Predica de la Krefeld

Ewald Frank

 

Cuvântul de introducere din Evrei 6:1-3;11-12: „De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu…Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde, aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele”.

Simţiţi-vă bine în prezenţa Domnului şi fie ca toţi care au venit de aproape şi de departe să fie binecuvântaţi în Numele Domnului. Un poet de cântare a scris: „Povara ta poţi s-o pui pe Isus şi poţi să te încrezi în El ca într-un prieten. Poţi să-L rogi ca El să-ţi dea biruinţa şi binecuvântarea şi tu vei vedea că El te-a ascultat”. În aceste cântări noi am cântat că Domnul este prezent, El Îşi confirmă Cuvântul Său ca fiind acelaşi ieri, azi şi în veci.

Voi ştiţi ce trebuie să fac. Pentru mine fiecare adunare este ca şi cum ar fi prima şi ultima posibilitate ca ascultătorii să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi de aceea trebuie să fie propovăduit întregul plan de mântuire.  Acesta este lucrul minunat pe care Dumnezeu ni l-a încredinţat, că noi, pur şi simplu, mergem de la un verset biblic la altul şi nu spunem ceea ce Dumnezeu n-ar fi spus mai înainte, ci de fiecare dată rămânem la ceea ce a spus Dumnezeu şi apoi vedem că recolta este adunată.

Fraţi şi surori, acesta este lucrul principal. În zilele Domnului nostru existau două grupuri; un grup era cel al cărturarilor care aşteptau până când găseau ceva de criticat. Ei n-aşteptau să audă cuvintele lui Dumnezeu din gura Domnului, ci aşteptau să audă ceva ceea ce ei puteau critica. Dar ceilalţi nu veneau ca să critice, ci ei veneau trudiţi şi împovăraţi, veneau înaintea Domnului şi Domnul i-a binecuvântat. Exact aşa a fost şi în zilele lui Pavel. În toate timpurile a fost aşa, că oamenii veneau ca să găsească ceva de criticat. Apoi exista cealaltă grupă, care dorea să audă cuvintele minunate din gura Lui. Toţi bolnavii se adunau în jurul Domnului, nu ca să-L critice, ci ca să fie vindecaţi, să fie salvaţi, să fie binecuvântaţi. Exact aşa este şi astăzi când oamenii se adună. Şi ce spunea fratele Branham? La sfârşitul slujbei sale, toate uşile s-au închis, a mai rămas deschisă doar o singură uşă unde el mai putea predica, la oamenii de afaceri ai evangheliei depline, care era o adunare interconfesională. Ce a fost? Dumnezeu l-a trimis pe slujitorul şi prorocul Său şi totuşi toţi şi-au continuat drumul propriu ca mai înainte, n-au primit mesajul divin şi şi-au construit împărăţiile proprii în afara Împărăţiei lui Dumnezeu.

În timpul nostru, aşa am înţeles noi din sfânta Scriptură, Domnul Dumnezeu permite să răsune ultima chemare şi este pur şi simplu necesar ca mesajul divin, cu toate făgăduinţele, să premeargă a doua venire a lui Hristos. Şi pe lângă aceasta trebuie spus imediat: mai întâi Dumnezeu dăruieşte făgăduinţele, apoi făgăduinţele se împlinesc cu aceia care cred ce a spus Dumnezeu, aşa cum Avraam a crezut ce  i-a făgăduit Dumnezeu.

În ceea ce priveşte evenimentele generale din timpul de sfârşit, noi nu trebuie să spunem prea multe lucruri. Avem aici diferite articole referitoare la Adunarea ONU, unde au fost strânşi 193 de reprezentaţi ai statelor; toţi doresc să înfiinţeze în Israel două state. Cu adevărat este de neconceput. Voi ştiţi că în anul 1964 eu am fost pentru prima dată în Israel şi pot să dau o mărturie: că acolo a fost doar Transiordania. În întreaga istorie n-a existat niciun stat Palestina. Şi ceea ce numim noi astăzi Palestina, atunci în anii ’60 era doar o fâşie de 53 km lungime şi 15 km lăţime, fâşia Gaza, pe malul Mării Mediterane. În anii ’60 am fost acolo, în Aşdod şi în Gaza. Şi apoi dacă ne gândim cum este acuzat Israelul, vedem că pur şi simplu oamenii merg prea departe. Ca s-o spunem clar, Mahmoud Abbas a comparat sionismul cu nazismul, aşezându-le pe aceeaşi treaptă. Şi cu adevărat şi-a arătat adevărata faţă cine şi ce este el. Aceasta o spun doar ca o observaţie. Dumnezeu a ales Israelul, dar El a inclus în planul Său de mântuire toate popoarele şi toate limbile. Noi am putea citi imediat câteva versete biblice despre acest lucru.

Apoi, o altă ştire….Cineva a propus o metodă nebună: căsnicia să nu mai fie căsnicie, ci „fiecare femeie poate trăi cu fiecare femeie şi fiecare bărbat poate trăi cu fiecare bărbat”. Şi acesta să fie chiar un obiect de studiu la şcoală şi copiii să înveţe deja acest lucru în timpul orelor de clasă începând cu vârsta de 12 ani. Vă daţi seama? Îţi pui întrebarea: în ce lume am ajuns noi? Sodoma şi Gomora sunt nimic pe lângă aceasta. Omenirea a pierdut importanţa valorilor principale. Noi recunoaştem că Cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte. Ambele lucruri se întâmplă şi ajung acum la culme: pe de o parte, orientarea spre Dumnezeu şi Cuvântul Său; iar pe de altă parte, îndepărtarea de Dumnezeu şi de Cuvântul Lui. De aceea noi doar Îi putem mulţumi lui Dumnezeu că El ne-a dăruit harul şi ne-a adus înapoi în rânduiala biblică, iar noi ne-am plecat sub Cuvânt. Căsnicia este cea mai veche instituţie de pe pământ, începând din Grădina Eden.

Să fim sinceri, până la cel de-al Doilea Război Mondial se cunoştea doar un singur lucru: familia, şi toţi erau sub un acoperiş, bunicul, bunica, tata, mama, copiii, toţi trăiau sub acelaşi acoperiş şi toţi se îngrijeau unii de alţii. Dar ce este astăzi? Cu adevărat este de neconceput. Dar în timpul de sfârşit trebuie să se întâmple şi să vină în felul acesta. Noi suntem mulţumitori că adevăraţii credincioşi, femei sau bărbaţi, îşi găsesc locul lor. Femeile credincioase îşi iau la inimă ceea ce Dumnezeu în Cuvântul Său le are de spus lor; şi bărbaţii credincioşi îşi iau la inimă ceea ce Dumnezeu le are de spus lor, bărbaţilor. Şi aceasta trebuie să fie accentuat odată foarte clar: Ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său nu este spus pentru întreaga lume. Fiecare poate face ceea ce doreşte să facă. Cuvântul este pentru Biserica Dumnezeului celui viu. Pavel a scris doar corintenilor sau efesenilor care au devenit credincioşi. Ceilalţi trec pe lângă aceasta, trec pe lângă ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său; ei merg chiar mai departe şi judecă ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său. Dar noi ne plecăm sub mâna puternică a lui Dumnezeu. Cu adevărat suntem mulţumitori pentru fiecare Cuvânt pe care îl auzim, îl credem şi îl putem trăi.

Doresc să încep cu Cuvântul lui Dumnezeu din Isaia 66 unde avem o făgăduinţă minunată. În Isaia 66 ne este spus în două versete ceea ce am astăzi pe inimă. Isaia 66:5 şi apoi ne întoarcem la vers. 2. Isaia 66:5: „Ascultaţi Cuvântul Domnului, voi care vă temeţi de Cuvântul Lui: «Iată ce zic fraţii voştri, care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: «Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!» – Dar ei vor rămâne de ruşine!”. Aici avem un Cuvânt puternic. Noi credem făgăduinţele pe care ni le-a dat Dumnezeu în Cuvântul Său şi aşteptăm confirmarea, împlinirea lor.

Voi vă puteţi da seama câţi oameni spun în timpul nostru, „Noi aşteptăm să vedem ce se va întâmpla”. Fraţii voştri care vă urăsc spun: „Ei, credincioşii, spun că se va întâmpla; dar se va întâmpla?” Dar noi putem spune: ceea ce a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Său, aceea se va întâmpla. Şi permiteţi-mi să citesc încă o dată cum este scris aici: „Ascultaţi Cuvântul Domnului, voi care vă temeţi şi tremuraţi de Cuvântul Lui…”. Cine mai are astăzi teamă de Cuvântul lui Dumnezeu? Toţi merg pe căile proprii. Şi apoi, în continuare: „…Iată ce zic fraţii voştri, care vă urăsc…”. Îi mulţumim lui Dumnezeu, că, cu adevărat, noi nu urâm pe niciun om, ci noi dorim doar binele tuturor oamenilor; şi pentru acest lucru noi suntem urâţi. Apoi: Iată ce zic fraţii voştri care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu”.

Iubiţilor, descoperirea Numelui Domnului nostru este lucrul cel mai preţios care poate exista. Deja în zilele lui Moise, Domnul a spus: „În acel loc unde Îmi voi pune Numele Meu şi-l voi descoperi, acolo Eu voi vorbi cu voi, acolo Mă voi întâlni cu voi”. Şi de aceea suntem mulţumitori, că nouă ne-a fost descoperit Cuvântul în întregime şi în mod deosebit Numele Domnului nostru în care este toată mântuirea.

Mai departe în Isaia 66: „Să-Şi arate Domnul slava („în mod vizibil” – lb. germ.)..”. Noi aşteptăm aceasta, ca să devină vizibil ceea ce a făgăduit Domnul, căci Domnul Îşi confirmă Cuvântul Său şi noi Îi aducem laudă pentru aceasta. „Să-Şi arate Domnul slava („în mod vizibil – lb. germ), ca să vă vedem bucuria!” Ce îi ajută acest lucru pe ceilalţi, dacă ei vor vedea bucuria noastră la împlinirea făgăduinţelor, atunci când Dumnezeu va încheia lucrarea Sa, dacă ei, personal, n-au nicio parte de ceea ce face Dumnezeu?

Fraţi şi surori, noi pur şi simplu preţuim ca un privilegiu faptul că Domnul nu doar ne-a chemat, ci ne-a şi ales şi, în mod deosebit, avem dreptul să credem făgăduinţele pentru timpul nostru.

Apoi citim Isaia 66:2: „Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut (tot Universul – lb. germană) şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa aşa vorbeşte Domnul. «Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme şi tremură de Cuvântul Meu»”. Cine are teamă şi respect faţă de fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu? Cei ce au duhul mâhnit, cei ce suferă, cei care au un duh smerit, cei care se pleacă sub braţul puternic al lui Dumnezeu.

Apoi avem făgăduinţele care au fost citite deja în cuvântul de introducere. Permiteţi-mi, pe scurt, să mă întorc şi să citesc din Evrei  cap. 6, unde este vorba de „început” şi apoi despre mersul mai departe. Dar, înainte de a putea merge mai departe, mai întâi trebuie să fie făcut începutul. Fără început nu ajută nicio continuare. De aceea, după cuvântul de introducere, este scris aici în Evrei 6:13-15: „Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine Însuşi şi a zis: «Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.» Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa”. Noi suntem sămânţa divină şi noi credem făgăduinţa, noi aşteptăm cu răbdare şi prin har vom trăi împlinirea făgăduinţelor.

Apoi următoarele două versete 16-17: „Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei…”. Cine vrea să se împotrivească lui Dumnezeu? Cine vrea să întoarcă ceva din ceea ce a spus Dumnezeu? El a confirmat totul cu un jurământ şi apoi, din acest motiv: „De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ” (vers. 17). Este pur şi simplu minunat, că Dumnezeu nu doar a dat făgăduinţe, ci El le-a confirmat cu un jurământ, pentru ca noi să ştim că ceea ce a spus El trebuie să se întâmple şi se va întâmpla; de aceea suntem mulţumitori. Aici este scris: „nestrămutarea hotărârii Lui”, neschimbarea hotărârii Lui. Pavel a spus atunci şi este scris în Fapte 20:27: „Nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu”. Acelaşi lucru îl facem noi în acest timp. Şi noi ştim, sută la sută, că Dumnezeu Îşi aduce la încheiere lucrarea Lui cu Biserica dintre naţiuni şi apoi Îşi va face încheierea cu Israelul.

Pe lângă aceasta, permiteţi-mi să citesc câteva versete în legătură cu Israelul. Mai întâi citim din Amos 9:14-15: „Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu, Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele. Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tău („Domnul Dumnezeul tău ţi-a făgăduit-o” – lb. germ)!”. Un lucru minunat! Dacă Domnul nostru ar fi astăzi aici, El ar putea spune: „Astăzi s-a împlinit această scriptură în faţa ochilor voştri”.

Cu adevărat Dumnezeu a dăruit har, ne-a deschis ochii ca să putem vedea şi astfel în seara aceasta să primim o scurtă privire a felului cum a început Dumnezeu cu Israelul şi cum va încheia El cu Israelul. Şi în acest interval de timp este Biserica.

În Matei 10, Domnul nostru i-a însărcinat pe ucenicii Săi şi i-a trimis să propovăduiască Evanghelia. În Matei 10:5b-7 este scris: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: «Împărăţia cerurilor este aproape!»”. Apoi urmează însărcinarea pe care ei trebuia s-o împlinească. Cu aceasta mergeţi la Matei 28, unde Domnul nostru, după învierea Sa, a spus: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi popoarelor Evanghelia. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit”. A început cu Israelul, a continuat cu popoarele, neamurile, şi apoi va încheia cu Israelul.

Citim din Fapte 13 despre timpul când şi neamurile trebuiau incluse în planul lui Dumnezeu de mântuire. Citim în Fapte 13:46: „Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: «Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri»”. Se împlinise timpul, sosise clipa şi Pavel ştia exact care verset biblic se potriveşte şi la ce verset trebuia să se refere. Apoi, imediat în v. 47 citim: „Căci aşa ne-a poruncit Domnul…”. În Isaia 49:6 nu era încă niciun Pavel, dar aici în v. 47 Pavel spune: „Aşa ne-a poruncit Domnul” nouă, celor care astăzi purtăm responsabilitatea pentru propovăduire, aşa ne-a poruncit Domnul Dumnezeu. Apoi urmează redarea versetului din Isaia 49:6b: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului” (Fapte 13:47).

Fraţi şi surori, acesta este lucrul puternic: la timpul potrivit, să primeşti Cuvântul potrivit şi orientarea divină, să ştii că acum se încheie o etapă, începe următoarea etapă şi profeţia biblică îşi găseşte împlinirea. Fapte 13:48: „Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut”.

Citim Cuvântul din Isaia 49:6: „…De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului”. Şi în Romani 11 citim cum Pavel a arătat despre ce era vorba atunci. Romani 11 începând de la v. 4: „Dar ce-i răspunde Dumnezeu?”. Noi nu suntem interesaţi de niciun răspuns omenesc. Dar cum răsună răspunsul lui Dumnezeu? Ce ne spune Dumnezeu astăzi prin scumpul şi preţiosul Său Cuvânt? Apoi mai departe: „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”. Acum vine lucrul minunat, şi eu o iau conform voii lui Dumnezeu şi pentru timpul nostru. Aici în v. 5 este scris: „Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har”. Nu doar în zilele lui Pavel, ci acesta este timpul nostru, este ceasul nostru, este partea noastră. Şi pe baza Cuvântului lui Dumnezeu putem spune: Dumnezeu are şi în timpul nostru o rămăşiţă care nu şi-a plecat genunchii înaintea lui Baal. Sunt oameni care, pur şi simplu, cred din toată inima ce zice Scriptura. Apoi v. 6: „Şi dacă este prin har…”. Nu este prin voia mea, nu este prin voia ta, ci este prin voia Lui, care s-a şi împlinit. „Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har” (v. 6). Deci, prin har, Dumnezeu are în timpul nostru o rămăşiţă care nu se închină nici înaintea lui Baal, nici înaintea Antihristului şi nici înaintea unui sistem. Rămăşiţa se închină numai înaintea Dumnezeului atotputernic şi înaintea Cuvântului Său. Ea nu se închină înaintea lui Baal şi nici înaintea unui om, ci doar înaintea singurului Dumnezeu.

Apoi versetul 7: „Deci ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi”. De ce citim noi în Evrei 4:7: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”? Deci, dacă Dumnezeu vorbeşte cu noi prin Cuvântul Său, atunci să ne deschidem inimile. Şi ogorul inimii trebuie să fie bine pregătit pentru ca sămânţa să poată cădea pe acest ogor şi să aducă rod. Aici în versetul 8 citim: „După cum este scris:…”. De fiecare dată înapoi la Cuvânt, înapoi la ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său. „…Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi”. De ce a spus Domnul nostru în Luca 17 şi apoi în Luca 19, că poporul Israel n-a recunoscut ziua cercetării prin har din partea lui Dumnezeu?

Fraţi şi surori, s-o spunem apăsat, cine găseşte acum har  înaintea lui Dumnezeu, acela recunoaşte ziua şi mesajul, acela primeşte făgăduinţele din Cuvântul lui Dumnezeu, acceptă şi primeşte Cuvântul descoperit şi are parte de ceea ce a spus Dumnezeu.

Să mergem doar pe scurt la Avraam, în Geneza 12. Aici Domnul Dumnezeu a dat primele făgăduinţe. Geneza 12:3: „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i-a fost socotit ca  neprihănire. Apoi avem următoarele locuri din Geneza 18:18: „Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului”.

Fraţi şi surori, cu adevărat, în Vechiul Testament avem două personalităţi care sunt numite în legătură cu iubitul nostru Domn şi Răscumpărător. În Matei 1:1, după trup, Domnul nostru este numit ca „Fiul lui Avraam” şi „Fiul lui David”. De ce? Pentru că Dumnezeu S-a descoperit personal lui Avraam şi, în Isus Hristos, Dumnezeu ni S-a descoperit în mod personal. Isus Hristos este Dumnezeu descoperit în trup, neprihănit în Duhul. Şi aceasta are o însemnătate de fiecare dată, dacă iei împreună Vechiul şi Noul Testament. Apoi avem făgăduinţele din Vechiul Testament, că Dumnezeu va încheia un legământ nou. Şi El l-a încheiat.

În Ieremia 31 de la v. 31 putem citi că Dumnezeu a dat făgăduinţa şi apoi a şi împlinit-o: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou”. După descrierea celor întâmplate sub vechiul legământ, urmează vers. 33: „Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu”.

Fraţi şi surori, Cuvântul Domnului trebuie să fie scris în inima noastră. Nu are voie să treacă pe lângă noi, ci trebuie să ne lovească, să ne mişte şi pur şi simplu trebuie să înţelegem că Domnul vorbeşte cu noi în mod direct, prin Cuvântul Său.

Doar pe scurt să ne întoarcem la gândul: mesajul pe care ni l-a dat Domnul este: „Înapoi la Cuvânt! Înapoi la original”. Nu trei persoane veşnice! Ci un Singur Dumnezeu veşnic. În afară de El nu există niciun altul şi nu va exista vreodată. Isus Hristos, Domnul nostru, este descoperirea vizibilă a Dumnezeului invizibil care, după natura Lui, este Duh şi care din veşnicie locuieşte într-o plinătate de lumină şi viaţă şi care, apoi, la începutul timpului, S-a descoperit în mod vizibil. De ce spun aceasta? Pentru că toate bisericile creştine cred că „Fiul a fost zămislit şi născut de Tatăl în veşnicie” şi ei o formulează: „Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, o formulează într-un fel sau altul. Noi n-avem nevoie de nicio formulare venită de la un om. Avem nevoie de descoperirea lui Isus Hristos, Domnul nostru, ca să ştim cine este El cu adevărat. Pur şi simplu, doar să-I mulţumim din toată inima, că noi suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu, oameni cărora Domnul li S-a descoperit în mod personal. Şi acesta este lucrul minunat: noi nu mergem înapoi la secolul al III-lea sau al IV-lea, la ceea ce au spus „părinţii bisericii”, Atanasiu sau Arius. Noi ne întoarcem la Cuvântul original, la început, la ceea ce a avut Dumnezeu să ne spună prin Petru, Iacov şi Pavel, ne întoarcem înapoi la fundamentul străvechi şi ştim că nu poate fi pus niciun alt fundament.

Apoi avem cuvintele din Noul Testament despre noul legământ. Nu a fost doar un legământ în cuvinte, ci a fost un legământ în Sângele preţios al Domnului şi Răscumpărătorului nostru, Matei 26. Şi noi ştim că în Vechiul Testament, în Exod 12, la scoaterea afară a poporului Israel, la împlinirea făgăduinţei pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam, mielul a trebuit jertfit şi sângele trebuia stropit pe uşiorii uşii. Şi Domnul Dumnezeu a spus: „Eu voi vedea sângele, şi voi trece  pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie” (Exod 12:13).

Fraţi şi surori, noi suntem gloata răscumpărată prin Sânge. Domnul Dumnezeul nostru ne vede prin Sângele Mielului. Suntem spălaţi în Sângele Mielului, neprihăniţi odată pentru totdeauna. Aceasta ne aduce înapoi la început, când noi am citit din Evrei 6 ca să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite. O mai spun încă o dată: dacă astăzi avem în mijlocul nostru fraţi şi surori care sunt noi în mijlocul nostru, care n-au experimentat nicio trăire mântuitoare cu Domnul, iubiţi prieteni, aceasta este ziua voastră; nu doar să mergeţi mai departe în felul acesta, ci să faceţi începutul corect, să treceţi prin poarta strâmtă care duce la viaţă, pentru că largă este calea care duce la nenorocire. De aceea trebuie să trecem prin poarta strâmtă. Toţi cei care L-am trăit deja pe Dumnezeu, haidem să înaintăm cu învăţătura, sub călăuzirea şi conducerea Duhului Sfânt în întregul plan de mântuire al Dumnezeului nostru.

Şi apoi citim în Matei 26:28-29: „Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou…”.

Fraţi şi surori, vă rog acceptaţi-o şi primiţi-o astăzi! Vă rog! Nu doar un legământ cu un text scris pe o tablă. Ci un nou legământ prin Sângele Mielului, un legământ nou, ca să primim o inimă nouă pentru ca fiecare cuvânt să fie scris în ea. Şi când este scris înăuntru? În acea clipă când noi o credem şi când ne devine o descoperire, atunci este întipărit în inima noastră. Şi nu va mai putea fi scos afară niciodată.

Vers. 28: „Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”. Apoi Domnul nostru spune în v. 29: „Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu”. Cu voi, cu tine şi cu mine, cu noi, cu noi care acum credem cum zice Scriptura, primim jertfa, răscumpărarea, iertarea şi harul. Cu voi împreună voi serba Cina în Împărăţia lui Dumnezeu.

Apoi avem următorul verset din Marcu 14 pe care l-am citit deseori la Cină. Este pur şi simplu minunat că Dumnezeu are o Biserică nou testamentară răscumpărată prin Sângele Mielului, Sângele noului legământ. Şi avem dreptul, prin har, să aparţinem de Biserica întâilor născuţi. În Marcu 14 citim încă o dată începând de la v. 23: „Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat şi au băut toţi din el. Şi le-a zis: «Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou…»”. Accentul este pus pe Sânge şi pe legământ; „…sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi”. Şi noi avem dreptul să aparţinem de aceşti mulţi. Poate că vă miraţi de ce citim şi accentuăm astăzi acest lucru, dar a fost o propunere, ca astăzi să avem surpriza de a sărbători împreună Cina Domnului ca mulţumire pentru ceea ce a făcut El cu noi şi pentru noi. Şi noi credem că El va lucra şi lucrează mai departe. Aici este scris: „Şi le-a zis: «Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui  nou, care se varsă pentru mulţi»” (v. 14).

Fraţi şi surori, cine se află sub Sânge, acela este şi în Cuvântul lui Dumnezeu; şi cine este în Cuvânt… Pentru că acesta este Cuvântul legământului, noul legământ, Noul Testament. „Acesta este Noul Testament, Noul legământ în Sângele Meu” – aşa a spus-o Domnul nostru. Şi noi, ca Biserică a noului legământ, ca gloata răscumpărată prin Sânge putem serba  de fiecare dată Cina cu Domnul şi unii cu alţii şi să ştim că El S-a îngrijit ca marea zi a împăcării să aibă loc atunci când Dumnezeu era în Hristos, împăcând omenirea cu Sine Însuşi.

Fraţi şi surori, nu este suficient ca doar să vorbeşti de timpul de sfârşit sau de împlinirea profeţiei biblice. Acum este vorba de pregătire, este vorba de chemarea afară, de separare, ca, cu adevărat, sută la sută, să fim de partea lui Dumnezeu şi să fim găsiţi în Cuvântul şi în voia lui Dumnezeu. Şi mai bine ar fi, şi mai potrivit, ca nu doar să auzim Cuvântul, ci să avem şi un acord deplin faţă de Cuvânt. Cu adevărat, să ne aducem aminte că Domnul şi Răscumpărătorul nostru Şi-a dat viaţa pentru noi pe crucea Golgotei, Şi-a vărsat Sângele Său pentru noi, pentru ca nouă să ne fie dăruită mântuirea lui Dumnezeu. Deci nu doar un mesaj care, ici şi colo, trece pe lângă Dumnezeu, ci avem dreptul şi trebuie să includem în propovăduire Cuvântul ceasului şi tot ceea ce aparţine de planul de mântuire al Dumnezeului nostru.

În 2 Corinteni 3 Pavel s-a prezentat ca fiind un slujitor al noului legământ. Şi noi, până în ziua de astăzi, suntem slujitori ai noului legământ. În 2 Cor. 3:6 este scris: „Care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţă”. Slujitori ai noului legământ… Ştiţi voi cât de mare este însărcinarea care este în legătură cu propovăduirea? Câtă răspundere purtăm înaintea lui Dumnezeu, pentru ca în acest timp să propovăduim întregul plan de mântuire, să aşezăm totul biblic! Şi Dumnezeu ne-a dăruit har pentru aceasta. Pavel nu a spus: „Eu, eu, eu am făcut-o”, ci aici este scris: „El, Domnul nostru, este Acela care ne-a chemat să facem o slujbă, El este Acela care ne-a făcut în stare, vrednici să fim slujitori ai unui legământ nou”. Acest Cuvânt ne este adresat nouă tuturor, tuturor fraţilor care acum au parte de propovăduire, care au primit har înaintea lui Dumnezeu, care au înţeles despre ce este vorba acum şi au primit descoperirea prin Duhul lui Dumnezeu. El, Domnul nostru, a pus diferite slujbe în Biserică pentru zidirea Trupului lui Isus Hristos. Suntem mulţumitori că şi în timpul nostru a avut loc o slujbă profetică. Şi eu o spun de fiecare dată: Ce mare har, ce privilegiu, că am fost martor ocular şi audibil! Şi exact pe măsură, ce responsabilitate este în legătură cu aceasta! În felul acesta noi ne dorim cu adevărat unii altora binecuvântarea lui Dumnezeu, o adevărată descoperire a Cuvântului şi a voii lui Dumnezeu. Şi slujba fratelui Branham s-o rânduim biblic. De aceea noi nu-l predicăm pe Pavel. Şi noi nu predicăm despre Petru sau despre fratele Branham, ci noi Îl predicăm pe Isus Hristos, Cel răstignit. Dar la fel trebuie spus: noi predicăm ceea ce Dumnezeu le-a descoperit lui Petru, lui Iacov, lui Ioan, lui Pavel, noi predicăm ceea ce Dumnezeu i-a descoperit fratelui Branham, vestim întregul plan de mântuire al Dumnezeului nostru aşa cum ne-a fost lăsat în sfânta Scriptură.

Apoi ne întoarcem la 1 Cor. cap. 10 şi 11. Este atât de preţios că noi avem Cuvântul la dispoziţie, îl credem şi de fiecare dată avem dreptul să-l trăim. În 1 Cor. 10:16-17 avem versetele deosebite despre Cina Domnului: „Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine”.

Deja în Vechiul Testament, când snopii erau strânşi împreună, şi Marele Preot lua acest snop, îl legăna înaintea Feţei Domnului; apoi jertfa trebuia adusă şi snopul trebuia să fie legat. Aşa este şi cu noi. Nu fiecare stă individual, ci noi suntem legaţi în Dumnezeu unii cu alţii şi avem o legătură interioară cu Domnul. Şi apoi toate celelalte jertfe dau şi ele mărturie despre ceea ce a trebuit să se întâmple în istoria mântuirii. Şi aici cuvintele deosebite din 1 Cor. 11 care ne sunt cunoscute, dar totuşi le citim, începând de la v. 23: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat…”. Şi acesta este un lucru important: nu că aşa mi-am închipuit sau că aşa mi-a venit ideea şi am decis. Ci: „am primit de la Domnul ce v-am învăţat”, aşa cum v-o arăt acum şi v-o prezint, aşa o dau şi eu mai departe. Pavel a fost pus de Dumnezeu. Apoi citim mai departe: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.» Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: «Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.» Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El”, da, până va reveni El (vers. 23-26).

Apoi atenţionarea din v. 27-28: „De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta”.

Şi aceste atenţionări sunt foarte importante, ca noi să ne cercetăm înaintea Domnului şi să spunem: „Iubite Domn, ceea ce s-a întâmplat pentru mine, prin Golgota, am acceptat-o şi am primit-o prin credinţă”. Apoi, dacă găsim ceva ce nu poate sta şi nu poate fi confirmat înaintea Domnului, s-o aducem prin credinţă şi încredere înaintea Lui. El este Marele Preot după rânduiala lui Melhisedec, dar este important să ne cercetăm dacă, cu adevărat, am devenit credincioşi, dacă noi am avut în mod personal trăirea mântuirii cu Domnul nostru. Pentru ca nu doar să luăm Cina, ci noi s-o luăm prin credinţă, pentru că prin credinţă avem parte deplină de lucrarea isprăvită pe crucea Golgotei. Fie ca toţi care astăzi ne ascultă din întreaga Europă şi de pe întregul pământ să fie binecuvântaţi prin Cuvântul pe care noi l-am cercetat.

Să cuprindem pe scurt. Dumnezeu are un plan de mântuire. El a început cu Israelul, El va încheia cu Israelul. El a ales Biserica şi la răpire noi vom fi luaţi în slavă. Apoi Cuvântul se va întoarce înapoi la poporul Israel prin slujba celor doi proroci. Totul este aranjat într-o rânduială divină. Făgăduinţa pentru noi încă mai răsună: „Eu vă voi trimite pe prorocul Ilie”. Cât de des am accentuat şi am amintit: „Copiii făgăduinţei cred Cuvântul făgăduit”. Şi cum am citit noi din Evrei 6, că Domnul Dumnezeu nu S-a putut jura pe unul mai mare ca El, ci S-a jurat pe Sine Însuşi, că tot ceea ce El a spus şi a făgăduit este neschimbător şi se va împlini – atât de sigur cum Dumnezeu şi Cuvântul Său este adevărat la fel de sigur se va împlini totul.

Şi dacă fraţii noştri care ne urăsc aşteaptă ca Dumnezeu să-Şi confirme Cuvântul Său cu noi, atunci nu vă îngrijoraţi, noi nu aşteptăm degeaba. Noi ştim că Dumnezeu însuşi va face încheierea şi că noi vom avea parte de această încheiere şi că acum pe întregul pământ are loc chemarea afară. Eu de fiecare dată sunt întrebat: „Este posibil ca chemarea să se fi încheiat?” Dumnezeu o ştie, numai El o ştie. Un lucru este sigur: noi suntem foarte aproape de sfârşitul timpului de har. Şi de fiecare dată Domnul nostru a spus: „Când vedeţi că toate aceste lucruri se întâmplă ridicaţi-vă capetele pentru că voi ştiţi că răscumpărarea trupurilor voastre se apropie”. Dumnezeului nostru Îi dăm cinste. Şi aceasta este o binecuvântată siguranţă a mântuirii. Nu că ar putea fi sau poate va fi. Nu! Voi ştiţi că ziua este aproape. Binecuvântată siguranţă a mântuirii, Isus este al meu, o descoperire binecuvântată pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o prin har! Cât de des ne-am adunat noi aici în prezenţa lui Dumnezeu ca înaintea tronului sfânt! Şi noi putem spune că chivotul legământului este deschis. Domnul vorbeşte prin Cuvântul Său cu noi toţi. Nu este doar Cuvântul scris ca literă. Pe câţi a ucis slova? Ei vorbesc şi răstălmăcesc Cuvântul. Noi nu răstălmăcim niciun singur cuvânt. Noi îl credem şi ne este descoperit. De aceea este scris: „Slova omoară, dar Duhul dă viaţă”.

Pot să mai fac o observaţie în legătură cu slova. Toţi pot arăta spre Matei 28:19, ei pot pune degetul pe acest verset biblic şi spun că aici Isus Hristos a spus: „Şi botezaţi-i, botezaţi-i în Numele”. Şi ei nu înţeleg că Tată, Fiu şi Duh Sfânt sunt titluri, şi că aici este vorba despre Numele în care trebuia să fie făcut botezul. Slova singură nu ajută la nimic. Descoperirea prin Duhul Sfânt trebuie să vină peste aceasta; şi atunci noi mergem de la un verset la altul şi primim totul prin descoperire, prin har. Iubitului nostru Domn Îi dăm cinstea, mărirea şi lauda în vecii vecilor. Amin.

Scumpi fraţi şi surori, primiţi-o şi luaţi-o în serios! Toţi care acum cred conform Scripturii, care cred făgăduinţele lui Dumnezeu, prin aceasta ei confirmă că ei au fost aleşi înainte de întemeierea lumii. Şi noi cântăm cântarea „Maranata” din toată inima. Noi vom fi prezenţi la revenirea Domnului atât de sigur aşa cum noi suntem prezenţi când El vorbeşte cu noi şi ne dăruieşte orele de pregătire, prin har. Şi aceasta este o siguranţă pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o: Domnul Se reîntoarce şi ne va lua Acasă. La ce vă gândiţi? Când am cântat în ultima strofă, acolo se spune că urmează ospăţul de nuntă. „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” (Apoc. 19:9). În loc de ziua nunţii, noi spunem „ospăţul de nuntă”. Amândouă sunt biblice. Maranata! Amin.

 

Predica de la Krefeld

     Duminică, 07 decembrie 2014, ora 1030

 

Ewald Frank

 

Pur şi simplu suntem foarte, foarte mulţumitori. Ieri am auzit mărturia despre ultima călătorie misionară. Acum am auzit că aceasta este ultima adunare din acest an şi ne uităm în urmă la ceea ce a făcut Dumnezeu în atât de mulţi credincioşi de pe întregul pământ. Lucrul frumos este că nu trebuie să fim în mod personal peste tot, pentru că predicile ajung până la marginile pământului. Suntem pur şi simplu mulţumitori, căci este scris: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor”. Apoi să trăieşti în mod personal că tuturor popoarelor, limbilor le este predicată spre mărturie şi de fiecare dată poţi striga: „Astăzi, această scriptură s-a împlinit în faţa ochilor noştri”. Aşa cum a spus deja Alfred Borg şi fratele Branham a accentuat-o de câteva ori: „Oamenii Îi mulţumesc de fiecare dată lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut El în trecut şi se uită în viitor la ceea ce va face El, dar ei trec pe lângă ceea ce face El în prezent”. Şi aceasta este cea mai importantă lecţie pe care trebuie s-o învăţăm: Ceea ce a făcut Dumnezeu în trecut ne leagă de ceea ce face El în prezent şi ceea ce face El în prezent ne leagă cu ceea ce va mai face El în viitor. Pur şi simplu o zidire spirituală în Împărăţia lui Dumnezeu. Noi o vedem şi în cele patru Evanghelii. Totul ne este scris, de la naşterea Răscumpărătorului până la înălţarea Sa în salvă. Dar apoi a venit ziua de Rusalii când a luat naştere Biserica, a fost chemată la viaţă şi umplută cu Duhul Sfânt. Apoi a venit epoca când au fost aşezate cele cinci slujbe în Biserică şi au fost descoperite cele nouă daruri ale Duhului şi cele nouă roade ale Duhului. În acest timp Domnul ne aduce înapoi în această direcţie.

Voi vă puteţi da seama cu ce inimă mulţumitoare stau aici în faţă, pentru că Cuvântul nu a fost doar propovăduit, ci există fraţi în toate popoarele, în toate limbile şi în toate oraşele în care El Îşi are propovăduitorii Săi, care poartă mai departe acelaşi Cuvânt. Îi suntem mulţumitori lui Dumnezeu din toată inima.

Avem fraţi şi surori care au mers Acasă. Noi suntem recunoscători pentru că ştim că atunci când Dumnezeu cheamă pe cineva acasă, El îi cheamă doar pe cei ce sunt pregătiţi să meargă în slavă.

Noi am auzit şi în rugăciunea scumpului nostru frate Matei Henrich despre ce este vorba. Este vorba despre taina lui Dumnezeu care este Isus Hristos, Domnul nostru. Şi cu adevărat doar prin Duhul poate fi descoperită. Omul firesc nu înţelege lucrurile Duhului, ci discută despre acestea. Dar şi acest gând, că noi acum trăim încă în ultima epocă a Bisericii şi, cu adevărat, starea acesteia este mai rea decât a oricărei alte epoci a Bisericii: căldicel şi leneş. Dar apoi biruitorilor le este dată cea mai mare făgăduinţă; dintre toate cele şapte făgăduinţe date epocilor Bisericii cea mai preţioasă făgăduinţă este dată ultimei epoci a Bisericii: „Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apoc. 3:21). Noi am înţeles şi am primit cu mulţumire faptul că făgăduinţa este dată doar biruitorilor; „Celui ce va birui, celui ce va birui”. Apoi este scris că „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor…” (Apoc. 12:11). Nu prin puterea proprie, ci ei au biruit prin Sângele Mielului, prin cuvântul mărturisirii care le-a fost dăruit lor. Despre aceasta este vorba, despre mărturia lui Isus Hristos, este vorba despre duhul prorociei.

Fraţi şi surori, în această epocă noi am primit un cadou din partea lui Dumnezeu, care este peste măsură de minunat. Niciodată n-a fost totul atât de rânduit şi descoperit ca în timpul nostru, în zilele noastre. Cineva a exprimat-o ieri seară aici, în rugăciune: Dumnezeu a făgăduit că El va trimite proroci, învăţători şi cărturari. Când Dumnezeu trimite un proroc atunci este necesar ca lucrurile pe care prorocul le-a propovăduit în Numele Domnului să fie rânduite biblic, conform învăţăturii biblice. Şi aceasta ţine de distribuirea hranei în timpul nostru. Pur şi simplu să rămâi într-un echilibru deplin în Faţa lui Dumnezeu să trăieşti, nu teoretic, ci practic cum Domnul vorbeşte cu noi în mod direct. Aceasta nu este o închipuire. Aceasta este o realitate divină, Domnul vorbeşte cu noi prin Cuvântul Său. Noi credem Cuvântul şi-l primim descoperit de Duhului Sfânt. Niciunul dintre noi nu trebuie să mai viziteze un seminar biblic, o şcoală biblică, căci Domnul nostru a vorbit despre aceia care sunt învăţaţi în şcoala cerească. Nu undeva la picioarele unui Gamaliel, ci la picioarele iubitului nostru Domn şi Răscumpărător. În mod deosebit suntem mulţumitori pentru descoperirea Dumnezeirii, că pur şi simplu ştim că a existat, există şi în veşnicie este un singur Dumnezeu care S-a descoperit în întreg Vechiul Testament într-un chip vizibil ca Domn; El a putut veni la Avraam, împreună cu doi îngeri şi S-a aşezat sub stejarii lui Mamre, a putut lua cina cu ei, Şi-a lăsat spălate picioarele şi apoi toţi trei au fost împreună cu Avraam. Apoi cei doi îngeri s-au dus la Sodoma; seara au ajuns la Sodoma. Şi este scris atât de frumos că Domnul a rămas cu Avraam şi i-a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…”. Avraam era prorocul şi Dumnezeu descoperă robilor Săi proroci ceea ce doreşte El să facă. Ca şi ieri, ne vom referi pe scurt la faptul că noi am primit făgăduinţa exact aşa cum a primit-o Avraam. Vă rog frumos să nu uitaţi niciodată: Avraam avea o legătură personală cu Domnul; el a auzit cuvintele Lui, a auzit făgăduinţa, a mâncat împreună cu Domnul. Şi noi avem nevoie de această legătură personală cu Domnul, pentru ca să nu trebuiască să spunem: „Acela sau celălalt mi-a spus asta şi asta”. Ci noi pur şi simplu să putem spune: „Domnul a vorbit cu mine prin Cuvântul Său. El mi l-a descoperit prin Duhul Sfânt”. Timpul în care trăim este cel mai deosebit timp.

Fratele Alfred Borg a citit Cuvântul din 1 Cor. 2:12. Noi citim mai departe din 1 Cor. 2:12-15: „Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu…”. Apoi vine învăţătura clară. De ce ne-a fost dăruit nouă Duhul lui Dumnezeu? „…ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său”. Pentru ca prin descoperire să recunoaştem ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu prin har în acest timp.

Citim mai departe v. 13: „Şi vorbim despre ele…”. Noi vorbim despre ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu. Şi ceea ce ne-a făgăduit El, aceasta El ne-a dăruit-o deja. Aceasta este deja o realitate divină, trebuie doar să fie descoperit şi va fi descoperit. „Şi vorbim despre ele…”. Despre ce vorbim noi în acest timp? Noi nu spunem poveşti. Noi vorbim despre ceea ce a făgăduit Dumnezeu, despre ceea ce a făcut El, despre ceea ce noi, personal, am trăit prin har în această epocă. Apoi această formulare exactă: „…nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească”. Ce avem noi a face cu înţelepciunea omenească? Dumnezeu ne-a dăruit prin har înţelepciunea divină, să acceptăm, să primim cu tot respectul cuvenit tot ceea ce ne-a dăruit El prin har. Mai departe este scris: „…ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti”. Acest conţinut este inspirat de Duhul şi noi suntem inspiraţi din acelaşi izvor, din Duhul lui Dumnezeu, ca să propovăduim acest Cuvânt şi să legăm aceste făgăduinţe de împlinire. Străpungător! Acest lucru se petrece şi astăzi cu noi, cei adunaţi aici şi cu toţi cei ce sunt conectaţi. Noi, ca propovăduitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, folosim în propovăduire conţinutul duhovnicesc al Cuvântului şi acestea, propovăduirea şi conţinutul, corespund sută la sută.

În v. 14 ne este dată din nou atenţionarea: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu”. Aici avem o vorbire clară. Omul firesc, omul natural, pământesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu. Dar noi, care suntem născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu la o nădejde vie, avem legătura cu Dumnezeu; noi acceptăm şi primim. „Dar pentru omul firesc…”, aşa o scrie Pavel aici: „pentru omul firesc este o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte”.

Iubiţi fraţi şi surori, haidem să legăm conţinutul duhovnicesc cu Cuvântul duhovnicesc în aşa fel încât să aibă loc o legătură între propovăduire şi Cuvânt şi între Cuvânt şi propovăduire. Pur şi simplu să ne fie dăruit, prin har.

Apoi citim în v. 15: „Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul corect, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni”. Fraţi şi surori, daţi-vă seama odată! Omul duhovnicesc, acesta eşti tu, acesta este fiecare dintre noi care stă aici. Nu doar predicatorii şi fraţii slujitori, ci noi toţi avem nevoie de gândirea duhovnicească a lui Isus Hristos, Domnul nostru. Aşa cum a scris şi Pavel: „Fiecare din noi să aibă gândul lui Hristos”. Deci întreaga Biserică este fondată pe fundamentul descoperirii. Şi noi am dat această mărturie deseori: perdeaua s-a rupt şi calea spre locul preasfânt este liberă, chivotul noului legământ este deschis, Sângele noului legământ a fost vărsat şi Dumnezeu ne-a legat şi ne-a împăcat cu El.

Apoi mergem mai departe la 1 Tes. 2:2-3 unde bărbatul lui Dumnezeu scrie: „După ce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte…”. De fiecare dată a fost o luptă duhovnicească. „Luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3). Apoi următorul verset, 3: „Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie (sau intenţii ascunse), nici pe viclenie”. Nu! „Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu care ne cercetează inima” (vers. 4). Pur şi simplu cuvinte minunate! Noi avem dreptul să ne regăsim în aceste cuvinte, avem dreptul ca să luăm la inimă acest Cuvânt şi să ne punem întrebarea: „Ceea ce am citit aici mă priveşte pe mine, ne priveşte pe noi, ca propovăduitori ai Cuvântului?” Să mai citim încă o dată versetul 4: „Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia preţioasă a lui Isus Hristos, să propovăduim Cuvântul lui Dumnezeu”. Nouă ne-a fost încredinţat s-o facem. A fost decizia lui Dumnezeu. N-a fost decizia lui Pavel. Dumnezeu a luat decizia cine să propovăduiască Cuvântul. Şi aşa cum scrie Pavel aici: „Nu aşa ca s-o facem cu gânduri viclene, cu necurăţie”; Nu! Ci, liber şi deschis, avem dreptul să propovăduim întregul plan de mântuire a Dumnezeului nostru, prin har.

Apoi avem minunatul Cuvânt din Filipeni, unde este vorba că Domnul îi trimite pe ai Săi. Dar şi că există oameni care se duc de la ei înşişi şi propovăduiesc Cuvântul cu intenţii proprii, necurate. Citim din Filipeni 1:15-17: „Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă…”. Daţi-vă odată seama, cineva este la amvon şi din invidie şi din duh de ceartă propovăduieşte Evanghelia; ce evanghelie este aceasta propovăduită din invidie şi din duh de ceartă? Ce să aducă aceasta? Cât de mulţumitori putem fi că noi nu suntem invidioşi, nu ne certăm. Ci este propovăduit sfântul Cuvânt descoperit al Dumnezeului nostru. Fie ca toţi ceilalţi să facă ceea ce nu pot lăsa. Dar nouă ne-a fost încredinţat să vestim adevărata Evanghelie şi ne-a fost încredinţat să dăm mai departe mesajul divin. Aici în versetul 15 este scris că unii propovăduiesc din invidie şi duh de ceartă, dar alţii Îl vestesc pe Hristos din bunăvoinţă.

Fie ca Dumnezeu să dăruiască propovăduirea Sa tuturor fraţilor noştri care o fac cu bunăvoinţă. Voia lui Dumnezeu în acest timp este ca El să-Şi înveţe poporul Său şi să-l cheme afară, acolo unde niciun frate să nu-şi dea mai departe ideea proprie, ci Cuvântul Lui să fie propovăduit în curăţie şi claritate; doar aşa Cuvântul îşi va atinge scopul pentru care a fost trimis.

Vers. 16: „Aceştia din urmă lucrează din dragoste”. Aici Pavel devine personal şi scrie: „Aceştia din urmă lucrează din dragoste pentru mine, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei”. Toţi slujitorii care atunci, în zilele lui Pavel, propovăduiau Cuvântul erau în legătură cu Pavel şi cu slujba lui. Nu a existat nicio rivalitate, nu a existat nimic, toţi erau o inimă şi un suflet şi aşa cum o citim aici, toţi aceştia erau în legătură cu el şi cu mesajul pe care el îl propovăduia şi pentru care el purta o responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. Toţi aceia care atunci au purtat responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu, erau una cu el şi ei au propovăduit acelaşi mesaj.

Apoi o mai repetă încă o dată şi scrie în v. 17: „Cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat”. Ce să faci cu aceasta? Dacă Îl propovăduieşti pe Hristos cu idei viclene, prin invidie şi duh de ceartă atunci ce să faci cu aceasta? Nu! Domnului Dumnezeului nostru Îi aducem mulţumire că noi propovăduim Cuvântul sfânt din însărcinarea lui Dumnezeu. Şi toţi cei ce sunt din Dumnezeu aud, ascultă, cred şi-l primesc descoperit. Citim v. 17 încă o dată, în întregime: „Cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat…”. Ei Îl propovăduiesc pe Hristos, dar în felul lor, ca oamenii să asculte de ei; ei nu doresc ca Hristos să fie ascultat, ci ei să fie ascultaţi. Dar Dumnezeu dăruieşte atât har! Nu eu trebuie să fiu auzit, ci în ceea ce spun, El, Domnul să fie auzit. Oamenii trebuie să ştie că aici nu vorbeşte fratele cutare şi cutare, ci aici Domnul vorbeşte cu noi, prin Cuvântul Său. Şi noi credem ceea ce a spus El. Apoi noi avem exprimarea lui Pavel: „…ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele”. Fraţii n-au fost conştienţi câtă durere îi provocau lui Pavel când ei propovăduiau o altă evanghelie. Aceasta îi fusese spus lui Pavel. Poţi s-o citeşti începând cu Galateni 1:8, că cine propovăduieşte o altă evanghelie stă sub blestem. Dar noi nu propovăduim o Evanghelie din invidie şi din duh de ceartă, ci noi vestim Evanghelia clară, Evanghelia lui Dumnezeu, „Că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Cor. 5:19) şi ne-a dăruit mântuirea deplină. Apoi cum a scris Pavel: „noi propovăduim pe Hristos cel răstignit” (1 Cor. 1:23) ca o putere divină. Şi fie ca şi în zilele noastre să fie descoperit din nou că Domnul Dumnezeu, cu adevărat este în mijlocul nostru şi că Cuvântul Său, dacă este crezut, şi astăzi îşi atinge scopul pentru care a fost trimis.

În Fapte 26, Pavel s-a referit la chemarea şi trimiterea pe care o primise de la Domnul pe drumul Damascului. În Fapte 26:16 citim: „Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le”. Aici avem încă o dată mărturia lui pe care o găsim şi în Fapte cap. 9 şi 22. Aici Pavel a spus că lui i-a fost dăruită o chemare directă şi că această propovăduire care i-a fost încredinţată lui nu şi-a luat-o de la sine, ci a făcut-o din însărcinarea lui Dumnezeu. Apoi în Fapte 26:22 el spune: „Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus prorocii şi Moise că are să se întâmple”. Aceasta este o adevărată propovăduire: să nu spui nimic altceva decât ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său şi doar atunci propovăduirea este în conformitate cu Cuvântul şi doar atunci Cuvântul împlineşte scopul pentru care a fost trimis şi devine o putere divină în cei care îl aud.

Fraţi şi surori, despre ce este vorba astăzi? Cu adevărat astăzi este vorba ca să auzim ultimul mesaj, să ieşim afară din toate învăţăturile străine; şi noi cu toţii am înţeles aceasta.

Ieri am amintit doar pe scurt că totul este unificat, toate bisericile, toate religiile, totul se unifică. Dar Biserica Dumnezeului celui viu nu face parte din această unificare în care este amestecată religie şi politică. Ci „Tată, cum Tu eşti în Mine, şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în noi”. Dumnezeu descoperit în Isus Hristos; Isus Hristos descoperit în noi, în Biserica Dumnezeului celui viu. Dar noi ajungem la punctul când se spune: „Aceasta este unitatea dorită de Dumnezeu”. Şi toţi care nu se apleacă în această aşa zisă „unitate divină” dorită, aceia trebuie să dea socoteală.

Fraţi şi surori, Dumnezeu ne va ajuta să rămânem credincioşi până la sfârşit. El nu ne-a negat şi nici noi nu-L vom nega pe El. El ne-a descoperit Cuvântul Său şi noi ţinem tare de Cuvântul Său, în viaţă sau în moarte, şi noi ştim că noi vom fi la Domnul pentru totdeauna.

Pe mine mă mişcă în mod deosebit trei versete biblice care se referă la revenirea Domnului şi vorbesc despre marele eveniment al revenirii lui Isus Hristos pentru care trebuie să fim pregătiţi. Sunt trei versete, dar sunt mai multe expresii deosebite referitoare la aceia care aşteaptă revenirea Domnului. Noi cu toţii cunoaştem Evrei 9:28; noi am citit aici, vom mai scrie despre aceasta şi de fiecare dată o vom pune din nou în inima acelora care cred din toată inima.

Evrei 9:28: „Tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară – nu în vederea păcatului – ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”, Se va arăta spre mântuirea  celor ce-L aşteaptă.

            Acum vine întrebarea directă: Îl aşteptăm noi pe Domnul? Tânjim noi după El? Suntem noi într-o aşa legătură cu El ca, cu adevărat, să putem striga: Vino curând, Doamne Isuse! Vă rog, luaţi-o la inimă: „celor ce-L aşteaptă”, „celor ce-L aşteaptă”, care de-abia aşteaptă ca El să Se reîntoarcă, care au terminat cu această lume, care pur şi simplu doar trebuie să rămână aici până când Domnul Se reîntoarce. Dar se împlineşte cu noi: „Voi nu sunteţi din lume…de aceea vă urăşte lumea…ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră”. Noi avem origine cerească şi ne vom întoarce în patria noastră cerească, cum cântă un poet de cântare: „Patria mea este acolo în înălţimi unde nu se ştie nimic despre încercări şi dureri”. Mai întâi pentru toţi aceia care-L aşteaptă. Mă mişcă pur şi simplu pentru că noi suntem foarte aproape de revenirea Domnului. Şi este mai bine să accentuăm acum, decât să ne acuze cineva mai târziu, spunând: „Dacă ai fi accentuat-o mai bine, atunci am fi reacţionat la aceasta”. Nu, n-aţi fi făcut-o! Noi o accentuăm acum că trăim în ultima epocă, în ultima parte a epocii Bisericii şi că chemarea afară şi separarea au loc şi că Mirele îşi pregăteşte Mireasa şi că toţi aceia care aparţin de Biserica Mireasă vor asculta de glasul Mirelui.

Apoi mai avem un loc în 2 Timotei 4 unde bărbatul lui Dumnezeu a dat mărturie despre revenirea Domnului. Primele cinci versete din 2 Timotei 4 le-am accentuat deseori, dar aici în 2 Timotei 4 vers. 7 şi 8, bărbatul lui Dumnezeu scrie: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa”. Aceasta să mi-o dăruiască Dumnezeu mie şi nouă tuturor pentru ca să putem spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa” în fiecare încercare, în toate împrejurările am păstrat credinţa şi am ţinut tare de ea. Apoi el dă mărturia în v. 8: „De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în «ziua aceea», Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. Este atât de minunat! Care au iubit arătarea Lui, care sunt atât de legaţi cu El încât nu mai pot aştepta, ci pur şi simplu ei strigă: „Vino, Doamne Isuse! Vino iubite Domn, ia-ne, ia-ne la Tine!” Aşa cum este scris aici: „celor ce au iubit arătarea Lui”.

Să mergem astăzi prin toate confesiunile. Cine aşteaptă revenirea Domnului? Cine a auzit vreodată că Dumnezeu a trimis un mesaj înaintea celei de-a doua veniri a lui Isus Hristos? Toţi sunt în programele lor proprii. Dar nouă Dumnezeu ne-a dăruit harul să fim la zi în Împărăţia lui Dumnezeu. Atenţia noastră a fost direcţionată spre ceea ce a făgăduit El pentru acest timp şi la ceea ce face El în prezent. Apoi din nou mărturia bărbatului lui Dumnezeu. Nu numai „M-am luptat lupta cea bună”. Este o luptă. Pe de o parte, n-avem de luptat cu carnea şi sângele, ci noi trebuie să scăpăm de influenţa duşmanului şi să ne punem sub influenţa divină, pentru ca, cu adevărat să rămânem sub influenţa divină. Lupta va fi continuă, lupta va rămâne, dar biruinţa ne-a fost deja dăruită de Dumnezeu şi biruinţa va fi descoperită. Aşa o scrie aici Pavel: „De acum, mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da..”. Şi apoi această exprimare minunată: „Şi nu numai mie (eu, care am propovăduit Cuvântul, credincioşilor), ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. În propovăduire, Pavel a avut o ţintă. El a dorit ca toţi aceia care au auzit Cuvântul din gura lui, care au citit ceea ce a scris el, ei s-o accepte şi s-o creadă pentru ca ei să fie prezenţi când Domnul Se arată. Este astăzi altfel? Astăzi este exact la fel: acelaşi Dumnezeu care ne-a însărcinat să propovăduim Cuvântul, El este Acela care ne-a descoperit-o fiecăruia în parte. Nu avem nevoie de nicio oră suplimentară. Şi aşa cum am amintit-o deseori: nu trebuie să aibă loc o discuţie, nu! Domnul vorbeşte. Omul firesc şi aşa nu înţelege nimic. Poţi discuta cu el ceasuri întregi. N-o facem! Dar omului duhovnicesc îi este descoperit, pentru că el are intrare la Dumnezeu şi Dumnezeu are intrare la el. Deci dacă noi avem intrare la Dumnezeu, atunci El are intrare la noi şi apoi are loc unirea între Mire şi Mireasă. Deci nu doar să-L aştepţi, ci şi să iubeşti arătarea Lui.

Apoi avem al treilea loc din Matei 25:10, un verset minunat pe care noi, deseori, l-am amintit. Avem aici ultimul Cuvânt pentru această epocă a timpului, pentru că noi trăim în acest timp când totul îşi găseşte împlinirea. Cum este scris şi aici în Matei 25:1: „Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui”. Când este acest „Atunci”? Acest „Atunci” este în timpul nostru, când revenirea Mirelui este mai actuală ca niciodată. Deci acum, în această perioadă de timp. Apoi în Matei 25:10 ne este spus: „Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele, a venit Mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa”.

Avem trei gânduri principale pe care le-am exprimat: aceia care-L aşteaptă; aceia care iubesc arătarea Lui şi apoi cei care, la revenirea Lui, sunt pregătiţi; ei vor intra în odaia de nuntă.

Fraţi şi surori, s-o mai spunem încă o dată. Aceasta n-a fost doar dorinţa lui Pavel şi a tuturor bărbaţilor lui Dumnezeu din toate timpurile şi n-a fost doar dorinţa fratelui Branham. Ci trebuie să fie şi dorinţa noastră şi intenţia noastră. Şi este şi intenţia mea ca toţi aceia care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, care cred din inimă fiecare cuvânt cu un acord interior şi trăiesc pregătirea interioară, să găsească prin har legătura directă cu Domnul nostru pentru ca să aibă parte de aceste trei lucruri. Există mai multe, dar astăzi rămânem la aceste trei puncte: care aşteaptă arătarea Lui; care iubesc arătarea Lui şi care, la revenirea Lui, sunt pregătiţi ca să intre în odaia de nuntă. Eu sunt sută la sută convins că Dumnezeu Însuşi S-a pus sub un jurământ şi că fiecare făgăduinţă El Şi-o aduce la împlinire. Şi cine ascultă acum de ceea ce spune Bisericilor Duhul, mai întâi se pregăteşte; aşteaptă revenirea Domnului şi se uită după El şi spune: „Vino în curând, Doamne Isuse şi ia-ne Acasă!”

Să cuprindem ceea ce am vrut să spunem astăzi. Omul firesc nu poate înţelege lucrurile duhovniceşti. Unii propovăduiesc Cuvântul pentru că ei sunt chemaţi şi au fost însărcinaţi s-o facă. Ceilalţi, o fac din invidie, duh de ceartă, cu idei necurate. Dar toţi aceia care aparţin de Mireasa Mielului nu sunt interesaţi de invidie sau duh de ceartă, ci sunt interesaţi doar de Cuvântul sfânt şi curat al lui Dumnezeu care ne-a fost făcut viu, prin Duhul. Nu este doar o slovă, ci este o descoperire prin Duhul Sfânt. Chiar şi despre ceea ce a spus fratele Branham. Daţi-vă seama câte direcţii diferite s-au ivit şi toţi se referă la proroc. Dacă am numărat bine, atunci sunt 146 de întrebări care au fost puse despre diferite teme pe care fratele Branham le-a vorbit. Şi răspunsul meu este: eu am de propovăduit numai Cuvântul şi nu trebuie să răspund niciuneia din aceste întrebări. Şi dacă apoi un frate mai scrie: „Noi suntem pregătiţi să conversăm, dar doar pe baza exprimărilor fratelui Branham. Dar tu să nu incluzi sfânta Scriptură”. Ha! Atunci trebuie să vă căutaţi pe altcineva s-o facă. Nu pe mine! Să nu mă căutaţi pe mine ca să faceţi aşa ceva. Şi apoi chiar şi observaţia: pentru că ei răstălmăcesc Scriptura după părerea lor, atunci ei pot răstălmăci după părerea lor tot ce a spus fratele Branham. Fraţi şi surori, nu! Ceea ce a scris atunci Pavel se împlineşte şi în timpul nostru: adevărata propovăduire a adevăratului Cuvânt. Şi cine este din Dumnezeu ascultă de glasul lui Dumnezeu.

Şi apoi sunt multele direcţii din stânga şi din dreapta care, din invidie şi din duh de ceartă, se ostenesc. Ce aduc ei la iveală? Duh de partidă şi direcţii.

S-o mai spunem încă o dată: fiecare învăţătură adevărată ne leagă cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Până astăzi, adevărata învăţătură a sfintei Scripturi nu a adus nicio divergenţă, nicio ruptură. Doar învăţăturile rătăcitoare au adus rupturi. De aceea accentul este pus pe adevărata propovăduire a Evangheliei adevărate.

Fraţi şi surori, noi pur şi simplu suntem mulţumitori din inimă, că am primit har înaintea lui Dumnezeu şi că noi respectăm slujba infailibilă, profetică, care i-a fost dăruită fratelui Branham.

Şi este bine dacă o mai amintesc încă o dată pentru că eu sunt conştient.. poate că nu în mijlocul nostru, dar poate că altundeva există oameni care atunci când eu amintesc ceva ce am trăit personal ei se gândesc în sinea lor: „O, iar aminteşte aceasta”. Dar ceilalţi sunt atât de bucuroşi că aceste lucruri sunt amintite încă o dată. Voi v-o puteţi închipui pe viu ce înseamnă pentru mine această slujbă infailibilă, desăvârşită care s-a repetat în timpul meu, în timpul nostru. Şi aceasta am spus-o deseori, cum eu am trăit-o, că eu am fost martor ocular şi audibil. În rândurile de rugăciune de după adunare a venit chemarea ca oamenii să-şi dedice viaţa lor Domnului şi au şi făcut-o. Şi apoi venea rândul de rugăciune. Şi în acest rând de rugăciune au fost oameni din diferite ţări şi rase, care nu-l cunoşteau pe fratele Branham şi nici fratele Branham nu-i cunoştea pe ei, iar Dumnezeu îi arăta în viziune cine sunt ei, care este necazul lor, detalii din viaţa lor. De peste o mie cinci sute de ori, pe baza viziunilor, el a putut spune AŞA VORBEŞTE DOMNUL, şi în niciun singur caz nu a dat greş; pentru că mai întâi Dumnezeu îi arăta în viziune şi apoi el putea exprima pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Deci noi putem încadra sută la sută biblic slujba aceasta. Pentru că a fost la fel cum s-a întâmplat la Domnul nostru care trebuia să fie Prorocul pe care Moise Îl anunţase dinainte: „Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine”. A fost la fel cum Domnul a putut spune cine erau Natanael, Filip, Petru şi femeia de la fântână şi El a putut spune: „Când veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducând un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra şi spuneţi-i: «în casa ta Învăţătorul are să mănânce Paştele»”. Această slujbă profetică era în legătură cu viziuni primite. De aceea Domnul nostru, ca Fiu al omului, a trebuit să spună şi a şi spus: „Fiul  nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai”.

Cât de des a repetat fratele Branham că atunci Domnul a dat iudeilor şi samaritenilor semnul lui Mesia, şi apoi a spus că acelaşi lucru, aceeaşi slujbă, aceeaşi confirmare se repetă acum în Biserică. Dumnezeu a confirmat Cuvântul. Noi spunem ceea ce au văzut ochii noştri şi ceea ce au auzit urechile noastre şi ceea ce am trăit noi personal. Dar noi Îl propovăduim pe Isus Hristos. Cât de des a spus fratele Branham din ce familie îşi are obârşia lui, care a fost situaţia cu tatăl său; nici măcar n-ai dreptul s-o dai aşa mai departe. El provenea dintr-o pătură socială foarte simplă. Dar Dumnezeu alege ceea ce este de nimic înaintea lumii, pentru ca Lui să I se cuvină toată cinstea şi toată lauda. Deci Dumnezeu Şi-a împlinit Cuvântul Său. El a trimis un proroc ca Ilie înaintea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului. Şi noi am fost aduşi înapoi la început, la fundamentul străvechi, la învăţătura despre Dumnezeu, despre botez, despre toate temele biblice. Noi am fost învăţaţi despre ceea ce s-a întâmplat începând din Grădina Eden până la cerul ce nou şi pământul cel nou; întregul Vechi şi Nou Testament ne-a fost descoperit prin har, în mod armonios, ca un tot unitar, ca niciodată înainte. Şi noi suntem aleşi de Dumnezeu să credem aşa cum zice Scriptura.

Aceste trei puncte vreau să le luăm pe drum la sfârşitul acestui an şi în timpul ce va urma. În linişte, purtăm cu noi nădejdea că în scurt timp Dumnezeu Îşi va aduce lucrarea la încheiere. Dar eu v-o pot citi, timpul este în mâna lui Dumnezeu; El decide ce se întâmplă, cum se întâmplă şi când se întâmplă. Aceasta depinde de Dumnezeul nostru. Dar suntem într-o mare aşteptare, ştiind că Domnul, în timpul nostru Îşi va duce lucrarea la încheiere, cu tineri, cu bătrâni, cu toţi aceia care ascultă acum Cuvântul şi-l cred din inimă şi aşa cum am citit, sunt pregătiţi ca să aibă parte cu Domnul când El Se va reîntoarce ca să-i ia Acasă pe ai Săi. Pe cât de sigur Domnul a dat făgăduinţa: „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce” (Ioan 14:3) pe atât de sigur este scris: „Astăzi nu avem un loc de sine stătător”, locul nostru, obârşia noastră este acolo în slavă. El a pregătit totul şi noi vom fi surprinşi când vom fi luaţi Acasă în slavă.

Vă rog, în mod deosebit toţi aceia care sunt noi în mijlocul nostru, vă rog încredeţi-vă în Dumnezeu, încredeţi-vă în harul Său, încredeţi-vă în lucrarea de răscumpărare isprăvită de pe crucea Golgotei. Nu vă uitaţi la împrejurări, nu vă uitaţi la voi înşivă. Şi dacă mai aveţi undeva prea puţin, rugaţi-vă: „Iubite Domn, dăruieşte-mi har, eliberează-mă complet pentru ca să dau deoparte tot ceea ce mă opreşte să intru în slavă”. Să dăm la o parte, să ne dezbrăcăm de tot şi să primim tot ceea ce putem lua cu noi în slavă. Să rămânem treji şi echilibraţi în toate domeniile. Toţi tinerii să-şi planifice profesia şi meseria; să muncim mai departe, să planificăm mai departe, dar în inimă să rămânem în legătură cu Dumnezeu, ştiind mai este doar pentru scurt timp.

Să mai fie spus încă o dată: Pavel a avut o însărcinare directă să meargă la neamuri ca să le propovăduiască Evanghelia. Şi toţi aceia care în acea vreme erau în legătură cu Dumnezeu erau şi în legătură cu Pavel şi propovăduirea lui. Şi toţi ceilalţi care L-au propovăduit pe Hristos şi mesajul din invidie şi din duh de ceartă nu vor ajunge ţinta. S-o mai spunem încă o dată: Dumnezeu doreşte unitate în Biserică, El nu doreşte învăţături străine, nu permite un foc străin pe altarul Său. Dumnezeu are dreptul. Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot. Şi El care a început, El va desăvârşi. Cuvânt peste Cuvânt şi zidirea are loc în dragostea lui Dumnezeu.

Să mai spunem acest lucru încă o dată. Aceia care-L aşteaptă, care iubesc arătarea Lui şi aceia care sunt pregătiţi să intre în slavă. Eu contez că toţi care ascultă acum Cuvântul şi cred ultimul mesaj cu tot ceea ce aparţine de acesta şi, ascultători, se lasă introduşi în Cuvânt şi în voia lui Dumnezeu, ei vor fi prezenţi la revenirea Domnului nostru Isus Hristos.

Acum încă un Cuvânt. Mie mi-a fost spus că cineva a venit ca să fie botezat. Dacă mai sunt persoane care doresc să fie botezate; voi ştiţi şi despre aceasta, noi am vorbit în acest loc. Toţi cei din Paris, să fie botezaţi în Paris, toţi cei din Bruxelles să fie botezaţi în Bruxelles. Fraţii din bisericile locale poartă răspunderea pentru credincioşi. Noi ne adunăm aici o dată pe lună din toate popoarele şi din toate limbile ca să auzim Cuvântul împreună. Dar fraţii noştri se află în diferite localităţi şi poartă responsabilitatea pentru bisericile locale. De aceea noi vă rugăm să respectaţi şi acest lucru într-un mod corect. Dacă astăzi mai sunt persoane care doresc să fie botezate, afară soarele este pe cer şi botezul poate avea loc. Dumnezeului nostru Îi dăm cinstea, Îi aducem lauda în vecii vecilor, în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

Pe lângă aceasta am putea citi în Apocalipsa 14 că gloata răscumpărată prin Sânge va cânta înaintea tronului şi cântarea va răsuna până pe pământ şi cei 144.000 de mii o vor auzi, o vor învăţa şi o vor cânta împreună. Este pur şi simplu minunat ceea ce ne-a pregătit Dumnezeu. Şi cum a fost exprimat deja în cântare: „Cine va intra biruitor prin poarta de mărgăritar?” Astăzi să punem deoparte semnul de întrebare. Spuneţi pur şi simplu în inima voastră: „Iubite Domn, Tu ai vorbit cu mine, Tu m-ai răscumpărat, eu sunt proprietatea Ta, Tu mi-ai dăruit har. Eu cred fiecare făgăduinţă şi fiecare Cuvânt. Şi eu cred că aparţin de această gloată. Şi voi fi în mijlocul gloatei care este pregătită să intre în odaia de nuntă”. Credeţi-o! Se va întâmpla după credinţa noastră. Nu permiteţi nicio îndoială. Credeţi că Domnul a dat făgăduinţe ca să le împlinească. Aceasta noi o vom mărturisi de fiecare dată: că suntem copii ai făgăduinţei şi că credem Cuvântul făgăduit, l-am primit descoperit şi avem parte de ceea ce face Dumnezeu în prezent, până când noi vom vedea ceea ce am crezut.

Ne plecăm capetele pentru rugăciune. Apoi întreb cine doreşte să se lase botezat. Avem persoane care doresc să se lase botezate. Aici este un frate tânăr. Ridicaţi vă rog mâna! Mai avem pe cineva undeva? Dacă nu, atunci şi Filip l-a botezat pe famenul etiopean, ca persoană singură. Putem face botezul chiar dacă botezăm doar o singură persoană. Fratele Paul Schmidt sau fratele Eric Schmidt va face botezul. Cu adevărat aparţinem de aceia care sunt pregătiţi, care aşteaptă revenirea Lui şi iubim arătarea Lui.

Fiţi sinceri, de ce ne adunăm în acest loc, de aproape şi de departe? De ce călătoresc oamenii 1000 de km? Doar ca să audă o predică? Da, ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu prin predică, pentru că credinţa vine din predică şi predica vine din Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea noi acceptăm şi primim. Puteţi voi crede? Puteţi voi crede cu adevărat că Dumnezeu ne-a ales înaintea întemeierii lumii cu acest scop? Pentru ca acum să auzim Cuvântul ceasului, să-l credem, să-l acceptăm, să-l primim, să ne fie descoperit, cu nădejdea vie şi fericită, cu siguranţa că vom fi prezenţi când Domnul Se va reîntoarce. Dumnezeu mi-a dăruit această trăire minunată a răpirii. Fiţi fără grijă, doar credeţi şi noi vom vedea slava lui Dumnezeu.

Câţi au înţeles că în timpul nostru este vorba despre adevărata propovăduire? Nu despre ceea ce se întâmplă în stânga şi-n dreapta, din invidie şi duh de ceartă, şi de o cunoştinţă mai bună! Ci este vorba de ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său. Şi cum a accentuat Pavel, noi nu spunem nimic altceva decât ceea ce a spus Dumnezeu prin proroci. Nu sunteţi voi mulţumitori că a devenit adevărat, că este realitate, că este în conformitate cu Cuvântul? Nu doar citim, ci se întâmplă aici în acest loc cu noi.

Să ne rugăm. Tu mare Dumnezeu ai dăruit mult har. Fără a adăuga ceva de la noi, când timpul a fost împlinit, Tu, în timpul nostru, ai împlinit făgăduinţe şi atenţia noastră ai îndreptat-o spre Tine şi spre Cuvântul Tău. Şi noi, în acest timp, avem dreptul să fim copii ai făgăduinţei, să credem fiecare făgăduinţă şi făgăduinţa revenirii Tale. Ţie Îţi mulţumim pentru aseară şi pentru astăzi, pentru zilele pregătirii. Au fost luate decizii. Iubite Domn, eu Îţi mulţumesc pentru aceasta. Eu dedic viaţa mea Ţie şi Îţi dedic gloata răscumpărată prin Sânge, eu Ţi-i dedic pe toţi aceia care pot crede cum zice Scriptura, pe toţi aceia care au acceptat Cuvântul Tău şi l-au primit, care au o gândire duhovnicească şi care sunt introduşi şi călăuziţi în tot adevărul, prin Duhul Sfânt. Iubite Domn, împreună lăudăm şi mărim puterea Sângelui Tău, a Cuvântului Tău şi a Duhului Tău. Ţie Îţi dăm toată cinstea. Binecuvântează în toată Europa, în toată Asia, în toată Africa, binecuvântează pe toate continentele, începând din Est până în Vest, din Sud până în Nord, binecuvântează-i pe toţi cei care sunt conectaţi în direct, în toate popoarele şi în toate limbile. Binecuvântează-i pe toţi care vor primi aceste DVD-uri şi vor avea parte de ceea ce spui şi faci Tu în prezent. Iubite Domn, Ţie Îţi mulţumim pentru respectul şi teama pe care ai pus-o în noi faţă de Tine, faţă de Cuvântul Tău; cu un respect sfânt şi o teamă sfântă, primim fiecare Cuvânt şi îl credem aşa cum zice Scriptura. Iubite Domn, şi pentru acest lucru doresc să-Ţi mulţumesc din toată inima, că acum Tu ai o gloată răscumpărată prin Sânge care este pregătită pentru revenirea Ta. Ţie Îţi mulţumim, că mesajul pe care ni l-ai dăruit premerge cea de-a doua venire a Ta. Şi toţi aceia care sunt născuţi din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu şi cred fiecare Cuvânt. Iubite Domn, în Numele Tău, eu pretind, prin propovăduirea Cuvântului Tău, pretind toate sufletele care fac parte din Mireasă, pe toţi aceia care se pregătesc, care aşteaptă revenirea Ta ca să Te întâmpine, o Doamne. Şi noi să ne adunăm împreună atât timp, până când, împreună, ne vei lua Acasă. Îţi mulţumim în mod deosebit pentru slujba apostolului Pavel, pentru toate scrisorile, pentru tot ceea ce a scris el, pentru toate scrisorile apostolice, ale lui Ioan sau celelalte. Noi Ţie Îţi mulţumim din toată inima pentru aceasta, Îţi mulţumim pentru slujba din timpul nostru, a fratelui Branham, care a fost un bărbat trimis de Dumnezeu cu ultimul mesaj pentru poporul lui Dumnezeu. Şi cine are urechi să audă, acela va auzi ceea ce spune Bisericilor Duhul.

Iubit Domn, încă o dată o exprim prin credinţă. Toţi fraţii şi toate surorile mele nu vin degeaba din toate ţările învecinate şi de peste tot, de pe întregul pământ. Ei vin pentru că ei cred că Tu chemi afară pe poporul Tău şi-l pregăteşti. Ţie Îţi mulţumesc că noi aparţinem de aceia care trăiesc acum pregătirea, de aceia care Ţi-au spus DA, care aşteaptă revenirea Ta şi iubesc arătarea Ta. Ca o Mireasă care tânjeşte după nuntă, ca să vadă promisiunea împlinită, aşa suntem noi ca o Mireasă a Mielului, suntem într-o mare aşteptare, suntem legaţi în dragoste cu Tine şi unii cu alţii, în întâia dragoste divină. Îţi mulţumim încă o dată pentru Cuvântul Tău sfânt şi preţios, pentru Evanghelia veşnic valabilă pe care ne-ai descoperit-o, care acum este propovăduită în toate popoarele, limbile şi naţiunile. Şi Duhul şi Mireasa zic: «Vino!» Şi cine aude, să zică: «Vino!». Ţie atotputernicului Dumnezeu Îţi aducem mulţumire în Numele sfânt al lui Isus şi pentru acest sfârşit de săptămână şi pentru fiecare verset biblic. O cât de preţios este Cuvântul Tău! Aleluia! Lăudat şi mărit să fii Tu!

Dacă mai sunt persoane în mijlocul nostru care au nevoie de salvare, de eliberare, de vindecare; iubite Domn, întinde-Ţi braţul, salvează, iartă, vindecă, eliberează şi binecuvântează-ne pe toţi din bogăţia harului Tău. Binecuvântează-i pe toţi fraţii care poartă Cuvântul Tău în conformitate cu ceea ce este scris. Binecuvântează-i pe toţi fraţii, binecuvântează-i pe traducători, binecuvântează în toate popoarele şi în toate limbile. Încă o dată, atotputernicule Dumnezeu, Îţi mulţumim din toată inima şi pentru acest sfârşit de săptămână, Îţi mulţumim pentru fiecare cuvânt. Tu ai vorbit cu noi. Noi Te credem pe Cuvânt şi-Ţi mulţumim din toată inima în Numele sfânt al lui Isus. Aleluia. Amin. Şi tot poporul să spună „Amin”. Amin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *