O nouă epocă a dragostei divine

Ewald Frank

 

Noi simţim că într-un anumit fel începe o epocă nouă, o legătură unii cu alţii, o dragoste unii faţă de alţii aşa cum n-a mai fost înainte. Noi ştim că fratele Branham a spus că desăvârşirea va avea loc în dragostea divină. Noi am cântat: „Dă-mi o inimă ca a Ta, plină de dragoste, plină de mlădiţe sfinte”. Şi dacă aceasta este rugăciunea noastră sinceră – nu doar superficial, nu doar cu buzele – ci, cu adevărat, rugăciunea noastră din inimă se ridică spre tronul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu ne va da izbândă. Aşa ca dragostea Lui să ne umple cu adevărat. Noi ştim că dragostea lui Dumnezeu va fi turnată în inima noastră prin Duhul Sfânt.

Câteodată există oameni care susţin că sunt umpluţi cu Duhul Sfânt. Dar când ei trec prin încercare le plesnesc toate cusăturile şi se dă pe faţă toată făţărnicia lor. Eu am spus-o deja fratelui Kupfer. Când eram în drum spre casă de la Zürich, dintr-o dată am avut pe inimă: „Sun-o pe sora din oraşul cutare” şi eu am sunat-o. Sora respectivă mi-a spus: „Frate Frank, eu sunt într-un necaz îngrozitor. Sora cutare şi cutare a venit şi m-a vizitat”. Eu le cunosc pe amândouă. Ea mi-a spus că sora a vorbit şi a cântat în limbi noi şi când ea a încheiat cu aceasta –  eu aproape n-aş repeta ce a spus, dar pentru că ea mi-a spus-o la telefon trebuie să v-o spun – când ea a încheiat cu vorbitul şi cântatul în limbi, ea s-a oprit, s-a uitat la această soră şi i-a spus: „Tu eşti un muşuroi de gunoi”. Şi a început să se dezlănţuie peste această femeie, s-a năpustit asupra ei cu o avalanşă de cuvinte. Această soră lovită a spus: „Frate Frank, de atunci eu n-am mai putut dormi. Eu mă prăpădesc, nu mai pot suporta aceasta. Ea vine în casa mea şi mă vizitează, vorbeşte şi cântă în limbi. Şi după ce încheie cu vorbitul în limbi începe cu astfel de cuvinte”; şi apoi m-a întrebat: „Poţi tu să-mi spui ce să însemne aceasta?” Eu am spus: „Da, eu pot să-ţi spun. Pot să-ţi spun că aceasta nu este Duhul Sfânt, aceasta nu este natura lui Isus, aceasta nu este gândirea divină. Nu, nu şi încă o dată nu!”

Acum mă gândesc la cuvintele fratelui Branham. El mi-a spus: „Voi vă închipuiţi multe cu darurile voastre. Diavolul poate imita fiecare dar duhovnicesc, dar el nu poate imita dragostea lui Dumnezeu; el nici nu începe s-o facă”. Aici avem noi punctul principal. Pavel a văzut aceasta, a recunoscut necesitatea şi a scris despre aceasta. În 1 Cor. 13 el o exprimă aşa: „Şi chiar dacă …aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa şi aş avea toate darurile, şi n-aş avea dragostea lui Dumnezeu”. Dacă nu este dragostea, atunci cu toate acestea eu fac multă pagubă pe care n-o pot repara niciodată.

Dragostea lui Dumnezeu ne leagă, dragostea lui Dumnezeu ne călăuzeşte împreună, dragostea lui Dumnezeu simte cu aproapele său. Voi ştiţi, aceasta o poţi simţi foarte repede. Atunci când este o legătură duhovnicească interioară între adevăraţii credincioşi, acolo nu sunt tensiuni, acolo nu este o atmosferă ciudată, acolo nu trebuie să fii atât de atent ce spui ca nu cumva să fii înţeles greşit. Neînţelegerile sunt curăţate din inimă şi inima este înnoită prin Sângele Mielului, prin Cuvânt, prin Duh şi devine un Templu al lui Dumnezeu, o locuinţă a Domnului.

Ieri am făcut o vizită unui frate şi el a exprimat un cuvânt. Eu nu ştiu dacă el a înţeles pe deplin ceea ce a spus. Dar el a spus cam aşa: „Frate Frank, dacă tu citeşti evangheliile atunci tu vei observa că Domnul Isus a început să vorbească despre dragoste după ce Iuda a ieşit afară”. Şi aşa este. După ce Iuda a plecat… Eu am citit din Evanghelia lui Ioan şi voi o puteţi citi din cap. 12. Toţi au strigat: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului” şi după aceea a venit trădarea, predarea şi restul. Dar abia după aceea vorbeşte Domnul în cap. 13:34: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii”.

Ştiţi voi când va fi descoperită în Biserica Mireasă dragostea lui Dumnezeu care ne va aduce pe noi la desăvârşire? Atunci când toţi trădătorii, toţi bârfitorii, când toţi defăimătorii, toţi aceia care în mintea lor n-au nimic altceva decât rele îşi vor căuta locul lor acolo unde este şi nu-l vor mai căuta în Biserica Dumnezeului celui viu. În acea clipă lucrurile vor deveni şi vor arăta cu totul altfel. Atunci nimeni nu va înţelege greşit pe cineva; nimeni nu va căuta ca să găsească un punct slab ca să lovească pe la spate. Fiecare îl va înţelege pe fiecare. Şi Biblia spune: „Primiţi-vă unii pe alţii, aşa cum v-a primit Dumnezeu în Hristos…” (Rom. 15:7). Cum ne-a primit El? Aşa cum suntem. El a spus: „Iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi”. Dacă voi nu iertaţi, nici voi nu veţi fi iertaţi. Dumnezeu nu vrea să facă un lucru pe jumătate, ci în acest timp El doreşte să facă un întreg, ceva desăvârşit, în tine şi în mine, în noi toţi. Aşa este scris în Filipeni. Tocmai am vrut să citesc acest cuvânt. Nu doresc să predic chiar în felul acesta direct.

Aici în Filipeni 2, de la vers. 1 este scris: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora”.

Aceasta este gândirea lui Isus despre care am cântat, despre care am auzit deseori, acestea sunt caracteristicile pe care le are o îndemnare în Hristos. Dar dacă îndemnarea nu este exprimată în Hristos, atunci se va face doar pagubă. Dacă gândirea lui Isus Hristos este exprimată în prezenţa lui Dumnezeu, atunci îndemnarea va avea un mare efect, căci nu tu eşti acela care vorbeşte, ci este Duhul lui Dumnezeu care vorbeşte prin tine, care vorbeşte cu fratele sau cu sora. Şi atunci tu o vei primi ca venind de la Dumnezeu. Dar aceasta nu se întâmplă cu surle şi trâmbiţe, nu vine cineva să te bată la cap cu ce să faci şi ce să nu faci. Dar dacă este cu adevărat vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, atunci are loc şi o părtăşie a Duhului. Biserica Dumnezeului celui viu trebuie să se întoarcă la această părtăşie a Duhului.

Văzut fireşte, politic sau religios, mulţi oameni se află în asociaţii sau sunt de o părere. Toţi cei ce merg într-o direcţie sunt una. Dacă sunt baptişti, ei sunt de acord, ei sunt una. Cumva, într-un fel sau altul, ei toţi devin una. Dar în poporul lui Dumnezeu nu este important ca să fii de acord unul cu altul; ci să fii una cu Dumnezeu în Cuvântul Lui, în Duhul Lui. Dacă tu eşti una cu Dumnezeu şi eu sunt una cu Dumnezeu, atunci suntem una unii cu alţii. Atunci noi avem părtăşie cu Dumnezeu, atunci avem părtăşie unii cu alţii, acolo este părtăşia Duhului. Şi părtăşia Duhului este exact contrariul părtăşiei fireşti. Din punct de vedere firesc, noi, cu plăcere, avem părtăşie cu oamenii care ni se potrivesc, care sunt după tiparul felului nostru de gândire. Dar dacă Dumnezeu ne poate dărui părtăşia Duhului, atunci îi iubim pe toţi, pe toţi aceia pe care i-a iubit Dumnezeu, fără nicio excepţie.

Fraţi şi surori, aceasta aşa este. Dragostea lui Dumnezeu nu cunoaşte nicio graniţă şi Duhul lui Dumnezeu doreşte să ne introducă în adevăr şi vrea să ne elibereze pe fiecare personal pentru ca noi, ca un întreg, să ne contopim în Dumnezeu. Aşa cum a spus Mântuitorul nostru: „Tată, Eu în ei şi ei în Mine, ca noi toţi să devenim una”. Această unitate divină doreşte El s-o facă. Apoi în vers. 2 se împlineşte: „Faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, prin faptul că aveţi aceeaşi dragoste, un suflet şi un gând”. Prin aceasta nu doar bucuria unui bărbat al lui Dumnezeu devine desăvârşită. Ci şi Dumnezeu are bucuria Lui; plăcerea Lui Se odihneşte peste aceia care au ajuns în odihna Lui. Eu vă spun: un om care a găsit odihna în Dumnezeu o va purta peste tot unde merge. Acela care este purtat încoace şi încolo ca valurile mării, acela va duce doar nelinişte peste tot unde merge el.

Noi, personal, ne putem cerceta şi ne putem pune întrebarea: dacă noi am mers undeva, ce am lăsat noi în urma noastră? Ce rămâne într-o biserică? Ce rămâne într-o familie? Ce rămâne într-un oraş sau într-o ţară în urma noastră, dacă tu şi eu am fost acolo? Am adus noi binecuvântare acolo? Am putut noi sta în slujba lui Dumnezeu? A ieşit roadă pentru veşnicie din ceea ce a putut face Dumnezeu prin noi? Ce lăsăm noi în urma noastră? Sunt urmele binecuvântării? Sunt oamenii liniştiţi, îşi aduc ei aminte de prezenţa noastră, poate, cu bucurie? Sau trebuie să plângă şi să spună că ar fi fost mai bine dacă fratele sau sora n-ar fi venit deloc? Să fim odată sinceri, nu oricine vorbeşte de binecuvântare aduce binecuvântarea cu el. Nu oricine vorbeşte despre pace aduce pacea cu el şi nu oricine vorbeşte despre Duhul lui Dumnezeu Îl are şi Îl aduce cu el. Dar Dumnezeu doreşte să facă din noi astfel de oameni pe care, la sfârşit, îi poate binecuvânta pentru ca în acest timp de sfârşit noi să aparţinem de binecuvântaţii Domnului. Eu nu doresc ca noi doar să vorbim despre binecuvântare. Să vorbeşti despre binecuvântare este un lucru, dar să devii o binecuvântare pentru alţii este cu totul altceva. Să vorbeşti despre dragoste este un lucru, dar să aduci dragostea în practică este cu totul altceva. Ca un organism viu al Trupului lui Isus Hristos, compus din mai multe mădulare, noi avem nevoie de acest untdelemn al Duhului Sfânt. Atunci totul se întâmplă fără nicio frecare. În limbaj popular se spune: „Cine unge bine, merge bine”. Ai nevoie de untdelemn. Dacă nu este aşa, atunci acest mecanism nu poate funcţiona.

De ce vă spun aceasta? De ce a fost atinsă această pildă? În Matei 25 Domnul nostru a accentuat cu tărie aceasta pentru că este în legătură cu venirea Mirelui, cu intrarea în odaia de nuntă. Aici El face o comparaţie, că la jumătate din aceia care au ieşit ca să-L întâlnească pe Mire le-a lipsit această dragoste divină, undelemnul Duhului. Şi dacă acest untdelemn al Duhului ne lipseşte, atunci ieşirea în întâmpinarea Mirelui nu ajută la nimic. Dimpotrivă, va deveni o mare dezamăgire pentru noi şi Dumnezeu doreşte să ne păzească de această dezamăgire. Dar noi trebuie să ne trezim şi să spunem: „Doamne, cu siguranţă Tu vei restitui toate lucrurile, le vei aduce înapoi şi le vei aşeza acolo unde au fost la început, aşa ca încă o dată Duhul Sfânt să se poată întoarce în Biserică”. Nu doar ca s-o spunem, ci s-o trăim, s-o primim, ca să devină realitate, pentru că unitatea este în Duhul lui Dumnezeu. Există oameni care n-au înţeles aceasta nici în timpul lui Pavel, nici în timpul care trăim acum. Chiar şi cel mai mare bărbat al lui Dumnezeu nu poate aduce unitatea. Ea trebuie să fie activată de Dumnezeu în aceia care aud mesajul divin şi primesc mărturia lui Isus Hristos. Ei trebuie să fie pregătiţi să se supună sub braţul puternic al lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să poată intra în dreptul Său.

Citim în Romani 8 începând de la v. 31: „Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”.

Aici nu este pusă întrebarea dacă eu sau tu, noi, putem, cumva, acumula ceva prin efortul nostru. Cum să nu ne dăruiască El totul? Noi trebuie să primim în mod personal darurile lui Dumnezeu. Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu sărac. Este scris: „Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har” (Ioan 1:16). De ce avem noi nevoie? Este nevoie de o foamete care vine de la Dumnezeu şi o poftă duhovnicească pentru ca noi să fim întăriţi spiritual. Cum să nu ne dea Dumnezeu toate lucrurile? De ce? Pentru că prin moartea lui Isus Hristos pe cruce ne-a fost răscumpărat totul. Dacă aceasta nu ar fi aşa, atunci ar trebui să strigăm, să cerşim şi să fim de părere că Domnul trebuie s-o mai facă. Dar El a făcut-o deja. Nouă, mie şi ţie ţi-a fost dăruit totul: salvarea, vindecarea, eliberarea, viaţa veşnică, dacă tu le primeşti prin credinţă. Şi singurul păcat care mai rămâne este necredinţa, care ne privează de tot ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu pentru a fi primit prin credinţă.

Dar ce se întâmplă? Copiii lui Dumnezeu sunt trântiţi la pământ de duşman. Ei ajung în disperare şi, câteodată, aproape că ajung în necredinţă. De ce? Pentru că pecetluirea prin Duhul lui Dumnezeu încă n-a avut loc în inima lor. Dar dacă noi înţelegem că Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…! Şi acum mă gândesc la afirmaţia fratelui Branham. Lui i-a fost pusă întrebarea: „Poate un credincios adevărat care a fost salvat să fie pierdut?” Şi fratele Branham i-a spus cam aşa: „Dacă Dumnezeu mă salvează astăzi, ca să mă piardă mâine, atunci El nu a ştiut ce a făcut ieri”. Dumnezeu nu este un om care astăzi te salvează iar mâine te pierde, care astăzi te primeşte, iar mâine te respinge. La Dumnezeu nu există un astfel de program. El te-a ales înainte de întemeierea lumii. Iar pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, şi ei se lasă sfinţiţi prin adevăr şi sunt desăvârşiţi în Isus Hristos. De aceea această afirmaţie: „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” Există un pârâş al fraţilor, şi din păcate el încă nu a fost aruncat jos; el mai este în stare să acuze. Noi am putea citi Apoc. 12:5-6: când copilul de parte bărbătească va fi răpit atunci va avea loc o luptă în cer. Mihail şi îngerii se vor lupta cu balaurul şi el va fi aruncat jos. Şi atunci se va întâmpla ceea ce este scris: „Acum, pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos” (v. 10). Dar în prezent el încă este acolo; nu este acolo doar ca să pârască, în locul unde Isus Hristos este Mare Preot, dar el este prezent şi aici în Biserică, ca să ne pârască, ca şi cum Isus Hristos nu ar fi Mare Preot şi nu ar avea dreptul să ne reprezinte pe fiecare din noi care am fost pe drept eliberaţi prin Sângele Mielului.

Voi ştiţi, o puteţi citi în Vechiul Testament, în Zaharia, despre Iosua, care merge în templu şi doreşte să facă slujba. Şi dintr-o dată Satan stă lângă el, îl pârăşte şi-i spune: „Ascultă! Tu vrei să-I slujeşti lui Dumnezeu şi tu ai o haină mânjită?” Aşa nu merge. V-o citesc, ca să n-o citez pe de rost. Zaharia 3 de la vers. 1: „El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului şi pe Satana stând la dreapta lui ca să-l pârască. Domnul a zis Satanei: «Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! El să-ţi poruncească să taci»”. Permiteţi-mi ca să mă opresc puţin aici.

Acelaşi Dumnezeu care ne-a mântuit, pe tine şi pe mine, care a ales Biserica înainte de întemeierea lumii, care, în Isus Hristos, a plătit preţul pe crucea Golgotei, Acelaşi Dumnezeu îi va porunci Satanei să tacă. Pentru că acolo unde Dumnezeu curăţeşte, acolo este curat. Domnul spune: „Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). Noi suntem spălaţi în Sângele Mielului şi avem dreptul să ne albim hainele noastre ca să fie albe ca zăpada. Nu prin neprihănirea ta şi nici prin neprihănirea mea. Eu cred ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său, iar El a spus: „Dacă păcatele voastre ar fi roşii ca sângele să devină albe ca zăpada”. Din roşu tu poţi face negru şi să-l zugrăveşti pe perete. Dar Dumnezeu nu face negru din roşu, ci din păcatul care este roşu ca sângele El îl face alb ca zăpada. Dar Satana, din păcatul roşu ca sângele face un lucru negru şi apoi poate să-şi facă jocul. Dar există un popor al lui Dumnezeu care nu cade în şiretlicurile Satanei. Aici este scris: „«Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! El să-ţi poruncească să taci»”.

Va sosi ceasul în care Domnul care a ales Biserica îi va porunci pârâşului fraţilor să tacă. Şi atunci dragostea adevărată a lui Dumnezeu va fi descoperită prin iertare deplină, prin împăcare deplină, o dedicare totală, pentru ca tot ceea ce este făcut pe jumătate să se încheie şi să devină o lucrare întreagă, o lucrare a harului lui Dumnezeu.

Citim mai departe: „Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” Voi ştiţi, dacă cineva caută să ia un obiect dintr-o casă care arde şi el îşi croieşte cu greu o cale printre flăcări, atunci acela este un lucru preţios. Dar aici, un bărbat a fost scos afară ca un tăciune aprins care ardea. Dar el a fost destinat pentru Dumnezeu, ales pentru Dumnezeu.

Fraţi şi surori, iubiţi prieteni, chiar dacă iadul şi-ar deschide gura ca să te înghită, dacă tu ai fost ales ca să vezi slava lui Dumnezeu, atunci în ultima clipă vei fi smuls afară şi eşti preţios în ochii lui Dumnezeu. Noi nu suntem destinaţi ca să mergem în jos. Noi suntem destinaţi să mergem în sus la Domnul nostru pentru că mai întâi El a venit la noi şi ne-a răscumpărat. Acest bărbat Iosua, nu este el ca un tăciune scos din foc? Apoi este scris: „Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare şi totuşi stătea în picioare înaintea Îngerului Domnului”. Dar el nu era un fariseu. De ce? Pentru că Domnul a dat mărturie despre el şi S-a pus de partea lui.

Iubiţi prieteni, iubiţi fraţi şi surori, Dumnezeu Se va pune de partea ta, indiferent cum este viaţa ta. Dacă tu vii la El, atunci El Se va întoarce spre tine, El te va ajuta în necazul tău. Şi chiar dacă nimeni nu te mai înţelege, El te înţelege. Şi chiar dacă nimeni nu se mai uită la tine, El Se uită la tine. Chiar dacă toţi se îndepărtează de tine, El te primeşte. El va porunci pârâşului fraţilor să tacă.

Iosua avea o haină murdară, dar el a fost pus în slujbă şi Îngerul Domnului stătea lângă el. În vers. 4 este scris: „Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: «Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!» Apoi a zis lui Iosua: «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!»”. Aceasta o face Domnul. El ne dezbracă de hainele vechi ca să ne îmbrace cu haine noi. Aceasta ne duce la Efeseni 4:24: „Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul”. Aici, în Vechiul Testament, avem un exemplu cum chiar în prezenţa lui Dumnezeu are loc acuzaţia duşmanului. Apoi vine Domnul şi intervine pentru acela pe care l-a chemat, pe care l-a smuls afară din nenorocire, pe care l-a încoronat cu har şi milă. Lui îi sunt dezbrăcate hainele murdare şi este îmbrăcat cu haine de sărbătoare.

Cât de credincios este Domnul nostru! El îl dezbracă pe omul  vechi, care este stricat şi putrezit până în adâncul adâncului său. Şi El ne înnoieşte după chipul lui Isus Hristos. El nu pune un petec nou pe o haină veche. El îl dezbracă pe omul vechi pe deplin, pentru ca omul nou să ia locul omului vechi. Şi acum există nişte oameni care vor să înceapă cu trupul. Dar Dumnezeu începe cu duhul şi cu sufletul. Trupul nostru încă aşteaptă schimbarea, dar înainte ca să vină schimbarea trupului nostru trebuie ca duhul şi sufletul nostru să trăiască schimbarea. Pavel scrie despre aceasta, că noi aşteptăm ziua răscumpărării noastre; cu aceasta el vrea să spună răscumpărarea trupului nostru, schimbarea trupului nostru. Nu răscumpărarea sufletului nostru, nu eliberarea duhului nostru fiindcă noi avem deja aceasta ca un dar de la Dumnezeu şi am primit-o prin har. Noi aşteptăm desăvârşirea răscumpărării care va include şi trupul nostru până când noi vom fi transformaţi şi luaţi în sus ca să fim cu Dumnezeu în slavă. Dumnezeul nostru va face şi va desăvârşi lucrarea Lui minunată.

Apoi este scris aici: «Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!» Apoi a zis lui Iosua: «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!»”. Domnul a luat asupra Lui nelegiuirea ta şi nelegiuirea mea, păcatele tale şi ale mele, pedeapsa ta şi pedeapsa mea, boala ta şi boala mea au fost puse pe El. Şi pe cât de sigur El le-a purtat, pe atât de sigur tu nu trebuie să le mai porţi! Tu eşti liber! El te-a răscumpărat, te-a chemat pe nume. Tu eşti proprietatea Lui pentru timp şi veşnicie. Astfel L-a îmbrăcat El pe Iosua cu haine de sărbătoare şi i-a luat nelegiuirea.

Apoi în v. 5 este scris: „Atunci El a poruncit şi a zis: «Să i se pună pe cap o mitră curată!» Şi i-au pus o mitră curată pe cap şi l-au îmbrăcat în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo”. Aici nici nu mai este vorba de Satana; el a plecat, nu mai stătea acolo. El a stat acolo până când hainele cele vechi ale lui Iosua i-au fost dezbrăcate şi atunci Satan a trebuit să dispară. Când acest Iosua a fost îmbrăcat, când i-a fost dăruită iertarea şi Dumnezeu i-a dăruit har, aceasta nu i-a mai plăcut Satanei, nu s-a mai putut uita la aşa ceva, n-a putut rezista la aşa ceva. Atât timp cât el putea pârî şi era de părere că are un drept să fie acolo, o mai putea suporta. Dar atunci când lucrarea lui Dumnezeu a început să aibă loc cu acest Iosua, atunci pârâşul a trebuit să dispară. Acolo mai era prezent doar Îngerul Domnului care se uita cum acest bărbat a fost dezbrăcat, cum el a fost îmbrăcat, cum i-a fost pusă mitra pe cap. Duşmanul nu se poate uita la aşa ceva, nu, nu! Ci el se poate uita doar atât timp şi se poate apropia doar atât până când noi venim la Isus Hristos. Atunci când noi venim la Mântuitorul nostru şi Îl rugăm să ne ierte, să ne ajute să ne dezbrăcăm hainele şi să îmbrăcăm omul cel nou, atunci el va dispărea. Duşmanul nu se mai poate uita la aşa ceva pentru că în felul acesta oamenii sunt smulşi din sfera sa de influenţă şi sunt introduşi în Împărăţia lui Dumnezeu. Satana nu se mai poate uita la aşa ceva. Atunci doar Mântuitorul tău şi al meu este prezent, ca să realizeze lucrarea harului, împăcarea şi iertarea în viaţa ta şi în viaţa mea. Şi apoi noi înţelegem ce înseamnă: „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” Isus Hristos, Cel care îi face neprihăniţi, este aici. El nu doar a murit, El a şi înviat. Şi atât de sigur cum a înviat El, noi, împreună cu El am înviat într-o viaţă nouă, prin harul Dumnezeului nostru. Şi această viaţă nouă nu ţi-o va putea lua nimeni. Nu te lăsa dus în îndoială! Încrede-te în Dumnezeul tău, încrede-te în El din toată inima, El te va purta, dacă treci prin văi adânci. Căci Domnul tău şi al meu a trecut prin adâncimi mult mai rele. Dacă noi suntem de părere că noi trebuie să trecem prin unele încercări, atunci să ne punem întrebarea prin câte a trecut El, El Cel Nevinovat, Cel Curat, Cel Sfânt, care a trebuit să suporte atâtea lucruri, ca şi cum El ar fi fost cel mai mare criminal de pe pământ. Fiecare a făcut ce a vrut cu El. Cine a vrut să-L bată, L-a bătut; cine a vrut să-L scuipe, L-a scuipat; cine a vrut să-L trădeze, L-a trădat; cine a vrut să spună „Dacă eşti un Proroc atunci proroceşte-ne cine Te-a lovit?”, acela a făcut-o. Oare nu a făcut oricine ce a vrut cu El? Dar vreau să vă spun un lucru: El, Domnul nostru, a spus: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Există oameni care nu ştiu ce fac. Şi noi ştim că atunci Scriptura şi-a găsit împlinirea. Isus a fost Cuvântul devenit trup. Întregul iad a făcut un jurământ împotriva Lui pentru că El a fost Acela, punctul central, descoperirea lui Dumnezeu în trup. Prin El, programul lui Dumnezeu a început să se deruleze. Lucrarea de răscumpărare a avut loc. În toate sinagogile Satana a început să-i muncească pe farisei şi pe saduchei care au luat poziţie împotriva Domnului. Şi când a bătut ceasul, a venit trădarea, a venit predarea şi dezbrăcarea. L-au pus la stâlpul infamiei. De ce? Pentru că El a fost Cuvântul devenit trup. El a fost Acela în care şi prin care Cuvântul şi-a găsit împlinirea în acel timp.

Uneori am spus-o, văzut fireşte, Ierusalimul nu este cu nimic un oraş deosebit. Există multe oraşe care sunt mult mai frumoase decât Ierusalimul. Astăzi vedem că totul se învârte în jurul Ierusalimului. De ce? Găsesc naţiunile aur acolo? Atunci să se ducă acolo. Găsesc ei acolo petrol? Atunci am putea-o înţelege. Dacă ei merg acolo, ce găsesc în acel loc? Ei găsesc un oraş care este înconjurat de munţi goi şi stânci cât vezi cu ochii. Dar totul se învârte în jurul Ierusalimului. De ce Ierusalimul? Pentru că Dumnezeu a ales Ierusalimul; pentru că Ierusalimul este punctul central al pământului. De aceea furia Satanei este atât de aprinsă împotriva iudeilor. De ce împotriva lui Abel? De ce împotriva seminţei neprihănite, până la Zaharia care a fost ucis între Templu şi altar? Toţi ceilalţi trăiau bucuroşi şi aveau o viaţă minunată. Dar sămânţa lui Dumnezeu a fost ucisă şi prigonită atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. Pentru că noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, am primit Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu în acest timp. Dumnezeu are nevoie de un ogor al inimii ca să poată răsări sămânţa Lui care a fost semănată. Şi întreaga putere a duşmanului se îndreaptă împotriva copilului de parte bărbătească, care trebuie să fie născut, împotriva gloatei biruitoare care va scăpa duşmanului pentru totdeauna. Dar să se întâmple odată aşa! Într-o bună zi se va întoarce foaia şi noi vom scăpa duşmanului pentru totdeauna.

Voi ştiţi, când Domnul Isus a fost trădat, când El a trecut prin Ghetsimani până la Golgota, văzut din exterior, totul arăta îngrozitor. Astăzi, de-abia ne putem închipui ce s-a întâmplat în ucenici, ce s-a întâmplat în inima acelora care s-au încrezut în Domnul, care L-au urmat, în inima cărora era nădejdea şi spuneau: „Noi am crezut că El va mântui Israelul”. Dintr-o dată Nădejdea lor a fost prinsă, dintr-o dată au luat Nădejdea şi au răstignit-o pe cruce, atârnând-o între cer şi pământ. Ce credeţi voi, cum s-au simţit atunci aceia care L-au iubit pe Mântuitor? Ei au suferit împreună cu El. Oh, cum a fost ruptă inima lor! Nici nu se puteau uita la ceea ce se întâmpla cu El. Dar aceia care au fost aleşi de Dumnezeu ca să vadă mântuirea, au rezistat. Chiar dacă o clipă au fost spectatori, la o anumită distanţă, ca şi cum aşteptau să vadă ce se va întâmpla, totuşi în inima lor ştiau: „Acesta este un atac al duşmanului. Chiar dacă aşa trebuia să se întâmple, aici duşmanul dă lovitură, aici este trădare, aici este toată această privelişte pe care o vedem”. Şi ei ştiau că Dumnezeu va încheia lucrarea în mod minunat.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul nostru Isus Hristos, poate că noi trebuie să trecem prin aceleaşi situaţii. Şi eu vă spun că în acest timp nu este vorba de cineva oarecare. Şi chiar dacă ar fi vorba despre persoana mea, eu, Ewald Frank, nimeni nu va fi preocupat de persoana mea. Este vorba de mesajul lui Dumnezeu, este vorba de lucrarea lui Dumnezeu şi furia duşmanului este direcţionată împotriva acesteia; nu împotriva mea, a omului Ewald Frank. Ci este vorba de lucrurile duhovniceşti, de ceea ce Şi-a pus Domnul în plan să facă şi s-o aducă la desăvârşire în acest timp. Nu doar că doreşte s-o facă; El o va duce la desăvârşire, şi aceasta se va întâmpla în această generaţie în care trăim noi. Poate că noi va trebui să trecem prin testul acesta. Nu doar să-L fi urmat pe Domnul atât timp cât El împarte pâinea şi peştii, vindecă bolnavi şi face mari semne şi minuni. Ci să mergem împreună cu El prin Ghetsimani şi Golgota până la înviere. Şi noi credem că Biserica lui Isus trebuie să meargă acelaşi drum până când va primi puterea învierii, până va fi schimbată şi va fi luată în sus, în slavă.

Un bărbat a exprimat odată: „Calea mieluşeilor este calea Mielului”. Şi aşa cum Capul a trebuit să păşească pe acest drum, tot aşa toate mădularele au de mers acelaşi drum. Şi sfânta Scriptură spune în Evrei 13:13: „Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui” şi atunci vom avea parte şi de slava Lui. Poate a trebuit să aibă loc o nouă răstignire a Cuvântului descoperit. Ce ştiu eu? Eu nu sunt sfetnicul lui Dumnezeu. Eu ştiu doar un lucru: în inima mea este veşnic ancorat: Eu ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte; eu ştiu că El l-a trimis pe robul şi prorocul Său cu un mesaj direct al Cuvântului Său descoperit prin Duhul Sfânt. Şi aşa cum este scris: „Cine primeşte un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc” (Matei 10:41). Pentru mine aceasta este suficient. De fapt, eu n-am nevoie de nicio răsplată proprie. Eu l-am primit pe prorocul trimis de Dumnezeu, din toată inima. Şi Mântuitorul spune: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine”. Dumnezeu în Hristos. Şi apoi aceia pe care Dumnezeu îi trimite.

Dar de fiecare dată este întrebarea: Ne-a trimis Dumnezeu pe noi? Există mulţi care aleargă. Dar întrebarea este: cine i-a trimis? Pot ei să vă spună când i-a chemat Dumnezeu? Pot ei să vă spună cum i-a chemat? Pot ei să vă spună care este însărcinarea lor? Se spune uşor: „Dumnezeu m-a chemat”. Aceasta este o vorbire simplă. Mii şi mii de oameni au folosit această vorbire până în acest timp.

Dar eu vreau să vă spun aceasta. Fiecare bărbat al lui Dumnezeu are o chemare individuală, unică. Ceea ce a spus Dumnezeu lui Moise nu i-a spus lui Avraam. Fiecărui bărbat i-a fost dăruită o chemare directă şi a primit o descoperire a voii lui Dumnezeu pentru slujba din timpul său, pentru însărcinarea pe care Dumnezeu l-a pus s-o facă. Fratele Branham a exprimat-o şi a spus-o: „Închipuiţi-vă, dacă Moise ar fi început să construiască o corabie ca şi Noe şi ar fi spus: «Dumnezeu i-a spus lui Noe să construiască o arcă, şi eu sunt însărcinat să construiesc o arcă»”. La timpul potrivit Dumnezeu a însărcinat pe cineva conform planului Său de mântuire, aşa cum a fost necesar. Când Îngerul Domnului a venit la fratele Branham, i-a spus: „Eu sunt trimis din prezenţa lui Dumnezeu ca să te însărcinez şi să-ţi spun aceasta,  aceasta  şi aceasta”. El a primit o însărcinare directă.

Când Domnul a vorbit cu mine… Astăzi vreau s-o spun în toată smerenia şi în toată dragostea, doar ca voi să ştiţi că lucrurile pe care Domnul Dumnezeu le vorbeşte vor sta în picioare până în ultima zi a omului pe care l-a chemat Dumnezeu. Altfel nu merge. Voi aţi auzit-o cu toţii şi poate aţi citit-o, dar vreau să v-o spun şi mai clar, mai clar decât o poţi scrie în cuvinte pe hârtie. Nu poţi descrie de fiecare dată atât de uşor amănuntele unei trăiri. Dar câteodată… Cineva a venit la mine şi m-a întrebat: „Frate Frank, tu spui că în timpul chemării tale, Domnul ţi S-a adresat cu cuvântul «rob»”. Şi el a luat cuvântul din Ioan 15:15 şi a spus: „Aici Mântuitorul a spus: «Nu vă mai numesc robi, ci v-am numit prieteni», atunci cum poate fi aceasta în acord cu ceea ce ai spus tu?” Câteodată există oameni care citesc doar un singur verset şi uită cât de des bărbaţi ai lui Dumnezeu ca Petru şi Pavel au fost numiţi robi. Poate în următoarea scrisoare circulară o voi scrie pe scurt. Dar puterea duşmanului manevrează totul ca să zădărnicească şi să facă imposibilă executarea unei slujbe. Dar credeţi-mă, eu nu mă voi justifica. Dacă Domnul m-a chemat, atunci El să meargă înainte, atunci El să mă îndreptăţească. Este lupta Lui, nu este lupta mea; este Biserica Lui nu este Biserica mea, este Cuvântul Lui, poporul Lui, este vorba de lucrarea Lui.

În această legătură, când Domnul m-a chemat şi m-a însărcinat, aşa cum am spus-o, în acel 2 aprilie 1962 înainte de răsăritul soarelui, la începutul zilei, eu am auzit vocea Domnului aşa cum auziţi voi vocea mea acum. Eu doresc ca voi s-o înţelegeţi. Eu m-am trezit, am dat perdelele deoparte şi m-am pus pe colţul patului şi doar scurt mi-am aplecat capul şi am stat aşa liniştit. Apoi mi-am ridicat capul, fără să mă ridic de pe colţul patului şi din partea dreaptă a ferestrei a venit vocea Domnului. Voi cunoaşteţi cuvintele. Dar apoi s-a întâmplat ceva. Eu am fost luat afară din trup la aproximativ 2,5 metri. Şi lucrul ciudat era, cu toate că fizic eu stăteam pe colţul patului, eu stăteam acolo în trupul duhovnicesc şi mă vedeam pe mine, trupeşte, stând în picioare, nu şezând. Şi mâinile mele erau aşa întinse pe jos şi am văzut interiorul palmelor mele. Acolo în trupul duhovnicesc m-am întors şi mi-am văzut trupul meu pământesc, cum începeam să vorbesc cu Domnul. Şi am zis: „Doamne, ei nu mă vor asculta. Ei au totul din belşug”. Eu ştiu că Pavel a scris corintenilor „cunosc un bărbat” (2 Cor. 12:2); el o scrie ca şi cum n-ar fi fost vorba despre el. El era prea smerit ca să vorbească despre propria lui persoană. El a spus: „Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului” şi apoi spune: „Cunosc un om….. (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie)”. El era atât de smerit. Nici nu o spun în detalii, ci doar ca să ştiţi că un bărbat al lui Dumnezeu, chiar dacă ar ajunge la vârsta de o mie de ani, el va şti foarte exact ceea ce a trăit, va şti fiecare detaliu, fiecare pas, de la început până la sfârşit. Poate că în viaţă voi uita totul, dar aceasta n-o voi uita niciodată, şi memoria mea, cu siguranţă, nu este cea mai bună. Eu am văzut de două ori împlinirea lucrurilor cu care Dumnezeu m-a însărcinat. De două ori s-a poruncit, de două ori s-a întâmplat. Pe de o parte: să mă duc dintr-un oraş într-altul să propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Pe de altă parte: să distribui hrana, Cuvântul lui Dumnezeu descoperit. Şi acestea eu le-am şi făcut.

Acum fie ca Dumnezeu, prin har, să-Şi primească lucrarea Lui (ceea ce a lucrat El, nu fratele Frank – nt.) şi să păşească cu noi toţi spre desăvârşire. Acesta este adevărul înaintea lui Dumnezeu. Dacă astăzi aş fi chemat Acasă eu aş putea şi aş face lucrurile pe care le-am făcut exact aşa cum le-am făcut până astăzi. Eu nu m-aş corecta în niciun lucru. Înaintea lui Dumnezeu, nu doar o singură dată, ci deseori m-am cercetat. Şi mă puteţi crede, că aceasta nu a fost doar superficial, ci eu m-am cercetat înaintea lui Dumnezeu, în lupta inimii, şi am spus: „Doamne, dacă am făcut ceva fals, dacă ceva n-a fost corect, permite-mi s-o ştiu…”. Şi eu sunt convins, dacă un om vine în felul acesta înaintea Feţei lui Dumnezeu, atunci Domnul îi va dărui claritate.

Eu vă întreb: Ce a făcut Mântuitorul pe dos ca să fie trădat, predat şi pironit pe cruce? Biblia spune că: „noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit” (Is. 53:4). El nu a fost pedepsit şi lovit de Dumnezeu, ci oamenii au fost cei care trebuiau loviţi şi pedepsiţi; dar Dumnezeu a îngăduit ca El să poarte pedeapsa ta şi pedeapsa mea. Oamenii n-au putut s-o vadă, dar aceia pentru care s-a întâmplat au putut s-o vadă.

Dar poate că acum Dumnezeu dăruieşte ceva ca toţi aceia care până astăzi au crezut cu capul şi au acumulat în minte, încrezându-se într-un om, să fie daţi de ruşine. Cine şi-a pus încrederea în Dumnezeu nu va fi dat de ruşine. Cine n-a auzit pe un om, cine L-a auzit pe Dumnezeu, cine a auzit Cuvântul lui Dumnezeu şi a primit Duhul lui Dumnezeu acela nu va fi dat de ruşine. Cine a zidit pe oameni acela să fie dat de ruşine; cu cât mai repede, cu atât mai bine, ca să-şi vină în fire şi să facă un început nou, un început cu Dumnezeu.

Eu ştiu bine că există foarte, foarte mulţi urmaşi ai fratelui Branham, dar nu sunt urmaşi ai lui Isus Hristos. În ultima vreme mi-a venit gândul: mulţi au fost înflăcăraţi de o însărcinare divină, mulţi au alergat după el; poate în exterior au văzut că acolo are loc o mişcare a lui Dumnezeu, fără ca Dumnezeu să-i fi chemat, fără ca ei, în interiorul lor să fie înnoiţi, fără să aibă parte de o lucrare în inimă. Eu vă spun: dacă Dumnezeu Şi-a făcut lucrarea harului Său în viaţa ta şi în viaţa mea, în inima ta şi în inima mea, atunci nu mai există niciun înapoi. Există doar un înainte, un înainte cu Dumnezeul tău. Şi tot ceea ce vine peste noi pe această cale, ne va ajuta ca să ne apropiem mai mult de Domnul. Pentru că aşa este scris: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28). Dacă tu Îl iubeşti pe Dumnezeu din toată inima, atunci este timpul să te dezlipeşti de oameni şi să te ţii de Dumnezeu; da, de El, nu de un om. Eu am văzut cu ochii mei, cum oamenii se ţineau de fratele Branham. Şi atunci am dat din cap. Astăzi, poate, alţii dau din cap şi spun: „Frate Frank, noi ne-am încrezut în tine în felul acesta”. Atunci o auzi din cuvintele lor şi ei sunt de părere că „dintr-un om a devenit Dumnezeu”. Nu! Pe pământ eu cunosc doar unul care afirmă şi susţine că este infailibil, dar el nu este. Voi îl ştiţi, este papa de la Roma care susţine că este infailibil. Eu sunt de părere că tocmai acela ar trebui să înţeleagă câte greşeli poate face un om. Singurul Infailibil, fără greşeală, este Domnul Dumnezeul nostru. Restul sunt oameni, sunt oameni slabi şi uituci. Dar Dumnezeu este Atotputernicul Dumnezeu şi este timpul ca noi să ne punem încrederea noastră în El. Amin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *