Adunarile cu tinerii – clarificare

Ewald Frank

 

Da, dragilor, toţi ceilalţi pot, dar eu trebuie…

Noi am auzit un Cuvânt minunat care ne merge tuturor la inimă şi ne rămâne în inimă. El a răspuns rugăciunilor noastre care sunt în voia Lui. Nu o listă pe care noi o completăm şi o aducem înaintea Domnului, ci pur şi simplu rugăciuni pentru care avem făgăduinţe în Cuvânt, pe care ne putem sprijini şi pe care I le spunem Lui. Şi ştim că tot ceea ce El a făgăduit în Cuvântul Său este şi în voia Lui. Este în voia Lui şi de aceea ştim că El împlineşte ceea ce a făgăduit.

Fratele Schmidt a mai citit Cuvântul din 1 Ioan 5:18 unde este scris: „Ştim că oricine este născut din Dumnezeu,…Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el”.

La ce v-aţi gândit voi acum? Eu m-am gândit la Iov cap. 2 unde este scris că a avut loc o adunare în cer. Fiii lui Dumnezeu se adună înaintea Feţei Domnului. Şi, să nu spui, Satan vine şi el este prezent în adunare. Şi Domnul îl întreabă: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Ai fost atent la el?” O puteţi citi cu toţii din Iov 2:1. Şi s-o spun foarte pe scurt, Domnul a permis ca acest bărbat deosebit, unic, a trebuit să treacă prin încercări ca nimeni altul din timpul său.

În Iov 2:1 este scris: „Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor, şi s-a înfăţişat înaintea Domnului. Aceasta nu este aşa uşor cum pare. Şi noi cu toţii ştim că el încă mai este pârâşul fraţilor şi, aşa cum este scris în Apoc. 12, el va fi aruncat jos doar în acel moment când copilul de parte bărbătească (Mireasa) va fi răpit şi va fi declarată Împărăţia. Atunci pârâşul fraţilor va fi aruncat jos, pe pământ. Dar exact aşa, Domnul nostru, ca Mare Preot, a intrat în locul preasfânt ceresc cu însuşi Sângele Său şi Satan nu mai are niciun drept să-i acuze pe aleşii lui Dumnezeu. Pentru că Domnul nostru a permis să fie spus prin Pavel: „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!” (Rom. 8:33).

Totuşi este un lucru aparte că Dumnezeu a avut o aşa mare încredere în Iov şi i-a spus duşmanului: „Ai voie să te atingi de tot ceea ce este al lui, dar de sufletul lui n-ai voie să te atingi, n-ai voie să te atingi”. De aceea aici în 1 Ioan 5:18 este scris: „cel rău nu se atinge de el”. Acest lucru nu merge. Sufletul nostru este răscumpărat; trupul nostru va mai fi schimbat, dar sufletul este răscumpărat, neprihănit înaintea Feţei lui Dumnezeu şi de aceea cel rău nu se poate atinge de sufletul nostru. Chiar dacă în exterior tot ceea ce a avut Iov a fost distrus, o solie după alta, patru la număr, şi doar distrugere, distrugere, distrugere; da. Şi apoi: „Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!” (Iov 2:9). Şi acesta este un lucru, să te desparţi de Dumnezeu şi să mori. Cine poate spune acest lucru? Dar să lăsăm deoparte aceste lucruri.

Fraţi şi surori, noi am auzit-o. În următorul sfârşit de săptămână vom fi din nou într-un interval de timp deosebit. Poate că acest lucru nu-l înţeleg toţi atât de bine, şi poate nici nu trebuie. În diferite timpuri noi am primit legătura, noi am fost chemaţi afară din diferite ţări, din diferite adunări şi confesiuni. Şi când timpul nostru s-a împlinit Dumnezeu a ştiut unde locuim noi fiecare din cei care a trebuit să fim chemaţi afară.

Desigur, în aceste zile gândurile mele se întorc la cincizeci de ani şi la ceea ce s-a întâmplat în această perioadă de timp. Cincizeci de ani sunt o jumătate de secol, este o perioadă de timp destul de îndelungată pe care Domnul, şi în cazul acesta, mi l-a dăruit, prin har. În aprilie 1964 noi ne-am înregistrat la Tribunalul din Krefeld ca asociaţie non profit şi am primit recunoaşterea. Câteodată vorbesc cu fratele Alfred Borg despre începuturi. În biserica liberă penticostală, când eu am dat mărturia că fratele Branham a fost trimis de Dumnezeu şi cum noi am fost daţi afară şi cum a fost dăruit un nou început. Atunci am fost doisprezece, treisprezece persoane. Câteodată vorbim despre acele vremuri, cum de la început Dumnezeu a călăuzit totul. În următorul sfârşit de săptămână eu nu voi putea intra în aceste detalii pentru că atunci pe primul loc trebuie să stea propovăduirea, pentru că întreaga lume ne ascultă şi ne vede. Dar pentru noi care suntem astăzi în acest loc doresc să spun că Dumnezeu a dăruit har peste orice măsură. Deja în anul 1968 în întreaga Europă de Est, în 1969 în Moscova şi în toate ţările unde Dumnezeu a deschis uşile. Eu m-am uitat odată în album la fotografiile din Praga, biserica baptistă, din Moscova, biserica baptistă, din Timişoara la predicatorul Colpe, biserica baptistă. Deja în anii 1968-1969 am predicat acolo şi Dumnezeu a deschis uşile. Şi vizita din India. Închipuiţi-vă odată, acolo este un bărbat cu numele Paul Lori, care după adunările puternice din Bombay pe care le-a ţinut fratele Branham, a fost atât de cuprins de Dumnezeu şi mai târziu a devenit cel mai mare evanghelist al Indiei, care apoi a zburat la Jeffersonville şi s-a lăsat botezat acolo. Fratele Frank a primit acest contact direct. Doresc să vă spun că în cele mai mari adunări din India, deja acum cincizeci de ani am propovăduit Cuvântul. Este pur şi simplu har. Fratele Helmuth Miskys spune „Amin”. Deja în anul 1970 am propovăduit în Sao Paolo, Brazilia, peste tot Dumnezeu a netezit căile, a deschis uşile şi a binecuvântat. Pur şi simplu trebuie să vă bucuraţi împreună cu mine, trebuie s-o suportaţi, să fim mulţumitori că Dumnezeu…

Să spunem odată şi acest lucru, cu toate că pentru mine este un lucru neplăcut, dar am cercetat-o pe scurt. Câtă distrugere s-a făcut în anii 1978-1979! Şi voi, cu adevărat, nu vă puteţi da seama ce am trăit atunci, prin câte am trecut. Acesta nu şi-o poate închipui niciun om. Şi astăzi mai am caieţelul cu cele 136 de prorocii care au fost scrise. Şi cât de des a fost spus: „robul Meu”, „robul Meu”. Şi pentru că Domnul mi s-a adresat mie cu „robul Meu” şi mi-a spus: „robul Meu, timpul tău pentru acest oraş se va sfârşi în curând”, eu stăteam sub directa impresie că dacă în prorocie s-a spus: „robul Meu” atunci acelaşi Domn vorbeşte acum cu mine. Eu niciodată nu m-aş fi gândit că, cuiva i-ar fi venit ideea să formuleze ceva şi să-şi spună gândul propriu. Pentru mine întotdeauna AŞA VORBEŞTE DOMNUL a fost AŞA VORBEŞTE DOMNUL şi nu „aşa vorbeşte cineva”. Voi ştiţi cum au decurs toate aceste lucruri, cum douăzeci şi trei de persoane au fost trimise la Berlin „ca să primească călăuzirea de la cealaltă prorociţă” şi cum mie mi-a fost spus: „Aici totul s-a terminat. Aici se va face un atelier şi…şi…şi”.

De aceea eu m-am dus pe insula Fanöe. Şi Dumnezeu îmi este martor, am vrut să-mi iau viaţa. Eu n-am ştiut cum să continue lucrarea. Şi voi cu toţii ştiţi că la Marea Nordului are loc fluxul şi refluxul, din doisprezece în doisprezece ore. În fiecare dimineaţă la ora şase refluxul ajunge cota maximă. La ora cinci dimineaţa m-am dus spre valuri atât de departe cât am putut merge şi doar am aşteptat ca valurile să mă îngroape şi să mă ia Dincolo. Niciunul din voi nu ştiţi ce este îndoiala, niciunul din voi nu ştiţi ce este o încercare directă prin care doar bărbaţii lui Dumnezeu trebuie să treacă.

Ceilalţi nu trebuie să treacă prin astfel de încercări ca de exemplu cum a trebuit să treacă Iov atunci. Acest lucru a trebuit să se întâmple pentru ca în Iacov 5 să poată fi scris despre ploaia timpurie şi târzie şi cum lui Iov îi va fi restituit în dublă măsură tot ceea ce a avut înainte, şi aceasta în legătură cu revenirea lui Isus Hristos, Domnul nostru.

Niciun om nu a fost sfătuitorul lui Dumnezeu, dar eu vă spun că trăirea îmi va rămâne până când voi trece din timp în veşnicie. De toate celelalte ori când Domnul mi-a vorbit, şi vocea Lui este puternică   trece prin măduva oaselor, dar de data aceasta a fost ca un tunet. Niciun om nu şi-o poate închipui. Eu am trăit-o şi auzit-o în felul acesta doar încă o singură dată la lacul Thuner din Elveţia în timpul unei furtuni foarte puternice. Dar şi tunetul acela de la lacul Thuner, pe care îl mai am şi astăzi în mintea mea, cu un ecou interior, nu a fost atât de puternic ca cele nouă cuvinte pe care mi le-a spus Dumnezeu când eram pe insula Fanöe. Tunetul a venit vertical, din dreapta, în jos. Dacă te gândeşti la astfel de trăiri atunci devii mulţumitor că în cel mai mare necaz, în cea mai mare încercare Domnul a dăruit har şi în ultima clipă când vuietul valurilor se apropia tot mai mult de mine şi eu ştiam că în câteva clipe totul va fi terminat. Dumnezeu a permis aceasta până în ultima clipă, dar apoi a dăruit o schimbare, un început nou. Şi apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrarea Lui a mers mai departe şi Cuvântul Domnului a ajuns până la marginile pământului.

Dar totuşi să ne întoarcem la ceea ce am cercetat miercurea trecută. După citirea versetelor biblice eu am spus, cred că eu am spus-o: „Că nu mai trebuie să spui multe lucruri, fiindcă ceea ce citim noi a fost spus deja şi a fost scris”. Şi din această afirmaţie cineva a înţeles că „nu mai trebuie să se predice, ci doar să se citească din Biblie”.

Fraţi şi surori, eu vă spun că toate neînţelegerile sunt tot atât de rele ca toate răstălmăcirile Cuvântului lui Dumnezeu. Neînţelegerile vin întotdeauna de la duşman, indiferent când, unde şi cum. Şi dacă despre Domnul nostru a fost spus că El a deschis mintea pentru Scripturi alor Săi, atunci cu adevărat Dumnezeu trebuie să ne dăruiască înţelegerea corectă pentru totul. Apoi eu astăzi am citit în Romani 16 câte lucruri personale a enumerat Pavel; el a salutat pe nume douăzeci şi şapte de persoane. În sfânta Scriptură găsim totul scris şi este dat mărturie; este scris chiar şi: „Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa la Carp pentru că va începe iarna” (2 Tim. 4:13). Totul a fost spus, au fost menţionate lucruri şi din domeniul natural, pământesc. Şi în mod deosebit, dacă ne gândim la 1Cor. 15 este dovada cea mai puternică că bărbaţii lui Dumnezeu au rămas treji şi echilibraţi în toată alergarea şi faptele lor. Aici în 1Cor. 15, la sfârşit este scris şi am putea citi de la v. 50, dar nu o vom face; am putea citi despre schimbarea trupurilor, că „trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire”, că „lucrurile trecătoare vor fi înghiţite de cele veşnice” şi „Moartea va fi înghiţită de biruinţă”. Aici este arătată istoria mântuirii la punctul culminant, la ceea ce se va întâmpla când Domnul Se va reîntoarce şi noi vom fi luaţi la El în slavă şi vom striga: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (vers. 55). Îi mulţumim lui Dumnezeu care ne-a dăruit biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.

Apoi dacă ne întoarcem la 1Cor. 16; oh, ce este spus aici! Da, „La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi” (1Cor. 16:5-6). Şi scrie foarte personal şi natural, verset cu verset, şi despre Timotei şi despre cei care erau lucrători împreună cu el, scrie despre Apolo, despre Acuila şi Priscila.

Fraţi şi surori, bărbaţii lui Dumnezeu rămân cu ambele picioare pe pământ. În duhul, ei sunt legaţi cu Dumnezeu, dar ei încă mai sunt pe pământ. Şi dacă de exemplu în 1Cor. 16:18 Pavel cuprinde şi spune: „Căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi, dar, să preţuiţi pe astfel de oameni”. Chiar şi pe bărbaţii aceia pe care el i-a ales ca unii care lucrau împreună, ca ei să fie respectaţi şi preţuiţi pentru ceea ce au făcut ei. Fraţi şi surori, lucrul cel mai important din mijlocul nostru este ca fiecare din noi să fie sigur de părerea lui proprie. Dar să permitem şi celuilalt, că şi el are dreptul să vadă lucrurile aşa cum el le vede.

Înainte mi-au fost date nişte întrebări în care, pur şi simplu, nu voi intra. Dar ca s-o spun, aici există întrebări despre „ora de copii” care sunt mai copilăroase decât copiii, sunt mai copilăroase decât copiii. Eu am citit în „Rânduiala în Biserică”, cum fratele Branham a împărţit şcoala duminicală în trei grupe de vârstă: de la vârsta aceea la vârsta aceea, de la vârsta următoare la cealaltă şi apoi a treia grupă a împărţit-o în două. Pentru noi este suficient dacă copiii nu deranjează în adunare; dacă ei primesc şi ascultă lecţii biblice şi se cântă împreună cu ei atunci Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest lucru!

Dar apoi cineva este atât de obraznic şi întreabă: „Unde este scris acest lucru în Biblie?” Un astfel de om trebuie să se cerceteze personal, trebuie să se cerceteze personal, dacă deja el a devenit o binecuvântare pentru adunare. Aceasta este întrebarea: „Am devenit noi o binecuvântare unul pentru altul?” Am accentuat lucrurile care au devenit deja o binecuvântare pentru alţii.

Apoi vine următoarea întrebare: „Ce spune Biblia despre întâlnirile, adunările cu tinerii?”

Acest lucru nu poate fi întrebat de niciun om întreg la minte. Fie cel care a întrebat este copil la minte, fie din cauza vârstei înaintate şi-a pierdut minţile din cap, unde ar trebui să le aibă. Spuneţi-mi mie, eu nu-l voi numi pe nume pe fratele respectiv care a pus întrebarea, dar un frate cu trei copii…! Nu, nu, n-am voie să fiu atât de exact. Dar în orice caz toţi care au venit în acel loc la adunare au fost binecuvântaţi de Dumnezeu. Până astăzi, până la această adunare, dacă sunt „pentru..” sau „nu sunt pentru…” a avut loc. Eu nici n-am fost întrebat şi nici nu trebuie să fiu întrebat. Dar ceea ce se face se face pentru Domnul, se face pentru ca toţi să fie ajutaţi. Şi spuneţi-mi mie: cine are mai multă nevoie de ajutor decât tinerii? Cine are nevoie de mai mult ajutor, cine are nevoie de mai multă înţelegere? Ca să intri în domeniul lor şi în conversaţiile personale. Desigur, Biserica este aici pentru ca toţi să fie slujiţi (ajutaţi), tineri şi bătrâni. Dar dacă este o dată aşa, atunci este aşa. Şi dacă eu aud, şi eu am auzit că aproximativ 150 de tineri s-au adunat şi că o adunare a durat trei ore; frate Miskys este puţin prea lung, iartă-mă! Dar am auzit că niciunul n-a adormit, toţi au fost treji, toţi au ascultat; aceasta înseamnă că a fost bine, a fost în ordine.

Fraţi şi surori, să încetăm odată cu toată critica! Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi fraţii care într-un fel sau altul participă în viaţa Bisericii, care au parte de ceea ce Dumnezeu a făcut şi face în mijlocul nostru. Vă puteţi da seama, dacă eu aş întreba: „Se poate cânta cu instrumentele, cu trâmbiţă?”! Încetaţi cu aceasta! Se întreabă: „Este scris acest lucru în Biblie?” Încetaţi cu aceasta! Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce El ne-a dăruit, pentru toate talentele. Pur şi simplu să-I mulţumim Domnului din inimă. Şi critica încă n-a ajutat pe nimeni.

Şi dacă mă gândesc acum; nu este de râs, eu am fost întrebat dacă fratele Miskys a avut dreptul să zboare în România şi să adune acolo tinerii. Eu n-am fost întrebat şi nici nu trebuie să fiu întrebat. Dar ascultaţi odată mărturiile de acolo, ascultaţi mărturiile de acolo, de ceea ce a făcut Dumnezeu acolo! Este responsabilitatea ta? Nu! Tu eşti răspunzător pentru ceea ce faci tu.

Şi eu v-o mai spun încă o dată: Cine încă n-a devenit personal o binecuvântare, cine încă n-a întrebat pe Domnul: „Unde este locul meu? Cum pot eu deveni o binecuvântare în Biserică?”! Cât de tare s-o mai spunem? Cât de des s-o spunem? Dumnezeu nu poate folosi persoane individuale, ci El doreşte ca întreaga Biserică, El doreşte să folosească întregul Său Trup ca să poată binecuvânta. Şi doar atunci când, cu adevărat am devenit o inimă şi un suflet, Îi putem mulţumi lui Dumnezeu şi unii pentru alţii, Îi putem mulţumi. Eu şi acum am fost mulţumitor.

Sâmbătă, în Elveţia, am avut o adunare minunată la fratele Rufer, aproape de Konstanz, Elveţia; şi a fost o familie… Vă rog să ascultaţi atent! Fraţii de acolo şi soţia fratelui Rufer, care acum este deja la Domnul, a auzit ştirile de la Luxemburg. Eu am vorbit, am predicat la radio Luxemburg timp de zece ani. Şi la fel ca sora Müslaher din Austria, voi ştiţi că acolo se termină muntele Gugelberg de unde se poate vedea dincolo în Iugoslavia şi dincolo în Italia; acolo este graniţa Austriei. Şi uite, acolo vecina a venit la acea soră şi i-a spus: „Ascultă! Ai auzit tu, acolo la radio Luxemburg vorbeşte un bărbat cu numele Ewald Frank. Vrei să asculţi şi tu o dată?” Exact aşa s-a întâmplat. Şi această soră, soţia fratelui Rufer, chiar şi în vis a auzit numele şi prenumele meu: „Va vorbi un bărbat cu numele Ewald Frank”. Prenumele pe care l-am primit eu se regăseşte în regiunile prusace. Dumnezeu a călăuzit aşa şi ne-am întâlnit în acea gospodărie cu tot ceea ce este acolo, grădini şi sere. Acolo noi am avut un botez când s-au botezat unsprezece persoane tinere, a fost doar o soră mai în vârstă; au fost peste zece tineri care şi-au dedicat viaţa lor Domnului şi s-au lăsat botezaţi. Şi cu adevărat a fost o atmosferă minunată.

Noi Îi suntem mulţumitori lui Dumnezeu pentru tot ceea ce se face şi zideşte Biserica. Noi trebuie să ajungem în această stare, ca şi conversaţiile noastre să fie pentru zidire şi nu pentru distrugerea Bisericii. Pentru ca încrederea să fie zidită şi să fie legată unii faţă de alţii, pentru ca Domnul să poate merge mai departe împreună cu noi toţi şi biruinţa şi binecuvântarea Lui să ne-o descopere, prin har.

Să încheiem cu aceasta. Pentru mine, ultimii cincizeci de ani sunt un cadou atât de mare din partea lui Dumnezeu! Am ştiut eu ce are de gând Domnul să facă? Am ştiut eu că, cândva, voi călători pe întregul pământ? Am planificat eu aceasta? Sau a fost alegerea lui Dumnezeu înaintea întemeierii lumii? Eu am spus-o aici şi fratele Rufer m-a rugat acum ca să relatez despre decursul refugierii noastre. Eu v-o spun acum în încheiere, chiar dacă sună copilăresc. În 30 noiembrie 1944 tatăl meu a fost lăsat la vatră la Wehrmacht, el a venit acasă şi a spus: „Am pierdut războiul. Va trebui să ne refugiem”. El a pregătit căruţa cu cai căreia i-a făcut un mic acoperiş şi a sosit ziua de 19 ianuarie când a trebuit să părăsim totul; noi mai trăiam atunci de partea cealaltă a Brombergului. Şi lucrul cel mai important pe care eu l-am mai spus; aici este şi sora mea care şi ea a trecut peste gheaţa fluviului Wisła. Cu căruţa şi caii am trecut peste gheaţa fluviului Wisła. Gândiţi-vă odată, Rinul era îngheţat undeva la un pod, la o cotitură unde era îngheţat, şi să treci cu căruţa cu caii într-un anumit loc! La Wisła podul era bombardat şi aruncat în aer şi ruşii erau doar la câţiva kilometri depărtare; se auzeau bombardamentele, era iadul pe pământ. Şi apoi a venit, s-a întâmplat, am trăit clipa când am ajuns în Salzwedel unde cei mai mulţi s-au oprit. Dar tatăl nostru ne-a spus: „Eu voi mai înhăma încă o dată caii”. Şi această călătorie de o zi, de aproximativ 20 kilometri a avut ca urmare că atunci când s-a divizat Germania noi eram în Vestul Germaniei şi nu în Estul Germaniei; o călătorie de o zi. Şi numai pentru că un bărbat al lui Dumnezeu pe nume Robert Frank, tatăl meu, a fost călăuzit de Dumnezeu în ceea ce făcea şi a spus: „Voi mai înhăma o dată caii”. Refugierea noastră a durat zece săptămâni. Ar trebui să vă arăt această hartă, eu am desenat traseul refugierii noastre. Dar daţi-vă seama, dacă el nu ar fi înhămat încă o dată caii şi noi am fi rămas în RDG şi nu în RFG, atunci eu n-aş fi putut merge în Karlsruhe.

Fraţi şi surori, niciun om nu poate înţelege căile Dumnezeului nostru. Dar dacă ne uităm în urmă, cum Dumnezeu a călăuzit totul, cu adevărat El a călăuzit totul pentru ca planul Său veşnic să ajungă la împlinire în timpul nostru. Dumnezeu este credincios, El va face totul bine şi Îşi va descoperi biruinţa Lui atât de sigur cât El a înviat biruitor. A fost triumful peste moarte, peste iad şi peste Diavol şi biruinţa Lui este biruinţa noastră.

Noi vom dedica Domnului următorul sfârşit de săptămână. Am spus-o şi miercurea trecută, în cel mai mare ziar, în magazinul evanghelic Idea Spektrum, din care am mai primit câteva exemplare, este dat anunţul adunărilor din 4 şi 5 octombrie 2014 pe care ei doresc să le facă publice. Dar vă rog, s-o spunem înaintea lui Dumnezeu, bucuraţi-vă împreună cu mine, fiţi mulţumitori lui Dumnezeu împreună cu mine, pentru ceea ce se întâmplă până la marginile pământului. De unde aţi venit voi toţi? Din Uzbekistan, din Kazahstan sau ori de unde veniţi voi. Dumnezeu ne-a adus împreună din toate popoarele, din toate limbile pentru ca noi să putem sluji tuturor popoarelor şi limbilor. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dăruit traducători pentru limba română, rusă, poloneză şi toate celelalte limbi, noi n-am fi putut sluji acestor popoare în limba lor. Nu vedeţi voi ce a făcut Dumnezeu? Am făcut eu aceasta? Am chemat eu pe cineva? Dumnezeu a făcut-o. De aceea Matei 24:45-47 se împlineşte, că la timpul potrivit noi împărţim hrana. Şi în aceasta Dumnezeu ne-a dăruit mult har. Acesta să fie suficient pentru astăzi.

Prin credinţă vrem să-I dedicăm totul Domnului şi El o va face bine. Permiteţi-ne să ne rugăm unii pentru alţii. Să avem întotdeauna o gândire pozitivă, să ne încredem în Domnul şi să ştim că El va face totul bine.

Înainte să venim; putem veni acum. Noi am aflat târziu că sora noastră Lotte a mers Acasă acum 14 zile. Strănepoata ei ne-a sunat, a avut destul curaj şi ne-a înştiinţat că străbunica ei în vârstă de 105 ani a mers Acasă; o vârstă frumoasă. În aprilie, anul acesta, când noi am fost la nunta fratelui şi sorei Müller din Stutgart, noi am coborât pe autostrada 81 spre Zinnen şi apoi pe traseu am intrat la sora Lotte ca s-o salutăm, am vorbit cu ea şi ne-am rugat împreună. Dintr-o dată ea s-a uitat la sora Vera şi a spus: „Ascultă! Eu vreau să-ţi spun că, în cer, tu nu mă vei recunoaşte pe mine”. Eu m-am gândit: „Oh, ce este asta? Oh, da”. Ea a spus: „Tu nu m-ai văzut niciodată la vârsta de 16, 17 ani. Tu mă cunoşti doar de când eram în vârstă”. Da, pur şi simplu frumos, că Domnul a luat-o Acasă; acum ea este tânără şi nu mai trebuie să se îngrijească de nimic.

Apoi avem două dorinţe de rugăciune deosebite. O soră este căsătorită cu un bărbat de credinţă musulmană, ea trece prin atât de multe încercări şi câteodată nu ştie cum să meargă mai departe. Ei au împreună trei copii şi necazul este foarte mare. Apoi încă o problemă asemănătoare, unde femeia a intrat în divorţ; şi în acest caz sunt trei copii şi totul este dat peste cap. Fratele ne roagă şi spune: „vă rog să mă amintiţi în rugăciunile voastre. Eu nu mai pot”. Cu Dumnezeu poţi merge mai departe tot timpul, chiar dacă suntem de părere că nu mai putem. Dar eu am promis că noi ne vom ruga pentru ambele cazuri în mod deosebit, vom aduce rugăciunile înaintea Domnului şi noi ştim că Dumnezeu ascultă rugăciunile care sunt în voia Lui. Şi mai este scris: „bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă…” (1Cor. 7:14). Şi te poţi sprijini pe Cuvânt şi poţi spune: „Doamne, Tu aşa l-ai inspirat pe apostolul Pavel în 1Cor. 7:14 şi noi ne bazăm pe acest cuvânt că: „Bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi…”. Deci este un verset biblic pe care noi ne putem sprijini şi ştim că acest lucru Domnul l-a spus. Şi dacă noi aducem înaintea Domnului astfel de rugăciuni atunci o facem cu siguranţa că aşa este scris aici. Doamne, noi Ţi-o aducem Ţie, noi credem ceea ce este scris aici.

Domnul Dumnezeul nostru să ne binecuvânteze şi să fie cu noi! Acum veniţi în faţă să-I aducem Domnului închinarea şi mulţumirea şi să-I dedicăm Domnului următorul sfârşit de săptămână, în credinţa că El o va face bine. Amin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *