Nerăbdarea;Harul – Exod 33

 

Citim din 2 Cor. 4:17-18: „Căci întristările noastre uşoare de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice”. Ce adâncime este exprimată în aceste două versete!

Primul verset: „întristările noastre uşoare de o clipă, sunt trecătoare”, dar pe de altă parte, în mod deosebit, aici este scris că „lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă”.

Dacă citim Evrei cap. 11, noi ştim că toţi robii lui Dumnezeu au trecut prin foarte multe încercări. Şi totuşi, dacă astăzi i-ai putea întreba: „Aţi mai merge voi încă o dată pe această cale?” Atunci ei ar răspunde: „Da”. Indiferent cum ar fi calea pământească, important este cum cântă poetul de cântare: „Dacă ne încheiem drumul la Tine în slavă”. Acesta este lucrul cel mai important: Indiferent cum ar fi calea, dacă are ţinta corectă, noi dorim să mergem pe ea. Apoi, mai departe este scris ca explicaţie: „Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd” (2 Cor. 4:18).

Eu cred că noi cu toţii ne putem cerceta, fiecare pe el însuşi. De fiecare dată când noi ne-am uitat la lucrurile care se văd atunci povara uşoară a devenit grea şi aproape că ne-am prăbuşit sub această povară pentru că nu am înţeles că aceasta aparţine de faptul ca noi să fim pregătiţi să ajungem la ţinta măreaţă, înaltă. Dar dacă facem cum este scris în v. 18: „Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd”….

Ştiţi, întotdeauna au existat oameni care au criticat; nu doar acum, ci deja în timpul apostolilor au existat oameni care au criticat. Uitaţi-vă cât de puternice sunt scrisorile lui Pavel! Unii îşi băteau joc de el şi spuneau că Pavel nu ştie să vorbească. Şi voi ştiţi ce s-a spus în acele zile. Atunci au existat oameni care au dispreţuit ceea ce a spus Pavel; şi pentru că ei n-au pus niciun preţ pe ceea ce spunea el, ei n-au recunoscut că Pavel vorbea oamenilor printr-o însărcinare divină şi au trecut pe lângă aceasta.

În Filipeni 1:15 Pavel spune: „Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din invidie şi din duh de ceartă, alţii ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele, ca să aducă mai multă suferinţă”; deci au fost mai multe motive. Nu doar astăzi, ci deja atunci au existat oameni care n-au putut aştepta până când Dumnezeu îi cheamă ca, apoi, să-i introducă în Trupul Său, în armonie divină; ei n-au putut aştepta ca să poată fi efectuate toate slujbele şi toate sarcinile în Biserică, aşa cum Îi place lui Dumnezeu.

Voi ştiţi când Pavel scrie despre Biserică, atunci el Îl vede pe Hristos ca fiind Capul şi pe toţi credincioşii adunaţi împreună, ca fiind mădularele care fac parte din Trupul Domnului, prin care voia lui Dumnezeu trebuia să se întâmple şi să ajungă la împlinire. Dumnezeu nu Se va folosi de îngerii Mihail şi Gavril pentru a face încheierea istoriei mântuirii, ci Dumnezeu Se va folosi de Biserica Lui pentru a face această încheiere. Noi purtăm convingerea aceasta, dar şi Dumnezeu trebuie să se convingă de noi pentru ca noi să înţelegem odată unde ne-a aşezat El.

Apoi, dacă Pavel scrie de legătura mădularelor unele cu altele: „Şi dacă sufere un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el” (1 Cor. 12:26), atunci întregul Trup este îndurerat, atunci fiecare mădular simte durerea celuilalt.

Cum arată astăzi Biserica timpului nostru? Nici nu-ţi vine să te gândeşti cum arată astăzi! Dacă cineva suferă îndurerat şi este în îndoială, se poate scufunda şi poate să nu mai fie şi dacă toţi ceilalţi trec frumos pe lângă el şi se gândesc: „Oh, nu i s-a întâmplat absolut nimic!” Care este motivul? Fiindcă nu este nicio legătură divină cu Capul de aceea nu este nicio legătură divină unul cu celălalt. Când durerea fratelui nu este durerea ta şi necazul lui nu este necazul tău atunci tu întreabă-te pe tine şi eu să mă întreb pe mine, dacă noi, ca mădulare, aparţinem de acest Trup şi am fost legaţi în acest Trup, dacă noi ne purtăm povara unii altora, dacă aceeaşi viaţă curge prin noi şi dacă această legătură divină există. Dacă încă nu este aşa, atunci în scurt timp trebuie să se întâmple.

Nu doresc să spun prea multe, dar eu cred că restituirea adevărată – acum mă gândesc la ultimul capitol din Faptele apostolilor – care nu ne aduce doar la ultimul capitol, ci ne aduce la primul verset din primul capitol, unde nu mai există niciun încoace sau încolo, unde nu mai există fraţi falşi şi nicio învăţătură falsă, ne duce la vremea când toţi erau încă o inimă şi un suflet, unde se rugau şi locul se cutremura, ne aduce la vremea când fiecare stătea în spărtură pentru fiecare, când întâia dragoste divină ardea în toate inimile. Dar mai târziu lucrurile s-au schimbat. Deja unii predicau că „învierea a avut loc” şi au început cu diferite învăţături aşa cum, în parte, le avem şi noi astăzi. Nu, nu!

Eu cred din toată inima că Dumnezeu care a făcut pe deplin începutul original ne călăuzeşte înapoi la început. Fratele Russ a accentuat-o atât de frumos: „Înapoi la Rusalii!”, când totul a fost exprimat prin Cuvânt şi oamenii care erau răscumpăraţi prin Sângele Mielului, se găseau împreună, erau botezaţi cu un singur Duh, aveau aceeaşi credinţă şi întrebuinţau aceeaşi vorbire duhovnicească. Atunci niciunul nu mai trebuie să înveţe pe celălalt, atunci toţi suntem fericiţi că Dumnezeu ne poate învăţa pe toţi şi noi ne putem ajuta unul pe altul cu darul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit. Nu va fi un sistem cu un singur om şi niciun sistem cu doi oameni, ci va fi lucrarea de încheiere a Dumnezeului nostru în mijlocul poporului Său.

Deja de astăzi noi putem lăsa acasă închipuirile noastre proprii. De acestea Dumnezeu n-are nevoie, pentru că planul Său este deja gata. Dar noi avem o dorinţă interioară, şi cu cât durează mai mult cu atât mai mult dorim să-L înţelegem pe Dumnezeu mai bine şi să devenim o parte a lucrării Sale din aceste zile.

Există Cuvântul foarte bine cunoscut despre Moise, din Exod 33, care mă urmăreşte de ani de zile.  Această dovadă a harului divin este că Dumnezeu ne permite să cunoaştem căile Sale. Aici în Exod 33 de la v. 12 este scris: „Moise a zis Domnului: «Iată, Tu îmi zici: «Du pe poporul acesta!» Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: «Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!»”. Şi acum vine: „Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; permite-mi să cunosc planurile Tale ca să Te pot recunoaşte şi să ştiu că am primit HAR înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul acesta este poporul Tău!..” (vers. 13-14). Nu sunt aceste cuvinte minunate?!

Moise şi-a pierdut încrederea în sine pe care a avut-o prima dată. El nu mai era acel bărbat puternic care a omorât egipteanul pe care l-a îngropat în nisip, el nu mai era acel bărbat care era în stare ca să facă ceva de la el însuşi. Ci după patruzeci de ani s-a împlinit timpul. Şi ştiţi unde este taina? Moise a început de la el însuşi cu zece ani mai devreme. O puteţi citi în unele locuri. Dumnezeu îi spusese lui Avraam: „După patru sute de ani Eu voi scoate afară pe poporul tău din Egipt” (Gen. 15). Ei au fost în Egipt exact 430 de ani şi după aceea au fost scoşi afară. La fel, puteţi citi că de la prima până la a doua plecare a lui Moise a trebuit să aştepte patruzeci de ani. Deci, 430 – 40 = 390 ani.

Şi se poate întâmpla, cu toate că Dumnezeu ne-a ales pentru o însărcinare, dacă noi ne grăbim în faptele noastre şi nu putem aştepta timpul Său, ceasul Său, atunci pot veni asupra noastră unele lucruri care n-ar trebui să se întâmple. De aceea noi nu vrem să-I prescriem nimic lui Dumnezeu, nu vrem să-I facem niciun calcul şi nici să-I spunem: „aceasta şi aceasta se va întâmpla acum”. Oh, Dumnezeule! Dumnezeu nu ascultă şi nici nu se uită la aşa ceva! El a întocmit planul Său şi în acest plan divin vrem să ne lăsăm incluşi. Ce vă ajută vouă dacă aici vă sunt prezentate lucruri în care nu este Dumnezeu? Mie nu-mi ajută la nimic. Eu doresc, cu adevărat, să fiu şi să rămân adevărat până la sfârşit, până în ultima zi. Nu cred că vreodată a existat vreun rob al lui Dumnezeu care să aibă nevoie să joace teatru în faţa oamenilor. Noi aşteptăm până va bate ceasul lui Dumnezeu, şi acel ceas va veni cu siguranţă în timpul nostru, este foarte aproape. De ce să mai fixăm timpurile noastre proprii? Nu! Dumnezeu a fixat totul şi aceasta este suficient.

Lucrul minunat de aici este că Moise spune: „Acum, dacă am căpătat (har) trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul acesta este poporul Tău!..” (vers. 13-14). Aici este toată taina: în acel timp nu a fost treaba lui Moise. Şi în acest timp: n-a fost treaba fratelui Branham. Ci, de la început, a fost treaba lui Dumnezeu. El a folosit vase, unelte, ca să-Şi zidească Împărăţia Lui, dar pentru totdeauna rămâne treaba lui Dumnezeu.

Mai departe este scris: „Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale, permite-mi să cunosc planurile Tale ca să recunosc că am primit har înaintea Ta”. Apoi continuă mai departe cu v. 15: „Moise I-a zis: «Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici»”. „Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău?…” (v. 16). Nu numai Moise, ci întregul popor. Un bărbat al lui Dumnezeu nu se gândeşte niciodată la el, ci la poporul lui Dumnezeu. „Cum se va şti că am căpătat (har) trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?” (v. 16).

Dacă noi folosim aceasta pentru Biserica nou testamentară, şi eu cred aceasta, pentru că poporul lui Dumnezeu nu este o denominaţiune, ci este Biserica aleasă care este chemată afară; şi, în final, ea trebuie să se deosebească de toate bisericile care sunt pe pământ. Şi această deosebire n-o facem prin învăţături noi sau prin învăţături vechi, ci prin faptul că Dumnezeu este în mijlocul poporului Său, Îşi face lucrările Sale şi Îşi descoperă prezenţa Lui. El însuşi face această deosebire mare. El face deosebirea, El este deosebit. De aceea trebuie să spunem: Aşa cum Tu ai anunţat-o atunci aşa permite să fie descoperit acum: să putem vedea deosebirea divină dintre Biserica Dumnezeului celui viu şi toate bisericile organizate; să putem avea deosebirea divină: că aici nu este vorba despre o organizaţie, ci este un Organism viu adus împreună de Dumnezeu, o Biserică în care El Se poate încrede, un popor care este numit după Numele Lui. Eu cred că înainte ca noi să fim ridicaţi în slavă de Dumnezeu, El va face această deosebire. El va descoperi aceasta aşa cum a făcut-o atunci cu poporul Israel când i-a scos afară din Egipt. Peste tot era întuneric. În ţinutul Gosen, acolo unde poporul lui Dumnezeu aştepta făgăduinţa era o lumină strălucitoare. Şi peste tot în celelalte locuri era atât de întuneric încât puteai pipăi bezna. Aceasta trebuie să se repete. Dumnezeu caută ca să readucă la viaţă lucrurile care au dispărut, şi ceea ce a fost aceea va mai fi.

Dumnezeul nostru face lucrurile atât de minunat! El le face o dată, El le poate face încă o dată şi încă o dată, minunat, desăvârşit, pentru că sunt desăvârşite în plinătate, pentru poporul Său. Şi noi vrem să-L rugăm din toată inima: „Doamne, încă o dată!”. Oh, dacă ne gândim la acest Samson! În inima lui el a avut această dorinţă adâncă ca, încă o dată, Dumnezeu să intre în dreptul Său şi încă o dată să-Şi descopere puterea Lui. Şi acelaşi lucru pot să-l spun pentru noi toţi. Cine are dorinţa aceasta arzătoare în inima lui, cine, zi şi noapte, poate spune: „Dumnezeule, lasă ca încheierea cu Biserica să fie cel puţin aşa cum a fost începutul!”? Aşa vă gândiţi voi cu toţii? Este aşa sau nu este aşa? Să vă văd mâinile voastre căci „Amin-ul” nu l-am putut vedea. Mulţumesc! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Este în adâncul inimii noastre şi pe baza Cuvântului lui Dumnezeu noi recunoaştem că Domnul n-a spus doar cuvinte, ci El veghează ca, la timpul potrivit, să-Şi împlinească Cuvântul Său cu Biserica şi apoi cu Israelul.

Vers. 17: „Domnul a zis lui Moise: «Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum…!»”. Aleluia! Şi această rugăciune pe care tu ai exprimat-o acum Eu vreau să ţi-o împlinesc.

Să-ţi ai plăcerea în Domnul şi El îţi va da ceea ce-ţi cere inima. Inima noastră nu cere ceva pământesc. Inima noastră are o singură dorinţă: să vadă şi să trăiască împlinit în realitate ceea ce a făgăduit Dumnezeu. Astăzi Dumnezeu ne răspunde nouă cu aceleaşi cuvinte la această rugăciune: „Eu vă voi împlini rugăciunea pe care mi-o aduceţi înaintea Mea”. Dumnezeul lui Moise este Dumnezeul nostru. Moise I-a spus: „Şi gândeşte-Te că neamul acesta este poporul Tău!” Nu este poporul meu. Este treaba Ta, nu este treaba mea. Eu doar am fost pus în această slujbă de Tine ca să fac ceea ce Tu îmi porunceşti, dar întreaga lucrare este treaba Ta”. Şi ce frumos este că în prezenţa lui Dumnezeu Moise a putut exprima doar astfel de rugăciuni pe care Dumnezeu le-a ascultat pe loc.

Iubiţilor, cu cât ne apropiem mai mult de prezenţa lui Dumnezeu cu atât de mult dorinţele noastre proprii se restrâng. Şi dintr-o dată toate dorinţele noastre sunt cuprinse într-o singură dorinţă care se revarsă într-o singură rugăciune pe care apoi o aducem înaintea Feţei lui Dumnezeu şi El ne ascultă. În încheiere vom fi uimiţi, că chiar şi multitudinea dorinţelor noastre şi-au găsit împlinirea. Dar Dumnezeu ne cercetează inimile. El nu doreşte ca să scriem o listă cu „dorinţe de crăciun”, una după alta. Ci El doreşte să ne aducă în faţa ochilor lucrul principal şi apoi să ne spună, aşa cum este scris aici: „Domnul a zis lui Moise: «Şi această rugăciune pe care ai exprimat-o acum Eu ţi-o împlinesc pentru că tu ai căpătat har înaintea Mea şi te cunosc pe nume!»”. Ceva minunat! „Pentru că tu ai primit har înaintea Mea şi Eu te cunosc pe nume”. Vedeţi, Domnul S-a prezentat lui Moise şi i-a spus: „Eu sunt Cel ce sunt. Şi a adăugat: «Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: «Cel ce se numeşte «Eu sunt», m-a trimis la voi»”. (Exod 3:14). Moise ştia cine l-a trimis. Şi Domnul l-a recunoscut pe Moise şi i-a spus: „Eu te cunosc pe nume!”

            Şi pe tine şi pe mine El ne cunoaşte pe nume. În rugăciune, noi putem să aducem lucrul principal înaintea Feţei lui Dumnezeu şi El ne va spune: „Şi această rugăciune a ta o voi împlini pentru că tu ai primit har înaintea Mea”. Ştiţi voi, când un om a primit har înaintea lui Dumnezeu atunci aceasta include că de la prima până la ultima făgăduinţă a lui Dumnezeu toate devin realitate spre cinstea şi lauda măririi Dumnezeului nostru. Să primeşti har înaintea lui Dumnezeu înseamnă să fii îmbrăcat în milă, înseamnă ca Dumnezeu să-ţi dea acordul Său: DA-ul Său. El vrea să ne spună: „Voi nu trebuie să vă mai temeţi. Voi aţi primit har înaintea Mea. Voi veţi vedea împlinit totul, până la ultima rugăciune”. Trebuie să ajungem în acea stare ca să nu mai scriem bileţele cu dorinţe, ci, în voia lui Dumnezeu, toate rugăciunile noastre să le rostim în prezenţa Domnului; să aducem la exprimare înaintea Lui ceea ce a fost dat prin Duhul, să exprimăm acele lucruri, conform Cuvântului lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu doreşte să le aducă la împlinire.

Fiecare bărbat al lui Dumnezeu, în timpuri diferite şi în împrejurări diferite, a făcut ceea ce a fost necesar la timpul potrivit, şi Domnul a ascultat.

Frate scump, soră scumpă, inimă scumpă, astăzi poţi să ştii, că dacă în Vechiul Testament, când încă mânia lui Dumnezeu mai ardea, El a putut spune: „Tu ai primit har înaintea Mea. Vreau să-ţi fac de cunoscut planurile şi căile Mele”. Atunci cum ar trebui să fie astăzi cu noi, când mânia Lui s-a potolit şi harul a străpuns pe deplin? În aceasta am vrut să mă odihnesc, în cunoştinţa absolută şi în siguranţa că Dumnezeu ne-a făcut de cunoscut căile Sale pentru că am primit har înaintea Lui. Şi nu numai aceasta, ci El ne va include în tot ceea ce Şi-a pus în gând să facă. Rămâneţi în credinţă şi fiţi întăriţi, fiţi mângâiaţi. Dumnezeul nostru veghează asupra Cuvântului Său ca să Şi-l împlinească la timpul potrivit. Lăudat şi cinstit să fie Numele lui sfânt! Amin. Să ne ridicăm şi să-I mulţumim lui Dumnezeu.

Fratele Russ: Tată ceresc, Îţi mulţumim din inimă pentru acest Cuvânt divin sfânt. Doamne, vrem să strigăm împreună cu Moise: „Doamne, nu cum vrem noi, ci aşa cum vrei Tu. Nu vrem să mergem nicăieri, ci doar dacă este voia Ta, Doamne. Acest lucru l-a putut recunoaşte Moise şi acest lucru dorim şi noi să-l recunoaştem: că nu suntem în stare să facem nimic de la noi înşine. Credinciosule Domn, Te rugăm ca voia Ta, aşa cum este în cer aşa să se întâmple pe pământ în Biserica Ta, în mijlocul poporului Tău. Credinciosule Dumnezeu, noi nu ştim ce să facem. Doamne, suntem aici în Biserica Ta, nu ştim cum să alergăm, nu ştim ce să facem Doamne. Dar Tu, o, Doamne, eşti Tatăl nostru, doar Tu poţi să ne călăuzeşti corect. Dacă noi facem ceva de la noi înşine nu vom merge departe în mod corect, ne vom prăbuşi. Dar dacă Tu mergi cu noi atunci nu trebuie să ne temem de nimic. Cinste şi laudă Numelui Tău mărit şi minunat!

Doamne, prin Cuvântul Tău, şi în această după amiază am putut învăţa o lecţie minunată. Doamne, fă ca această lecţie să pătrundă în adâncul inimii noastre şi fie ca noi să înţelegem ceea ce ai vrut să ne spui. Doamne, în aceste zile oamenii merg pe căile lor proprii şi ei îşi închipuie că Tu i-ai trimis şi eşti în planurile lor. Dar Doamne, noi vedem că şi Moise a mers odată pe calea lui; dar a doua oară el a putut spune: „Doamne, numai dacă Tu mergi cu mine numai atunci mă voi duce”. Şi aşa este şi cu noi: noi dorim să mergem numai cu Tine. Dumnezeule, Te rugăm în acest ceas şi Ţie Îţi dăm cinstea, în Numele sfânt al lui Isus! Amin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *