Dragobete sau Sfântul Valentin? Nu, mulțumesc, îl prefer pe ISUS!

Zilele trecute am întrebat pe cineva, director la un post de radio: Ce părere ai, ce șanse are Dragobete să-l bată pe Sfantul Valentin? Fără să clipească mi-a răspuns: Nici una! Adepții Sfântului Valentin, protectorul îndrăgostiților de o zi l-au sărbătorit pe acesta, în ziua de 14 Februarie, cum au știut ei mai bine, în ciuda comunicatului transmis de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului care îndemna pe toți creștinii să se delimiteze de  această sărbătoare deoarece:Ziua Sfântului Valentin nu este Ziua îndrăgostiților, ci a desfrâului și a jocului de-a căsătoria. După zece zile, mai precis pe 24 Februarie, adepții lui Dragobete, un fel de protector autohton al îndrăgostiților, vor încerca să-și ia revanșa, mai ales că acesta e de-al nostru, nu de import. Grea încercare pentru îndrăgostiții de o zi. Pe cine să urmeze? Pe Dragobete, despre care nu știu mare lucru, deși e din zonă, sau pe Valentin, vedetă internațională? Dacă cineva dorește dragoste doar pentru o zi se poate decide, până la umă, între unul sau celălalt. Oricum amândoi au ceva în comun: nu oferă nimic trainic. Pentru cei care caută dragostea adevărată și nu pentru o zi, ci pentru eternitate, răspunsul este ISUS CRISTOS. Numai El poate oferi adevărata dragoste pentru că El este Dragostea. Pentru cei care doriți să înțelegeți mai bine cum funcționează Dragostea Divină și să-i încurajați și pe alții să o descopere vă recomand studiul de mai jos.

Dinamica Dragostei Divine

(schiță de predică tematică)

Efeseni 3:17-18 aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste,…să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea.

 

          I. Sursa Dragostei

 1 Ioan 4:8 Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.

1 Ioan 4:16 Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.

A. Multă din așa numita dragoste despre care se vorbește în lumea de astăzi nu este dragoste adevărată. Dumnezeu este sursa pentru dragostea reală și eternă. Dragostea lui este pură și sfântă.

B. De asemenea, Dumnezeu este sursa Cuvântului Său. El vorbește Cuvantul Său oamenilor credincioși care îl ascultă. 2 Timotei 3:16…Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire

C. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață despre dragostea lui Dumnezeu. Ne spune despre sacrficarea singurului Său Fiu. Efeseni 2:4…Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit… Noi putem să acceptăm dragostea lui Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos.

 

          II. Forța Dragostei

Evrei 7:25 De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.

A. Lumea de astăzi oferă cai putere, puterea electrică și puterea nucleară. Nici una dintre acestea nu se compară cu puterea iubirii lui Dumnezeu.

B. Puterea pământească ajută la pacea sufletească dar poate și să distrugă viața și să aducă devastare. Forța dragostei lui Dumnezeu aduce pace și bucurie în această viață și în viața de apoi.

C. Puterea dragostei lui Dumnezeu atinge pe toți oamenii. Atinge pe cei cu dependențe, hoții, curvarii, prostituatele și chiar homosexualii. Toți cei ce se pocăiesc și își recunosc păcatele sunt salvați. (Ioan 3:15)

III.  Cursul Dragostei

Ioan 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

A. Dragostea lui Dumnezeu curge în toată lumea. Atinge pe cei tineri, pe cei bătrâni, pe cei slabi, pe cei puternici, pe cei mari, pe cei mici, pe cei bogați și pe cei săraci. Toate rasele, culorile sau culturile.

B. Dragostea multor creștini nu curge spre alții pentru că sunt prea ocupați cu preocupările personale și nu au timp de alții. Dragostea lor nu ajunge la alțiii așa cum Dumnezeu se așteaptă.

C. Dragostea noastră ar putea atinge pe alții atunci când zâmbim, vorbim frumos sau încurajăm, facem o faptă bună pentru cei mai puțin avuți sau prin mărturisirea lui Cristos celor nesalvați. (Marcu 16:15)

Pastor Samy Tuțac

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *