Predica de la Krefeld

           

                                                                                              Fr. Frank

 

            Cuvântul de introducere din Iuda 1:17-21: „Dar voi, preaiubiţilor, aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos. Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite. Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul. Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos, pentru viaţa veşnică”.

Adevărul înaintează. Noi toţi spunem „Amin”.

Din toate popoarele, din toate limbile şi naţiunile, toţi sunteţi bineveniţi. Astăzi avem prieteni din Statele Unite, Canada, Brazilia, Portugalia, Africa de Sud, din întreaga Europă. Îi suntem mulţumitori Domnului din inimă pentru că ne putem aduna nederanjaţi ca să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să fim pregătiţi pentru ziua glorioasă a revenirii iubitului nostru Domn.

Fraţii care ne-au salutat sunt în legătură cu noi, cred acelaşi Cuvânt şi au luat poziție pentru Domnul. Acesta este un har deosebit în acest timp.

În toate religiile totul este reglat prin compromisuri, peste tot se fac compromisuri peste compromisuri. Dar Dumnezeu nu face compromisuri. Una este lumina; celălalt este întunericul. Unul este adevărul; cealaltă este minciuna. Una este viaţa; cealaltă este moartea. Iar noi, prin har, putem să ne decidem pentru Domnul, pentru că El S-a decis pentru noi. Nu vom intra în evenimentele timpului actual, dar dacă ne uităm la ştiri și citim e-mailurile care mi-au fost trimise, atunci observăm că totul este spre sfârşit, că va fi aşa cum a fost în Sodoma şi Gomora. Acest lucru ni l-a spus Domnul în evangheliile după Matei şi Luca. Dar că aceste lucruri vor fi lăudate, aprobate, sponsorizate şi publicate de conducerile pământeşti… Nouă nu ne mai rămâne nimic de spus și n-avem de dat nicio sentinţă.

Fraţi şi surori, noi observăm un lucru: Avraam şi cei aleși nu erau în Sodoma. Domnul nostru spune: „Voi sunteţi în această lume, dar nu aparţineţi acestei lumi, după cum nici Eu nu sunt din această lume”. Aşadar, demnitatea omului rămâne neatinsă. Da, fiecare poate face ceea ce doreşte. Domnul Dumnezeu va judeca; nu noi o vom face. Ceea ce Dumnezeu are de spus, El a spus-o şi o spune numai poporului Său, fiilor şi fiicelor Sale. Toţi ceilalţi pot face ceea ce doresc şi apoi, la judecată, ei vor primi răspunsul. Să lăsăm deci aceste lucruri în seama Domnului.

În mod deosebit în ceea ce priveşte Israelul, vedem toate negocierile care au loc. Citim apoi că lucrurile au ajuns atât de departe și că legământul poate fi semnat, că mai trebuie clarificate doar câteva puncte, în mod deosebit privitor la drepturile ce se cuvin bisericii romano-catolice. Vedem că mai sunt doar nişte lucruri mărunte şi în scurt timp legământul va fi încheiat. Apoi se poate citi despre domnul Putin, legăturile cu Iranul şi tratatele încheiate acolo. Și aceste lucruri trebuie să le vezi odată. Rusia „înoată în gaz” şi ţările din Golful Persic „înoată în ţiţei”, iar întreaga lume este dependentă de gaz şi de ţiţei. Vedem toate aceste lucruri, cum Rusia este adusă la apogeu şi cum apoi împăratul nordului va da lovitura, aşa cum a spus-o foarte clar fratele Branham. De fapt, Rusia este situată în nordul tuturor acestor popoare. Pe harta lumii se întinde de la Sankt Petersburg şi graniţa cu Finlanda, până spre Coreea şi Japonia; dacă ne uităm mai departe, ce vedem? Vladivostokul, care este situat la marginea Rusiei, lângă Oceanul Pacific. Dacă Biblia vorbeşte de împăratul nordului, atunci și această dezvoltare trebuie să-şi aibă cursul ei. Cu adevărat, în toate aceste evenimente, noi vedem că profeţia biblică se împlineşte şi că nedreptatea a întrecut orice măsură. Este bine de acela a cărui privire este ațintită spre Domnul şi poartă în sine nădejdea vie că în curând va fi la Domnul.

Desigur, ceea ce ne interesează pe noi cel mai mult este partea divină. Fraţi şi surori, dacă privesc la ultimele două luni, aprilie şi mai, atunci nu-mi mai rămâne de spus decât: Doamne, acum slobozeşte în pace pe robul Tău pentru că ochii mei au văzut împlinirea Cuvântului: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. Evanghelia veşnic valabilă a fost propovăduită tuturor popoarelor şi limbilor. Apoi va veni sfârşitul. Să fim mulţumitori că noi putem trăi toate aceste lucruri, prin har. În aceeaşi zi poţi fi în Jakarta sau în Medan, Indonezia. Cea mai mare ţară musulmană de pe pământ este Indonezia. Și închipuiţi-vă odată că acolo am fost invitat la postul de radio. Bărbatul de acolo, un musulman, a spus: „Dumneavoastră aţi călătorit atât de departe. Cu siguranţă, dumneavoastră aveţi ceva de spus poporului nostru”. Şi am primit la dispoziţie o oră ca să spun ceea ce mi-a pus Dumnezeu pe inimă să le spun. Este minunat cum Domnul călăuzeşte şi conduce totul. Nu numai între credincioşii care au primit mesajul şi l-au acceptat, ci El deschide uşi şi inimi şi devine o realitate divină faptul că tuturor popoarelor şi limbilor le este adus ultimul mesaj şi noi putem avea parte directă în această lucrare.

În ultima duminică fratele Michael a fost cu noi la Zürich unde  a dat o scurtă mărturie despre ceea ce a făcut şi face Dumnezeu în zona Golfului Persic. Dacă Dumnezeu dăruieşte har şi va mai fi timp vom face un contract pe un an şi vom propovădui mesajul divin tuturor acestor popoare prin posturile de televiziune, astfel ca nimeni să nu aibă vreo scuză. Ce credeţi că înseamnă pentru mine faptul că Dumnezeu deschide astfel de uşi şi dăruieşte atâta har? Din Medan am trecut dincolo peste Kuala Lumpur, Malaezia, m-am dus mai departe la Bangkok, mai departe în Yangon, Burma. Apoi ne gândim că în cea mai mare biserică anglicană de acolo s-au adunat baptişti, metodişti, penticostali ca să asculte pe acest bărbat din Germania. Dar eu nu vorbesc despre Germania, ci eu propovăduiesc întregul plan de mântuire al Dumnezeului nostru. Nu dorim să intrăm acum în mai multe detalii. Dar pur și simplu este mâna Domnului, este timpul lui Dumnezeu. Noi putem striga cu o mare convingere: „Astăzi s-a împlinit această scriptură în faţa ochilor noştri”.

Câţi ani au trecut de când fratelui Branham i-a fost spus: „Acest mesaj care ţi-a fost încredinţat ţie va premerge cea de-a doua venire a lui Isus Hristos”? Din anul 1933 au trecut foarte mulţi ani, și în decembrie vor fi 50 de ani de când fratele Branham a fost luat Acasă. Noi avem dreptul să spunem aceasta spre cinstea lui Dumnezeu: zi şi noapte noi am răscumpărat timpul, purtând acest mesaj divin pe întregul pământ; de aceea inima mea este plină de mulţumire. Călătoriile sunt tot mai grele, dar Domnul va dărui har până când timpul se va încheia şi ultimii vor fi fost chemaţi.

Voi toţi ştiţi că o chemare divină nu este lucrarea unui om. Domnul Dumnezeu este Acela care face chemările conform planului Său de mântuire. Şi este bine de omul care recunoaşte aceasta.

Doi fraţi au întrebat: „Cum este cu slujbele locale?” Eu nu mă pot ocupa cu aşa ceva. Pur şi simplu eu trebuie să îndeplinesc ceea ce Domnul mi-a poruncit mie să fac: să mă duc dintr-un oraş în altul, dintr-o ţară în alta. Bisericile locale au bătrânii lor, au adunările lor, au serviciile lor divine. Dar cu adevărat Domnul mi-a spus acest lucru: „Să nu înfiinţezi nicio biserică locală!”. Eu nu mă pot amesteca în treburile locale pentru că eu nu cunosc situaţia din acel loc. Acest lucru trebuie reglementat în acel loc. Bătrânii dintr-o biserică locală nu au însărcinarea să plece dintr-o ţară în alta, dintr-un oraş în alt oraş. Pentru că este aşa, eu nu pot să schimb nimic. Pavel a chemat la el pe bătrânii bisericii (Fapte 20:2) le-a dat sfaturi, a vorbit cu ei şi apoi ei s-au întors în bisericile lor locale. Cu adevărat, în Biserică există o ordine care este în legătură cu istoria mântuirii.

Fratele Branham nu a fost doar un proroc de felul celor despre care este scris: „Dumnezeu a rânduit în Biserică, apostoli; proroci, păstori, învățători și evanghelişti…”(1 Cor. 12:28). Nu, nu! Ci slujba lui a fost una deasupra celor locale, valabilă pentru întreaga lume, pentru întreaga Biserică de pe întregul pământ. Dumnezeu a decis aşa, ca înaintea revenirii lui Isus Hristos, să apară nu doar un proroc local, sau un apostol sau un învăţător, ci să fie împlinită o însărcinare divină pe întregul pământ. În 7 mai 1946, fratele Branham a primit însărcinarea directă şi lui i-a fost spus: „Ţie ţi-a fost dat un dar de vindecare divină şi cu acest dar vei merge la neamuri”. Dumnezeu n-a dat doar făgăduinţe, ci El le-a şi împlinit. El a dat călăuziri directe cum trebuie să fie împlinită însărcinarea şi aşa a şi făcut fratele Branham.

Eu mi-am făcut puţin timp şi am ascultat o predică a fratelui Branham din 18 august 1955. V-o spun încă o dată: este o mare diferenţă dacă auzi mai târziu predica sau dacă ai fost prezent când s-au întâmplat acele evenimente din predică. Daţi-vă odată seama. Eu v-o citesc. În rândul de rugăciune s-au întâmplat următoarele. Acolo vine tatăl traducătorului fratelui Branham şi Domnul o descoperă fratelui Branham. V-o citesc. În faţa miilor de oameni, el spune acestui tată care a venit în rândul de rugăciune: „Tu vii de altundeva, vii de peste Ocean. Eu văd apa. Tu vii din Statele Unite, de pe coasta de est a Americii. Eu te văd în New York în apropierea clădirilor înalte unde sunt multe maşini. Tu eşti un predicator şi vorbeşti limba engleză. Tu eşti un predicator al Evangheliei şi ai avut o biserică cu numele «Biserica lui Dumnezeu». Tu ai venit aici ca misionar. Aceasta este soţia ta. Noi ne întâlnim acum pentru prima dată”. Iar apoi el îi spune: „Acest traducător al meu este fiul tău”. Acest lucru trebuie să ţi-l închipui odată, atât de direct, atât de personal, s-o asculţi şi s-o trăieşti în mod direct. Apoi el i-a mai spus de ce suferă soţia lui şi i-a spus de suferinţa lui cu rinichii.

Fraţi şi surori, eu am amintit-o ca să vă spun că Dumnezeu a trimis un proroc. Un proroc este un văzător. El vede în viziuni ceea ce îi arată Dumnezeu în Duhul şi apoi el poate spune: „Aşa vorbeşte Domnul”. Dacă citeşti acest lucru, atunci este minunat. Dar s-o mai spunem o dată, să-ţi reaminteşti, „eu am văzut, eu am trăit aceste lucruri” cum a avut loc lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu în timpul nostru!

Voi toţi ştiţi că după anul 1955 am avut o singură dorinţă: să  iau legătura cu acest bărbat al lui Dumnezeu. În 12 iunie 1958, la Dallas, Texas, acolo unde a avut loc marea conferinţă la care au luat parte toţi marii evanghelişti, m-am dus la fratele Branham şi am vorbit cu el şi apoi am auzit din gura lui despre ce era vorba de fapt. Apoi el mi-a spus: „Tu te vei întoarce în Germania cu acest mesaj”. Apoi el spune în predică: „Cu puțin timp înainte m-a îmbrăţişat un bărbat din Germania. În acel loc mii de oameni s-au pocăit într-o singură seară. Au fost nişte adunări puternice”. Iar acum vine marele: „DAR…cine a rămas?” În adunările fratelui Branham au fost prezenţi mii de oameni. Când Domnul a fost pe pământ, într-o adunare au fost prezenţi cinci mii de oameni, altă dată şapte mii, dar cine a rămas? Şi în final Domnul a trebuit să spună: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” Iar Petru I-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem, încotro să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice”. Să fim cu adevărat mulţumitori!

Pe lângă aceasta, permiteţi-mi să citesc din Luca 1, pentru ca voi să ştiţi – ceea ce pentru mine, şi cred că pentru noi toţi, este ceva puternic – că nu vorbim doar din auzite, ci noi am trăit şi încă mai trăim prin har aceste evenimente. Din Luca 1 citim vers. 1-2: „Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului”. Aici trebuie să subliniem: ei nu au fost doar martori oculari, ci au ajuns slujitori ai Cuvântului; ei au fost chemaţi ca să propovăduiască Cuvântul şi, în legătură cu împlinirea Cuvântului, să dea mai departe ceea ce Dumnezeu le-a încredinţat.

Vers. 3: „Am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele”. Atunci pentru el, iar astăzi pentru noi. Apoi dovada: „ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai”(v. 4). „Despre adevărul absolut, despre lucrurile acestea deosebite din viaţa Domnului nostru, despre lucrările Lui, ceea ce s-a mărturisit, să știi că toate lucrurile s-au întâmplat întocmai aşa și noi am fost martori oculari și le-am scris pe scurt”.

Petru a exprimat în 2 Petru ceea ce a însemnat pentru el faptul că şi el a fost acolo pe muntele cel sfânt. Din 2 Petru 1:16, 17: „În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui…”. De aceea a putut spune Domnul nostru: „Voi sunteţi martorii Mei”. Apoi vers. 17: „Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea»”. Apoi confirmarea: „Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt” (v. 18). Cu adevărat puternic! Nu doar să dai o mărturie, ci să fi fost prezent atunci când s-a întâmplat.

Îi sunt mulţumitor Domnului de fiecare dată, pentru că mie, cel mai mic dintre toţi, mi-a dăruit har să fiu martor, să văd cu ochii mei, să aud cu urechile mele ceea ce Dumnezeu a făcut în timpul nostru. Fiţi sinceri, şi voi sunteţi martori oculari, voi auziţi cu urechile voastre şi întreaga lume aude şi vede. Noi toţi suntem martori a ceea ce face Dumnezeu prin ultimul mesaj, ultima chemare. Ce efect a avut Cuvântul Domnului în noi toţi! Noi am ieşit afară, ne-am separat, ne-am pus la dispoziţia Domnului şi noi ne pregătim pentru apropiata revenire a Domnului. Se va fi meritat să auzim ultimul mesaj, ultima chemare şi să-l fi crezut.

În Evanghelia după Marcu este scris că cei trei apostoli au fost învăluiți în acel nor supranatural. Ei au auzit şi au trăit ceea ce s-a întâmplat atunci cu Domnul. Voi o puteţi citi din Evanghelia lui Marcu  cap. 9. Domnul este credincios. El S-a descoperit ucenicilor Săi. Mai ales aici în Marcu 9:7: „A venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; şi din nor s-a auzit un glas care zicea: «Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!»”. Voi puteţi citi în celelalte Evanghelii, în Matei, Luca, ceea ce s-a întâmplat atunci şi că aceşti bărbaţi ai lui Dumnezeu au putut trăi, au putut vedea şi au putut asculta. V-o citesc din Luca 9, unde este spus că ei au fost luaţi în acel nor: „Pe când vorbea el astfel, a venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat, când i-au văzut intrând în nor”(Luca 9:34).

Fraţi, surori, noi avem fotografia cu stâlpul de nor. Şi despre aceasta sunt spuse diferite lucruri. Cu adevărat în întreg Vechiul Testament, şi în mod deosebit în cei patru zeci de ani din pustie, Domnul a fost cu poporul Israel, în stâlpul de foc şi de nor, şi i-a călăuzit zi şi noapte. Acelaşi Domn S-a descoperit în timpul nostru în acelaşi fel. Isus Hristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci.

Din 2 Cor. 3 citim ceea ce a rânduit Dumnezeu pentru noi, ca să vedem pentru ce a fost ales Pavel şi alți fraţi. 2 Cor. 3:6: „Care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţă”.

Fraţi şi surori, dacă noi citim predicile fratelui Branham vedem cum Duhul lui Dumnezeu a țintit viaţa personală. Fratele Branham a spus de cel puţin şapte zeci de ori: „Mesajul este înapoi la Cuvânt, înapoi la început, înapoi la ceea ce au învăţat apostolii, înapoi la ceea ce s-a întâmplat atunci!”. Starea Bisericii de la început a fost și este şablonul nostru, modelul nostru, pentru ca, la sfârşit, să ajungem exact acolo.

Permiteţi-mi astăzi să adresez un cuvânt celor ce sunt noi în mijlocul nostru şi care încă nu şi-au dedicat în mod conştient viaţa Domnului. Pentru aceasta voi citi două versete din Noul Testament, unul din Matei 11 unde Domnul ne-a chemat să venim la El. Matei 11:28: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre”. „Veniți la Mine!”. Apoi în Matei 12:15 avem răspunsul direct: „Dar Isus, ca Unul care ştia lucrul acesta…”. Înainte de aceasta, puteţi citi cum fariseii comentau şi au vrut să-L omoare. Citesc încă o dată v. 15: „Dar Isus, ca Unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii”. Este pur şi simplu puternic! El a tămăduit pe toţi bolnavii, fără nicio excepţie. Aceia care n-au dat crezare fariseilor şi cărturarilor, ci L-au urmat pe Domnul, pe toţi aceştia El i-a salvat, pe toţi i-a iertat, pe toţi i-a vindecat, El Și-a confirmat Cuvântul şi credinţa acelora care au venit la El.

Fraţi şi surori, dragi prieteni, trebuie să fie spus: eu nu pot lua asupra mea reproşul care mi se face: „Tu ai propovăduit mesajul, dar nu mântuirea deplină”. Mântuirea deplină trebuie să fie propovăduită, iertarea păcatelor, împăcarea cu Dumnezeu trebuie să stea pe primul loc. Aşa se încheie porunca misionară care a fost dată în Matei 28, în Marcu 16 și în Luca 24:47: „să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor”. Apoi noi auzim prima predică din ziua de Rusalii; după ce ei au auzit cuvintele vestite, inima lor a fost străpunsă. Fraţi şi surori, depinde de mine? De cine depinde aceasta? Predica, Cuvântul care este vestit, ne străpunge inima ca o sabie? Permitem Cuvântului să ni se adreseze personal, ne mai vorbeşte el? Mai este Cuvântul o sabie cu două tăişuri pentru noi, astfel că indiferent cum o învârţi, ea taie, străpunge şi desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii? Deci nu este vorba doar despre proroc şi nu doar despre mesaj – Îi mulţumim Domnului pentru acestea – dar noi Îl predicăm pe Isus Hristos Cel răstignit, Cel înviat, despre care Pavel scrie în 2 Cor. 5:19: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine”.

Nu doar că trebuie, ci noi avem voie s-o spunem de fiecare dată: voi care încă n-aţi trăit o pocăinţă, voi care nu v-aţi dedicat viaţa în mod conştient Domnului, voi care încă nu v-aţi pocăit, care n-aţi primit pocăinţa ca un dar din partea Domnului, voi să dedicaţi viaţa voastră Domnului şi să recunoaşteţi: „Sunt pierdut, pe mine mă loveşte osânda. Doamne, Tu ai luat osânda asupra Ta. Pedeapsa care trebuia să mă lovească pe mine, Te-a lovit pe Tine”. Da, El a luat pedeapsa asupra Lui, dar acest lucru trebuie să fie primit, trebuie să-l trăim – despre aceasta este vorba. Tu nu poţi trăi desăvârşirea dacă tu n-ai avut începutul tău cu Dumnezeu. Trebuie să fie un început corect. Şi aşa cum a spus Domnul nostru în predica de pe munte din Matei 7:13-14: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află”. Aşadar, trebuie să ai această trăire mântuitoare, trebuie să fie realitate. Dacă încă nu s-a întâmplat, atunci trebuie să se întâmple astăzi, trebuie să aibă loc.

Fraţi şi surori, numai dacă El a început, doar aşa va putea El desăvârşi. Trebuie să Îi dăm voie să înceapă în noi şi atunci El va şi putea desăvârşi în noi. Cum am amintit, pentru noi ca credincioşi, când citim în predicile fratelui Branham vedem cum el adesea le mustra pe femei când ieșeau din limitele Cuvântului hotărât pentru ele, purtând pantaloni, machiaj şi alte lucruri; dacă citim scrisorile apostolilor vedem că Dumnezeu Se adresează tuturor: tatălui, mamei, bărbatului, nevestei, fiilor, fiicelor şi copiilor, Cuvântul se adresează fiecăruia în parte. Mie mi-a atins inima cum Pavel s-a adresat colosenilor în epistola lui. Voi ştiţi că toate scrisorile au o temă deosebită. Aici în Coloseni 3 acest bărbat al lui Dumnezeu a exprimat lucruri despre care este vorba şi astăzi, aici, când noi trecem prin încercări. Poate toţi ceilalţi n-au încercări. Fiecare simte durerea proprie, fiecare simte unde îl doare, dar noi ne putem pune încrederea în Domnul. Toate lucrurile sunt posibile celui ce crede. Dacă făgăduinţa lui Dumnezeu ne devine o descoperire şi Îl luăm pe Dumnezeu pe Cuvânt, atunci El Îşi va împlini făgăduinţa şi cu noi.

Aici în Coloseni 3 este inclus fiecare domeniu. Citim direct de la v. 1: „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu”.

Desigur, acest Cuvânt este adresat şi tinerilor. Cu toţii încă suntem pe pământ, trebuie să ne învăţăm meseria, dar vă rog să fiţi atenţi pentru că voi nu aparţineţi acestei lumi. Da, voi sunteţi în această lume; îndepliniţi-vă sarcinile cât se poate de bine, dar nu vă faceți părtași la ceea ce face lumea.

Vers. 2-3: „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ („Căutaţi lucrurile de sus, nu cele de pe pământ” – lb. germ.). Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. Apoi urmează acest verset puternic care de ani de zile îmi merge la inimă: „Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă” (v. 4). Cu adevărat trebuie să se împlinească: „dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus”.

Apoi în Col. 3:5 spune mai departe: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ („mădularele voastre care sunt lipite de pământ” – lb. germ.): curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli”. Apoi el enumeră ce trebuie să dezbrăcăm şi lucrurile cu care nimeni nu poate fi confirmat  înaintea lui Dumnezeu.

Apoi continuă cu vers. 6: „Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”. Aici suntem la cuvântul cheie – „neascultarea” care stă în contradicție cu „ascultarea”. „Necredinţa” care stă în contradicție cu „credinţa”. Credinţa este legată cu ascultarea; neascultarea este legată cu necredinţa. Aici este vorba despre fiii neascultării. Dar fiii ascultării sunt fiii şi fiicele lui Dumnezeu care spun: „Voia Ta să se facă, precum în cer aşa şi pe pământ”.

Apoi citim mai departe v. 8: „Dar acum, lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură”.

Fraţi şi surori, Domnul doreşte pentru Sine o Mireasă pregătită, spălată în Sângele Mielului, sfinţită în Cuvântul adevărului şi pecetluită cu Duhul Sfânt. De aceea noi putem lua la inimă toate aceste învăţături. Chiar şi v. 9: „Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui”. Înainte să îmbraci omul nou, trebuie să dezbraci omul vechi şi apoi să faci o baie deplină în apa Cuvântului. De aceea este scris în Ef. 5:26, că noi am fost curăţaţi în baia de apă a Cuvântului. Cuvântul ne este arătat ca o oglindă în faţa ochilor.

Apoi v. 10: „Și v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut”. Minunat! O Evanghelie deplină, o mântuire deplină pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o prin har. Apoi mai vin și alte îndemnuri.

În v. 14 citim: „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii”. Dacă dragostea este turnată în inima noastră prin Duhul Sfânt, atunci suntem legați într-o legătură desăvârşită și nimeni şi nimic nu ne va putea despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru. Dacă are loc legătura desăvârşirii, atunci se împlineşte v. 15: „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători”. Vers. 16: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră”.

Iubiţi fraţi şi surori, la Dumnezeu totul este posibil. Ca Biserică, El ne poate aduce înapoi în acea stare astfel ca legătura desăvârşirii să ne cuprindă atât de puternic, încât nimeni și nimic să nu ne mai poată despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Domnul nostru Isus Hristos.

Ştiţi voi ce vine după aceea? Apoi vin îndemnurile personale. Citim mai departe din v. 18: „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul”, după rânduiala divină, nici mai mult şi nici mai puţin. Imediat în versetul următor scrie: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele”. Este aşa.

Dacă am citi doar primele versete, atunci am fi de părere că totul este în starea cea mai bună. Dar apoi vin îndemnurile, pentru ca această dragoste divină, acest conţinut divin să nu fie deranjat, ci ambele să fie în armonie. Avem scris ce cere Dumnezeu de la bărbat, de la femeie şi în v. 20 chiar de la copii: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului”. Aici Cuvântul se adresează tuturor: femeilor, bărbaţilor, fiilor, fiicelor, copiilor, chiar şi părinţilor. Vers. 21: „Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea”. Vers. 22: „Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti”.

Fraţi şi surori, ce vrem să spunem cu aceasta? Cu adevărat Domnul nu ne lasă să alergăm aşa cum eram obişnuiţi, ci El aduce totul înapoi în rânduiala divină. Apoi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, ne va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.

Avem și cuvântul din Ef. 1:7: „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”. Mergem mai departe la v. 9: „Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire…”. Fraţi şi surori, s-o spunem ca niciodată înainte: începutul cu Domnul trebuie să fie făcut, trebuie să fi trăit o pocăinţă adevărată, o adevărată trăire mântuitoare cu Domnul, să recunoşti: „Eu sunt pierdut. Am nevoie de salvare, am nevoie de iertare, am nevoie de împăcare, am nevoie de har şi de mântuire!”. De aceea este scris că în ziua mântuirii El ne-a ajutat. Fraţi şi surori, noi suntem datori să citim tuturor şi aceste versete.

De asemenea trebuiesc citite şi acele locuri care se ocupă de surori. Şi aceasta îmi vine chiar acum în minte; de exemplu în scrisoarea către corinteni sunt scrise ambele: una în 1 Cor. 11 şi cealaltă în 1 Cor. 14. În 1 Cor. cap. 11 şi în mod deosebit în cap. 12 este spus ce să facă femeia. În 1 Cor. 11:3 este scris: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos”. Apoi este spus ca surorile să se roage și să prorocească cu capul învelit. În capitolul 14 este scris că, în ce priveşte propovăduirea, femeile să tacă în adunări. 1 Cor. 14:34: „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea”. Apoi este spus că ele nu trebuie să tacă atunci când are loc o adunare de rugăciune; ele se pot ruga şi dacă Duhul lui Dumnezeu vine peste ele, atunci pot să prorocească. Totul este rânduit într-o ordine divină. Aici am putea citi mai departe. 1 Cor. 11:8-9: „În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat”.

Dacă citeşti întregul context vezi că este o rânduială biblică pe care Dumnezeu a vrut-o în Biserică. Așa a fost la început. Noi trebuie s-o spunem astăzi aici. Cu adevărat mi-a fost pe inimă ca noi să credem fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu şi să ne supunem lui. Bărbatul să spună: „Doamne, ajută-mă să-mi găsesc locul înaintea Ta, ca să fiu confirmat înaintea Ta”. Femeia să spună: „Doamne ajută-mă ca să-mi găsesc locul, ca să fiu confirmată înaintea Ta”. Copiii fac acelaşi lucru şi să spună: „Doamne, dăruieşte-mi har”. În ceea ce priveşte copiii, avem făgăduinţa în care sunt şi ei incluşi: „vei fi mântuit tu şi casa ta” (Fapte 16:31). „Făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru” (Fapte 2:39).

Să cuprindem despre ce este vorba în acest serviciu divin. Nu doar să se repete întruna: „prorocul, prorocul, mesajul, mesajul” şi niciunul nu se preocupă cu adevărat de ceea ce a rânduit Dumnezeu în Sfânta Scriptură. Aceasta priveşte şi toate afirmaţiile pe care le-a făcut fratele Branham, care nu sunt înţelese pentru că ele nu sunt aduse înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu. Cine se întoarce la Cuvânt găseşte orientare divină şi n-are nevoie de lecţii particulare. Nu doar să vorbeşti despre mesaj şi mesager, ci să spui: „Doamne, în ziua mântuirii Tu m-ai ajutat”. Pentru ca nu doar să citim Psalmul 103, ci să fie trăirea noastră mântuitoare: „El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare”. Biserica Mireasă este spălată în Sângele Mielului, sfinţită în Cuvântul adevărului şi este rânduită să umble în credinţă şi ascultare, conform Scripturii şi să se roage până când totul devine o realitate divină. Pentru ca Domnul să ne dăruiască tuturor har, să primim, să acceptăm şi să-L rugăm: Doamne, permite ca totul să devină realitate în viaţa mea și să se întâmple cu adevărat aşa! Cum am citit în Col. 3:1-4: când Domnul Se descoperă în viaţa noastră atunci şi noi ne vom arăta împreună cu El în slavă. Noi încă suntem pe pământ, dar în inima noastră suntem în legătură cu Dumnezeu.

Fraţi şi surori, Dumnezeu are intenţii bune cu noi. Noi am înţeles aceasta. Am mai spus: înainte să fi fost un Paradis, înainte să fi fost o cădere în păcat, înainte să fi fost Adam şi Eva, înainte de întemeierea lumii Dumnezeu a alcătuit în Sine Însuşi planul Său de mântuire şi înainte de întemeierea lumii El a scris numele nostru în Cartea Vieţii Mielului din care nu mai poate fi şters niciodată. Astăzi are loc pregătirea noastră pentru ca noi să putem fi confirmaţi înaintea Domnului când El Se va întoarce ca să-i ia Acasă pe ai Săi.

La început am dat mărturie despre alte ţări – Dumnezeu face lucruri mari pe întregul pământ – dar am uitat să amintesc Praga şi Berlinul, căci și acolo am avut adunări. Este minunat să ştii că Dumnezeu cheamă afară din toate popoarele, limbile şi naţiunile. Şi toţi cei ce sunt din Dumnezeu, aud şi ascultă glasul Lui. Le mulţumim fraţilor din Praga pentru toate pregătirile pe care le-au făcut, pentru toate anunţurile făcute. Suntem mulţumitori pentru toţi fraţii. Daţi-vă seama, predica din Praga a fost ţinută în limba germană, a fost tradusă în limba cehă şi imediat un frate profesor din Bratislava a tradus-o în limba engleză; predica a putut fi auzită în engleză şi în română. Eu mă gândesc la aceasta: acum, pretutindeni în lume oamenii ascultă în direct şi ne văd, prin 1250 de conexiuni, în 176 de ţări. Toţi să fiţi binecuvântaţi de la răsărit la apus, fiţi binecuvântaţi în toate popoarele, în toate limbile şi în toate naţiunile! Pentru că aşa a spus-o Dumnezeu lui Avraam în Gen. 22:18: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta”.

Fraţi şi surori, permiteţi-mi să accentuez încă o dată aceasta. Dacă Domnul nostru a spus că „această Evanghelie a Împărăţiei va fi propovăduită tuturor neamurilor ca mărturie şi apoi va veni sfârşitul”, atunci ce ar spune El astăzi dacă ar deschide Scriptura? El ar spune aşa cum a făcut-o în Luca 4. N-ar striga El în mijlocul nostru, n-ar spune El: „Astăzi, această scriptură s-a împlinit în faţa ochilor voştri şi în auzul urechilor voastre”? Acest „Astăzi” a devenit realitate, tot ceea ce au aşteptat apostolii şi prorocii. Când a existat un astfel de timp când întregul pământ a putut asculta şi întregul pământ a putut trăi? Acest lucru n-a fost posibil acum cinci sau zece ani, dar astăzi este posibil. Fraţii şi surorile din Mongolia și de pretutindeni ne pot auzi şi ne pot vedea. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze în mod deosebit în Africa unde mii de credincioşi se adună în bisericile locale. Cu adevărat Dumnezeu a dăruit har. Ei iau pe cuvânt ceea ce a văzut fratele Branham în Zürich; el a văzut vulturul german zburând deasupra Africii. Pur şi simplu ei cred că acest lucru şi-a găsit împlinirea. Domnul a binecuvântat întregul continent african, peste înţelegere şi rugăciunea noastră şi acolo a fost adunată cea mai mare recoltă. Atotputernicului Dumnezeu, credinciosului Dumnezeu Îi dăm cinste pentru tot.

Eu pun întrebarea: am înţeles noi ce privilegiu ne-a dăruit Dumnezeu prin har în acest timp, ca să avem parte de ceea ce face El acum pe pământ? El să ne dăruiască inimi primitoare pentru ca ceea ce ne spune El în mod personal, prin învăţătură sau cuvânt profetic, noi s-o primim întocmai. De cele mai multe ori, dacă este vorba despre partea privitoare la Israel sau la naţiuni, noi o primim mulţumitori; dar dacă priveşte viața noastră personală şi ni se adresează în mod personal, câteodată, este puţin diferit. Fie ca Domnul să ne dăruiască har tuturor şi să spunem: „Doamne, Tu ai vorbit cu mine prin Cuvântul Tău. Eu o accept şi o primesc”. Domnul Dumnezeu Îşi va desăvârşi lucrarea şi fiecare făgăduinţă îşi va găsi împlinirea. El doreşte doar ca toţi care aud Cuvântul acum să fie prezenţi atunci când El va veni. El doreşte ca toţi care vin, care sunt înfometaţi după ascultarea Cuvântului, să fie pregătiţi pentru ziua glorioasă a revenirii Domnului nostru. Noi avem dreptul să strigăm: „Maranata! Domnul nostru vine!” Aceasta este făgăduinţa. Mesajul cu adevărat premerge cea de-a doua Sa venire şi noi o putem trăi și vom avea parte de ea atunci când vom trece de la credință la vedere.

Îi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru Vechiul şi Noul Testament, Îi mulţumim pentru cele patru Evanghelii care dau mărturie despre tot. Aici este dată mărturia martorilor oculari şi care au auzit; mărturia aceasta a rămas pentru noi. Îi mulţumim Domnului pentru Faptele apostolilor unde ne este arătat cum a fost la început, cum a fost înfiinţată Biserica, cum a avut loc revărsarea Duhului Sfânt, cum a fost ţinută prima predică, cum a avut loc primul botez, cum au fost botezaţi primii trei mii de credincioși. Aici ne este spus totul. Apoi în epistole sunt tratate toate temele biblice. Ce mare har, ce privilegiu ne-a dăruit Dumnezeu, să credem din inimă fiecare cuvânt şi să ne fie descoperit! Lui, Dumnezeului nostru, singurului Dumnezeu Îi dăm cinste în Numele Domnului nostru Isus Hristos. Amin.

Acum să ne plecăm capetele şi rămânem în rugăciune. În mod deosebit, dacă sunt aici tineri care încă nu şi-au dedicat viaţa Domnului, care mai au şi mai simt o împotrivire, care îşi mai pun întrebarea: „De ce aceasta…şi asta…?”. Vă rog să ascultaţi acum cu atenţie: numai cine a primit viaţa veşnică poate trăi şi va trăi veşnic. Numai cine trece prin poarta strâmtă va intra în viaţa veşnică. Părăsiţi calea largă! Veniţi la Domnul! Astăzi El vă invită: „Veniţi la Mine voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi!”. Dacă doriţi, atunci veniţi în faţă la altar şi ne vom ruga împreună. Decizia a fost luată. Îi mulţumim Domnului.

Aici în faţă au venit peste douăzeci de persoane. Veniţi acum! Voi care aţi venit în faţă, uitaţi-vă acum la mine. Puteţi voi crede din toată inima? Domnul este Acela care v-a chemat, nu un predicator. El însuşi a spus: „Veniţi la Mine, la Mine, la Mine! Eu vă voi ierta, vă voi primi”. El este prezent. El n-a chemat doar, El vă primeşte, El vă iartă, El vă iartă toate încălcările şi nu Se mai gândeşte la păcatele voastre. Pur şi simplu, credeţi din inimă şi primiţi că Mielul lui Dumnezeu a murit pentru noi şi prin Sângele Noului Legământ noi suntem mântuiţi, am primit iertarea şi am primit în dar viaţa nouă din Dumnezeu. Răscumpărarea este o realitate. Nu vă faceţi griji! Credeţi, credeţi, credeţi din toată inima. Nu vă uitaţi la starea voastră, nu vă uitaţi la împrejurări, nu vă uitaţi la tot ceea ce aţi făcut greșit. Veniţi la Domnul, veniţi la Domnul aşa cum sunteţi. Luaţi-vă timp câteva minute ca să-I mulţumiţi. Îi puteţi mulţumi cu voce tare. Noi ne rugăm împreună cu toţi. Rugaţi-vă acum înaintea Domnului.

Doamne Îţi mulţumesc împreună cu toţi tinerii, cu toţi care au venit acum în faţă. Ei au venit la Tine, ei Te-au primit şi Tu i-ai primit pe ei. Tu i-ai acceptat, i-ai primit, ei sunt proprietatea Ta, Tu i-ai răscumpărat prin Sângele Tău şi Îţi mulţumim din toată inima pentru aceasta. Aceasta este ziua pe care Tu ai făcut-o pentru ei. Primiţi-o, acceptaţi-o şi mulţumiţi-I Domnului din toată inima şi din tot sufletul. Aleluia! Aleluia! Aleluia! Amin.

Mai am o rugăminte. Permiteţi-ne ca şi mâine să venim la timp la adunare, să ne aşezăm în casa lui Dumnezeu, să ascultăm cum se cântă şi deja să ne pregătim pentru serviciul divin. Pentru ca atunci când va veni Cuvântul şi Domnul ne va vorbi, binecuvântarea deplină a Dumnezeului nostru să fie descoperită. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu credincios. Aleluia! Amin.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Predica de la Krefeld

   Duminică, 07 iunie 2015, ora 1030

 

            Cuvântul de introducere din Efeseni 1:3-14: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui”.

            Minunat! Ce Cuvânt am auzit deja! Te poţi opri la fiecare verset, îl poţi lua la inimă şi să-I mulţumeşti Domnului. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu fiecare binecuvântare în locurile cereşti, în Isus Hristos. Ce se petrece acum în inima ta şi în inima mea? Iubite Domn, permite să se întâmple cu mine şi prin mine, permite să fie descoperit în mod vizibil că este aşa, că Tu ne-ai binecuvântat cu fiecare binecuvântare în locurile cereşti. Atât de sigur cum Domnul nostru, pe crucea Golgotei a luat asupra Lui fiecare blestem, fiecare păcat şi tot ceea ce ne-ar fi lovit pe noi şi ne-a dăruit o răscumpărare deplină, tot atât de sigur, El nu ne-a dăruit doar răscumpărarea, ci ne-a dăruit şi toate binecuvântările pe care Dumnezeu ni le-a pregătit din veşnicie.

Şi astăzi vă spunem tuturor bine aţi venit! Voi nu vă puteţi da seama cum simt eu. Domnul Își duce lucrarea Lui la încheiere. Aşa cum Şi-a desăvârşit lucrarea de creaţie, la fel Îşi desăvârşeşte El lucrarea de răscumpărare. Noi am înţeles că Matei 24:14 s-a împlinit: „Această Evanghelie a Împărăţiei trebuie să fie propovăduită şi se propovăduieşte tuturor popoarelor ca mărturie. Apoi va veni sfârşitul”. Înainte să vină încheierea zilei mântuirii, înainte să vină sfârşitul timpului de har, Dumnezeu a făgăduit că va trimite un proroc cu ultimul mesaj al chemării afară din tot ceea ce nu este în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este 2 Cor. 6: „Voi poporul Meu, ieşiţi afară, despărţiţi-vă de ei; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi Eu vă voi primi. Voi Îmi veţi fi fii şi fiice, iar Eu voi fi Tatăl vostru”.

Această Evanghelie este propovăduită tuturor neamurilor şi limbilor și ultima chemare este adresată celor aleşi de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, pentru ca ei să fie scoşi afară, să fie aduşi în Locul preasfânt ca să vadă chivotul legământului deschis şi să primească, în teamă, fiecare cuvânt pe care Dumnezeu l-a exprimat şi să-l creadă din toată inima; nu ceea ce se potriveşte în concepţia noastră, ci aşa cum este scris: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.

Eu întreb: Când şi unde le-a devenit adevăraţilor credincioşi atât de preţios şi atât de important Cuvântul lui Dumnezeu ca în timpul nostru? Când şi unde a fost descoperit Cuvântul, până în toate detaliile, la fel ca în timpul nostru? Cu convingere, putem spune că aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o pentru noi. Noi Îi putem mulţumi Domnului, putem fi bucuroşi şi putem şti că El ne-a dăruit har ca să recunoaştem calea Lui cu poporul Său din acest timp. Noi vedem cum tot restul se împlineşte. Nu vom intra în prea multe amănunte.

Fraţi, surori, dacă fratele Branham a direcţionat de fiecare dată spre Luca 17, spunând că atunci când Se va descoperi Fiul omului va fi la fel ca în timpul Sodomei şi Gomorei, atunci vedem că așa este. Dacă noi şi în acest domeniu o trăim, atunci ce să mai spunem la aceasta? Şi în propria noastră ţară o puteți vedea. În München, acest oraş renumit pe plan mondial, cincizeci de semafoare au tematică homosexuală înfăţişând perechi a câte doi bărbaţi şi două femei; şi toţi care aşteaptă la semafor până se face verde sunt nevoiți să vadă aceste perechi homosexuale – o spurcăciune! Oamenii sunt nevoiți să se uite acolo la semafor până se face verde. În țara noastră! Peste tot este Sodoma şi Gomora şi chiar mai mult. Dar aşa cum am spus ieri, Avraam şi cei aleşi nici nu erau în Sodoma. Noi suntem şi trăim în această lume, dar nu suntem o parte a Sodomei şi Gomorei. Noi suntem aleşi, suntem în afara lucrurilor care se petrec. Noi nu judecăm, nu dăm sentinţe, dar Îi spunem lui Dumnezeu: „Îți mulţumesc că pot crede!”. Şi nu numai că putem crede, ci ne lăsăm corectaţi şi cu adevărat ne lăsăm introduşi în voia lui Dumnezeu. Numai în această voie suntem sfinţiţi. Nu există nicio sfinţire fără voia lui Dumnezeu.

Fraţi şi surori, şi astăzi aş putea citi toate aceste  e-mailuri, aş putea transmite toate saluturile, din Rusia şi din diferite provincii care au aparţinut Uniunii Sovietice. Toţi sunt în legătură directă, toţi ne ascultă. Suntem mulţumitori şi pentru că în acest loc, sus la balcon sunt doisprezece fraţi care traduc în doisprezece limbi diferite şi toţi ne pot asculta prin traducerea directă în aceste limbi şi ne pot vedea. Atotputernicului Dumnezeu Îi aducem mulţumire că S-a îngrijit şi de acest domeniu şi a dăruit har. Cum se bucura fratele Branham că în timpul său era o transmisie telefonică şi că în Statele Unite unii se puteau conecta prin telefon ca să asculte ceea ce predica el! Ce ar spune el astăzi? Fraţilor şi surorilor, cu adevărat este un timp puternic.

Următorul punct. Toţi fraţii, fie că este fratele Eleazar şi toţi ceilalţi, fratele nostru din Kananga, Congo, toţi fraţii care stau astăzi aici, din toate popoarele şi din toate limbile voi sunteţi aici acasă; aici este casa voastră şi Domnul Dumnezeu vă va binecuvânta. Mai ales voi din Praga; corul a cântat minunat. Ce credeți că simt eu? Că Dumnezeu acum câţiva ani mi-a dăruit posibilitatea să predic în Praga, în capela Betleem unde a predicat Jan Hus, care a fost folosit de Dumnezeu într-un mod puternic, înainte de Luther. În aceeaşi capelă în care a predicat Jan Hus am predicat şi din acel loc am avut transmisii pentru întreaga ţară. Poate voi spuneţi: „Ei cântă pentru că au venit din Praga”. Dar pentru mine are o însemnătate, căci eu sunt transpus înapoi în timp şi-mi amintesc de lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut în timpul nostru. Dacă fraţii din România şi Italia vin aici şi mai ales voi care sunteţi pentru prima dată în acest loc, peste tot unde am fost a rămas o urmă. Dacă mă gândesc la Palermo, în timpul pastorului Chinnici, acum treizeci de ani, Dumnezeu a aruncat această sămânţă într-o inimă. Aş putea merge dintr-un oraş într-altul, dintr-o ţară în alta şi aş putea da mărturie că într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu nu s-a întors înapoi gol, ci a împlinit scopul pentru care a fost trimis. Cum am amintit ieri, pe scurt, călătoriile din lunile aprilie şi mai au fost incomparabile. Dumnezeu dăruieşte har în toate popoarele şi în toate limbile pentru ca Cuvântul Său să fie dat mai departe şi prin har ultimii să fie ajunşi.

Apoi, pe de altă parte, dacă am citi statisticile, în prezent există patru sute de milioane de penticostali pe întregul pământ şi două milioane de carismatici. Dacă ne gândim că toţi trec pe lângă ceea ce face Dumnezeu acum, atunci știţi voi cum mă simt eu? Ce ajută vorbirea în limbi? Ce ajută tot ceea ce se întâmplă acolo? Şi cum mi s-a întâmplat într-o biserică carismatică în ultima călătorie; acolo am fost prezentat păstorului. În engleză, fie că este vorba despre un bărbat sau despre o femeie, adresarea este la genul masculin: „păstor” sau „doctor”; cuvintele acestea nu sunt exprimate la genul feminin – nu există „pastor” şi „pastoriţă”, ci există doar un singur cuvânt: „pastor”. Şi când „pastorul” a stat înaintea mea, aceasta era o femeie cu părul tăiat, care purta pantaloni. Atunci vă puteţi da seama ce s-a întâmplat după aceea. Nu numai propovăduirea mesajului ca atare, ci și să poți spune în dragoste, dar bătând cu pumnul în masă: „Acelaşi Dumnezeu care a dat cele zece porunci în Exod 20 este Acelaşi Dumnezeu care a spus în Deuteronom 22:5: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti”, este Acelaşi Dumnezeu care a spus-o. Unde rămâne respectul? Toţi fac ce vor. Toţi rămân în trinitate, în învăţăturile de acolo, în botezul trinitar.

Şi acest lucru trebuie să fie spus clar şi răspicat, cu toate că noi am scris şi am predicat deseori despre aceasta. Formula trinitară nu a fost folosită niciodată de proroci sau de apostoli; nici o singură dată nu s-a folosit în Biblie, nici o singură dată. Trebuie să citeşti că este vorba de Numele. „Predicaţi Evanghelia, învăţaţi toate popoarele şi botezaţi-i în Numele în care Dumnezeu S-a descoperit ca Tată, în Fiul şi prin Duhul Sfânt”. Şi toţi, fie că a fost în Ierusalim, fie în Samaria, fie în Efes, fie Petru, fie Filip, fie Pavel, toţi au botezat în Numele Domnului Isus Hristos.

Pe lângă aceasta, permiteţi-mi să citesc cuvântul din Ioan 17, pentru ca voi să ştiţi că însuşi Domnul a fost Acela care S-a descoperit și ne-a făcut de cunoscut Cuvântul Lui şi Numele Său. În Ioan 17:3 este scris: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”. Nu două, trei persoane divine diferite! Ci Tatăl, descoperit în Fiul, pentru ca noi să fim aduşi înapoi în locul de care aparținem, ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu.

Vă rog să mai ascultaţi şi vers. 6: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău”. Ei  sunt proprietatea Ta. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. Nu numai Numele, ci aşa cum este scris în v. 14: „Le-am dat Cuvântul Tău …”. Nu numai că le-am descoperit Numele Tău, ci „Le-am dat şi Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume”.

Dragilor, este puternic dacă ne gândim la aceasta: Dumnezeul cel viu a găsit cu cale ca prin slujba fratelui Branham să ne prezinte întregul Său plan de mântuire începând cu căderea în păcat şi a deschis înţelegerea noastră pentru scripturi, pentru ca astfel noi să rămânem în Cuvântul lui Dumnezeu şi să fim întăriţi în acesta.

Ce a scris Pavel în 1 Cor. 2 ni se potriveşte şi nouă în acest timp. 1 Cor. 2:4: „Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere”. Dovezile nu sunt cu cuvintele noastre, ci dovezile sunt date prin Duhul Sfânt, mergând de la un verset la celălalt, de la făgăduinţă până la împlinirea ei. Apoi în vers. 5 scrie: „pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”. Nu pe înţelepciunea oamenilor! Ce mă interesează pe mine ce spun oamenii despre aceasta? Dacă vedem ce spun teologii despre Dumnezeu, despre Domnul, despre Biblie, atunci te poți prinde de cap cu ambele mâini şi să spui: „Dumnezeule, câtă vreme vei mai suporta aceste lucruri?” Domnul are o Biserică aleasă care este chemată afară şi crede cum zice Sfânta Scriptură.

Apoi în 1 Cor. 2:7 Pavel continuă: „Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci”. Luaţi acest cuvânt şi comparaţi-l cu ce s-a citit la început din Ef. 1: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…”. Nu numai că am fost aleşi, dar noi am fost rânduiţi mai dinainte să recunoaştem, să primim şi să ni se descopere ceea ce a hotărât Dumnezeu înainte de întemeierea lumii şi să avem parte de aceasta.

Domnul ne-a dăruit un har de nedescris, care ne smereşte sub braţul puternic al lui Dumnezeu. Spuneţi odată, cine suntem noi? Cine este un frate Frank? Cine este un frate Schmidt? Cine este un frate Borg? Cine suntem noi toţi? Cine suntem noi? Nimic şi încă o dată nimic. Dar Dumnezeu a alcătuit un plan înainte de întemeierea lumii şi noi, care trăim în acest timp, am primit trecere înaintea lui Dumnezeu şi am fost incluşi în acest plan de mântuire.

În 1 Cor. 2:12 este scris: „Și noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său”. Cum să nu ne dăruiască Dumnezeu totul, împreună cu El? Dumnezeu ne-a binecuvântat cu fiecare binecuvântare cerească şi noi suntem mulţumitori pentru aceasta. Şi acum trebuie să se descopere acest lucru şi se va descoperi atât de sigur cum Dumnezeu a spus-o şi a făgăduit-o. În toate aceste prezentări, în mod deosebit ale apostolului Pavel, vedem cum Duhul lui Dumnezeu l-a călăuzit şi l-a condus până la cele mai mici detalii.

Chiar înainte a trebuit să mă gândesc cum Pavel a scris în 1 Cor. 1:11, când a dat călăuzirile pentru biserica locală şi că totul trebuie să se împlinească conform voii lui Dumnezeu. Apoi, ca un sumar, în 1 Cor. 11:14-15 a spus: „Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului”. A fost necesar ca Pavel ca să le mustre pe surori şi să-şi atragă mânia lor? A avut el nevoie să dea aceste mustrări şi învăţături? Toate acestea făceau parte din Cuvântul lui Dumnezeu şi fac şi astăzi parte din el.

Cum am spus mai înainte, dacă te uiţi în mişcarea penticostală vezi că toţi fac ce vor. Într-un oraş, surorile tinere cu vârste între 18-22 de ani, au venit în faţă îmbrăcate în pantaloni, machiate şi cu părul tăiat. Ce a mai putut rămâne, decât să spun: „La următorul serviciu divin nicio soră nu va mai veni cu îmbrăcăminte bărbătească!”? Aceasta trebuie s-o spui. Nu ca să ţii o predică de morală, ci trebuie să le-o spui oamenilor care încă n-au primit nicio învăţătură. Şi dacă cineva comentează: „Acestea sunt lucruri exterioare”, atunci poţi spune: „În exterior se arată ceea ce este în interior. Ceea ce este în interior se descoperă în exterior”.

Acum să ne întoarcem la lucrul principal. Cum am amintit deja, Dumnezeu a spus în Vechiul Testament tot ceea ce trebuia să fie spus. El a dat cele zece porunci. Pentru noi care credem nu este greu să le împlinim. Cine nu este atent la ele, acela nu respectă Cuvântul lui Dumnezeu. Aici este scris mai mult. Nu este scris doar în Exod 20, ci mergem mai departe la ceea ce a dat Domnul Dumnezeu bărbaţilor şi tuturor celorlalţi în Lege, ca să le aibă cu ei oriunde vor merge. Pur şi simplu depinde de noi. Eu v-o citesc imediat pentru ca toţi să ştie că ceea ce a spus Dumnezeu rămâne valabil în felul în care a spus-o El atunci. Nimic, absolut nimic n-a fost schimbat din ceea ce a spus Dumnezeu. Dacă cu aceasta mergem la Levitic 20, atunci vedem cum Domnul a inclus lucrurile exterioare, pământeşti. După aceea El a spus: „Eu sunt sfânt. Şi voi să fiţi sfinţi”.

Levitic 20:7-8: „Voi să vă sfinţiţi şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să păziţi legile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul care vă sfinţesc”. Apoi urmează întregul registru care tratează sfinţirea.

Fraţi şi surori, s-o luăm în serios! Eu pot spune cu o conştiinţă curată: eu nu ştiu de niciun caz care este descris aici în Lev. 20, cu adevărat nu cunosc niciun singur caz, ca vreun frate credincios să fi căzut în lucrurile incluse în acest registru. Aici este scris, începând de la v. 10: „Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată…să fie pedepsiţi cu moartea”. Apoi continuă și o puteţi citi cu toţii. Vers. 13: „Dacă un bărbat se culcă cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea”. Este spus totul pe nume. Trebuie doar să citeşti întregul registru. De aceea Domnul nostru a spus: „Voi să fiţi sfinţi. Voi să urmaţi ceea ce v-am poruncit Eu”. Dumnezeu a dorit ordine în mijlocul poporului Său. El n-a dorit ca un bărbat să ia nevasta aproapelui său, sau un bărbat să ia pe un alt bărbat. El n-a vrut nimic din toate aceste urâciuni. El a dorit: „Voi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. Această sfinţire, sfinţirea divină are un efect în viaţa noastră personală şi Dumnezeu ne dăruieşte har pentru aceasta.

Levitic 26 este un capitol deosebit în care Domnul ne vorbeşte şi de fiecare dată El a pus accentul pe ascultare. Din Levitic 26 putem citi de la vers. 7 până la vers. 27; şi ştim ce s-a spus, dar acum să citim în acest cuvânt sfânt şi scump doar din Lev. 26:14-15: „Dar dacă nu Mă ascultaţi şi nu împliniţi toate aceste porunci, dacă nesocotiţi legile Mele şi dacă sufletul vostru urăşte rânduielile Mele, aşa încât să nu împliniţi toate poruncile Mele şi să rupeţi legământul Meu…”. Este pur şi simplu o chestiune serioasă pe care Dumnezeu a spus-o în Vechiul Testament. Şi noi mergem imediat înapoi la Noul Testament. Aşadar, nu numai un mesaj, ci punctul central este viaţa noastră personală, în care se dovedeşte în practică răscumpărarea și sfinţirea fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul; prin har aceasta să fie descoperită în viaţa noastră.

Lev. 26:18: „Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre”.

Ascultarea. Fraţi şi surori, ce am accentuat noi? Ascultarea este mai bună decât jertfa. Dumnezeu cere de la noi ascultare. Ascultarea şi credinţa aparţin împreună.

Vers. 21: „Dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi şi nu veţi voi să Mă ascultaţi….”. Cu adevărat este vorba de ascultare.

Vers. 24: „Mă voi împotrivi şi Eu vouă…”.

Vers. 27: „Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta şi dacă vă veţi împotrivi Mie..”.

De ce este scris ca să nu ne împotrivim Duhului lui Dumnezeu? De exemplu, aceasta este valabil şi cu privire la tema dumnezeirii, a botezului, alegerea; orice temă biblică am cerceta, vă rog, credeţi fiecare cuvânt aşa cum este scris. Nu aveţi nicio împotrivire interioară, ci primiţi și acceptaţi ceea ce a spus Dumnezeu.

Încă un verset din Lev. 26: „Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi. Țara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămâne pustii” (v. 33). De ce? Pentru că Dumnezeu a ales ţara, a ales poporul şi a vrut ca să fie ordine în ţară şi în popor. El le-a spus: „Eu voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu. Eu am încheiat legământul Meu cu voi. Sângele mielului a fost jertfit, cartea a fost stropită, poporul a fost stropit. Voi sunteţi proprietatea Mea. Eu v-am făgăduit ţara şi Eu vă voi călăuzi în ea”. Da, şi apoi împotrivire, încăpăţânare, neascultare şi din nou neascultare până când Domnul n-a mai putut suporta şi a trebuit să le spună: „Dacă vreţi şi doriți să faceţi ceea ce fac toate celelalte popoare atunci vă voi împrăştia în aceste popoare şi voi trimite şi sabia după voi”.

Ce poate face Dumnezeu cu oamenii care nu-L cred, care nu-L ascultă, care doresc să meargă pe căile proprii?

Fraţi şi surori, noi suntem chemaţi la ascultarea de credinţă. Aceasta a amintit-o în mod deosebit Petru în una din scrisorile lui. În 1 Petru cap. 1, bărbatul lui Dumnezeu a redat Cuvântul din Vechiul Testament. Din 1 Petru 1 citim începând de la v. 13 şi apoi mergem la v. 16 unde el spune: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. Iar în v. 13 este scris: „De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos”. De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, cu credinţă şi ascultare. Să n-aveţi nicio împotrivire, ci să aveţi un acord interior faţă de fiecare cuvânt al lui Dumnezeu; în interiorul tău să ţii pasul şi prin har să trăieşti efectul Cuvântului.

Citim versetul 15. Da, vers. 14 îl luăm cu noi: „Ca nişte copii ascultători…”. Aceasta în comparaţie cu neascultarea din Vechiul Testament. „Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă”. Nu, nu! Ci o înnoire prin Duhul lui Dumnezeu, naşterea din nou, prin Cuvânt şi Duh, la o nădejde vie, prin puterea învierii lui Isus Hristos dintre cei morţi.

Apoi vers. 15: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră”. În orice ocazie, nu câteodată aici şi câteodată dincolo. Ci cu adevărat, prin harul lui Dumnezeu, să trăieşti ceea ce a scris Pavel: „acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos Își trăieşte viaţa Lui prin mine”.

Citim încă o dată vers. 15 şi imediat şi vers. 16: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt»”. Apoi este arătat cum trebuie să fie totul în viaţa noastră, prin harul Lui. Fără nicio forţare proprie, ci este viaţa divină în noi. Tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, prin har, să fie și descoperit în viaţa noastră.

În vers. 22 este scris: „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima”. Aşa este scris aici: pentru că v-aţi curăţat sufletele prin ascultare. În neascultare nu este posibilă nicio sfinţire. În ascultare de adevăr; şi Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima”. „…iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima”. Dumnezeu să mi-o dăruiască mie, Dumnezeu să ne-o dăruiască tuturor, ca această dragoste divină care ne leagă cu Dumnezeu, să ne lege și unii cu alţii.

Dacă Pavel scrie că Trupul Domnului este alcătuit din multe mădulare şi afirmă că printr-un singur Duh suntem botezaţi într-un singur Trup, atunci fraţi şi surori, noi avem nevoie de acest botez cu Duhul Sfânt, acest botez cu Duhul Sfânt şi cu foc, ca să putem deveni mădulare ale Trupului lui Hristos, căci dragostea lui Dumnezeu s-a descoperit în răscumpărare, când Domnul şi Răscumpărătorul nostru Şi-a vărsat Sângele Lui. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Apoi dragostea lui Dumnezeu este turnată prin Duhul Sfânt în inimile celor răscumpăraţi. Mai întâi, dragostea lui Dumnezeu descoperită pe crucea Golgotei: răscumpărarea, iertarea, împăcarea; și apoi dragostea lui Dumnezeu este turnată prin Duhul Sfânt în inimile celor răscumpăraţi. Pentru ca noi să-L iubim pe Dumnezeu cu o dragoste divină şi să ne iubim unii pe alţii cu căldură. Cu aceeași dragoste cu care Îl iubim pe Dumnezeu să ne putem iubi unii pe alţii, aşa cum este scris aici. Dragostea va rămâne. Totul va trece. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit; totul va înceta. Dar dragostea, dragostea lui Dumnezeu, care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, nu va trece niciodată.

Fraţi şi surori, noi aşteptăm ploaia târzie şi ea sigur va veni. Între timp putem fi umpluţi cu Duhul Sânt. Şi eu aştept ziua când noi ne vom aduna împreună pentru rugăciune. Nu ca să ascultăm încă o predică, ci să ne adunăm pentru rugăciune, până când noi vom străpunge şi Duhul Sfânt poate cădea. Acum noi încă ne adunăm ca să ascultăm o predică. Dar vă rog, în scurt timp, veniţi nu doar ca să ascultaţi o predică în acest loc. Veniţi cu dorinţa în sufletul vostru ca să fiţi umpluţi cu Duhul Sfânt. Pentru ca ceea ce a fost atunci la început să se poată întâmpla şi la sfârşit. Şi pentru aceasta există versete biblice în Vechiul şi Noul Testament. Aşadar, prin harul Dumnezeului nostru se va întâmpla.

Apoi aici în vers. 25: „dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie”. Ce mare har ne-a dăruit Dumnezeu!

Apoi, pe scurt, ceea ce Pavel a spus în 2 Tes. 2 de la vers. 10b la 12: „pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi”. Aici este exprimată sentinţa pentru toţi aceia care n-au crezut Adevărul.

Cât de mulţumitori putem fi că putem crede fără nicio forţare. Noi putem crede din inimă, fără nicio forţare, noi putem crede fiecare cuvânt, putem confirma fiecare cuvânt cu un „Amin – Aşa să fie”. Aşa a spus-o Dumnezeu şi aşa se întâmplă.

Aici avem, ca o comparaţie, pe toţi aceia care au ieşit din trezirea fratelui Branham. În anul 1946 nimeni nu auzise de Billy Graham, de Oral Roberts, Tommy Hicks sau de vreo trezire. Poate  doar se refereau la Los Angeles, strada Azuza, unde un predicator pe nume Parham a trăit botezul cu Duhul Sfânt. Dar ce a fost în anul 1946? Toţi alergau pe propriile lor căi. Apoi Dumnezeu Şi-a trimis robul şi prorocul Său, nu numai cu propovăduirea Evangheliei depline, ci şi cu confirmarea deplină a Cuvântului care a fost propovăduit. De aceea mesajul a fost confirmat de Dumnezeu de la început. Noi am spus-o aici în acest loc de repetate ori şi o puteţi asculta şi în internet, cum de peste 1500 de ori, în rândul de rugăciune, fratele Branham a putut spune: „Aşa vorbeşte Domnul”; pentru că Dumnezeu îi arăta într-o viziune de unde veneau oamenii şi care era necazul lor; şi atunci el le putea spune că ei vor fi vindecaţi, pentru că Îngerul Domnului îi spusese că toţi aceia care îi vor fi arătaţi în viziune, ei sunt deja vindecaţi de Dumnezeu și el doar trebuia s-o exprime şi se întâmpla. Dumnezeu Şi-a confirmat Cuvântul ca niciodată mai înainte.

Apoi dacă ne gândim la partea tristă, la aceia care îl proslăvesc pe fratele Branham – acest lucru noi nu-l facem. Toată cinstea i-o dăm Domnului. Apoi toate neînţelegerile despre afirmaţiile pe care le-a făcut fratele Branham. Pe mine mă mişcă atât de adânc că ceea ce a spus Dumnezeu este atât de greșit înţeles de oamenii care afirmă că:  „timpul harului a trecut”, că „Domnul a părăsit tronul de har”, că „revenirea Domnului a avut deja loc”, şi tot ceea ce se mai spune. Ei nu sunt atenţi la Cuvânt, ei nu se întorc la Cuvânt. Şi, de exemplu, ceea ce a văzut fratele Branham în martie 1963 și ceea ce a propovăduit el, a fost exact ceea ce a văzut și i s-a descoperit lui Ioan pe insula Patmos. Dar în anul 1963 Domnul n-a părăsit tronul de har, în 1963 n-a fost o tăcere de o jumătate de ceas în cer, nu, nu şi încă o dată nu! În anul 1963 s-a descoperit în toate detaliile ceea ce-i fusese arătat lui Ioan; în anul 1963 Domnul nu S-a coborât ca Înger al Legământului şi n-a pus picioarele pe mare şi pe uscat.

Fraţi şi surori, voi nu vă puteţi da seama ce se întâmplă în interiorul meu. Dacă auzi toate aceste învăţături rătăcitoare şi confuzia în care este adus poporul lui Dumnezeu – şi asta cu referire la fratele Branham – aceasta doare îngrozitor, aceasta îmi produce o durere interioară. Cred că am spus-o ieri, eu stau în biroul meu şi plâng, cu o durere interioară, eu plâng, sunt frânt în interiorul meu fiindcă acum se petrec astfel de lucruri. De fiecare dată auzi: „prorocul a spus…, prorocul a spus…”. Ei să-mi arate unde o pot regăsi în Scriptură. Doar dacă aducem totul înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu, atunci avem noi legătura și contextul corect, atunci înțelegem despre ce este vorba.

Gândiţi-vă şi la aceasta. Atunci când fratele Branham a vrut să vorbească despre cele şapte trâmbiţe şi despre judecăţi, Îngerul Domnului i-a spus: „Nu trebuie s-o faci, nu este necesar, pentru că este perioada de timp de după răpire”. Dacă aducem la un numitor comun tot ceea ce i-a fost spus fratelui Branham şi ceea ce a spus el, atunci nu există nicio confuzie, nu există nicio neînţelegere, atunci Duhul lui Dumnezeu ne călăuzeşte în tot adevărul. De exemplu, Apoc. cap. 4  este scris după epocile bisericilor, după biserica din Laodiceea. Dar noi suntem încă în epoca Laodiceei. Apoi este arătat ce va fi după aceea. Dar noi nu suntem încă după aceea, noi suntem încă acum, în ultima epocă a Bisericii. În această ultimă epocă a Bisericii are loc trecerea la Mireasă; aşa că Mireasa va fi scoasă afară din Biserică, şi apoi făgăduinţa minunată: „Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Ap. 3:21). Ce mai poate fi amintit aici? Dumnezeu ne-a dăruit acest har.

Şi aceasta am amintit-o deseori aici. În anul 1933 fratele Branham a primit însărcinare divină să meargă cu mesajul dat lui, mesaj care va premerge cea de-a doua venire a lui Hristos. Atunci lui i s-a spus cu o voce poruncitoare: „Citeşte 2 Tim. 4! Citeşte 2 Tim. 4!”. Noi toţi ştim ce este scris acolo: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus,… propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp;…. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă”. Fratele Branham a rupt această pagină din Biblia lui, a pus-o în piatra de temelie a capelei şi a spus: „Doamne, pentru aceasta cauză Îţi dedic această casă în acest loc. În acest loc va fi propovăduit numai Cuvântul Tău, aşa cum ai spus-o”. Apoi şi-a cumpărat o altă biblie ca să predice din ea.

Ce să mai spun eu, când atunci în Franţa am avut adunările împreună cu fratele Barillier şi pentru prima dată am fost întrebat: „Ce înseamnă cele şapte tunete?”? Ce să spun eu? Eu am putut spune doar: „Nu ştiu. Noapte bună!” Apoi am urcat scările până în cămăruţa mea. Dar în următoarea dimineaţă… Eu am amintit-o deseori în acest loc. În următoarea dimineaţă – astăzi mai am acelaşi ceas care funcţionează zi şi noapte; ceasornicarul mi-a spus că este unul dintre cele mai bune ceasuri – era cinci fără cinci minute, noaptea trecuse, când glasul mi-a spus: „Robul Meu trezeşte-te şi citeşte 2 Tim. 4!”. Ce credeţi voi, ce efect şi ce însemnătate au astfel de trăiri pentru întreaga mea viaţă de propovăduitor? Şi când ajunsesem la sfârşit cu citirea, am citit din nou de la început şi când am ajuns la: „propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp” am pus Biblia mea pe măsuţă, mi-am ridicat mâinile spre Domnul şi am spus: „Iubite Domn, atât de sigur cum Tu mi-ai poruncit să citesc aceste versete biblice, atât de sigur ceea ce conţin cele şapte tunete din Apoc. 10 nu sunt o parte a Cuvântului scris şi de aceea nu se poate predica despre ele”. Eu am Cuvântul ca să predic din el, şi Cuvântul este scris aici. Dar ştiţi voi cum sunt eu judecat de fanaticii din întreaga lume? „Că eu nu cred cele şapte tunete”. Eu cred că cele şapte tunete se vor întâmpla atunci când Domnul Se va coborî şi va pune picioarele pe mare şi pe uscat. Dar eu nu cred că „şapte bărbaţi deosebiţi de pe toate continentele vor fi folosiţi ca să descopere cele şapte tunete”; nu şi încă o dată nu! Dar pentru aceasta eu sunt judecat. Mie mi se reproşează: „Tu nu crezi ceea ce a spus prorocul”.

Fraţi şi surori, s-o spunem în toată smerenia. Dumnezeu ne-a dăruit har, mie şi nouă, ca să înţelegem totul corect, să încadrăm totul în legăturile corecte și în contextul corect ca să ştim unde, ce şi în ce loc aparţine. Chiar dacă fratele Branham a amintit de cele şapte tunete de cinci zeci de ori; pentru el a fost un eveniment foarte important, căci după aceea el s-a dus Arizona pentru descoperirea celor şapte peceţi – nu împlinirea lor, ci descoperirea lor. Este o mare diferenţă între descoperirea unui lucru şi împlinirea lucrurilor arătate în descoperire. Dar să spunem aceasta în Numele Domnului. Voi știți, iubitul nostru frate, era neajutorat, neştiind ce se va întâmpla în următoarea clipă…El m-a rugat: „Te poţi duce în Los Angeles ca să predici în locul meu? Eu trebuie să-mi fac bagajele fiindcă trebuie să mă mut în Arizona”. Pe mine, cel mai mic dintre toţi, m-a rugat să mă duc în Los Angeles ca să predic în locul lui. Pentru că în decembrie el şi-a împachetat lucrurile şi a trebuit să se munte în Arizona. Dar atunci când s-a dus în munţi s-au petrecut cele șapte detunături puternice. Și când fratele Branham s-a uitat în sus, el a văzut norul supranatural cu cei şapte îngeri în forma unei piramide. Şi al şaptelea înger i-a vorbit şi i-a poruncit să se întoarcă înapoi la Jeffersonville pentru că sosise timpul pentru descoperirea celor şapte peceţi.

Fraţi şi surori, eu n-am aterizat cândva cu paraşuta în Împărăţie şi m-am alăturat ei. Ci eu am fost prezent de la început, din anul 1955 am fost prezent de fiecare dată. Din decembrie 1958 am primit toate predicile pe care le-a ţinut fratele Branham în Statele Unite; noi le-am ascultat și le-am tradus aici în Krefeld, pe strada Inrath, în casa părinţilor fratelui Alfred Borg. Fraţi şi surori, Dumnezeu mi-a dăruit o mare responsabilitate pentru că am fost martor ocular şi am auzit toate aceste lucruri care s-au întâmplat, lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut în timpul nostru.

Apoi slava minunată a lui Dumnezeu s-a coborât şi a venit călăuzirea minunată: „Întoarce-te la Jeffersonville, pentru că cele şapte peceţi vor fi descoperite”. Dumnezeu a făcut lucruri mari, ne-a dăruit har, ne-a ajutat, ne-a introdus în întregul Său plan de mântuire.

Să facem un rezumat al celor spuse astăzi aici. În epoca Laodiceei, biserica merge pe calea ei. Dar cei care aparțin Miresei Mielului, sunt chemaţi afară. Şi toţi cei care ascultă acum glasul lui Dumnezeu sunt comparaţi cu aceia care au văzut ţara făgăduită şi au putut rămâne în ea. Aşa cum Pavel a scris în 1 Cor. 10: „toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, toţi au trăit totul”, şi apoi observaţia: „Totuşi, cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu”.

Fraţi şi surori, pe mine mă mai mişcă un gând. Din cele 246 de întrebări care mi-au fost puse, eu am selectat întrebarea principală. Întrebarea principală sună astfel: „Care este diferenţa dintre fecioarele înţelepte şi cele neînţelepte?”. Şi despre aceasta noi vom scrie și vom vorbi. Dumnezeu ne-a dăruit mult har fără nicio contribuție din partea noastră. Nouă ne este dăruit Cuvântul, ne este dată claritatea, introducerea în tot ceea ce Dumnezeu ne-a spus şi ne-a descoperit în acest timp.

Să mai spunem un lucru. Slujba fratelui Branham este încheiată. Toţi cei ce mai aşteaptă ca el să se întoarcă şi să-şi desăvârşească slujba, să ştie că pentru aceasta nu există nicio făgăduinţă în Biblie. Chiar dacă fratele Branham aminteşte visul unui frate care a spus: „Eu am auzit vocea fratelui Branham în vis:  «pe această cale eu voi mai călări încă o dată»”. Fratele Branham doar a repetat acest lucru, dar lui nu i-a fost descoperit; acest lucru l-a visat un bărbat, iar fratele Branham doar a spus ceea ce a visat acel bărbat. Dar noi nu visăm. Noi ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu şi ştim că prin har Domnul Îşi va desăvârşi lucrarea. Acest lucru noi îl aşteptăm în timpul nostru. Dumnezeu este credincios.

Să ne punem pe inimă ceea ce s-a citit în cuvântul de introducere din din Efes. 1, că Dumnezeu ne-a binecuvântat, prin Isus Hristos, cu fiecare binecuvântare din locurile cereşti. Să legăm aceasta cu rugămintea: „Iubite Domn, aşa este scris şi aşa o credem. Permite să fie descoperit, confirmă-Ţi Cuvântul în mijlocul nostru”. Şi împlinirea va veni. Nicio făgăduinţă nu va rămâne neîmplinită. Ceea ce la oameni este imposibil, la Dumnezeu este posibil. Noi ne încredem în Domnul, că El va trimite ploaia timpurie şi târzie în acelaşi timp, aşa cum a scris Iacov, aşa cum este scris în Zaharia 10, aşa cum este făgăduit în Vechiul şi Noul Testament. Domnul Dumnezeu Îşi va duce la încheiere lucrarea de răscumpărare.

Dar vă rog, să ne punem pe inimă şi ceea ce am citit, și anume, că la revenirea Domnului, sufletul, duhul şi trupul nostru să fie găsite fără pată. Este scris în 1 Tes. 5:23: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos”. Sunteţi voi de acord cu aceasta? Pur şi simplu noi spunem: „Doamne, dăruieşte har!”. Fiţi sinceri, Dumnezeu a pus voinţa în noi şi prin har El va dărui împlinirea. Nu tu cu puterea ta proprie, ci puterea lui Dumnezeu va fi descoperită în noi toţi. Şi apoi nu se va mai găsi nicio împotrivire, nicio confuzie, nicio încăpăţânare. Ci doar un acord interior, o legătură interioară cu ceea ce a făgăduit Dumnezeu şi El o va şi împlini. Noi credem din inimă că la revenirea Domnului adevăraţii credincioşi se vor înfăţişa înaintea Domnului, fără prihană în duh, trup şi suflet.

O, Sângele Mielului, o Cuvântul lui Dumnezeu, o, Duhul lui Dumnezeu! În noi totul se face prin Sângele, Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu şi noi spunem doar: „Doamne, eu sunt aici, permite să se întâmple spre cinstea Ta. Eu cred cum zice Scriptura”.

Şi acest lucru îl accentuăm încă o dată. Noi credem că ultimul mesaj a ajuns până la marginile pământului, că toate limbile şi toate popoarele sunt incluse. Noi credem că semnele timpului vorbesc puternic o limbă clară: „Revenirea Domnului este aproape”. De aceea este scris: „Fiţi treji!”. Vă rog rămâneţi treji în cuvinte, în lucrare, în fapte. Rămâneţi treji şi veghetori, cu ambele picioare pe pământ, dar în inimă legaţi cu Domnul astfel încât nicio ocară să nu fie adusă Numelui Domnului. Ci noi toţi să fim binecuvântaţi de Dumnezeu şi să fim o binecuvântare pentru alţii. El care a început, El va şi desăvârşi pentru ziua glorioasă a revenirii Lui.

Aceasta o putem da mai departe tuturor: cine aude acum ultimul mesaj divin, îl crede din toată inima, îl primeşte, acela se şi lasă corectat, direcţionat după Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca voia lui Dumnezeu să se poată împlini în viaţa noastră. Voi trebuie doar să citiţi Evrei 10, cum printr-o singură jertfă, El i-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe toţi aceia care s-au lăsat sfinţiţi. Să citim acest verset încă o dată, în picioare. Ne ridicăm în picioare şi, împreună, citim acest verset din Evrei 10:14 cu teamă, cu credinţă şi în duh de rugăciune: „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi („pe cei ce s-au lăsat sfinţiţi şi i-a dus la ţintă odată pentru totdeauna” – lb. germ.). Aminul nu a fost destul de puternic. „I-a dus la ţintă odată pentru totdeauna”. El ne-a binecuvântat în Isus Hristos cu fiecare binecuvântare care a fost în locurile cereşti. Vă rog s-o credeţi! Dumnezeu nu ne poate da doar o speranţă, ci El va împlini ceea ce a făgăduit. La revenirea Domnului, noi o vom vedea şi o vom trăi împreună.

Astăzi vom face chemarea tuturor: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi!” Pentru ca nimeni să nu mai plece din acest loc cu povara lui, ci toţi să-şi arunce poverile, aşa cum a cântat un poet de cântare: „Tu poți să-ți pui povara ta pe Isus şi te poţi încrede în El ca într-un prieten”. El dăruieşte har şi binecuvântare. Noi vom vedea Faţa Lui.

Ar fi frumos dacă am înţelege tot ceea ce se cântă în alte limbi. Noi am înţeles-o în Duhul. Ne plecăm capetele şi rămânem în duh de rugăciune şi dorim ca şi acest serviciu divin să nu se încheie, doar dacă toţi primesc posibilitatea ca să-şi dedice viaţa lor Domnului, să creadă aşa cum zice Scriptura. Să ne întoarcem la ceea ce este scris, să credem fiecare Cuvânt şi să ne fie descoperit, ca să putem fi o inimă şi un suflet. Cine doreşte să fie amintit în această rugăciune? Ridicaţi scurt mâna. Peste tot sunt mâini ridicate.

O, Dumnezeule, O, Dumnezeule! Iubite Domn, Tu Însuți ai chemat la Tine şi ai spus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi. Eu vreau să vă dau odihnă sufletelor voastre”. Iubite Domn, Tu eşti acum prezent ca să-Ţi confirmi Cuvântul. Împreună noi lăudăm puterea Sângelui Tău, puterea Cuvântului Tău şi a Duhului Tău. Împreună noi Îţi mulţumim că trăim în acest timp când răsună ultima chemare, pentru că noi putem crede acum şi putem fi ascultători. Iubite Domn, dăruieşte-ne tuturor harul ca să legăm credinţa cu ascultarea şi prin acestea noi să fim legaţi cu Tine, Doamne; şi prin credinţă să putem cuprinde că printr-o singură jertfă, pe care Tu ai adus-o pentru noi pe crucea Golgotei, noi am primit împăcarea, răscumpărarea şi mântuirea deplină și odată pentru totdeauna Tu ne-ai făcut desăvârșiți. Iubite Domn, noi putem avea ţinta în faţa ochilor. Te rugăm mântuieşte pe cei pierduţi, vindecă pe cei bolnavi, dezleagă pe cei legaţi! Prin puterea lui Dumnezeu să se întâmple cu toţi aceia care astăzi au auzit Cuvântul şi l-au crezut. Dăruieşte-ne tuturor credinţa și ascultarea care să ne lege cu Tine şi să fie manifestate în viaţa noastră, ca la Avraam. El a crezut şi a văzut făgăduinţa împlinită; el a fost ascultător atunci când a trebuit să-l jertfească pe Isaac şi a ştiut că chiar dacă îl va aduce ca jertfă, Domnul Dumnezeu îl va învia din morţi şi că amândoi se vor întoarce. La Dumnezeu totul este posibil. Primiţi-o prin credinţă şi, cu o inimă mulţumitoare, acceptaţi-o! Te rugăm aceasta în Numele sfânt al lui Isus. Aleluia! Amin.

Voi să ştiţi că noi preţuim că voi veniţi de departe ca să ascultaţi Cuvântul. Permiteţi-mi să amintesc şi aceasta. Fratele Graf a fost chemat Acasă. Noi toţi l-am cunoscut pe fratele Graf din Elveţia. Din anul 1974 el a fost cu noi şi a purtat multă responsabilitate. În anul 1979, când mulţi au fost duşi în rătăcire şi şi-au schimbat poziţia lor, fratele Graf mi-a spus: „Eu rămân la decizia pe care Dumnezeu a luat-o”. Și toţi fraţii din Elveţia care au fost prezenţi atunci au rămas cu această decizie până în ziua de astăzi. Ei n-au alunecat sub nicio influenţă străină, ci ei au respectat decizia pe care Dumnezeu a luat-o. Fie ca atotputernicul Dumnezeu s-o mângâie pe sora Graf şi pe toţi aceia care mai suferă. În curând va sosi timpul când noi cu toţii vom fi la Domnul.

Încă o dată transmitem saluturi tuturor fraţilor, din toate popoarele, limbile şi naţiunile. Toţi care sunt acum în legătură directă, fiţi binecuvântaţi în Numele Domnului. Revenirea lui Isus Hristos este foarte aproape. Pretutindeni unde sunteţi, rămâneţi treji şi veghetori şi mulţumiţi-I Domnului pentru marele privilegiu că noi trăim acum şi avem parte de ceea ce Dumnezeu face în prezent.

Aveţi milă de toţi aceia care sunt neînţelepţi! Aveţi milă de cei care doar se uită înapoi la ceea ce a făcut Dumnezeu cândva şi trec pe lângă ceea ce face Dumnezeu acum. Astfel de oameni sunt neînţelepţi.  Cei înţelepţi ţin pasul, înţelepţii au înţeles că ceea ce a făcut Dumnezeu în trecut ne-a legat cu ceea ce Dumnezeu face acum; şi ceea ce Dumnezeu face acum, ne leagă cu ceea ce Dumnezeu va mai face.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi din toate popoarele şi limbile! Vă rog să mă amintiţi în rugăciunile voastre. Dacă ai trecut de 80 de ani atunci te îndrepţi spre 90 de ani. Da, Îi mulţumim Domnului, chiar dacă sunt aceste zboruri de noapte. Mai ales în ultimele două călătorii Dumnezeu a dăruit har. În veşnicie El va avea un rod bogat.

Permiteţi-mi să citesc versetul care este în legătură directă cu cântarea care a fost cântată. Luca 21:28-33: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie. Şi le-a spus o pildă: «Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece»”. Amin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *