Nelegiuirea din urma, apropierea de Dumnezeu

Autor: Andrew andrew 01

Nelegiuirea din urma, apropierea de Dumnezeu

2 Timotei 3:1-17

Pavel a scris aceata epistola lui Timotei pentru a-l incuraja si pentru a-I da invatatura in lucrarea care o avea de facut in biserica.

Privind acest pasaj, vedem ca se  refera in primul rand la credinciosii care s-au departat de Dumnezeu, care au fost cuprinsi de placeriile lumii si de aceste pofte ale celui rau, dar vedem ca cine ramane aproape de Dumnezeu si cine asculta de Cuvantul Sau nu va cadea de pe cale.

Sa stiti ca  in zilele din urma vor fi:

a) Vremuri grele: atat pentru credinciosi, dar mai ales pentru cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu 1 Tim 4:1avand ca urmare:

– lepadarea de credinta 2 Petru 3:17; Evrei 3:12 sa nu fim necredinciosi si nimic din lumea aceasta sa nu ne clinteasca credinta Psalmul 91:7

– lepadarea de Cristos Matei 10:33; 2 Timotei 2:12 sa nu ne rusinam de numele lui Cristos inaintea oamenilor,sa nu ne fie rusine ca suntem copii lui Dumnezeu, sa nu ne lepadam de El,pt ca atunci si El se va lepada de noi, daca rabdam vom imparati impreuna cu El.

b) Oamenii vor fii: – iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, iubitori de sine, iubitori de bani: 1 Ioan 3:17  cine are bani, si lucruri si poate sa ajute pe un frate, sora, pur si simplu un om, si nu ajuta, unde este dragostea din el? unde este dragostea lui Dumnezeu care ar trebuie sa fie in fiecare credincios?

Vaduva saraca Marcu 12:41-44

Tanarul bogat Luca 18:18-30 – acest tanar a pazitul toate poruncile lui Dumnezeu, numai un singur lucru a uitat: sa ajute saracii, sa-i pese de cei din jur. Isus spune ca este foarte greu sa intre un bogat in cer, pentru ca isi alipeste incet incet inima de aceste lucruri pamantesti.

– fara dragoste frateasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine,vanzatori, obraznici, ingamfati, iubitori  mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu. 2 Petru 2:15  Apoc 2:14

c) avand doar: – o forma de evlavie Col. 2:20-21

Merg pe drumul cu momeli al celui rau

Forma de evlavie contine 3 lucruri: formalism, obiceiuri, moartea impreuna cu Cristos.

– formalismul Gal 4:10-11 Pavel le spunea galatenilor ca vor sa se intoarca iar la faptele care le faceau inainte sa se pocaiasca, ii era teama sa nu se fi ostenit degeaba pentru ei.

-obiceiuri (datini) Evrei 9:10 sunt niste porunci pamantesti, nu sunt de la Dumnezeu, sunt facute de oameni.

– Murind cu Cristos  Gal. 5:2 4Fiiind copii lui Hristos ne-am rastignit firea pamanteasca in momentul in care ne-am intors la D-zeu

Aceste 3 lucruri provoaca dependenta, dar nu de Dumnezeu, ci de cel rau

Dorinte pacatoase,si diferite pofte:

– pofta firii Iacov 1:15

– luptand cu pofta firii

– renuntarea la pacat Evrei 12:1

Oamneni care nu cunosc pe Dumnezeu Fap. Ap. 17:23

II  Urmarea lui Cristos:

Pavel il indemna pe Timotei sa merga mai departe si sa ramana in invatatura, purtarea, hotararea, credinta, dragostea, rabdarea de care a dat dovada. Col 3:12 – imbracarea credinciosului

1 Tim 6:9-11 Luca 8:14

– Prigonirea si suferintele lui Pavel 2 Cor 11:24-33

In contextul de mai sus sunt mentionate suferintele prin care a trecut Pavel, daca alegem sa traim cu Cristos trebuie sa  ne intarim ca vor veni vremuri de prigonire si de suferinta peste credinciosi, si sa traim cu evlavie. Apoc 2:10

Cei care nu ascultata de Dumnezeu, si cei care fac rau vor ramane in intuneric, se vor amagi singuri (Tit 3:3), si nu numai atat dar vor amagi si cei din jurul lor (Efeseni 4:14), sa ne departam de ei.

– Cunoasterea si studierea Scripturii.

Toata biblia este insuflata de Dumnezeu, orice lucru scris a fost, este, si va fi  pana la sfarsit.

Rolul bibliei in viata noastra: 4 lucruri

sa invete: calea, adevarul, si cum sa ajungi in viata vesnica Ioan 14:6

sa mustre: cand gresesti Duhul Sfant iti sopteste ca ai gresit, iti aduce in minte cuvintele bibliei, nu iti da liniste sufleteasca pana nu realizezi ce ai facut, iti arata starea pe care o ai in acel moment, si vrea sa te indrepti

sa indrepte: atunci cand ai gresit, atunci cand ai facut ceva care nu este dupa voia lui Dumnezeu, biblia are rol de a te reabilita, de ati arata locul unde ai fost si cum sa ajungi iar aproape de Dumnezeu.

sa dea intelepciune Prov. 2:6: intelepciune de la Domnul, sa stii cum sa traiesti si cum sa mergi dupa El, sa stii cum sa traiesti in viata de zi cu zi dupa voia Lui, sa fi placut inaintea Lui si in cele din urma oamenilor.

In urma acestor 4 lucruri omul ajunge desavarsit si destoinic pentru o lucrare buna.

Trebuie sa fie un om neprihanit inaintea lui Dumnezeu, un om cu ce isi foloseste talantul/ii cu care a fost inzestrat pentru lucrarea Domnului, pentru a-I da slava,cinste si onoare lui Dumnezeu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *