Fecioarele înţelepte şi fecioarele neînţelepte

 

Ewald Frank

 

 

Fratele Branham a spus că multe lucruri le putem face de foarte multe ori, dar un singur lucru nu-l putem face de prea multe ori, şi acest lucru este rugăciunea, şi mai ales rugăciunea cu credinţă. Nu doar să ne rugăm, ci să ne rugăm şi să credem că lucrurile pentru care ne-am rugat ne vor fi dăruite de Dumnezeu.

De fapt, eu am mai multe lucruri de relatat, dar fiindcă fratele Russ nu a citit niciun Cuvânt de introducere, eu aş dori să citesc un Cuvânt, şi anume unul care priveşte rugăciunea. Iar după aceea voi face o relatare despre călătoria pe care am făcut-o.

În 1 Ioan 3. 19-22 este scris:

„Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră, căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile. Prea iubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui”.

Mai există o altă scriptură în această legătură, şi anume în 1 Ioan 5. 14-15 :

„Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă”.

Aş dori să mai citesc încă o dată acest text: „… dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut”.

Pentru fiecare temă biblică, există un număr mai mare de texte biblice. Unul dintre aceste texte este: „Tot ce veţi cere (după voia Lui) cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi”. Aici ne este explicat acest lucru. Tot ce vom cere în voia lui Dumnezeu vom primi. S-ar putea ca dorinţele noastre proprii, să nu fie ascultate de fiecare dată, dar dacă ne vom ruga în voia lui Dumnezeu, atunci El ne va asculta.

Când am fost în Karaganda, acolo am început cu salutări, iar după aceea am răspuns anumitor întrebări ale celor prezenţi. Este adevărat că nici eu n-am ştiut ce au vrut aceşti oameni de la mine. Când ei m-au întrebat dacă am venit în ţară ca să predic, eu le-am răspuns că: „am venit ca să salut copiii lui Dumnezeu şi să cercetez situaţia lor”. Dacă aici este scris un pic altfel, atunci eu nu pot face nimic. Bineînţeles, eu am ştiut cum să formulez şi să exprim aceste propoziţii. O salutare poate ţine 10 minute, o oră sau două ore, aceasta nu contează. Totul trebuie formulat şi exprimat într-un fel plăcut, şi atunci toate lucrurile au un decurs normal. În orice caz, noi suntem foarte, foarte mulţumitori că Dumnezeu a deschis aceste uşi. El nu deschis doar uşile, ci şi inimile oamenilor.

Eu n-am ascultat ieri şi azi ştirile deoarece nu am avut timp. Eu sunt întotdeauna un pic cam agitat înaintea adunărilor; aşa a fost situaţia şi cu fratele Branham. Noi suntem conştienţi de răspunderea pe care o avem. Cu cât ne apropiem mai mult de revenirea Domnului nostru, cu atât răspunderea este mai mare, şi cu atât mai mare este îndatorirea pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Eu cred că este bine să luăm lucrurile în serios; dacă nu facem aşa, atunci umblăm într-un mod uşuratic. Noi să facem tot ce putem ca să împlinim îndatorirea noastră faţă de Dumnezeu.

Eu am auzit că domnul Gorbaciov a schimbat anumite lucruri înspre bine, la el în ţară. Dumnezeu să-l binecuvânteze şi să fie cu el. Eu cred că acum a sosit timpul ca şi celalalte ţări să fie adăugate   Uniunii Europene; fiindcă mulţi dintre conducătorii lor mai aparţin vechiului sistem, şi ar fi bine ca aceştia să fie trimişi în pensie. În ţara noastră s-a dat o lege care permite să se meargă mai repede în pensie. De ce să nu se aplice acest lucru şi celor de acolo, care au o vârstă de 60 sau 65 de ani, să intre şi ei în pensie; doar cu o singură excepţie: doar dacă Dumnezeu i-a chemat să predice. Dacă Dumnezeu nu i-a chemat să predice şi totuşi ei o fac, atunci să-şi dea demisia. Da, aşa este; noi trebuie să delimităm clar lucrurile, fiindcă aşa nu mai merge.

Cum am mai spus, noi ne bucurăm pentru hotărârea luată. Totuşi noi nu ne amestecăm în politică, ci noi Îi mulţumim lui Dumnezeu fiindcă El a deschis uşile. De asemenea mai este scris că El călăuzeşte inimile ca şi izvoarele, şi acolo unde El deschide, nimeni nu mai poate închide, iar acolo unde El închide, nimeni nu mai poate deschide.

Eu spun aceste lucruri ca să ştiţi că multe s-au schimbat acolo. Noi trebuie să înţelegem că o asemenea schimbare nu vine de la sine, ci toţi oamenii trebuie să procedeze în aşa fel ca să şi reuşească. Acest lucru aş dori să i-l spun, personal, domnului Gorbaciov, cum ar putea să-şi convingă oamenii lui. Dar, la Domnul toate lucrurile sunt posibile, şi dacă este în voia Lui, atunci toate se vor împlini.

Haideţi să citim acum câteva versete din Sfânta Scriptură, unde ne este arătat din  Cuvânt, că şi stăpânirea ţării este dată de Dumnezeu, şi ar fi bine să ne rugăm pentru ea, chiar dacă uneori unele lucruri nu ne prea convin.

Primul cuvânt pe care îl vom citi este 1 Timotei 2.1-3: „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru”.

Noi ştim foarte bine că nu toate stăpânirile sunt după dorinţa noastră, dar tot aşa ştim că nu noi i-am pus şi că nici nu-i putem da  jos, ci doar Dumnezeu singur poate face aceste lucruri.

În Romani 13.1-2 este scris: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu, şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osânda”.

Este foarte greu să dăm întotdeauna ascultare acestor cuvinte, mai ales când ne gândim ce fel de reforme statale au fost făcute, sau mai bine zis, aceste legi încă mai există, şi cărora, bineînţeles, noi trebuie să ne supunem. Dar aici aşa este scris; şi Dumnezeu să ne dăruiască har ca să lăsăm şi aceste stăpâniri în seama Domnului nostru, chiar dacă ele încă nu sunt după placul nostru. Aş dori să vă spun un lucru: fraţii şi surorile din aceste ţări, sunt mult mai credincioşi decât suntem noi de aici. Ei nu au avut probleme, ci dimpotrivă, lor le-a folosit înspre bine.

În privinţa acestei relatări misionare pe care am făcut-o, eu m-am gândit la un cuvânt minunat din: Matei 24.14: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”.

Despre acest text „Evanghelia aceasta a Împărăţiei”, noi am vorbit deseori. Nu o evanghelie a unei biserici sau unei denominaţii, ci este Evanghelia lui Dumnezeu, care aparţine de Împărăţia lui Dumnezeu, este Evanghelia lui Isus Hristos care aparţine de Împărăţia lui Dumnezeu, în care Hristos aduce Cuvântul; acolo unde nu oamenii ne vorbesc, ci El ne vorbeşte prin Cuvântul Lui; acolo unde se întâmplă lucrurile prezente, şi tot El ni le descoperă şi ni le poate face vii, prin Duhul Lui.

Dacă vom citi încă câteva texte, atunci noi vom vedea că Dumnezeu a purtat de grijă în toate timpurile, şi lucrurile au fost puse pe sfeşnic, ca să dea posibilitatea poporului lui Dumnezeu să aibe parte de ceea ce Dumnezeu a făcut în timpul lor. Fiţi atenţi cu toţii; nu o evanghelie, ci „Evanghelia aceasta a Împărăţiei”. Există doar o singură evanghelie, care nu este amestecată cu politica, un singur mesaj dumnezeiesc, şi acesta este „Mesajul mântuirii”, iar această zi este ziua mântuirii. Este mesajul harului, şi acest timp este timpul harului. Toţi oamenii care ascultă de acest mesaj al mântuirii, au prilejul de a crede şi de a primi mântuirea, prin harul Lui.

Eu aş dori să citesc mai departe din Apocalipsa 5.9-10, unde ne sunt relatate două lucruri asemănătoare:

„Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!”

Din toate popoarele din toate limbile şi din toate neamurile. Şi nu doar atât, ci chiar din toate seminţiile. Aici este spus foarte clar: „… oameni din orice seminţie”. Dacă ne gândim că în Uniunea Sovietică, trăiesc 86 de grupuri etnice diferite, şi Dumnezeu doreşte să scoată oameni din toate popoarele, limbile, seminţiile şi naţiunile. Fratele nostru scump din Zair ştie foarte bine câte seminţii sunt acolo. Din toate seminţiile, nu doar din toate limbile, ci din toate seminţiile, din toate popoarele, din toate naţiunile, de peste tot.

Uitaţi-vă, noi avem aceeaşi limbă cu cei din Austria, dar ea este o altă ţară. La fel este şi în Elveţia. Adică, din toate popoarele, din toate limbile, din toate naţiunile, de peste tot. Dumnezeu S-a exprimat foarte clar în Cuvântul Lui; niciunul n-a fost uitat, nici măcar Tribul Zulu din Africa de Sud, sau oricine ar mai fi ei.

Cum am spus dragii mei, aşa este scris: „…din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam”, de peste tot îşi va avea Dumnezeul nostru buchetul Lui. El va avea oameni care vor împărăţi cu El în Împărăţia Lui, aşa cum este scris aici: „Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!” Noi ştim că aceasta va fi după cina de nuntă. Dar aici ne este deja spus, şi aceasta va avea loc la vremea ei.

O scriptură asemănătoare care vorbeşte despre gloata cea mare, o găsim în Apocalipsa 7.9-10. Eu sunt foarte sincer cu voi, fratele nostru Branham, a spus despre scriptura aceasta două păreri diferite; o dată a spus „că ar fi mireasa; iar altă dată „că n-ar fi mireasa”. Eu cred şi o să rămân la ceea ce a spus el ultima dată, şi anume că această gloată mare sunt cei care trebuie să treacă prin necazul cel mare. Eu am greutăţi cu ceea ce spun acum, dar cred că povara aceasta să fie pusă asupra Lui.

Acum voi citi din Apocalipsa 7. 9-10:

„După aceea, m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini, şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”

Ştiţi voi ce gând îmi vine mie acum? Dacă citim în Matei 25.1-13 despre cele cinci fecioare înţelepte şi cele cinci fecioare neînţelepte, ştim că ele toate sunt fecioare, toate sunt curate, sfinte şi neatinse, toate au adormit, toate s-au trezit, şi că toate s-au dus să-L întâmpine pe Mire. Dar a venit un timp când cele neînţelepte au spus celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă”.

Apoi sunt scrise aceste cuvinte foarte serioase: „Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s-a încuiat uşa. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare…”.

Aşa cum a spus de mai multe ori foarte clar fratele Branham, Apocalipsa 7 se referă la această gloată căruia nu i-a ajuns untdelemnul ca să facă parte din prima gloată, să aibă parte de prima înviere şi nici de răpire. Dar, ei vor rămâne credincioşi în timpul necazului cel mare, după ce va avea loc răpirea. Ei nu-L vor tăgădui pe Domnul, aşa că vor putea fi acolo. Va fi aşa cum scrie aici că ei vor fi din toate seminţiile din toate popoarele, noroadele şi din toate naţiunile. Eu doresc din inimă ca să fie aşa. Închipuiţi-vă că aceasta mi s-ar întâmpla mie sau ţie. Nu vă împietriţi inima voastră, şi nu vă gândiţi că „dacă nu voi fi răpit apoi mă pot duce acolo unde creşte piperul”. Nu! Dacă eşti un copil a lui Dumnezeu şi ai fost născut din Dumnezeu, atunci să fii la Domnul. Amin! Dacă nu eşti la prima înviere, atunci vei fi la a doua, dar important este să fii la Domnul. Este aşa sau nu este aşa? Amin? Amin! Laudă şi mulţumire Dumnezeului nostru. Nu vă mai faceţi griji. Dumnezeu este credincios. El va răsplăti şi credincioşia celor cărora nu le-a ajuns untdelemnul ca să fie gata la răpire.

Voi ştiţi foarte bine de ce zâmbesc acum; eu am mai spus-o aici în locul acesta. În timp ce era vestit cu glas tare că: „Domnul ar fi venit deja”, eu le-am spus: „Dragii mei, atâta timp cât fratele Frank mai este pe acest pământ, să ştiţi că Domnul nostru încă n-a venit”. Atunci am primit un răspuns de la o anumită persoană: „Tu eşti cam sigur de acest lucru”. Eu i-am răspuns: „Nu sunt „cam sigur”, ci „sunt foarte sigur de acest lucru”. Un altul care a fost atent la această discuţie, mi-a spus: „Ascultă dragul meu frate Frank. Fratele nostru Branham a spus că el personal n-ar şti dacă va fi acolo, aşadar cine eşti tu ca să pretinzi că vei fi acolo?”

Eu i-am răspuns: „Ascultă! În primul rând el a fost de fapt foarte amabil, iar în al doilea rând el a vrut doar să scoată în relief un lucru, spunând: „Dacă din Jeffersonville ar fi doar unul singur care ar fi răpit, atunci eu cred că eu sunt acela unul care va fi răpit”. Fiecare dintre noi trebuie să aibă această credinţă pentru el însuşi. Amin! Dacă noi nu avem această credinţă, atunci e foarte grav cu noi.

Noi nu putem întreba pe altcineva „dacă are această siguranţă că va fi acolo”, ci noi trebuie să ne întrebăm pe noi înşine dacă: „avem această siguranţă că vom fi acolo”? Dar acest zâmbet nu s-a referit la exprimarea fratelui Branham, ci la trăirea maiestuoasă pe care am avut-o atunci. De aceea ştiu eu că voi avea parte de răpire. Da. Amin, frate; aşa este bine.

Trăirile cu Dumnezeu te întăresc foarte mult în credinţă; aceasta o puteţi crede. Dumnezeu ştie foarte bine ce face, El ştie foarte bine ce fel de lucruri să-ţi dăruiască la timpul potrivit, exact atunci când tu ai nevoie de ele. Dacă orice altă mângâiere „se pierde în nisip”, atunci El se îndură de noi, şi ne lasă să ştim că am primit har înaintea Lui. Şi de cine se îndură El, acela primeşte îndurarea Lui.

Să ne întoarcem înapoi la acest Cuvânt din Apocalipsa 7. Sunteţi cu toţii de acord că Apocalipsa 7 include pe toţi acei care nu vor avea parte de răpire, dar care au fost credincioşi, au fost născuţi din nou, au avut ulei în candelele lor, s-au trezit şi s-au dus să-L întâmpine pe Mire, dar din păcate, untdelemnul nu le-a ajuns pentru a fi răpiţi. Ei vor fi aceia care vor rămâne credincioşi Domnului şi în timpul necazului cel mare, iar apoi vor fi cu Domnul în faţa tronului Său. Acest gând este sprijinit şi de făgăduinţa care a fost dată biruitorilor din Apocalipsa 3.

Voi ştiţi foarte bine, că dacă fratele Branham nu a adus un cuvânt de învăţătură, atunci eu mă simt întotdeauna sigur, fiindcă Dumnezeu m-a ajutat de fiecare dată. Dar dacă fratele Branham a spus ceva, atunci este întotdeauna foarte greu pentru mine s-o văd un pic altfel.

În Apocalipsa 3.20-22 este scris: „Iată, Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie”. Nu în faţa tronului Meu, ci „…să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie”.

Acolo în Apocalipsa 7, gloata cea mare stă în faţa scaunului de domnie, iar cei care au biruit sunt pe scaunul de domnie. „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul”.

Dacă se pun acum cele două scripturi una lângă alta, se poate spune că: Gloata primilor născuţi, gloata care a biruit, va sta cu El pe scaunul de domnie, şi va împărăţi cu El, iar gloata din Apocalipsa 7 Îi va sluji în faţa scaunului de domnie. Eu v-o citesc mai bine din Scriptură ca să ştiţi că este scris.

Apocalipsa 7.13-15: „Şi unul din bătrâni a luat cuvântul, şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe cine sunt oare? Şi de unde au venit?” „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii!” Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului”.

Aici ne vom opri un moment, ca să accentuăm următorul lucru: cu momentul răpirii, timpul harului pentru naţiuni se v-a termina. Aceasta nu înseamnă că cei care au trăit harul lui Dumnezeu, dar nu vor avea parte de răpire, vor fi înlăturaţi de la acest har al lui Dumnezeu. Nu, dimpotrivă; cei care l-au trăit pe Dumnezeu, şi au fost spălaţi prin sângele Mielului, atunci, în timpul necazului cel mare, îşi vor putea dovedi credincioşia lor faţă de Dumnezeu. Ei trebuie să rămână şi vor rămâne credincioşi, fiindcă ştiu în cine au crezut. Amin. Dragii mei, pentru noi aceasta trebuie să fie o mângâiere.

Poate acum, cineva va zice că eu nu prea cred ceea ce spun în această seară, şi anume că nu toţi cei care suntem prezenţi, vom avea parte de răpire. Cu o siguranţă de sută-la-sută nu o poate spune nimeni. Mulţi care cred că vor fi acolo, s-ar putea să nu să fie acolo. Alţii la care nu ne-am aşteptat, vor fi acolo. Haideţi să credem cu toţii că ceea ce nu este acum aşa cum ar trebui, Dumnezeu ne-o poate dărui, înainte de răpire. Trebuie să existe asemenea oameni – printre care şi noi ne putem număra – în rândul celor care vor trăi desăvârşirea. Nu doar chemarea afară, ci şi desăvârşirea.

Eu voi citi acum versetul 15, din Apocalipsa 7: „Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui”.

Uitaţi-vă, dacă acest lucru s-ar putea întâmpla cu gloata cea mare care va fi primită la judecata finală – Nu, aceasta este exclus. După judecata finală, va veni cerul nou şi pământul nou. Atunci nu va mai fi nici zi şi nici noapte. Dimineaţa veşnică va începe, iar soarele nu va mai apune niciodată. Acolo unde în Sfânta Scriptură este vorba de zi şi de noapte, acolo nu se referă la veşnicie.

Avem multe traduceri ale bibliei în care nu este tradus totul corect. De exemplu în Apocalipsa avem cuvântul grec „eon” care este tradus în limba română şi în alte traduceri, cu cuvântul „veşnic”. De exemplu: „Ei vor fi chinuiţi din veşnicie în veşnicie, zi şi noapte”. Aşa ceva nu poate să se întâmple. Veşnicia nu are noapte; atunci timpul se va revărsa iarăşi în veşnicie. Timpul are un început, şi este scris că Dumnezeu a făcut totul. Aceasta noi o credem din toată inima noastră: „Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua întâi”. Aşa a venit prima zi. Nu dintr-o „dimineaţă şi o seară”, ci „dintr-o seară şi o dimineaţă”.

Dacă voi veţi întreba azi un iudeu: „Când începe la voi ziua?” Acela nu vă va spune: „la ora 5 dimineaţa”, ci el vă va spune: „seara după apusul soarelui”. Vineri seara, când va începe sabatul îi puteţi observa pe toţi. Ei abia aşteaptă ca soarele să  apună şi să fie cam la o palmă deasupra muntelui, apoi îi veţi auzi spunând: „Shabbat Shalom”. Ei ştiu foarte bine ce a spus Dumnezeu. Ziua s-a făcut dintr-o seară şi o dimineaţă, nu dintr-o dimineaţă şi o seară. Aceasta n-ar merge deloc. Apoi seara se va revărsa în dimineaţa veşnică, şi nu va mai veni niciodată vreo seară. Amin? Amin! Dumnezeu a ştiut foarte bine ce face şi cum o face.

Acum să ne întoarcem înapoi la acest cuvânt din Apocalipsa 7.15 „…şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui”. Am putea merge la Apocalipsa 21.22: „În cetate n-am văzut niciun Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei”. Să citim mai departe? Sunteţi cu adevărat mulţumitori pentru aceste cuvinte?

Dacă Dumnezeu va răpi jumătate sau o parte din cei care au devenit credincioşi, care într-adevăr au fost fecioare…. Puteţi să mă credeţi, fiindcă fratele nostru Branham a spus acest lucru odată: cuvântul fecioară înseamnă: „curat, sfânt şi neatins”. Ca de exemplu în Apocalipsa 14.4 unde se vorbeşte despre cei 144.000 din cele 12 seminţii a lui Israel, acolo spune: „Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri”.

Voi ştiţi foarte bine că, cuvântul „femeie„ privit duhovniceşte în Scriptură, simbolizează „biserica”. Voi puteţi citi, în Vechiul Testament, în Ieremia şi în Osea, că Israelul a fost simbolizat ca fiind nevasta lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus sămânţa dumnezeiască în Israel. Aşa a fost făcut şi începutul în Noul Testament cu Israelul, iar după aceea mântuirea s-a dus la naţiuni, fiindcă aşa este scris în prorocul Osea: „şi de unde li se zicea: „Nu sunteţi poporul Meu”, li se va zice: „Copiii Dumnezeului Cel viu!”, iar în Isaia 65.1: „Eram gata să răspund celor ce nu întrebau de Mine, eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau”. Şi acest cuvânt, noi trebuie să-l înţelegem corect.

Eu nu ştiu de ce trebuie să fie atâtea neînţelegeri. Nu demult, când eram într-o călătorie, cineva m-a întrebat dacă şi eu mă duc în Israel, fiindcă „mântuirea vine de la Iudei”. Eu i-am răspuns: „După cât ştiu eu, mântuirea vine de la Dumnezeu”. Toată lumea trebuie să vadă că mântuirea vine din Dumnezeu. Aşa este scris în cartea prorocului Isaia. Eu v-o pot citi, cred că este scris în capitolul 49. Într-adevăr, în Noul Testament sunt mai multe scripturi, de exemplu în Luca 1, în rugăciunea duhovnicească a lui Zaharia.

Mântuirea vine de la Dumnezeu, dar mântuirea a venit la iudei, fiindcă Dumnezeu S-a descoperit poporului Său, Israel. Iar după aceea a venit timpul ca mântuirea lui Dumnezeu care venise mai întâi la iudei, să se întoarcă la naţiuni. Şi aşa a venit de la iudei la păgâni. Dar Isus Hristos n-a fost nici iudeu şi nici păgân. El a fost Dumnezeu descoperit în trup omenesc. El a fost Emanuel. În El nu curgea sângele unuia sau altuia, ci în El curgea sânge dumnezeiesc. Amin! Iar în acest sânge dumnezeiesc era viaţa dumnezeiască. Amin! Câteodată, eu nu pot suporta anumite lucruri.

Voi ştiţi foarte bine, că în ziua aceea când Maria l-a numit pe Iosif ca „tatăl lui Isus”, ea s-a încărcat cu cea mai mare vină. Şi anume când a spus, cum este scris în Luca 2.48: „…Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare”. Trei zile L-au căutat, dar Domnul a rămas în Ierusalim; aceasta s-a întâmplat când El a fost de doisprezece ani. Într-adevăr, Maria a afirmat acest lucru: „…Iată că tatăl Tău şi eu…”. Cu privire la această afirmaţie pe care a făcut-o Maria, fratele nostru Branham a spus: „Cuvântul a corectat pe loc greşeala”. Iar Domnul le-a zis: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Amin! El nu trebuia să fie în Nazaret în atelierul de tâmplărie, ci El a fost în Ierusalim, în Templu. Aţi observat că de atunci nu se mai aude nimic despre Iosif; el era prezent dar nu a spus nimic.

Prietenilor noştri catolici ar trebui să le mai spunem că şi Maria era failibilă, adică supusă greşelii; şi atunci se va prăbuşi pretenţia infailibilităţii papei lor.

Dumnezeu ne va dărui înţelepciune şi har. Eu cred că El ne lasă să găsim cuvinte potrivite pe care le vom aduce într-o manieră potrivită, şi care aduc claritate. Noi nu mai trăim în timpul Reformei, dar azi am citit o frază de-a lui Martin Luther pe care nu o poţi cita în acest loc. E imposibil ca în ziua de azi să mai spui cu gura asemenea cuvinte. Dar Dumnezeu ne va ajuta ca să găsim cuvintele potrivite. Adevărul trebuie spus cu claritate, în aşa fel de niciunul să nu mai poată fugi în stânga sau în dreapta, ci respectivul trebuie să se supună lui Dumnezeu şi Cuvântului Său. Ori se decide pentru sau se va decide împotrivă. Noi trebuie să mai citim un cuvânt, şi anume din Galateni 3. Ca să ne aducă în faţa ochilor această temă care priveşte lucrarea misionară.

Galateni 3.8: „Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine”. Nu doar un neam, ci toate neamurile. Şi noi avem dreptul acesta de a ne număra printre ele.

Dumnezeu a vorbit deja prin gura apostolilor în Faptele apostolilor. Mai întâi a fost Petru, apoi Iacov. Iacov a fost acela care a luat cuvântul, şi a zis, după cum este scris în  Faptele Apostolilor 15. 14-16: „…Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris: „După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile, şi-l voi înălţa din nou”.

Noi am accentuat aceste lucruri în locul acesta de mai multe ori: Nimic nu este mai important decât să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne vorbească. Dumnezeu să ne dea claritate prin Cuvântul Lui, El să ne înveţe şi să ne descopere lucrurile de care avem nevoie. Să nu luăm un cuvânt şi să-l tălmăcim în felul în care ne convine nouă, ci să mergem de la scriptură la scriptură, din claritate în claritate, de la adevăr la adevăr, de la recunoaştere la recunoaştere, până ce vom ajunge la maturitatea de om mare în Hristos. Iar apoi s-o recunoaştem în acelaşi fel cum a recunoscut-o şi El.

Nu demult mi-a spus cineva că, undeva fratele Branham a fost slăvit într-un mod incorect. Dumnezeu nu doreşte asemenea lucruri. Dumnezeu nu doreşte cultul unui om, Dumnezeu caută ca închinători, oameni care se închină Lui în duh şi în adevăr.

În ultima călătorie pe care am făcut-o am citit un reportaj; poate că nu se prea potriveşte aici, dar eu m-am bucurat de acesta. Voi ştiţi că această pânză de in care a fost găsită în Torino, provine din secolele XIII – XIV, şi nu din mormântul lui Isus. Eu m-am bucurat de această ştire. Eu m-am gândit: „Aceasta este ceea ce doreşte Dumnezeu să-mi pună mie în mână, ca şi eu să pot întreba la timpul potrivit: „când şi de unde au fost inventate aceste lucruri?”

Voi ştiţi că oamenii inventează un lucru, pe urmă susţin că ar proveni de câteva milioane de ani; ei sunt bucuroşi că mulţimea a crezut-o şi „a înghiţit-o” şi apoi merg bucuroşi pe drumul lor mai departe, gândindu-se că: „a fost foarte frumos”. Dumnezeu lasă ca aceste lucruri să fie descoperite în timpul nostru, şi nu acum 40-50 de ani. El lasă ca acum aceste lucruri să fie verificate şi să fie dovedit că ele nu sunt adevărate.

Apoi poţi întreba: De fapt ce este adevărat din toate învăţăturile lor, din toate dogmele lor, din toate lucrurile care le spun? Când au început toate lucrurile acestea? Cine le-a început? Unde este dovada biblică? Şi iată că se poate vedea că nu este nicăieri. Nu este niciun fel de dovadă, ci o prăpastie, da, o prăpastie mare, şi niciun fel de dovadă.

Eu nu ştiu, dacă nici acum oamenii nu recunosc, după ce le-am arătat şi i-am ajutat, i-am sprijinit în toate, în aşa fel ca Domnul să aibe o recoltă bogată.

Poate veţi spune acum: „Da frate Frank, noi credem că şi tu eşti de acord cu noi, că o să mai dureze un pic”. Despre aceasta eu nu vă pot spune nimic. Eu am următoarea convingere: noi trebuie să răscumpărăm acest timp, şi să lucrăm cât timp mai este ziuă, fiindcă se apropie noaptea, când nimeni nu va mai putea face nimic.

Noi vom fi bucuroşi dacă vom putea aduce totul încă o dată la suprafaţă, aşa cum n-a mai fost niciodată, într-un aşa fel încât vom pune lucrurile pe sfeşnic şi ele nu vor putea fi date jos vreodată. Atunci eu mă voi pune la dispoziţie cu biblia în mână, şi dacă este necesar, chiar cu toată istoria bisericilor. Dacă ar trebui m-aş duce chiar şi la un conciliu cu un camion întreg de literatură din istoria bisericilor, doar să le dovedesc din Cuvântul lui Dumnezeu şi din istoria bisericilor, lucrurile biblice şi nebiblice. Nici măcar nu trebuie să-ţi faci multe planuri, fiindcă ce nu este biblic, este nebiblic, iar ceea ce nu este una cu Hristos este împotriva lui Hristos (Antihrist). Iar concluzile nu sunt chiar aşa de complicate ca lecţiile de matematică, fiindcă ele rezultă de la sine, prin harul lui Dumnezeu.

Credeţi-mă, fiindcă noi trăim acum în acest timp de sfârşit, Dumnezeu ne-a dăruit acest prilej ca să putem vedea lucrurile în toate adâncimile, deoarece noi suntem generaţia care purtăm această responsabilitate.

Dar dacă marea mulţime este de părerea că crede corect, atunci ce se va întâmpla? Dumnezeu însuşi va purta de grijă. Aşa cum am spus-o la început: „Această Evanghelie a Împărăţiei lui Dumnezeu, Evanghelia veşnică, trebuie propovăduită tuturor neamurilor, seminţiilor, limbilor şi naţiunilor. Nu ceea ce a fost adăugat mai târziu, fiindcă aceasta trebuie să cadă la pământ.

Ceva trebuie înălţat, şi anume Domnul. Voi ştiţi că acest lucru are două înţelesuri. Isus a spus: „Dacă Eu voi fi înălţat, atunci voi atrage la Mine pe toţi copii lui Dumnezeu”. El a vorbit aici despre crucea unde a trebuit să moară. Voi trebuie să citiţi acest text cu atenţie. Aici noi trebuie să fim foarte atenţi. El a fost răstignit pe lemn, şi aceasta a fost o înălţare înspre ruşine. El a fost batjocorit, El a fost dezbrăcat, bătut şi scuipat. Iar după aceea, El a fost înălţat peste toate cerurile. El a primit un Nume care este mai presus de orice nume. Fratele nostru Branham a spus aşa de frumos: „Acum El trebuie să se uite în jos ca să vadă cerul, fiindcă era sus de tot”. Dumnezeul nostru va purta de grijă ca totul să fie făcut la timpul potrivit.

Credeţi-mă, eu am tradus ieri interviul fratelui Branham, pe care încă nu l-aţi văzut toţi. Acei doi fraţi au venit din Los Angeles ca să-i ia acest interviu, şi unul dintre ei l-a întrebat dacă: „slujba lui n-ar fi de folos pentru Israel?” Apoi el a spus: „Bineînţeles, iudeii vor să vadă semne şi minuni, iar grecii cer înţelepciune”. Iar apoi el a căutat alt subiect, fiindcă ştia să timpul pentru Israel încă n-a sosit.

În Romani 11.11: „… ca să facă pe Israel gelos”.  Adică, Dumnezeu trebuie să facă, la sfârşit, minuni mari în Biserica Mireasă în aşa fel ca lumea să se trezească. La fel şi Israelul, trebuie să recunoască şi să spună: „Dacă lucrurile stau aşa, şi aceste minuni se întâmplă prin Hristos, atunci înseamnă că El a fost Mesia pe care noi nu L-am primit”.

Într-adevăr, Dumnezeu ne-a recunoscut, fiindcă noi am recunoscut corect Dumnezeirea prin descoperire divină, şi nu prin propria noastră pregătire. Eu am mai spus acest lucru undeva, că atunci în dimineaţa aceea când fratele nostru Branham a vrut să pună piatra de încheiere la zidirea capelei, el a avut o vedenie. El a fost luat în duhul undeva sub cerul liber. Apoi el a văzut doi pomi mari, unul în stânga şi altul în dreapta lui. Amândoi pomii erau plini de fructe. Pe unul din pomii aceştia scria „trinitate„ iar pe celălalt scria „unitate”. O partidă a vrut ca el să vină la ei, iar ceilalţi au vrut ca el să facă parte din partida lor. Fratele Branham a făcut aşa cum trebuie să facă un proroc a lui Dumnezeu: el a pus o mână pe cel din stânga, iar cealaltă peste cel din dreapta şi i-a scuturat cu putere, şi fructele au căzut într-un număr foarte mare din amândoi pomii. Apoi Domnul i-a spus: „Capela pe care vrei s-o zideşti acum, nu este capela ta. Eu te-am rânduit ca tu să duci acest Mesaj în toată lumea, ca aceste roade să fie adunate”. Vedeţi cum o face Dumnezeu? Dumnezeu nu se decide pentru nicio partidă.

De câte ori am fost în adunări, de exemplu în Kenia… Voi îl veţi vedea pe episcopul de acolo, el va veni peste 4 săptămâni aici la Krefeld, acel bărbat care a organizat adunările, pentru fratele Bonke şi pentru mine. Dacă va fi în voia lui Dumnezeu atunci el va fi aici în primul sfârşit de săptămână din noiembrie. Acolo nişte fraţi s-au supărat rău de tot şi mi-au spus: „Tu nu mai ai dreptul să vii la noi, fiindcă tu te-ai dus la acei oameni trinitari”. Dar cum să chem oamenii afară de acolo? Doar dacă eu mă duc la ei, doar atunci pot să-i chem afară; altfel nu merge. Sau ştiţi voi o altă soluţie? Dacă rămâi afară, n-ai cum să-i chemi afară. Tu trebuie să intri la ei, ca să-i poţi chema afară.

Eu aş dori s-o fac la fel cum a făcut-o şi fratele Branham, şi acelaşi lucru îl doresc şi fraţilor mei ca s-o facă la fel. Să nu vă puneţi niciodată de partea unei partide. Peste tot unde există vreun rod, scuturaţi cu putere, vestiţi Cuvântul şi adunaţi roadele în aşa fel ca plata suferinţelor Domnului nostru să se fi meritat. El va avea de grijă ca toate lucrurile să se întâmple la timpul potrivit.

Eu mă bucur din inimă, pentru că putem vedea transformarea tuturor lucrurilor. Voi vedeţi că există banca mondială, comerţul mondial, peste tot, aici şi acolo, este vorba de o raportare la plan mondial. Să ştiţi că lumea a devenit foarte mică. În ziua de azi cei bogaţi nu-i pot lăsa pe cei săraci să cadă, dacă ar face-o, toţi s-ar prăbuşi. În ziua de azi, toţi trebuie să lucreze împreună. Aşa cum am spus, toate lucrurile acestea au o temelie profetică, platforma a fost deja pusă, iar timpul sfârşitului primeşte o formă.

Noi ştim că timpul este foarte scurt. Cât de scurt este, noi n-o ştim, dar noi dorim să profităm de acest timp atât cât se mai poate. Cum am spus, noi să purtăm acest Cuvânt minunat. Pentru mine a fost o confirmare a ceea ce am crezut şi am spus în acest loc, mai ales ce am văzut şi am trăit acolo în Uniunea Sovietică, acolo unde credincioşii s-au adunat fără frică şi fără probleme, au cântat atât de tare cât au dorit, s-au rugat atât timp cât au vrut şi aşa ei au dat slava Domnului. Unii dintre ei încă nu au recunoscut libertatea lor, dar şi aceasta va veni. Lucrurile bune nu le poţi cuprinde de azi pe mâine. Dumnezeu care veghează peste toate lucrurile a avut grijă ca lucrurile să aibe decursul lor, şi astfel Cuvântul Lui să ajungă până la marginile pământului.

Lui, Dumnezeului Atotputernic, dorim să-I mulţumim. Iar dacă se adevereşte că Domnul ia Biserica celor întâi născuţi, adică pe cele cinci fecioare înţelepte, la revenirea Lui ca Mire, la cina nuntei, iar pe celelalte fecioare neînţelepte înaintea împărăţiei de 1000 de ani. Atunci noi vom fi foarte bucuroşi. Eu sunt foarte bucuros. Eu sunt bucuros.

Acum aş dori să exprim ceva pe care nu e întotdeauna bine s-o faci. Închipuiţi-vă, că eu aş fi la Domnul şi acolo nu i-aş vedea pe unii; unii pe care i-am iubit cu care am socotit nu i-aş mai vedea acolo. Poate s-ar ivi o durere în noi; eu nu o ştiu, Dumnezeu o ştie. Azi, eu ştiu că nu este posibil, fiindcă fraţii şi surorile noastre încă nu au trupul de înviere. Azi nu merge aşa. Dar, când îl vom primi, atunci va fi cu totul altfel.

Dar ce veţi zice voi, ce se va întâmpla atunci, când Mireasa, toţi cei care au fost răpiţi se vor întoarce cu Domnul ca să împărăţească în Mileniu, şi va avea loc o revedere minunată cu foarte mulţi care au rămas credincioşi în necazul cel mare. Eu sunt sigur, că şi atunci vor curge multe lacrimi. De aceea mai este scris în această legătură: „…Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor”. Da, Dumnezeu va şterge multe lacrimi, nu vă faceţi atâtea griji, fiţi siguri de acest lucru.

Noi dorim, aşa cum a spus-o Pavel: „ …să fim siguri că vom fi la prima înviere, adică la răpire, … ”. Dar aceasta trebuie s-o ştim cu toţii: dacă se adevereşte că n-am reuşit, să nu abandonăm, să rămânem credincioşi, pentru că sfârşitul ar fi foarte aproape. Domnul îi cunoaşte pe ai Săi, indiferent din ce ceată fac parte ei. Important este ca să fim la Domnul. Vedeţi, chiar la judecata finală, se vor deschide nişte cărţi, chiar şi cartea vieţii. Acei oameni care sunt scrişi în cartea vieţii, vor intra şi ei în viaţa veşnică. Aşa este scris în Apocalipsa 20.11-15. Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să fie cu noi toţi. Amin.

Haideţi să ne ridicăm şi să ne rugăm cu toţii. Poate mai cântăm o cântare: „Aşa cum sunt, aşa trebuie să fie”.

Tată ceresc, noi Îţi mulţumim din inimă, pentru prioritatea pe care o avem, pentru că noi putem trăi în această generaţie, în care Tu ai pus Cuvântul Tău profetic pe sfeşnic. Da, în această generaţie în care Tu ai trimis pe slujitorul şi prorocul Tău. Tu ai descoperit toate tainele Cuvântului Tău. Da, Tu însuşi Te-ai descoperit; noi Îţi mulţumim pentru aceasta. Tu ai venit aici jos în stâlpul de foc şi de nor. Tu Te-ai descoperit ca fiind acelaşi, ieri, azi şi în veci.

Dragul nostru Domn, de ar ajunge acest mesaj dumnezeiesc, în claritate şi în adevăr, până la marginile pământului şi oameni din toate popoarele, naţiunile şi limbile să fie chemaţi afară.

Dragul nostru Domn, noi credem că am ajuns la sfârşitul timpului de sfârşit. Noi o vedem, fiindcă Tu ai uns ochii noştri, Tu ai lăsat ca lumina Cuvântului Tău profetic să strălucească într-un loc întunecos. Noi nu mai suntem în întuneric, fiindcă avem lumina Cuvântului. Cuvântul Tău descoperit este lumina picioarelor noastre, şi o lumină pe drumul nostru. Da, în lumina Ta noi vedem lumina. Aleluia, laudă şi slavă Ţie. Cine Te urmează, nu va rămâne în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

Credinciosul nostru Domn, noi îţi mulţumim din inimă pentru lucrarea care se întâmplă acum în Uniunea Sovietică. Noi te rugăm, iubit Domn, ca tu să lucrezi şi în RDG, şi mai ales în România, în Bulgaria şi Albania, fiindcă toate celelalte ţări sunt deja pe drum. Tu eşti drept şi credincios, Tu vei ridica mâna Ta, şi vei spune un cuvânt atotputernic. Tu foloseşti oameni din toate funcţiile: politicienii pentru partea politică, religioşii pentru partea religioasă, iar oamenii de afaceri în îndeletnicirea lor. Dar, Tu ai o Biserică, Tu ai un popor, o turmă răscumpărată prin sânge.

Dragul nostru Domn, de s-ar aduna toţi cei temători de Dumnezeu în Numele Tău, şi să strige: „Ascultă-ne, răspunde-ne şi binecuvântează-ne din belşugul Tău de har”. Ţie Dumnezeului Atotputernic, îţi aducem slavă, cinste şi adorare, pentru toate, în Numele Sfânt a lui Isus, acum şi în toată veşnicia. Amin! Aleluia.

Să mai cântăm cântarea „Crede numai”[…]

Credinciosul nostru Domn, noi îţi mai mulţumim, că Tu ai chemat acasă poporul Tău Israel din peste 100 de ţări, în ţara părinţilor lor, în ţara pe care Tu ai făgăduit-o lui Avraam, Isaac şi Iacov.

Dragul nostru Domn, ei sunt purtătorii făgăduinţelor Tale; Tu să le împlineşti cât de curând şi cu ei; da, Tu o vei face. Mai întâi noi dorim să purtăm făgăduinţele Tale, care au fost date Bisericii în acest timp; noi am dori să vedem şi să trăim împlinirea lor. Iar apoi se vor împlini şi celelalte făgăduinţe. Noi îţi mulţumim că putem vedea într-o asemenea claritate planul Tău de mântuire. Ţie Dumnezeului Atotputernic, îţi aducem din nou mulţumirea, proslăvirea, slava şi adorarea în toată veşnicia. Amin!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Predica de la Krefeld

(Comparaţii)

 

Duminică, 2 octombrie 1988, ora 1000

 

Ewald Frank

 

Ce har, ce prioritate să putem purta în noi această nădejde vie. Noi ştim foarte bine că aceasta se va adeveri în cel mai scurt timp. Atunci nu va mai fi niciun fel de nevoie sau strigăt, nici moartea, nimic din toate acestea nu va mai fi. Cele vechi au trecut, iată că totul a devenit nou.

Şi în această dimineaţă spunem un bun venit tuturor în Numele scump al Domnului nostru, mai ales tuturor celor ce au venit din ţările vecine. Oricine am fi, Dumnezeu să ne binecuvânteze împreună. Eu mă gândesc la fraţii noştri care traduc. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ajute! Fratele Kupfer spunea: „Eu ştiu că tu vorbeşti puţin mai încet, dar după un anumit timp, interiorul tău este cuprins de focul divin, devii mai rapid şi totul devine mai greu de tradus”. Dar Dumnezeu dăruieşte har în toate.

Domnul să binecuvânteze într-un mod deosebit pe fraţii noştri care vorbesc limba română şi limba franceză. În ceea ce priveşte adunarea divină, eu ştiu că ei nu pot primi totul în acelaşi mod cum o primim noi în limba germană, dar totuşi credem că totul va fi bine, iar traducerea va fi binecuvântată în aşa fel ca toţi să asculte şi să trăiască Cuvântul Lui.

Astăzi noi trebuie să continuăm cu tema de aseară, (Fecioarele înţelepte şi fecioarele neînţelepte). Indiferent despre ce se vorbeşte, dacă o asculţi pentru prima dată, întotdeauna o să-ţi rămână anumite întrebări la care încă n-ai primit răspuns. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom citi şi astăzi câteva versete ca să arătăm totul din Scriptură. Noi ştim foarte bine că există aleşi şi chemaţi, ştim că există o Mireasă şi o Biserică. O Mireasă, ca ceata biruitoare, care va fi născută din această Biserică. Ştim că Dumnezeu va face începutul cu Israelul, cu cei 144000, iar apoi este scris că Israelul va fi salvat în întregime, fiindcă din Sion va veni Mântuitorul. Există foarte multe lucruri în Împărăţia lui Dumnezeu. Noi nu suntem singurii, nu vă faceţi griji. Dumnezeu a planificat anumite lucruri pe care le va aduce la împlinire.

La cele spuse, aş dori să citesc din Matei 4 cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu, ca să avem o claritate mai bună despre: „Împărăţia lui Dumnezeu, tainele lui Dumnezeu, ş.a.m.d.”.

Matei 4:23: „Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod”.

Eu cred că noi am pus-o deja pe sfeşnic şi am accentuat-o, că toate lucrurile care aparţin de Împărăţia lui Dumnezeu trebuie adăugate în propovăduire, nu doar parţial, ci absolut toată plinătatea descoperirii pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o prin harul Său. Descoperire prin Duhul, prin Cuvântul vorbit prin gura unui ales, sau mai bine spus: „Ne-a fost dat mai departe printr-o gură aleasă de El”. Noi ştim foarte bine că n-a mai existat un alt timp în care Dumnezeu să fi descoperit Cuvântul Său în plinătate, atât de clar şi de desluşit ca în aceste zile. Noi nu ne ruşinăm, dimpotrivă, este un privilegiu pentru că putem recunoaşte ceea ce face Dumnezeu conform Cuvântului Său în timpul nostru. De aceea nu ne ruşinăm de acel bărbat pe care Dumnezeu l-a folosit într-un mod deosebit, pe scumpul nostru frate Branham.

Aici ne este spus că Isus a început să înveţe, propovăduind Evanghelia Împărăţiei. EL nu a predicat doar, ci El a şi învăţat. Este o mare diferenţă între o predică şi o învăţătură. La partea de învăţătură intri în detalii. Iar la o predică pot fi atinse doar anumite vârfuri. Când poporului îi este adusă partea de învăţătură atunci îi sunt date anumite detalii pentru ca ei s-o poată recunoaşte, s-o poată vedea iar apoi s-o poată crede.

Aş dori să citesc din Matei 6:10 care este în legătură directă cu rugăciunea Domnului nostru; „… vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”.

Ucenicii L-au întrebat pe Domnul (Fapte 1:6-8): „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel? EL le-a răspuns: «Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi..»”.

Haideţi să mergem la partea principală, la Matei 13. Astăzi voi citi mai multe texte biblice şi mă voi opri doar la anumite puncte care trebuie neapărat puse în lumină. Matei 13:19: „Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa căzută lângă drum”.

Noi putem auzi şi primi Cuvântul lui Dumnezeu, dar dacă nu ne este descoperit prin Duhul atunci noi nu vom deveni o parte a Cuvântului. Atunci Cuvântul va veni şi va pleca, noi îl vom asculta, dar nu-l vom înţelege şi nu-l vom putea rândui. Doar dacă Cuvântul ne este dăruit prin descoperire divină şi primim înţelegere divină asupra lui, doar atunci noi vom deveni o parte a Cuvântului şi Cuvântul va rămâne în noi. Este o diferenţă foarte mare dacă vine şi pleacă, dacă îl auzim doar, sau dacă Cuvântul va putea rămâne în noi. Dumnezeu să mi-o dăruiască mie, Dumnezeu să ne-o dăruiască nouă tuturor ca, Cuvântul să rămână în noi şi noi în Cuvânt, pentru ca Dumnezeu să vină la dreptul Lui.

Citim Matei 13:38: „Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina (lb. germana-buruiana) sunt fiii celui rău”. Aici, copiii lui Dumnezeu care s-au născut din Dumnezeu, prin sămânţa dumnezeiască a Cuvântului, născuţi prin Duhul, sunt numiţi fiii Împărăţiei. Cum intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu? Isus ne-a spus-o în Ioan 3:7: „Trebuie să vă naşteţi din nou”. Noi am accentuat-o deja aici. Intenţia lui Dumnezeu a fost să aibă fii şi fiice cu acelaşi caracter, cu aceeaşi natură. Cred că nu demult am spus-o aici: când Domnul Dumnezeu l-a făcut pe primul Adam, atunci l-a făcut după chipul Său, dar el n-avea viaţa lui Dumnezeu şi nici natura Sa; el n-a ieşit din Dumnezeu, ci doar a fost făcut după chipul Lui. El a fost făcut, având un trup din pământ, adică pământesc. Cu al doilea Adam, Dumnezeu a urmărit o altă ţintă, mai înaltă. Fiindcă al doilea Adam a ieşit din Dumnezeu. Isus a spus: „Credeţi-Mă că Eu am ieşit din Dumnezeu, că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine”. Aceasta este creaţia cea nouă, creaţia nouă făcută prin Duhul. Aceeaşi fiinţă. Despre aceasta se ceartă învăţaţii tot timpul, despre unitate, despre trinitate. Nu este nevoie de asemenea certuri. Dumnezeu nu S-a descoperit ca noi să ne certăm despre astfel de lucruri. Dumnezeu S-a descoperit în Hristos, pentru ca EL să ni Se descopere nouă prin Hristos. EL L-a născut pe Fiul ca pe Cel dintâi născut şi a spus: „Tu eşti fiul Meu, astăzi Te-am născut”. Dar acum, noi trebuie să recunoaştem acest „Astăzi” şi să fim născuţi din acelaşi Duh, ca să putem avea aceeaşi natură a Domnului nostru. Aşa recunoaştem noi Cuvântul Scripturii: „Şi ce vom fi, nu s-a arătat (descoperit) încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta (descoperi) El, vom fi ca El (asemănători Lui). Aceasta nu este doar o făgăduinţă, aceasta este o înfăptuire a lui Dumnezeu. În desăvârşire, mântuiţii vor fi asemănători Mântuitorului. Aici este vorba despre ceata întâilor născuţi.

Daţi-mi voie să citesc mai departe din Matei 13:52: „Şi El le-a zis: «De aceea orice cărturar, <aici ar fi trebuit să fie scris: ‚învăţător’> care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi»”. Este de neapărată trebuinţă ca ambele lucruri să aibe loc. Noul şi Vechiul Testament trebuie aduse la acelaşi numitor. După învierea Sa, când Domnul Isus era în mijlocul ucenicilor El nu le-a vorbit despre starea vremii, ci despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. Eu v-o pot citi din Fapte 1:3: „După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu”.

Aceasta a fost dorinţa Lui atunci, la fel este şi astăzi. Noi trebuie să ştim ce face Dumnezeu în Împărăţia Lui ca să putem avea parte de ea. Ieri am vorbit despre Apocalipsa 7, care ar putea fi ceata cea mare, adică fecioarele neînţelepte, care, de fapt, au mers şi ele ca să-L întâmpine pe Mirele, dar n-au fost pregătite să ia parte la nuntă. Deja am fost întrebat despre o anumită situaţie, şi este foarte bine aşa, fiindcă anumite texte biblice sunt asemănătoare şi totuşi nu sunt la fel. Acum aş dori să fac o comparaţie fiindcă întrebarea care mi-a fost pusă o găsim în Matei 25:12: „Dar El, drept răspuns, le-a zis: «Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!» Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul …”.

Accentul întrebării a fost pus pe: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” Acum avem aceeaşi problemă ca la toate întrebările biblice. Adică, la fiecare explicare, noi trebuie să avem tot tabloul în faţa ochilor noştri. Aici în Matei 25:1 este scris: „Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui”. Adică nu doar unii, ci şi ceilalţi erau pe drum. Ei toţi au ştiut despre venirea Mirelui, ei toţi au avut candele, şi toate candelele ardeau, dar diferenţa mare era că unii aveau un vas de rezervă în care se afla ulei, iar ceilalţi aveau doar candelele. Dar acum Domnul spune celor din urmă: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” Indiferent cum este exprimat acest cuvânt în limba germană: „Eu nu vă cunosc”, sau „Eu nu vă recunosc,” este la fel. În ceea ce priveşte nunta, această grupă nu a ajuns la ţintă. Ei, ca întâi născuţi  n-au împlinit condiţiile pentru nuntă. De aceea, în ceea ce priveşte nunta, ei n-au fost recunoscuţi. Acum vă voi citi un text, ca o comparaţie, unde este scris ce le-a fost spus acelora care au făcut foarte multe lucruri bune, care au făcut semne şi minuni, dar care, de fapt, au nesocotit lucrurile despre care era vorba în Cuvânt şi n-au făcut voia Lui.

Voi citi din Matei 7 şi vă rog să luaţi aminte ce fel de formulare este adusă aici. Matei 7:21-23: „Nu orişicine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege»”.

Vedeţi voi, aici este o cu totul altă formulare: „Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege”. Voi aţi folosit Numele Meu, dar nu aţi umblat pe căile Mele. Voi aţi spus: «Doamne, Doamne», dar nu v-aţi gândit să faceţi ceea ce v-am poruncit. Voi aţi făcut toate lucrurile voastre vechi în Numele Meu, voi nu M-aţi slăvit pe Mine, ci pe voi înşivă, n-aţi făcut lucrarea Mea, ci aţi făcut lucrarea voastră. „Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege, depărtaţi-vă de la Mine, niciodată nu v-am cunoscut!”

Aţi observat cu toţii, că aici este o cu totul altă formulare? Ea priveşte o altă grupare, şi anume aceea din această ultimă generaţie. Charismatic aici, charismatic acolo, semne şi minuni aici, semne şi minuni acolo, Numele lui Isus aici, Numele lui Isus acolo. Dar Domnul nostru a spus în Ioan 13:13: „Voi Mă numiţi: «Învăţătorul şi Domnul» şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru …. EU v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu”.

Dumnezeu doreşte înfăptuitori şi nu doar ascultători ai Cuvântului. Observaţi voi deosebirea? Aici o grupare de oameni care spun: „Doamne, Doamne, noi am făcut cutare şi cutare lucru. N-am făcut noi toate aceste lucruri în Numele Tău?”. Dar Domnul nostru le-a spus: „Depărtaţi-vă de la Mine, voi care lucraţi fărădelege, depărtaţi-vă de la Mine, niciodată nu v-am cunoscut!”

În Matei 25 situaţia este cu totul alta. Acolo este vorba că prima ţintă, ţinta cea mai înaltă, nu a fost ajunsă. Eu nu prea am auzit multe de această Olimpiadă de la Seul, dar voi ştiţi bine că nu toţi au adus medalii de aur acasă. Unii au adus doar medalii de argint, alţii doar de bronz. Nu fiecare din ei poate fi tot timpul primul, nu fiecare poate aduce aur acasă. Ca să putem aduce acest lucru cu această comparaţie… Eu cred Pavel a fost cel care s-a referit la această comparaţie. El scrie în 1 Corinteni 9:24: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul (şi să nu fiţi descalificaţi – lb. germ.)!”.

Observaţi voi despre ce este vorba aici? Noi toţi suntem pe pistă. Dar acum ne este dat un sfat, şi nu doar un sfat, ci ne este spus ca să ne-o punem la inimă. De la vers. 25-27 ne mai este spus:

„Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire (şi-l supun), ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”.

Indiferent cine suntem, noi trebuie să avem un lucru în faţa ochilor noştri: „Nu începutul, ci sfârşitul va fi încoronat”. Doar acolo unde planul lui Dumnezeu este aşezat în mijlocul poporului lui Dumnezeu poate avea loc o asemenea alergare. Toţi ceilalţi, organizează alergările lor proprii, fără să aibă o ţintă în faţa ochilor lor. De aceea ei aleargă azi după unul, mâine după altul, indiferent câte reclame se fac; şi ei cred că cel care face mai multă publicitate, acela va câştiga alergarea. Dar copiii lui Dumnezeu nu aleargă azi aici, iar mâine dincolo. Ei au fost puşi de Dumnezeu ca să alerge pe această cale dreaptă. În faţa ochilor lor nu este o ţintă omenească, ci ţinta divină despre care şi Pavel a spus în Filipeni 3:13+14: „… dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Isus Hristos”.

Iar în epistola către Evrei el spune: „Noi toţi care suntem conştienţi de ţintă, …”. Există oameni care au o ţintă înaltă în faţa ochilor lor, adică ţinta cea mai înaltă: „De a avea parte de schimbare şi de răpire şi de a fi transformat în chipul lui Isus”. Câţi dintre noi doresc să ajungă la această ţintă? Atunci spuneţi: „Amin!” Aceasta ar fi foarte frumos. Prin harul lui Dumnezeu, noi suntem pe această cale dreaptă înspre această ţintă. Noi mai trebuie să dezbrăcăm anumite lucruri, anumite greutăţi care ne împovărează sau ne opresc. În capitolul 5:7, Iacov ne mustră într-un mod aparte: „Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor, până la revenirea Domnului …”.

Citesc mai departe din 2 Corinteni 11:1: „O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă! Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu …”. De ce? „… pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată”.

„V-am logodit cu un singur Bărbat”. Nu a spus Domnul Dumnezeu în Vechiul Testament în Osea 2:19: „Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, …”? Încă în timpul Vechiului Testament, Dumnezeu ne-a făcut de cunoscut aceste lucruri prin prorocii Lui. În Ioan 3:29 este scris că atunci când Ioan şi-a avut slujba el a spus: Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui …”. Aici Pavel a spus: „Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, …”.

Pavel a fost îngrijorat ca oamenii să nu devină doar credincioşi, ci şi ascultători Domnului, să-L urmeze şi să-I slujească, ca să ajungă la ţinta dorită de Dumnezeu. Sincer spus: „Eu cred că slujba fratelui Branham a fost gândită cu acelaşi scop, de aceea el n-a putut face compromisuri. El trebuia să vestească mesajul divin în aşa fel ca să ne elibereze de toate lucrurile preluate, ca să-I putem sluji Domnului şi să putem ajunge la această ţintă înaltă”.

„Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu”. Unui slujitor al lui Dumnezeu nu i se poate întâmpla ceva mai rău decât să fi folosit ani de zile în slujba lui Dumnezeu, fără să se fi găsit o roadă desăvârşită pentru Domnul. Eu vă amintesc acum de o vedenie a fratelui Branham când a văzut Mireasa în avanpremieră. Cui nu i-au curs lacrimile când el a povestit această trăire mare? Vocea i-a spus: „Acum tu vei vedea Mireasa în avanpremieră!” Voi ştiţi ce înseamnă aceasta. Şi iată că i-a fost arătată Mireasa cum era la început, o Mireasă minunată. Fără pete, fără zbârcituri, mergând în cadenţă; totul într-o ordine corectă. Şi dintr-o dată a venit o altă mireasă, cu tot feluri de lucruri care atârnau pe ea, în faţa căreia era o femeie cu un nas mare, încovoiat, care semăna cu o vrăjitoare, care conducea totul cu muzică multă, ramba-ţamba. Ce să vă mai spun? Atunci lui i-a fost spus: „Priveşte, aceasta este mireasa din America!” El nu doar a spus că i s-a făcut rău la această vedenie, ci noi toţi ne-o putem închipui. El plângea. Cine a ascultat odată această bandă, l-a auzit cum plângea. Dacă o citeşti doar, atunci situaţia pare cam uscată, dar dacă asculţi aceste benzi şi auzi cum plânge, ce rupt este… Acest bărbat al lui Dumnezeu spunea: „Acesta este rezultatul tuturor anilor slujbei mele şi ale altora?” Apoi el a început să plângă, spunând: „Doamne, ai milă de noi!” Voi toţi cunoaşteţi această relatare. Dintr-o dată el s-a uitat din nou la acel loc. Apoi a apărut o Mireasă ca cea care a apărut de prima dată. Noi credem aceasta din toată inima noastră. Nu ceea ce a fost între timp contează, ci ceea ce a fost pregătit ca Mireasă pentru timpul de sfârşit prin această slujbă divină, pe baza mesajului divin, ca ea să fie înfăţişată înaintea Domnului fără pete şi fără zbârcituri.

Noi nu dorim să luăm doar parte la asemenea jocuri de obşte. Odată am fost şi eu sportiv. Aceasta nu se mai poate vedea astăzi la mine, dar cândva puteam să alerg foarte repede, aveam această destoinicie de a ajunge tot timpul primul la ţintă. La şcoală nu eram aşa; acolo o mai făceam şi cu alte mijloace. Dar acolo unde era vorba de a ajunge la vreo ţintă, acolo eram de fiecare dată prezent. Văzut duhovniceşte, eu cred că aşa trebuie să fim cu toţii prezenţi. Dacă este vorba de a ajunge la ţinta veşnică, atunci n-avem voie să copiem unul de la celălalt, n-avem voie să ne imităm unul pe altul. Ca de exemplu la şcoală, dacă n-am făcut temele de casă, atunci copiem unul de la celălalt. La urmă se poate întâmpla ceva nedorit. Noi toţi trebuie să avem grijă şi să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu, ca să ne fie descoperit şi să înţelegem ce ne este spus şi învăţat, ca să devenim o parte a acestui Cuvânt şi să fim siguri de Dumnezeu şi Cuvântul Său.

Pavel a dorit să înfăţişeze înaintea Domnului o fecioară curată, fără niciun fel de pată, în care nu există nimic de criticat. Atunci el a spus, în 2 Corinteni 11:3: „Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos”. Şi în ziua de azi mai există oameni care se lasă purtaţi încoace şi încolo. Pentru ei nu este suficient de repede, nu este destulă acţiune. Şi acest lucru l-am mai spus. Datoria noastră este ca acum să ducem Cuvântul descoperit până la marginile pământului, fiindcă sfârşitul pe care Dumnezeu îl va face, trebuie să se împlinească pe tot globul pământesc. Înainte de a veni acest sfârşit peste tot pământul, trebuie ca absolut toate popoarele, toate triburile, toate limbile şi toate naţiunile să fi ascultat acest mesaj divin, ca să primească această ocazie de a lua parte la lucrarea lui Dumnezeu pe care El o face acum. Şi mie îmi merge prea încet. Poate eu simt acest lucru mai mult ca cei care sunt astăzi prezenţi, sau nu? Dar de un singur lucru aş dori să mă feresc: „Eu nu doresc s-o iau înaintea lui Dumnezeu. Eu doresc ca El să Se ridice şi să meargă înaintea noastră”. Exact aşa cum a spus-o atunci Moise: „Doamne, dacă Tu nu mergi în faţa noastră, atunci noi nici nu dorim să ieşim de aici!” Dacă Domnul Se ridică, atunci şi noi ne vom ridica cu El. Fiindcă tragerea a treia va fi o ieşire cu Dumnezeu, unde mâna Lui va fi pe ceafa faraonului. Atunci El va spune: „Lasă pe fiul Meu să plece!” Acolo nu scrie: „Pe slujitorul Meu, ci «fiul Meu»! Din Egipt l-am chemat pe fiul Meu”. Dragii mei, aici găsim comparaţii minunate. Oh, ce desăvârşit, ce exact este Cuvântul lui Dumnezeu, dacă ne este descoperit prin Duhul Sfânt!

În această legătură aş dori să vă arăt ceva minunat. Acum vă voi citi din 2 Samuel 7:14: „EU îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu”. Vă rog nu mergeţi cu citirea mai departe, pentru că vom citi împreună. „EU îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu”. Ţineţi mâna voastră ca semn în acest loc, iar acum vom citi din Evrei 1:5 unde veţi regăsi din nou acest text minunat: „Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: «Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?” Şi iarăşi: «Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu»”? Omul lui Dumnezeu nu citează mai departe din Vechiul Testament; şi vă voi spune de ce nu citează. Acum voi citi întregul verset 14 din 2 Samuel 7: „Eu îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, („Dacă va greşi” – lb. germ.) îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti”. Prima parte se referă foarte frumos şi desăvârşit la Domnul nostru într-o formă maiestuoasă, dar partea a doua: „Dacă va face răul,” se poate referi la fiul lui, Solomon, se poate referi la noi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dar Domnul nostru a fost Domn. Dacă El ar fi greşit cu ceva atunci toate lucrurile ar fi fost greşite. EL a fost Cel desăvârşit. El trebuia să repare lucrurile care au fost făcute greşit; să ia puterea morţii. Observaţi voi că scriitorul care a scris epistola către evrei nu a mai redat partea a doua a acestui text, fiindcă acest text nu s-a referit la Domnul nostru ca Fiu. Voi vă uitaţi atât de miraţi la mine de parcă m-aţi întreba dacă tot ceea ce am spus a fost corect. Bineînţeles că a fost corect, sută la sută corect. Tot ceea ce este scris în Biblie este corect. Aşa cum atunci Domnul nostru a citit din Isaia 61 doar prima parte a versetului 2 unde fusese anunţată ziua îndurării Domnului nostru, apoi a închis cartea şi n-a citit partea a doua despre ziua răzbunării. Amin! Cartea a fost închisă. Cartea a fost închisă fiindcă ziua răzbunării nu sosise încă.

Aici scriitorul acestei epistole – mulţi presupun că a fost Pavel, şi eu cred la fel – se opreşte la prima parte şi spune: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?” Câţi dintre voi cred că acest verset se referă la Domnul nostru ca Fiul lui Dumnezeu? Sută la sută, bineînţeles. O altă întrebare. „Acest Cuvânt este scris la singular?” Sută la sută. „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?” Acum vă voi arăta în Noul Testament cum a fost folosit acest Cuvânt de Pavel, şi anume la plural, referindu-se la toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Acum veţi şti de ce partea a doua a textului din 2 Samuel 7:14 nu este scrisă (redată) în Evrei 1:5: „Dacă va face răul,” („Dacă va greşi” – lb. germ.). Tu şi eu putem greşi, de aceea Domnul trebuie să ne pedepsească. Şi pe cine îl iubeşte, pe acela îl pedepseşte, adică pe fiecare fiu şi pe fiecare fiică. De aceea El este un Tată bun. Amin!

Acum v-o citesc, 2 Corinteni 6:16-18: „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: «EU voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; EU voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.» De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic»”. Aici este adus acelaşi text, acelaşi Cuvânt din 2 Samuel 7:14; este adus şi folosit în acelaşi mod referindu-se la copiii lui Dumnezeu, la fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Mulţi nu înţeleg cuvântul pe care Isus l-a spus în Ioan 20:17: „Nu Mă atinge, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru”. Dar El trebuia să devină Cel dintâi născut dintre mulţi fraţi, EL trebuia să fie începutul zidirii divine. De aceea în acest loc este folosit acest Cuvânt care se referă la toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Tatăl ceresc, nu este doar Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, ci El a devenit Tatăl nostru. Dacă noi ne rugăm, atunci să ne rugăm: „Nu «Tatăl meu», ci «Tatăl nostru» care eşti în ceruri, sfinţească-se  Numele Tău”. EL este Tatăl tuturor celor ce se numesc «copii». Aşa este scris. De asemenea mai este scris: „Acum suntem copii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a descoperit încă”. Aţi înţeles bine toate aceste lucruri? Acelaşi verset. Prima parte se referă numai la Domnul nostru, aşa cum ne este redat aici în Evrei 1:5. Iar apoi întregul text biblic care ne include pe toţi este redat în 2 Corinteni 6:18: „EU vă voi fi Tată”. Aici este scris la singular: „EU Îţi voi fi Ţie Tată!” Dar acum Cuvântul lui Dumnezeu se referă în acelaşi fel la biserica deja inclusă, la toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu care au fost reaşezaţi în poziţia divină: „Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic” (2 Cor. 6:18). Suntem fiii şi fiicele Lui, sau nu? Bineînţeles că noi am devenit fii şi fiice, prin harul Său. Aşa cum este scris aici în Ioan 1:13: „Născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. Multe texte biblice ar putea fi citite. Ce a avut de gând Dumnezeu, şi a început în Isus Hristos, continuă până ce va putea spune: „Aici sunt Eu şi toţi acei pe care Tu Mi i-ai dat”. Şi acest lucru este deja scris în Vechiul Testament. Multe lucruri, adică tot ceea ce a fost scris în Vechiul Testament privitor la planul de mântuire, adică se contura profetic, trebuie să se împlinească în Noul Testament şi, bineînţeles, se va împlini.

O altă comparaţie minunată din Isaia 54:1: „Bucură-te, stearpo care nu mai naşti! („care n-ai născut niciodată – lb. germ.), Izbucneşte în strigăte de bucurie şi veselie, tu care nu mai ai durerile naşterii! („tu care n-ai cunoscut niciodată durerile naşterii” – lb. germ.)! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulţi de cât fiii celei măritate, zice Domnul”. Spuneţi sincer, cine dintre noi ar fi putut face ceva cu textul acesta în planul de mântuire al lui Dumnezeu? Noi am fi dat din cap şi am fi spus: „Dragul nostru Dumnezeu, cine este aici singură, cine este aici nevasta Ta, aşa cum a fost spus în Vechiul Testament în Ieremia, Osea şi în alte locuri? Acolo Dumnezeu Se adresează Israelului: „Tu eşti nevasta mea ş.a.m.d.”. Iar aici spui: „Bucură-te stearpo, care n-ai născut niciodată. Izbucneşte în strigăte de bucurie …!” Mulţumim lui Dumnezeu pentru apostoli, mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare descoperire din Cuvântul Său şi a Duhului Său.

Dacă citim puţin din Galateni, acolo ne este dăruită explicaţia lui Dumnezeu. Galateni 4:24: „Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles (în tablou): acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar – căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod şi el este mama noastră. Fiindcă este scris: „Bucură-te stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat”.

Aţi observat cum a folosit apostolul acest Cuvânt conform planului de mântuire al lui Dumnezeu? După versetul 27 urmează versetul 28: „Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei”. Amin! Ierusalimul cel nou, Ierusalimul ceresc. El este mama noastră. Iar Cuvântul care a venit din cer ne duce înapoi în cer. El nu se va întoarce gol înapoi, ci va împlini scopul pentru care a fost trimis de Dumnezeu. Garantat, toţi teologii ar fi făcut aceeaşi greşeală: unii ar fi interpretat, aplicând acest Cuvânt naţiunilor, iar alţii l-ar fi aplicat Israelului. Dar Pavel n-a avut nimic altceva în faţa ochilor săi decât Biserica vie a celor întâi născuţi, iudei sau păgâni, care au trăit tăierea împrejur a inimii lor şi au primit pecetea Duhului pentru credincioşia lor dreaptă, fiind neprihăniţi prin credinţa în Isus Hristos, Domnul nostru. Fireşte văzut, Ierusalimul s-a aflat în robie. Dar ce a spus Domnul nostru? „Ei vă leagă cu sarcini grele şi cu anevoie de purtat sub care vă veţi prăbuşiţi, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte”. De aceea această strigare: „Veniţi la Mine, toţi cei împovăraţi. EU vă voi da odihnă pentru sufletele voastre”.

Voi aţi observat că eu devin tot mai mulţumitor pentru dovada minunată a Vechiului şi Noului Testament. Vă devine şi vouă tot mai mare acest lucru? Cuvântul acesta profetic al Vechiului Testament a fost luat de apostoli şi adus într-un mod maiestuos în Noul Testament. Dacă am rosti cuvintele lui Luther: „L-au condus.” (Cuvântul). Azi, noi am spune: „Am adus dovada.” (Cuvântului). Pur şi simplu am arătat că aici este făgăduinţa, iar acolo împlinirea. De aici noi recunoaştem că Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Său ca să-L împlinească. Dar trebuie înţeles duhovniceşte.

De multe ori mă gândesc la situaţia când fratele Branham a făcut de cunoscut slujba lui dată de Dumnezeu. Atunci totul încă era bine, dar când a aşezat această slujbă pe fundamentul Bibliei, atunci cei mai buni prieteni ai săi au devenit duşmanii lui, spunând: „Noi ştim că tu eşti un bărbat trimis de Dumnezeu”; chiar şi acel bărbat care a scris cartea „Un bărbat trimis de Dumnezeu” în care sunt relatate toate trăirile minunate ale omului lui Dumnezeu, chiar acel bărbat care a fost un martor ocular mai mult decât toţi ceilalţi. Poţi scrie o carte întreagă intitulată „Un bărbat trimis de Dumnezeu”, dar dacă vrei să ajungi la esenţa ei atunci tu nici măcar nu înţelegi pentru ce ai scris-o. Bineînţeles, ceea ce s-a întâmplat într-un mod supranatural a fost minunat în ochii tuturor oamenilor. Se spunea: „Nimeni nu are acest dar pe care îl ai tu”. Dar când s-a împlinit timpul, acest bărbat trimis de Dumnezeu a spus: „Aici se împlineşte făgăduinţa prorocului Maleahi: «Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată»” (Mal. 4:5). Da, atunci dintr-o dată „caii s-au sălbăticit”, dintr-o dată n-a mai fost bucurie în casa lui Dumnezeu, iar mai pe urmă au venit tot feluri de neînţelegeri. De ce au venit? Fiindcă bărbatul lui Dumnezeu a dorit să aducă claritate prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dar toţi care n-au putut să se plece sub Cuvântul lui Dumnezeu s-au dus în rătăcire până în ziua de azi. Dacă Dumnezeu face ceva, atunci va veni timpul când slujba divină va fi pusă pe temelia biblică, iar apoi duhurile se vor separa. Cine nu poate înainta atunci, acela va rămâne în urmă şi se va rătăci, fiindcă presupune că el cunoaşte mai bine Sfânta Scriptură.

N-aş dori să le menţionez numele, dar înainte de aceasta în SUA au fost doi bărbaţi care presupuneau că ei erau Ilie care trebuia să vină înainte de revenirea Domnului. Şi acelaşi bărbat a susţinut din convingere şi a scris despre ei; de aceea el n-a mai putut să scrie din convingere şi despre acest al treilea bărbat, fiindcă ar fi trebuit să se corecteze pe sine însuşi. Eu am mai spus aceasta, că şi „Mahomed s-a prezentat că ar fi fost Ilie din Maleahi, ultimele versete, ultimul proroc care trebuia să vină, iar după aceea revenirea Domnului când se va face ordine pe acest pământ”. Nu pretenţia de a fi, ci confirmarea dumnezeiască şi legitimarea este dovada divină. Fiecare poate să aibă o pretenţie sau alta. Dar dacă Dumnezeu nu dă confirmarea atunci noi putem uita totul. Şi acest lucru l-am auzit de mai multe ori din gura bărbatului ales de Dumnezeu.

Acum vă rog să apreciaţi înaintea lui Dumnezeu ceea ce vă voi arăta din Matei 17, unde găsim acea trăire minunată de pe munte. Ucenicii erau cu Domnul nostru pe muntele schimbării la faţă, unde li s-au arătat Moise şi Ilie. Petru a spus că doreşte să le facă trei colibe, una pentru Domnul, una pentru Moise, iar alta pentru Ilie. Gândul lui a fost foarte frumos, dar apoi a coborât norul, a apărut lumina, iar Faţa Lui strălucea ca soarele şi hainele Lui străluceau ca lumina, ş.a.m.d. Citim începând cu versetul 3: „Şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El. Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus …” şi aşa mai departe. Vă rog gândiţi-vă odată: „De ce a fost pusă aici această întrebare pe care vă voi citi-o din versetul 10?”: „Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: «Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?»” Cu puţin timp înainte, Ilie şi Moise apăruseră pe munte. Iar acum ucenicii au coborât de pe munte şi în urechile lor răsunau cuvintele: „Cărturarii spun că mai întâi trebuie să vină Ilie”. Iar întrebarea a fost: „De ce zic cărturarii?”. Poate că cel ce a pus această întrebare încă nu cunoştea atât de bine Scriptura, aşa cum i-a fost descoperită mai târziu prin Duhul Sfânt. Acum ascultaţi cu atenţie răspunsul: „Drept răspuns, Isus le-a zis: «Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile»”(v. 11). Ne este spus pentru viitor? Garantat. Oricine are patru clase elementare o ştie. A fost rostit pentru viitor: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile”. La acest Cuvânt spunem cu toţii un: „Amin!” Tot poporul să spună: „Amin!” Acum vine versetul 12: „Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut”. Şi la acest Cuvânt spunem: „Amin!” Să spunem cu toţii un: „Amin!” Noi nu avem voie să spunem un „Amin”: „Dacă anulăm versetul 11 şi dorim să-l adăugăm  versetului 12” – la aceasta nu putem spune un „Amin”. Dacă este scris un verset 11 şi un verset 12, atunci acest verset 11 şi acest verset 12 au dreptul lor de existenţă acolo unde sunt. Ilie a venit, acela a fost Ioan Botezătorul. Ilie va veni, acela este bărbatul lui Dumnezeu acum înainte de ziua Domnului. Aceasta este: Aşa vorbeşte Domnul în Cuvântul Lui! Întrebaţi astăzi pe cărturari. Oh, ei vor să vă înveţe spunând: „Isus a spus că Ilie va veni, dar după aceea El a mai spus că a şi venit”. Bineînţeles că a spus aceasta, dar a anulat El cumva prima vestire după ce a spus-o pe a doua? NU! EL ne-a dăruit doar claritate. Mulţumire Lui Dumnezeu! Când Ioan a fost întrebat: „Eşti tu Ilie?” El a spus: „Nu, eu nu sunt.” Şi acest răspuns este ceva unic. Ce frumos se compun aceste fraze! Îngerul a spus: „El va merge în duhul şi puterea lui Ilie ca să pregătească calea Domnului”. Dar de atunci au trecut două mii de ani şi pământul nu a ars în flăcări, aşa cum este spus despre ziua Domnului.

Noi vedem ce important este să luăm fiecare text biblic şi să fim atenţi la ce este spus. Iar apoi să primim înţelegere divină asupra acestor lucruri ca să recunoaştem ce vrea să ne spună, adică ceea ce a spus Domnul Însuşi în Cuvântul Său. Ilie va veni şi va reaşeza toate lucrurile. Petru a spus-o în prima lui predică de Rusalii, că vor veni timpuri de înviorare, iar Isus va veni din nou după ce totul va fi restituit aşa cum a fost vestit prin gura prorocilor din trecut. Nimic nu este mai necesar în aceste zile de pe urmă decât înţelegerea corectă a prorociei biblice. Adică înţelegerea desăvârşită care priveşte lucrurile planului lui Dumnezeu în aceste zile. În aşa fel ca să nu încurcăm lucrurile, ci să ordonăm absolut totul în mod divin şi s-o vestim pe baza Sfintei Scripturi, astfel ca noi s-o putem trăi. Noi nu dorim doar să predicăm, ci noi dorim să ascultăm împreună Cuvântul lui Dumnezeu şi să-L şi trăim.

Acum să facem un rezumat. Noi vedem că Dumnezeu a lăsat să iasă profeţii din gura prorocilor din Vechiul Testament. EL a vegheat când a sosit timpul împlinirii ca să împlinească Cuvântul Său la timpul potrivit. Şi mai mult, El a avut oameni pe care i-a folosit ca să scrie aceste cuvinte care au fost date pentru împlinire, ca să ne fie date nouă ca informare divină pe drumul nostru. Eu sunt foarte mulţumitor Domnului nostru pentru Noul Testament. Sunt atât de mulţumitor pentru învăţăturile şi dovezile prin care noi ne putem orienta şi vedea cât de avansat este deja planul de mântuire al lui Dumnezeu. Şi noi am văzut deja acest lucru, ce a fost spus la singular la tema aceasta cu referire la Fiul lui Dumnezeu. Prima parte a versetului care se referă la El ne-a fost redată din nou în Noul Testament. Iar partea a doua a versetului care face referire la fiii şi fiicele lui Dumnezeu n-a mai fost scrisă în Noul Testament fiindcă nu se referă la persoana Lui, ci se referă la noi. Fiindcă El este Preotul preaînalt, Cel credincios. Ioan scrie: „Cine păcătuieşte, este de la diavolul”. Iar apoi scrie: „Dacă greşeşte cineva, atunci noi avem un Mare Preot credincios”. Noi toţi putem greşi, dar Unul singur a fost fără greşeli şi desăvârşit. Pe acest pământ El a plătit preţul pentru noi cei păcătoşi, pentru cei nedesăvârşiţi, ca să ne mântuiască, ca să ne dăruiască viaţă veşnică prin harul Lui.

Aţi observat voi în ce context este cuvântul din Noul Testament în legătura cu biserica? „Voi poporul Meu. Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, nu vă atingeţi de nimic necurat. Atunci Îmi veţi fi fii şi fiice. Atunci Eu voi fi Dumnezeul vostru”. Aceasta este legătura. Nu masa largă a credincioşilor care direcţionează pânza după cum bate vântul. Ci: „Voi poporul Meu, ieşiţi afară, despărţiţi-vă, nu vă atingeţi de nimic necurat. Atunci Eu vă voi fi Tată, iar voi să-Mi fiţi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic”. Cui i-au fost adresate aceste cuvinte? Cetei biruitorilor, cetei întâilor născuţi, care ascultă chemarea, care ies, care se lasă despărţiţi, ca să meargă cu Domnul drumul umilinţei; doar acest singur drum este care duce la ţintă. Cine doreşte să ajungă la ţintă acela trebuie să fie pregătit să poarte umilinţa din pricina Numelui lui Isus, să poarte crucea şi să-L urmeze pe Domnul, până ce vom ajunge de la credinţă la vedere. Lăudat să fie Numele minunat al Domnului nostru. Amin!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *