Deprins cu multumirea

Autor: Marian Condrat

Deprins cu mulţumirea

Filipeni 4:11–13 –  Nu zic lucrul acesta avînd în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţămit cu starea în care mă găsesc.  Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămînd, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.

Pavel a fost deprins să fie mulţumit în orice stare. Privim la el cu respect şi ne-am dori să fim şi noi ca el. De cîte stress-uri n-am scăpa, grijuri, amărăciuni, dureri de cap!

Cum am putea să fim şi noi deprinşi cu mulţumirea?

Am dori să răspundem la cinci întrebări care ne vor ajuta să descoperim calea spre deprinderea de a fi mulţumiţi:

1. Ce ne lipseşte?

· Convingerea că nemulţumirea e o stare de păcat

· Convingerea că ce am sau nu am , nu sunt EU

· Convingerea că el sau ea nu pot fi EU

· Tot ce sunt şi am, nu sunt un drept ci un DAR

· Nu contează cît mi-e de greu, încă am mii de motive să fiu mulţumitor

· Deprinderea de a fi mulţumitori! Cîte probleme nu s-ar rezolva în biserici dacă membrii ei ar fi mulţumitori?

· Ce bine ar fi să avem o zi de nemulţumire şi 364 de mulţumire!

2. De ce să mulţumesc?

· Pentru că îţi aminteşte de lucrurile bune din viaţă

· Pentru că schimbă lucrurile rele în lucruri bune: te scapă de pesimism, exagerare, neiertare, amărăciune.

· Pentru că îţi aminteşte de ce este important în viaţă

· Pentru că îţi amiteşte că trebuie să mulţumeşti altora

· Pentru că mulţumirea e stimulator al sănătăţii

· Pentru că mulţumirea va deveni o deprindere

· Pentru că mulţumirea e plăcerea lui Dumnezeu

3. Cu ce să încep?

· Aminteşte-ţi de zilele grele – pentru că ele te vor face să fi mulţumitor de ziua de azi!

· Aminteşte-ţi de ce ai primit  şi de ce  ai dat – te vor învăţa iubirea, dărnicia, bunătatea, recunoştinţa

· Aminteşte-ţi ce probleme ţi s-au făcut şi ce probleme ai făcut altora – te vor învăţa lecţia respectului.

· Aminteşte-ţi de lucrurile mici. Ele sunt cele mai multe – te vor învăţa să-ţi numeri bucuriile şi binecuvîntările!

· Aminteşte-ţi de bucurii şi clipe frumoase – te vor învăţa că se merită să trăieşti

4. Pentru ce să mulţumesc?

· Pentru părinţi – nu erau ei nu eram nici noi

· Pentru copii – au dat diversitate vieţii

· Pentru biserică – nu ai meritat să fi parte din ea, e locul unde înveţi şi creşti

· Pentru cei ce ţi-au slujit – nu erau obligaţi dar au făcut-o cu dragoste

· Pentru lacrimi – te-au ajutat să exprimi cele mai adînci emoţii

· Pentru casă – singurul loc din lume unde-l poţi numi acasă

· Pentru înfrîngeri – te-au ajutat să te cunoşti mai bine – ce-ţi lipseşte să fi mai bun

· Pentru tine – puteai fi altfel dar nu eşti

· Pentru prieteni – au fost acolo unde ai avut nevoie de ei

· Pentru duşmani – te-au ajutat sa descoperi punctele slabe şi să poţi deveni mai bun

· Pentru greşeli – te-au învăţat ce să faci să slujeşti mai bine

· Pentru rîs – e cîntecul sufletului în bucurie

· Pentru viaţa – ai putut experimenta tot ce ai experimentat

· Pentru că nu le ai pe toate – ce ai face mîine?

· Pentru că nu le şti pe toate – ce ai învăţa azi?

· Şi multe altele….

5. Ce spune mulţumirea despre noi?

· Că  suntem în voia lui Dumnezeu

· 1 Tesaloniceni 5:18 “Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.„

· Că noi continuăm să creştem

· Coloseni 2:7 “fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.”

· Că suntem vegheatori în rugăciune

· Coloseni 4:2 “Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.„

· Credem că Dumnezeu e mai mare decît orice nevoie

· Filipeni 4:6 “Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.”

· Că slujim cu o atitudine potrivită

· Coloseni 3: 16, 17 – Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, cîntînd lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră. Şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţămiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.

· Recunoaştem  cine e în control

· 1 Corinteni 15:57 “Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!„

· Efeseni 5:20 “Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.”

· Că am făcut bine cuiva

2 Corinteni 9:11 “În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu.

2 Corinteni 9:12 “Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu.”

· Că ştim cine poartă de grijă

· Evrei 13:5 “Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.

· Matei 6:11 –  Pînea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;

· Sursa laudei noastre este o inimă mulţumitoare

· Psalmii 50:23 “Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.”

· Psalmii 147:7 “Cântaţi Domnului cu mulţumiri, lăudaţi pe Dumnezeul nostru cu harpa!„

· Coloseni 3:16 „…cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *