Lecţia 06. Reforma în familie

Iosif Anca

 

INTRODUCERE

  1. Familia este locul intim şi cel mai natural al omului, unde trăim cea mai mare parte a vieţii, locul influenţelor puternice şi permanene (Geneza 1:27-28; 2:18-24). Rahav  prin reforma credinţei şi a faptelor şi-a salvat casa, iar Acan prin neascultare şi probabil acordul tacit al familiei a adus nenorocirea peste toată casa (Iosua 2;7)
  2. Realizarea reformei în familie, avantajează reforma îndividuală şi face posibilă reforma în popor

 

  1. INIŢIATIVE ŞI PROCESE  DE REFORMĂ 
  2. Iniţiativă de reformă lansată prin persoane din afara familiei (2 Cronici 30:6-11)
  3. Iniţiativă de reformă lansată prin persoane din interiorul familiei: „Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: «Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele, ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel…»” (Geneza 35:2-3)

 

 

  1. FUNDAMENTAREA REFORMEI.  APLICAŢII
  2. Angajamente  de reformă
  3. Reconsacrarea sfântă prin împlinirea cerinţelor Cărţii Sfinte, într-un popor ce doreşte / acceptă reforma (Deuteronomul 7:26;11:19-21):
  4. a) zile sfinte – În Israel la sărbători era poruncit ca fiecare să se bucure împreună cu familia lui de binecuvântările spirituale şi materiale (Deuteronom 12:7; 14:26; 15:20; Ezra 6:21)
  5. b) daruri sfinte (Maleahi 3:7-10). Stare spirituală după perioada lui Ezra şi Neemia
  6. c) o viaţă sfântă în slujire sfântă ( Samuel 7:1; 1 Cronici 13:14). Orientarea idolatră schimbă destinul, în pofida unor promisiuni pentru familie (1 Împăraţi 11:37-38; 12:26-29; 13:34)
  7. Separarea de un popor antireformă şi asocierea cu  cei favorabili apropierii de Dumnezeu. Familiile evreilor din regatului de nord au fost nevoite să se mute în regatul de sud, după dezbinarea a zece seminţii de casa lui David (2 Cronici 11:16)
  8. Acţiuni în procesul de reformă
  9. 1. Acţiunea reformei trebuie să fie coordonată de capul familiei(Geneza 7:1; 12:1; 18:19); Psalmul 101:2-7)
  10. 2. Procesul de reformă dezbină uneori familia – lucrare specifică N T (Matei 10:34-37), dar cu cazuri în toată istoria (Deuteronomul 13:6-11; Ieremia 3:14; Ezechiel 18:3-20)
  11. Efecte ale reformei în familie
  12. Pozitive – acceptarea reformei în familii aduce mântuirea în popor (Maleahi 4:6; Luca 1:16-17). Lupta lui Ghedeon a adus eliberarea ţării, dar numai în urma reformării familiei (Judecători 6:25-35); Cazul Lois – Eunice – Timotei dovedeşte efectul de transmitere a credinţei între membrii familiei, în special pe relaţia naturală părinţi copii (2 Timotei 1:5). Ex.: Familia Lavric din Uihei
  13. Negative – respingerea reformei, la nivel de familie prin refuz sau influenţe păcătoase (2 Timotei 3:6-7; Tit 1:10-11), poate duce la pierderea neamului ca în cazul casei preoţeşti a lui Eli (1 Samuel) şi a familiilor evreilor care s-au dus în Egipt după ce au scăpat de robia babiloneană (Ieremia 44:4-26). Cazul lui Mica din Judecători 17 arată instalarea unei pseudoreforme religioase cu efecte negative pentru popor

 

ÎNCHEIERE

  1. Reforma unei case / familii favorizează  o viaţă de odihnă şi oferă o şansă generaţiei următoare (Iosua 24:15; Judecători 3:11, 30)
  2. Nereuşita reformei în familie limitează reforma şi nu o poate transmite cu succes generaţiei următoare (Judecători 8:27-35)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *