Credinciosul și Evanghelia practică

Partea a IX- a: Răbdarea în necazurile uceniciei
Text biblic: 1 Petru 4: 12-19; Romani 12:12 b ,,Fiți răbdători în necaz.”
Întrebarea pe care Duhul Sfânt o vizează în viața noastră este ,,Cine este răbdător în necazurile lui?”
În text nu se evidentiază necazurile normale ale vieții, ci dificultățile inevitabile care vin peste ucenicii Domnului Isus din cauza relației cu El. Pentru că suntem ucenicii Lui avem de suferit și trebuie să răbdăm până la venirea Lui.
1. Există o conștiența a necazurilor.
1 Petru 4:12
Pe credincios nu trebuie să îl surprindă necazul uceniciei. Un credincios nu trebuie să creadă că persecutarea lui este ceva accidental. Ceea ce ni se întâmplă nu este un accident, ci Dumnezeu este în control și a plănuit necazurile pentru punerea la încercare și desăvârșirea fiecăruia dintre noi.
Cum a încercat Domnul să ne conștientizeze de necazurile uceniciei?
a. conștientizarea necazurilor vine din cuvintele Domnului Isus
Ucenicia înseamnă necaz și suferință. Domnul Isus ne-a pregătit pentru suferință prin cuvintele care ni le-a spus. Ioan 15:20; Ioan 16: 1-4; Marcu 10: 29,30
b. conștientizarea necazurilor este data și de scopul Domnului.
2 Timotei 3:12, 1 Tesaloniceni 3:3
Prin necazurile uceniciei, Dumnezeu ne pune la încercare și ne desăvârșește pentru cer.
Toți cei care vor să trăiască cu evlavie în Hristos vor suferi. Trebuie să avem un duh mulțumitor în mijlocul necazurilor.
 
2. Există și un conținut al necazurilor
a. conținutul necazurilor nu este la toți la fel
Credinciosul persecutat pentru credința lui este un partener în același fel de suferință ca a lui Hristos. 1 Petru 4:13; Galateni 6:17; Filipeni 1:29; Filipeni 3:10
b. Conținutul necazurilor înseamnă și batjocora pentru Numele Lui. Nu trebuie să ne fie rușine când suntem batjocoriți pentru Numele Lui. Doar sentimentul de bucurie este acceptat înaintea Domnului când suntem batjocoriți pentru El.
3. Există și o confruntare a necazurilor
a. trebuie să confruntăm necazul cu bucurie. Să ne bucurăm în prezent fiind conștienți și bucurându-ne că Dumnezeu ne va răsplăti în viitor. 1 Petru 4:13
b. trebuie să confruntăm necazul și cu răbdare. 2 Corinteni 4:17
Rezistând ești o pricină de laudă pentru credincioși.
2 Tesaloniceni 1: 4
 
4. Există și un câștig al necazurilor.
1 Petru 4: 14,19
a. Necazurile uceniciei aduc cu sine câștig. Noi avem parte de prezența Duhului Sfânt în viața noastră care ne întărește în necazuri. Întărirea Duhului Sfânt este mai mare și mai puternică pentru un credincios care trece prin necazuri decât pentru un credincios care nu are parte de necazuri. 2 Corinteni 12:10
b. un alt câștig al necazurilor este răsplata eternă în glorie.
,,Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor și să facă ce este bine.1 Petru 4:19”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *