Judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu 2

1 Petru 4:15-19

Privind din nou, spre mesajul dat de Dumnezeu creștinilor, prin apostolul Petru, vedem clar în textul Scripturii, nu numai perspectiva iminentă a judecății lui Dumnezeu, pe care trebuie să o aibă creștinii, ci și:

Prioritatea indiscutabilă a judecății lui Dumnezeu, v17.

„Judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu”, spune textul Scripturii. Expresia aceasta este o referință la Ezechiel 9, când Dumnezeu a judecat poporul Său prin captivitatea Babiloniană, și judecata a început de la Templul Domnului din Ierusalim. Este clar din acest text că, judecata începe de la casa lui Dumnezeu (biserica lui Hristos, poporul Domnului, familia lui Dumnezeu) . Sunt trei lucruri care ne preocupă la acest aspect.

a. Ce înseamnă că judecata va începe de la casa lui Dumnezeu? – Semnificația

  • Mai întâi, primii la judecată vor fi sfinții din Biserică. Prima judecată escatologică este a bisericii. Judecata de la scaunul de judecată a luui Hristos (bema, din grecește înseamnă platforma de evaluare și premire, răsplătire); 2Corinteni 5:10. Acest verset, chiar dacă îl aplicăm noi pentru judecata tuturor, semnificația lui este judecata bisericii în vederea răsplătirii. Uitați-vă mai cu atenție la acest verset în contextul lui. Cui vorbește Pavel? Pe cine are în vedere? Imediat după răpire, Biserica va sta la scaunul de judecată a lui Hristos. Prima judecată, nu de condamnare, ci de evaluare, va fi judecata bisericii.
  • Apoi, Dumnezeu pregătește biserica pentru judecata viitoare în veacul acesta, prin persecuții. Încercările care erau peste primii creștini și persecuțiile care au fost și sunt și acuma, sunt lăsate de Dumnezeu ca să ne judecăm noi înșine și să nu fim judecați împreună cu lumea la judecata finală.

b. De ce judecata începe de la Casa lui Dumnezeu? – Motivația

  • Datorită identității ei – ceea ce este Biserica – 1Petru 2:9-10; casa lui Dumnezeu (familia Lui), mireasa lui Hristos, preoție sfântă, neam sfânt, poporul lui Dumnezeu, trupul, turma, etc.
  • Datorită investiției lui Dumnezeu în Biserică: Dumnezeu Tatăl a ales Biserica, Dumnezeu Fiul S-a dat jertfă pentru Biserică (a câștigat-o cu sângele Său, Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea), Duhul Sfânt a înființat Biserica și locuiește în Biserică. Biserica este Templul Duhului.
  • Datorită intenției lui Dumnezeu cu biserica – Biserica este poporul prin care Dumnezeu se descoperă în veacul acesta, iar în veacul viitor, Dumnezeu vrea să proslăvească biserica împreună cu Hristos.

Toate acestea nu sunt doar mari privilegii, ci și mari responsabilități

Principiul judecății lui Dumnezeu este: Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. De ce va judeca Dumnezeu biserica? Pentru că biserica a primit cele mai mari binecuvântări din partea lui Dumnezeu și este responsabilă de felul în care le folosește.

c. Ce va fi judecat? 1 Corinteni 3:10-15 – Conținutul judecății

  • 2 Corinteni 5:10; spune că fiecare își va primi răsplata după binele sau răul făcut în viața aceasta. Vor fi judecate faptele noastre.
  • 1 Cor 3:10-15; arată mai clar ce va fi judecat: lucrarea fiecăruia. Nu mântuirea, ci lucrarea, slujirea. Ce conține slujirea ta? În termenii apostolului Pavel, lucrarea ta poate fi: aur, argint, pietre scumpe, sau lemn, fân și trestie. Focul va dovedi lucrarea fiecăruia, focul judecății lui Hristos. Ce înseamnă aur, argint și pietre scumpe? Lucrare făcută prin Duhul, cu dragoste, cu credință, cu har, cu credincioșie, cu responsabilitate, greutate, valoare. Ce înseamnă lemn, fân, trestie? Lucrare superficială, în fire, din ambiție, în concurență cu alții, din orgoliu. Toate astea vor fi arse, condamnate și respinse. Cât despre el, va fi mântit, dar ca prin foc. Unii zic că, vor doar să intre în împărăție, să fie mântuiți, nu contează răsplata. Niciunul din noi, n-ar trebui să-și dorească o mântuire ca prin foc. Dacă nu ai faptele mântuirii și nu slujești cu aur, argint și pietre scumpe, ar trebui să fii foarte îngrijorat.

În cer vor intra toți mânuiții prin harul lui Hristos, însă niciunul nu va intra nejudecat, neevaluat. Unii vor intra pârliți bine, trecuți prin focul judecății lui Dumnezeu. Unii vor fi răsplătiți, iar alții își vor pierde răsplata.

Preaiubiților, să luăm seama bine: „Judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu….și dacă începe cu noi….”

Prioritatea indiscutabilă a judecății lui Dumnezeu este casa Lui, biserica Lui, poporul Lui. De aceea, fii pregătit pentru judecată! Trăiește și slujește lui Dumnezeu în așa fel ca să fii răsplătit la judecata bisericii!

Pastor Ilie Bledea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *