară, doi fraţi au avut o problemă deosebită; lor nu li s-a permis s-o facă. Tatăl lor m-a sunat şi m-a întrebat: „Cum se poate întâmpla aşa ceva? De ce nu ne-a ascultat Dumnezeu?” Aceasta a fost într-o zi, iar astăzi m-a sunat unul din fiii lui şi mi-a spus: „Frate Frank, nu-ţi face griji! Şi decizia care a fost luată eu o primesc şi-I sunt mulţumitor lui Dumnezeu. Pur şi simplu, să fii mulţumitor indiferent cum vine.

Şi dacă aici este scris: „Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră”. Aceasta nu este o teorie, ci când El este descoperit. A fi descoperit înseamnă a fi vizibil. Când Hristos, cu natura Lui, devine vizibil în viaţa noastră atunci ne vom arăta şi noi împreună cu El în slavă. Ce mare har!

Ce am cântat noi aici de curând? Ce poate fi ceva mai frumos, ce poate fi mai mântuitor, decât să ne dedicăm viaţa noastră Domnului, prin credinţă? Trebuie să dăm mărturia noastră din inimă. Eu cred că Dumnezeu a făcut lucruri mari în vieţile noastre. Noi n-am venit aici de aproape şi de departe, ca să fim adunaţi într-un serviciu divin. Noi ne adunăm împreună ca să ascultăm Cuvântul, ne adunăm împreună ca să-L retrăim pe Dumnezeu pentru ca El să poată vorbi cu noi, şi El să poată lucra în viaţa noastră prin Duhul Său, prin har.

Mai este un gând. De fapt, întregul capitol mă mişcă, dar mai este un gând principal care mă mişcă foarte mult, dar nu voi intra prea adânc în acesta. 1 Ioan 5:4, Credinţa devine o biruinţă. Astăzi şi eu sar de la un gând la altul, de la un cuvânt la altul, dar în interiorul meu multe lucruri mă mişcă. Pentru ca, cu adevărat, toţi să ajungem în starea ca Dumnezeu să poată înainta cu noi. Şi dacă miercuri am făcut o observaţie, atunci vă spun de ce am făcut-o. În parte, noi am trăit adunări de trezire; acolo nu doar am predicat. Am spus-o deja deseori în acest loc. Dacă a fost în Hamburg pe o anumită stradă, sau în Kassel, pe aleea Wilhelmshöher, în anul 1949, 1950 sau 1953, noi am trăit deja în acel timp prezenţa lui Dumnezeu şi lucrarea supranaturală a Duhului când încă noi nu cunoşteam Cuvântul în plinătate. Cum ar trebui să fie astăzi pentru ca acum noi să putem trăi lucrarea lui Dumnezeu în plinătate? Deja atunci noi am cântat: „Oh, ce mă bucur! Oh, aceasta mă bucură în interiorul meu. Oh, vino Mântuitorul meu şi ia-mă Acasă!”. Aceasta mă bucură foarte mult. Dar dacă noi venim aici în faţă la rugăciune, şi o faţă este mai lungă decât alta, iar eu sunt cu faţa cea mai lungă… Fraţi şi surori, pur şi simplu, pe mine mă mişcă aceasta. Dacă există oameni pe pământ care ar trebui să fie fericiţi şi au dreptul să fie fericiţi, atunci noi suntem aceia. Pentru că, cu adevărat, Dumnezeu a făcut lucruri mari. Şi noi suntem în starea de aşteptare, ca Dumnezeu să-Şi împlinească Cuvântul şi să-Şi confirme fiecare făgăduinţă.

Şi acest lucru l-a spus fratele Branham: că ploaia timpurie şi târzie vor cădea împreună, dar mai întâi noi trebuie să devenim o inimă şi un suflet. Mai întâi, trebuie să fie descoperit că în viaţa noastră Hristos trebuie să fie auzit şi văzut, că noi am murit împreună cu El, şi că El Îşi poate trăi viaţa Lui prin noi, aşa cum am citit aici în Colos. 3:4. Pentru că numai dacă Hristos Se poate descoperi în viaţa noastră, atunci noi vom fi descoperiţi împreună cu El în slavă. La Dumnezeu nu există teorie. La Dumnezeu totul este în legătură cu realitatea; totul şi încă o dată, totul.

Permiteţi-ne ca în cuprins să accentuăm încă o dată. Aşa cum Domnul şi Răscumpărătorul nostru a putut spune: „Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este născut din adevăr va asculta adevărul”. Tot aşa noi suntem născuţi din nou la o nădejde vie, ca să recunoaştem adevărul şi să dăm mărturie despre adevăr, ca să ştim că doar în adevăr putem fi sfinţiţi. Şi aceasta am accentuat-o de câteva ori: Dumnezeu nu poate da o pecetluire unde mai este încurcătură sau confuzie. Aşa cum am citit în 1 Timotei 6, dacă prima parte din capitol se potriveşte ce este atunci? Poate dărui Dumnezeu o pecetluire unde sunt certuri, confuzii, unde totul este dat peste cap? Aceasta este imposibil!

Dumnezeu poate pecetlui doar ceea ce a putut face El în tine şi în mine, prin har. Iar dacă acest lucru se întâmplă, atunci Hristos va fi descoperit în viaţa noastră. Apoi, noi, eu şi voi toţi, luăm în serios această atenţionare: „Iar tu, om al lui Dumnezeu, tu, Biserică a Dumnezeului celui viu, ţine-te departe de toate aceste lucruri. Tânjeşte mai mult după dreptate, după neprihănire, după credinţă şi dragoste, după statornicie şi blândeţe!”. Nu este suficient ca propovăduitorul să umble după aceste lucruri, nu este suficient ca propovăduitorul să se ţină departe de aceste lucruri care au fost enumerate. Ci întreaga Biserică trebuie să fie inclusă în această propovăduire. Şi aceasta cred că noi am spus-o la sfârşitul săptămânii, în mod deosebit; am trăit că ungerea a venit peste toţi şi toţi, prin Duhul lui Dumnezeu, au fost introduşi în învăţătură, în ceea ce a fost propovăduit. Duhul lui Dumnezeu trebuie să vină peste întreaga adunare.

Şi aşa cum Pavel, care a fost însărcinat de Dumnezeu, a putut spune: „Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, rămâi credincios învăţăturii, rămâi statornic şi propovăduieşte ceea ce tu ai primit”; ceea ce noi am dat mai departe. Şi eu o spun foarte clar şi răspicat că toţi aceia care nu urmăresc acest lucru, sunt orbiţi de mândria lor şi, de fapt, ei cu adevărat nu înţeleg nimic. Ei au o boală; este o boală, este o boală în mijlocul oamenilor care aleargă după ceartă. Încetaţi cu lucrurile acestea!

Fraţi şi surori, eu vă mai spun încă o dată: într-o confuzie nu poate avea loc nicio pecetluire. Biserica Dumnezeului celui viu trebuie să fie zidită pe fundamentul apostolilor şi prorocilor, ea trebuie să fie străpunsă de adevărul divin pentru ca Domnul Dumnezeu să poată pune în noi toţi aceeaşi gândire a Isus Hristos.

Fratele Branham a avut nevoie de o biserică locală pentru ca să-şi poată împlini însărcinarea. Apoi, la sfârşit, când vroiau să treacă oceanul, lui nu i s-a dat voie. El a trebuit să se întoarcă înapoi ca să propovăduiască Cuvântul şi hrana să fie depozitată.

Pur şi simplu, trebuie să fie aşa, că nu un propovăduitor, ci întreaga Biserică să stea în spatele propovăduirii şi toate mădularele ei să fie nişte apărători ai credinţei. Să te lupţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Am făcut noi deja acest lucru? Noi cu toţii am fost rânduiţi de Dumnezeu ca s-o facem.

Încă o dată atenţionarea din versetul 13: „Te îndemn (Eu îţi poruncesc – lb. germ.)….”. Aceasta este o poruncă, un ordin din partea lui Dumnezeu, în Numele Domnului. „Te îndemn (Eu îţi poruncesc – lb. germ.) înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţa tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont”. Noi am citit despre aceste lucruri în Ioan 18 unde Domnul a dat mărturie înaintea lui Pilat. „Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr” (Ioan18:37). Iar aici Pavel scrie: „…care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont”. Lăudat şi cinstit să fie Domnul Dumnezeul nostru! Şi noi dăm mărturie înaintea lui „Pilat” şi înaintea întregii lumi şi propovăduim Cuvântul original, Evanghelia originală şi toţi care sunt născuţi din Dumnezeu ascultă de glasul Domnului nostru.

Apoi citim şi minunatul verset 14: „Să păzeşti porunca (Să-ţi împlineşti însărcinarea), fără prihană şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos”. Să-ţi îndeplineşti însărcinarea în aşa fel ca tu să rămâi fără pată şi fără zbârcitură. Biserica trebuie să fie aşa. Efeseni 5:26; Domnul va înfăţişa Biserica Lui, înaintea lui Dumnezeu, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta. Dar înainte ca Biserica să poată fi înfăţiţată înaintea lui Dumnezeu fără nicio pată, trebuie să aibă loc o slujbă desăvârşită care este fără pată şi este fondată desăvârşit în Cuvântul lui Dumnezeu.

„Împlineşte-ţi slujba în aşa fel încât tu, înainte să propovăduieşti Cuvântul Bisericii, tu să fii fără pată şi fără zbârcitură; până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos trebuie să-ţi împlineşti această însărcinare”. Aceasta este străpungător. Ambele aparţin împreună. Propovăduirea şi toţi cei care o acceptă şi primesc propovăduirea.

Doar aceasta am vrut să mai spun; aceasta îmi vine acum. Ce a mai spus El, când fratele Branham a primit vizita cerească în 7 mai 1946, când îngerul a coborât în lumină şi a stat în faţa fratelui Branham şi i-a dat însărcinarea divină? „Dacă tu îi vei face pe oameni să te creadă atunci nimic nu se va putea împotrivi rugăciunii tale, nici măcar cancerul”. În Dumnezeu cred mulţi, chiar şi Diavolul. Dar să crezi că un bărbat este trimis de Dumnezeu, că este însărcinat de Dumnezeu să propovăduiască mesajul divin…. „Dacă îi vei face pe oameni să te creadă, să creadă că Domnul a vorbit cu tine, că tu ai o însărcinare divină pe care ai primit-o de la El; dacă oamenii te vor crede atunci nu se va putea împotrivi nimic rugăciunii tale”. Credinţa în Dumnezeu este în legătură cu propovăduirea şi cu acela care trebuie s-o aducă. Voi nu puteţi fi atenţi la cele cinci cărţi ale lui Moise numai dacă ştiţi că acolo a fost un bărbat care a primit o chemare. Lui i S-a arătat Domnul într-un rug şi i-a dat o însărcinare. Nu a fost un om, ci Dumnezeu a fost Acela care a ales-o în acest fel şi toţi aceia care l-au crezut au văzut slava lui Dumnezeu.

Fraţi şi surori, totul este minunat. Şi acum la sfârşitul timpului de har, cu adevărat, Dumnezeu vrea să ne aducă, armonios, împreună, cu propovăduirea, cu ceea ce a învăţat fratele Branham, cu ceea ce a învăţat Pavel, cu ceea ce este scris în Vechiul şi Noul Testament. Nicio singură confuzie. S-o spunem a treia sau a patra oară: noi, cu adevărat, am fost destinaţi de Dumnezeu să credem propovăduirea din acest timp şi să-I dăm dreptate lui Dumnezeu. Chiar dacă El a exprimat o chemare…. Oh, Dumnezeule, aveţi puţină teamă înaintea Dumnezeului atotputernic care a exprimat o chemare! Eu nici nu aş mai fi aici. Nu este important ceea ce spun oamenii.

Astăzi, în această epocă importantă a Bisericii nou testamentare este vorba de continuitatea care va duce la desăvârşire. Eu personal cred, prin convingere, că slujba fratelui Branham a fost făgăduită de Dumnezeu, a fost trimisă şi confirmată de El. A fost o etapă şi El S-a îngrijit ca s-o lege cu următoarea etapă în care noi suntem incluşi. Şi ceea ce face Dumnezeu acum este pregătirea pentru ceea ce va mai face El. Noi nu putem rămâne în trecut. Noi trebuie să ne mişcăm în prezenţa lui Dumnezeu şi să ne îndeplinim însărcinarea pe care El ne-a dat-o nouă, prin har. Binecuvântarea Dumnezeului atotputernic să se odihnească peste noi toţi! Eu trebuie să iau în serios propovăduirea. Noi Îi mulţumim Domnului pentru Cuvântul Lui scump şi sfânt şi doar Lui Îi dăm cinstea. Amin.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *