Împărăţia lui Dumnezeu

Ewald Frank

 

Să ne întoarcem la Romani 14 vers. 17 şi 18; aici este scris: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni”. Am citit şi am auzit noi cu toţii aceasta? Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură.

Unii mănâncă un fel, alţii alt fel, unii nu mănâncă carne, alţii nu mănâncă altceva, dar aceasta n-are nimic de-a face cu Împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu nu este făcută din prescripţii despre mâncare şi băutură. Împărăţia lui Dumnezeu este pace şi bucurie în Duhul Sfânt.

Apoi se continuă: „Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni” (v. 18). Un astfel de om nu se va certa şi nu va căuta cearta; el va şti ce să facă chiar şi atunci când ceea ce i se pune pe masă nu va fi după gustul său. Până acum eu tot timpul am ştiut cum să procedez.

Voi ştiţi, eu v-am povestit aici. Când am fost în Jakarta am fost invitat să mănânc o mâncare chinezească; fratele m-a întrebat dacă eu mănânc fructe de mare. Iar eu i-am spus: „Da, desigur, eu mănânc”. Eu am avut impresia că el vorbea despre peşti, credeam că sunt peşti. Acum voi n-aveţi în faţa voastră o mâncare pentru trup, dar este bine ca acum să ne simţim mai bine, şi câte-o bucurie a trupului face bine şi sufletului. În orice caz eu am primit o tavă foarte mare cum n-am mai văzut; această tavă cu „fructe de mare” a fost adusă şi pusă pe mijlocul mesei cu o mare ceremonie. Masa la care au fost invitaţi oameni renumiţi era de aproximativ 6 metri. Şi când această tavă a fost pusă pe masă, n-a trebuit să-mi pun ochelarii pe nas, nici să-i dau jos, ci am putut vedea cum broaştele îşi întindeau picioarele, se crăcănau; şi tot ceea ce era pe acea tavă era cu neputinţă de mâncat; ceva s-a strâns în interiorul meu. Şi apoi acest preot chinez de acolo, un bărbat foarte amabil, a spus: „Acum fratele Frank va mulţumi pentru aceasta”. Şi ştiţi ce am făcut eu? M-am ridicat în picioare şi am spus: „Eu nu pot mulţumi pentru aşa ceva”. După aceea a trebuit să le explic mai întâi ce înţeleg eu prin fructe de mare. Da, aşa ţi se poate întâmpla câteodată. Câteodată pot să se ivească neînţelegeri. Şi totuşi, după aceea eu am intrat în dreptul meu.

Ne întoarcem înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu: „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni”.

Să vă mai spun aceasta pentru ca totul să fie complet. Eu le-am spus oamenilor care erau aşezaţi la masă: „Poftă mare!” Dacă ei sunt atât de tari în credinţă, încât pot mânca şi broaşte, atunci eu admir acest lucru. Eu am mâncat puiul meu, ei şi-au mâncat broaştele lor, dar eu nu m-am certat, nu, nu, nu! De certat să se certe alţii. Noi nu suntem trimişi pentru aşa ceva. Dacă este la locul potrivit, noi putem face o observaţie, şi nu numai aceasta, le-o putem arăta chiar din Scriptură; poate putem să le dăm uşor un cot, aşa, ca să le arătăm ce spune Scriptura pentru ca oamenii să se mai gândească o dată cu privire la ceea ce au în farfurie. Dar să te cerţi cu privire la mâncare şi băutură, aceasta nu aparţine Împărăţiei lui Dumnezeu. Nu, nu! Aceasta pur şi simplu nu se potriveşte în Împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci este aşa cum am citit: „neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt”.

Să citim mai departe, vers. 19: „Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră”. Observaţi! O discuţie o poţi conduce într-o direcţie sau alta şi, cumva, poţi să produci pagubă (duci discuţia înspre o ciocnire). Dar o discuţie poţi s-o conduci şi în direcţia ca cineva să fie zidit; şi tocmai aceasta doreşte Dumnezeu să facă din noi. Dumnezeu doreşte să facă din noi oameni care ştiu să se comporte în fiecare situaţie, între credincioşi şi între necredincioşi, în fiecare ţară, în fiecare oraş, fie că suntem la bogaţi sau la săraci. În fiecare situaţie să te comporţi normal, să dai o mărturie corectă şi să fii o binecuvântare pentru alţii. Aici este scris că noi suntem chemaţi să urmărim lucrurile care aduc pacea şi zidirea noastră, ca să fim o binecuvântare pentru aproapele nostru.

În vers. 20 este scris: „Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu…”. Vă puteţi închipui că oamenii pot să fie atât de slabi în credinţă, încât atunci când este vorba despre o mâncare,  dacă atingi lucrurile pe care ei le privesc ca sfinte, atunci li se îneacă barca – atât de preţioasă le-a fost specialitatea lor cu mâncarea. Dacă le distrugi mâncarea, atunci le-ai nimicit şi credinţa, dar aceasta nu este corect. Să nu faci dintr-un nimic, ceva deosebit. Iar dacă cineva o face, atunci s-o facă şi s-o ţină pentru sine. Dar dacă a mâncat-o nici n-a mai ţinut-o. Să citim mai departe, vers. 21. Dar să mai citim încă o dată v. 20: „Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate. Totuşi, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău”. Vă puteţi închipui? Dacă tu mănânci o mâncare în necredinţă, şi nu prin credinţă, atunci ţi se poate face rău când o mănânci. Totul trebuie să fie făcut cu o conştiinţă curată, cu o inimă bună.

Eu cred că nu voi jigni pe prietenii mei. Câteodată am impresia că sunt prieteni şi prieteni sinceri, iar eu am prieteni foarte sinceri, adevăraţi; ei mănâncă uneori carne de cal, şi o mănâncă cu o mare plăcere. Odată eu am fost întrebat dacă eu mănânc carne de cal. Eu le-am spus: „Sigur că nu; nu, nu, nu! Nu niciodată! Aceasta nu merge”. Iar apoi am fost întrebat cum se face că eu resping aşa ceva. Fiecare are posibilitatea să decidă liber.

Despre ce este vorba astăzi, aici? De ce a scris Pavel aceste lucruri aici în Romani? Pentru ca credincioşii să-şi poată folosi mintea lor pentru lucrurile fireşti şi să nu facă din aceasta o temă de discuţie, ca să tulbure părtăşia duhovnicească; prin aceasta nu zideşti, ci distrugi părtăşia duhovnicească. Observaţi voi cât de important este să fii conştient, să fii cumpătat, să judeci normal, omeneşte? Şi dacă trebuie să judecăm ceva, atunci să judecăm mâncarea, dar să nu judecăm pe fratele, să nu judecăm pe fratele care a mâncat broaştele, care a mâncat calul sau porcul. Fiecare mănâncă ceva. Ce pot face eu cu privire la aceasta? Să nu judecăm pe fratele sau pe sora respectivă; să judecăm lucrul pe care ei îl mănâncă, iar sentinţa s-o păstrăm pentru noi. Pe fratele şi pe sora noi nu-i judecăm deloc, lor nu le spunem absolut nimic, pe ei îi lăsăm să facă ceea ce ei fac, pentru ca prin ceea ce facem şi spunem să zidim şi nu să distrugem.

Mai departe Pavel scrie: „Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate. Totuşi, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău”. Ce se întâmplă atunci când cineva nu  are claritate în conştiinţa lui? Atunci vine necazul, ajungi într-un necaz mare, iar acest lucru nu trebuie să se întâmple. Fiecare să decidă liber pentru sine.

Mai departe în v. 22 este scris: „Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu”. Amin. Tu ai încredinţarea; păstreaz-o pentru tine. Ţine-o tare pentru tine, înaintea lui Dumnezeu, dar să n-o pui povară peste altcineva. Am înţeles noi acest lucru? Să n-o pui povară peste altcineva! Ţine-o tare pentru tine, pentru că aceasta ţi se potriveşte ţie, dar să nu o pui în cârca altuia; ci lasă-l pe celălalt aşa cum este.

Vers. 22-23: „Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine. Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat”. Vă puteţi închipui acest lucru? Aceasta ne împovărează, ne apasă conştiinţa. Dacă vreun om face ceva prin care el devine îngândurat, se frământă – aceasta pur şi simplu îl împovărează, îl urmăreşte, îl apasă şi-i poate face viaţa grea. De aceea noi să fim încredinţaţi de ceea ce facem pentru ca mai târziu să nu intrăm la judecată cu noi înşine.

În Rom. 15:1 este scris: „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine”. Şi acest lucru se poate întâmpla. Şi eu vă spun că nu este nimic mai rău şi mai aproape de fariseism (făţărnicie), decât să-ţi placi ţie însuţi. Aşa cum scrie aici: să mănânci totul corect, să bei totul corect, să faci totul corect în ochii proprii, să-ţi placi ţie însuţi – aceasta este foarte departe de o viaţă plăcută lui Dumnezeu.

Dacă voi l-aţi fi văzut pe Ioan Botezătorul mâncând lăcuste, atunci v-ar fi trecut fiori reci prin şira spinării; dar voi nu v-aţi fi poticnit. Absolut! Voi nu v-aţi fi poticnit! Voi aţi fi ascultat mai departe Cuvântul lui Dumnezeu. Este aşa? Sau, nu este aşa? Sau, cine dintre voi ar fi plecat? Poate voi aţi fi plecat şi aţi fi zis: „Oh, ce mănâncă! Aceasta este prea de tot”. Totuşi el a avut un drept s-o facă şi i-a căzut bine.

Totul la locul potrivit. Să nu vă poticniţi! Cum a fost cu fratele Branham? Oh, frate Knikell tu dai din cap, dar aşa a fost odată. Noi să mâncăm aşa ceva? Este imposibil. Odată fratele Branham a mâncat atâtea veveriţe încât el a spus: „Îmi pare rău, dar trebuie să vă mărturisesc că eu astăzi nu pot predica bine. Am mâncat prea multe veveriţe”. Şi atunci un bărbat de pe platformă a zis: „Fratele Branham a mâncat prea multe veveriţe”; şi fratele Branham n-a mai putut ieşi din acea situaţie. Vedeţi? Toţi erau oameni. Şi prorocii au fost oameni.

Noi am primit Cuvântul, dar am primit şi ceva mai mult. Dar ceea ce le lipseşte credincioşilor foarte des este o gândire clară înainte ca ei să vorbească. Prietenul meu foarte bun, Hans Keck, a fost astăzi în locuinţa mea şi a văzut o tăbliţă mică pe care era scris ceva. Eu aveam tăbliţa, dar nu ştiam scrisul pe dinafară. El a citit-o. Pe această tăbliţă era scris: „Dumnezeule iubit, ajută-mă să-mi ţin gura mea mare, cel puţin atât timp, până când eu ştiu despre ce vorbesc”. Aceasta i-a plăcut atât de mult, şi eu am vrut să i-o fac cadou; nu ca să-l jignesc, ci ca o amintire, că mai întâi trebuie să gândeşti şi apoi să vorbeşti. Între prieteni poţi să spui aceasta câteodată.

Dar acum ne întoarcem la noi toţi. De câtă pagubă şi suferinţă de inimă ne-am fi putut scuti pe noi  şi pe alţii, dacă mai înainte noi am fi gândit şi cântărit efectul lucrurilor pe care le-am spus! Poate că era mai bine să ne fi muşcat limba, să n-o fi spus, noi să ne fi atenţionat pe noi înşine: „N-o face! Nu va aduce nimic bun!” „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie. Căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Iacov 1:19-20).

În Rom. 15:2-3 este scris: „Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora. Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: «Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine»”. Vedem noi despre ce este vorba?

O viaţă plăcută lui Dumnezeu, în Împărăţia lui Dumnezeu, nu este mâncare, băutură şi prescripţii omeneşti. Împărăţia lui Dumnezeu este neprihănire divină, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Şi astfel de oameni care au primit neprihănirea şi dreptatea divină, care au pace cu Dumnezeu, sunt oameni care pot deveni o binecuvântare pentru alţii. Astfel de oameni dorim să devenim. Să nu facem nimic cu o dreptate proprie, ci să facem totul spre zidirea Trupului lui Isus Hristos.

Să nu uităm acest sfârşit de săptămână şi tema principală. La sfârşit, înainte ca să-Şi ridice Împărăţia Lui, vizibilă, pe pământ,  Domnul va avea o Biserică fără pată şi fără zbârcitură, răscumpărată prin Sângele Său, curăţată prin Cuvântul Lui, pecetluită cu Duhul Lui, o Biserică pe care n-o poţi acuza şi n-o poţi atinge, neprihănită, curăţată şi sfinţită; totul prin har. Şi noi dorim să credem din inimă că Dumnezeu, în Hristos, a şi făcut-o; nu că o va face cândva. Indiferent care este starea noastră duhovnicească, indiferent de ceea ce am trăit şi vom mai trăi, lăsaţi-ne să ţinem tare de faptul că este vorba despre o lucrare desăvârşită pentru veşnicie. Şi pe aceia pe care Dumnezeu i-a răscumpărat în Hristos, ei sunt desăvârşiţi în ochii lui Dumnezeu pentru veşnicie. Aceasta este scris în sfânta Scriptură, în Evrei 9, că printr-o singură jertfă Dumnezeu ne-a făcut desăvârşit o dată pentru totdeauna.

O puteţi citi din Evrei cap. 9 şi 10, acestea sunt cele două capitole care vorbesc în mod deosebit despre această temă. Puteţi citi în mod deosebit cap. 9, unde este tratată această temă, că El a făcut-o deja. Şi apoi noi Îl putem urma până în Locul Preasfânt ceresc, pentru că El este Marele Preot al bunurilor viitoare. Aşa este scris aici în Evrei 9:11-12: „Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică”. Voi puteţi citi mai departe.

S-o credem din toată inima, să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta, că El ne-a învrednicit să intrăm în Împărăţia Lui, să fim născuţi în Împărăţia Lui, după Cuvântul Scripturii: „Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:7). Dacă nu este aşa, atunci voi nu puteţi vedea (înţelege) Împărăţia lui Dumnezeu şi nici nu puteţi avea parte de ea. Mai întâi trebuie să fim născuţi în Împărăţia lui Dumnezeu, ca s-o putem vedea, s-o trăim şi să avem parte de ea.

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi, să fie cu noi toţi. Cuvântul Lui minunat să-şi facă efectul în noi, să-l facă viu şi să ne dăruiască puterea care dă viaţă. Cuvântul Lui să devină o realitate divină în noi pentru ca noi să putem trăi după Cuvântul Lui, spre cinstea Numelui Său; pentru ca noi, personal, să devenim nişte epistole scrise, putând fi citiţi de toţi oamenii, aşa cum a scris apostolul. Aceasta să mi-o dăruiască Dumnezeu mie, să ne-o dăruiască tuturor, prin har. Sfinţească-se Numele Său; vie Împărăţia Sa; facă-se voia Sa, precum în cer, aşa şi pe pământ. Amin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *